49,017 matches
-
convenții morale: Bine versus Rău, antifasciști contra fasciști, partizani Împotriva colaboraționiștilor și așa mai departe. După 1989 - prin depășirea unor vechi inhibiții -, s-a dovedit că este posibil să recunoști (cu riscul de a Întâmpina rezistență și negări virulente) prețul moral plătit pentru renașterea Europei. Polonezii, francezii, elvețienii, italienii, românii și alții sunt acum mult mai În măsură să știe - dacă doresc să știe - ce s-a Întâmplat cu adevărat În țara lor cu doar câteva decenii În urmă. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceste disensiuni, nu numai pentru a dezbina și a cuceri, ci și pentru a reduce, În noile teritorii care trebuiau administrate și supravegheate, costurile și problemele: se puteau baza pe colaboraționiștii locali. Din 1945, termenul colaboraționist a dobândit o conotație morală distinctă și peiorativă. Dar la nivel local afiliațiile și opozițiile din timpul războiului erau mai complicate și mai obscure decât sugerează etichetele sumare de după război: „colaborare” și „rezistență”. De exemplu, unii flamanzi din Belgia ocupată s-au lăsat ispitiți de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a preveni invazia Franței de către Aliați sau la aprovizionarea forțelor germane au fost lăsați În funcții, pentru a oferi aceleași servicii regimurilor democratice care au urmat, garantând o anumită continuitate și stabilitate. Probabil că astfel de compromisuri erau inevitabile. Colapsul moral și amploarea distrugerilor din 1945 Însemnau că puținul care mai rămăsese trebuia folosit ca piatră de temelie pentru viitor. Guvernele provizorii din lunile de eliberare erau aproape neputincioase. Cooperarea necondiționată (și plină de recunoștință) a elitelor economice, financiare și industriale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ai apărării au argumentat cu destul succes că inculpații nu făcuseră decât să respecte legea (nazistă): 15 din cei 45 de acuzați au fost achitați. E dificil așadar să ne dăm seama În ce măsură au contribuit procesele la reeducarea politică și morală a populației germane. Mulți le priveau cu ostilitate, ca pe o mostră de „dreptate a Învingătorului” - și exact asta și erau. În același timp, erau procesele reale ale unor criminali cât se poate de adevărați, pentru un comportament criminal ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Cele două perspective - doctrina și calculul - nu sunt neapărat incompatibile. Ulbricht și colegii săi credeau realmente că nazismul nu putea fi extirpat din Germania decât prin realizarea unei transformări socio-economice: ei nu se sinchiseau de responsabilitatea individuală sau de reeducarea morală. Dar au Înțeles și faptul că nazismul nu era doar o farsă jucată nevinovatului proletariat german. Clasa muncitoare germană, ca și burghezia, Își neglijase fatal Îndatoririle. Tocmai din acest motiv, ea putea fi determinată să adopte obiectivele comuniste, dacă biciul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
enorm implicându-se În mișcarea de Rezistență: mai ales În Franța, unde comuniștii au reușit să transforme În capital politic vitejia din timpul războiului (exagerată pe alocuri), convingându-i chiar și pe cei mai neutri dintre privitori de prestigiul lor moral fără pereche - „marii eroi ai Rezistenței”, Îi numea Janet Flanner În decembrie 1944. Nu e de mirare că programele de reformă ale guvernelor europene postbelice reprezentau ecoul și continuarea afacerilor lăsate neterminate În anii ’30. Dacă politicienii experimentați i-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
departamentelor de sănătate publică animaseră dezbateri și polemici ample despre „sănătatea rasială”, creșterea demografică, sănătatea mediului și confortul ocupațional, discutând măsurile practice prin care acestea puteau fi ameliorate și stabilizate. Exista un larg consens asupra faptului că starea fizică și morală a cetățenilor era o problemă de interes general și, ca atare, una dintre responsibilitățile statului. Drept consecință, rudimente ale unor politici de asistență socială erau deja frecvente Înainte de 1945, deși calitatea și efectul lor variau considerabil. Ca de obicei, Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Raportul său reprezenta o Înfierare a nedreptății sociale din Regatul Unit de dinainte de 1939, dar și un proiect politic de reformă radicală după terminarea războiului. Nici măcar Partidul Conservator nu a Îndrăznit să conteste recomandările esențiale ale raportului, devenit astfel fundamentul moral al celor mai populare și durabile elemente din programul postbelic al Partidului Laburist. Beveridge a postulat patru principii ale asistenței sociale, puse În practică de guvernul britanic de-a lungul generației următoare: trebuia să existe un serviciu național de sănătate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bidault În Franța, Alcide De Gasperi În Italia și Konrad Adenauer În Germania Federală) au pus Întotdeauna accentul pe reconciliere și stabilitate. Creștin-democrația a evitat să apeleze la sensibilitatea unei clase anume, punând În schimb accentul pe reforme sociale și morale. A insistat În special asupra importanței familiei, o temă creștină cu implicații politice semnificative Într-o perioadă În care nevoile familiilor monoparentale, fără locuințe și mijloace de subzistență, erau mai mari ca niciodată. Astfel, partidele creștin-democrate erau ideal plasate pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi dat dreptate. șase săptămâni mai târziu, el sugera Într-un raport al Biroului Executiv că problema reală nu era comunismul, decât poate indirect. Angoasa europeană era provocată de efectele războiului și de ceea ce Kennan diagnostica drept „epuizare fizică și morală”. Obstacolele cu care se confrunta continentul păreau de netrecut acum, când se risipiseră primul val de speranță și avântul reconstrucției postbelice. Hamilton Fish, redactor la Foreign Affairs (prestigios jurnal ce reflecta vederile oficiale americane În politica externă), Își rezuma astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ci alții de pe continent și-au exprimat pe atunci regretul față de turnura luată de evenimente. Lideri europeni importanți doreau din tot sufletul ca Marea Britanie să se implice. Așa cum avea să-și amintească cu regret belgianul Paul-Henri Spaak, „rolul de lider moral era al vostru - nu trebuia decât să-l vreți”. și Monnet se va Întreba, retrospectiv, cum ar fi arătat lucrurile dacă Marea Britanie ar fi luat inițiativa atunci când avea o autoritate fără egal. Zece ani mai târziu, englezii și-au reconsiderat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Interesul scriitorilor fasciști din perioada interbelică pentru națiune, degenerare, sacrificiu și moarte Își avea originea În primul război mondial. După 1945, stânga intelectuală a fost și ea modelată de experiența războiului, de data aceasta sub forma unei ciocniri Între opțiuni morale incompatibile, excluzând posibilitatea oricărui compromis: Bine vs Rău, Libertate vs Tiranie, Rezistență vs Colaboraționism. În eliberarea de sub ocupația fascistă sau nazistă, mulți au văzut cu entuziasm ocazia unei schimbări radicale În politică și În societate; șansa de a transforma distrugerea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Diverse periodice informau regulat despre politica și cultura europene, iar cititorii britanici puteau fi la curent dacă doreau. Ei conștientizau, de asemenea, proporțiile traumei suferite pe continent. În septembrie 1945, Cyril Connolly descria În propriul ziar, Horizon, starea Europei contemporane: „Moral și economic, Europa a pierdut războiul. Marea cupolă a civilizației europene, cu lumina ei blândă În care toți am crescut, am citit, am scris sau am călătorit, s-a prăbușit; funiile sunt roase, marele stâlp e rupt, mesele și scaunele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
filme artistice În Italia lui Mussolini, subvenționate de autorități - și acesta nu era un caz izolat. În 1943, regimul lui Mussolini părea cât se poate de firesc milioanelor de italieni care nu cunoscuseră alt guvern pe timp de pace6. Starea morală a celor mai mulți intelectuali italieni În anii de după război reflecta, așadar, postura oarecum ambivalentă a Întregii țări, prea Înglodată În propriul trecut autoritarist pentru a ocupa un loc central În treburile europene. În orice caz, Italia fusese mult timp ciudat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era singura scenă europeană unde opiniile și dezbaterile locale erau amplificate și transmise unui larg public internațional. și astfel, după Înfrângerea devastatoare suferită de Franța În 1940, după subjugarea umilitoare În cei patru ani de ocupație germană, cu toată ambiguitatea morală a mareșalului Pétain și a regimului de la Vichy și În ciuda rolului secundar jucat pe lângă SUA și Marea Britanie În diplomația de după război, cultura franceză a revenit În centrul atenției internaționale: intelectualii francezi au devenit influenți purtători de cuvânt ai epocii deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
filosof revoluționar poate fi de folos numai dacă e de partea clasei care aduce revoluția, iar comuniștii erau reprezentanții autoproclamați ai acelei clase. Intelectualii angajați erau obligați să se implice de partea progresului și a Istoriei, indiferent de micile impedimente morale 7. Comunismul era important pentru intelectualii din Franța și datorită omniprezenței Partidului Comunist Francez (PCF). Deși nu a atins efectivele partidului italian omolog, numărând la apogeu 800.000 de membri, În anii imediat următori războiului PCF a avut chiar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și mulți alții. Toți au confirmat trecutul impecabil al PCF, meritele revoluționare ale Uniunii Sovietice și implicațiile scandaloase ale afirmațiilor lui Kravcenko - chiar dacă ar fi fost adevărate. La pronunțarea sentinței, Kravcenko a primit 1 franc insultător În chip de daune morale. Această victorie „morală” a stângii progresiste coincidea cu prima rundă de procese politice din Est și cu adoptarea pozițiilor intelectuale pro și contra Uniunii Sovietice - cum repeta Sartre de câteva luni, „trebuie să alegem Între URSS și blocul anglo-saxon”. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Toți au confirmat trecutul impecabil al PCF, meritele revoluționare ale Uniunii Sovietice și implicațiile scandaloase ale afirmațiilor lui Kravcenko - chiar dacă ar fi fost adevărate. La pronunțarea sentinței, Kravcenko a primit 1 franc insultător În chip de daune morale. Această victorie „morală” a stângii progresiste coincidea cu prima rundă de procese politice din Est și cu adoptarea pozițiilor intelectuale pro și contra Uniunii Sovietice - cum repeta Sartre de câteva luni, „trebuie să alegem Între URSS și blocul anglo-saxon”. Pentru mulți critici ai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care Îi detesta). În numărul din 24 octombrie 1949 al cotidianului Le Figaro, Mauriac le explica cititorilor că justificarea adusă de comuniștii francezi procesului-spectacol de la Budapesta, pe atunci În plină desfășurare, era une obscénité de l’esprit. Dar luciditatea sa morală față de crimele comunismului era dublată În acești ani de disprețul moralizator față de „valorile stranii” ale societății americane: ca mulți conservatori europeni, Mauriac a fost Întotdeauna puțin stânjenit de apropierea de America pe care o impunea Războiul Rece. Pentru liberalii realiști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
e pe cale să devină o zeitate”. Trei ani mai târziu, editorii creștini ai revistei Esprit le reaminteau cititorilor că „noi am avertizat Încă de la Început că integritatea națională e periclitată de cultura americană, care atacă tocmai fundamentele coeziunii psihologice și morale a popoarelor europene”. Între timp, un insidios artefact american se răspândea pe continent. Între 1947 și 1949, compania Coca-Cola a deschis fabrici de Îmbuteliere În Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveția și Italia. În cinci ani de la apariție, Germania de Vest avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de statul modern. Broșura educativă (Programele de varietăți ale BBC. Ghidul scenariștilor și producătorilor) redactată de BBC pentru uz intern În 1948 rezumă perfect caracterul epocii. Serviciul public de radio Își asuma cât se poate de explicit conștiința unei responsabilități morale: „BBC poate avea o influență uriașă asupra ascultătorilor săi, de aceea are obligația să mențină cele mai Înalte exigențe În materie de gust”. Era interzis să glumești despre religie sau să numești gusturile muzicale demodate „Î.Cr.”(„Înainte de șBingț Crosby
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de filme despre Rezistență - Peloton d’exécution (1945), Le Jugement dernier (1945), La Bataille du Rail (1946) În Franța; Roma, città aperta (Roma, oraș deschis, 1945), Paisan (Paisa, 1946), Un giorno della vita (1946) În Italia; În toate, un abis moral Îi separă pe eroicii partizani de lașii colaboraționiști și brutalii nemți. Le-au urmat o serie de filme amplasate (la propriu și la figurat) pe dărâmăturile Berlinului: Germania anno zero (Germania În anul zero, 1947) de Roberto Rossellini, A Foreign
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Rossellini, A Foreign Affair (Scandalul internațional, 1948), o producție americană În regia lui Billy Wilder, emigrat din Austria, și Die Mörder sind unter uns (1946) de Wolfgang Staudte, remarcabil la vremea sa fiindcă era singurul film german ce aborda implicațiile morale ale atrocităților naziste (fără a pronunța Însă cuvântul „evreu”). Trei dintre aceste filme, Roma, città aperta, Paisa și Germania anno zero, Îi aparțin lui Roberto Rossellini. Filmele neorealiste realizate Între 1945 și 1952 i-au propulsat, pe el și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spate, erou și adept neclintit al ideii că Germania avea după război obligația de a-și recunoaște crimele, Kurt Schumacher era nu numai liderul firesc al socialiștilor, ci și singurul politician local din Germania postbelică ce putea servi drept reper moral pentru conaționali. Dar Schumacher, deși plin de calități, nu a Înțeles imediat noul regim internațional din Europa. Născut la Kreisstadt, În Prusia, el nu voia să abandoneze perspectiva unei Germanii unite și neutre. Nu avea Încredere În comuniști, care Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
râu de Congo-ul belgian, conducătorul Francezilor Liberi și-a exprimat emblematic viziunea asupra viitorului colonial al Franței: „În Africa franceză, ca În fiecare teritoriu unde flutură steagul nostru, nu există progres real dacă oamenii nu pot beneficia de el, moral și material, pe pământul lor natal; dacă nu se pot ridica puțin câte puțin la un nivel care să le permită să participe la propria lor guvernare. Este de datoria Franței să facă posibil acest lucru”. Ca de atâtea ori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]