48,792 matches
-
în calitate de redactor-șef adjunct, la revista „Tribuna”, de unde a fost pensionat în 1985. A debutat la „Gazeta de la Turda pentru tineret” (1941), cu studiul Natura în poezia lui Eminescu. Primele poezii, apărute tot acum în aceeași revistă, sunt semnate cu pseudonimul V. Nicolin; cu numele propriu semnează poemul Fața ta, publicat aici în 1942. Colaborează cu poezie și critică literară la „Pagini literare”, „Luceafărul”, „Vremea”, „Lupta Ardealului”, „Tribuna nouă”, „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Iașul literar”, „Cronica”, „Ateneu”, „Convorbiri literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
dintre personajele romanului său Ghepardul: "si deve cambiare tutto per non cambiare nulla" ("pentru ca lucrurile să nu se schimbe, totul trebuie schimbat"). Un comentariu francez timpuriu făcut asupra reformelor de descentralizare, intitulat Le Sacre des Notables, publicat în 1985 sub pseudonimul "Jacques Rondin", dar, de fapt, o lucrare colectivă scrisă în parte de funcționari de stat,3 susținea că tot ceea ce realizase descentralizarea nu a fost decât consolidarea și fortificarea sistemului de conducere preexistent de către notables, care caracterizase sistemul francez existent
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
, Octav (pseudonim al lui Octav Popovici; 8.XI.1886 - 1967), istoric literar și prozator. Și-a luat licența în drept la Iași. Cu teza Metoda istorică și estetică în cercetarea operelor literare, susținută la Universitatea din București, a obținut doctoratul în litere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288151_a_289480]
-
la Departamentul românesc al postului de radio Europa Liberă din München (în 1976-1980 e director general adjunct) și docent, apoi conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității müncheneze. Emisiunile radiofonice din ciclul „Lumea creștină”, realizate de el, sunt difuzate sub pseudonimul Lucian Loga. După pensionare, în 1980, se stabilește definitiv la Freiburg im Breisgau. Toate evenimentele acestei biografii au fost exploatate în volumul memorialistic Întâlnire cu oameni și idei, publicat postum, în 1995. În perioada studiilor universitare colaborează sporadic cu recenzii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
și Dimitrie Theodorescu, Gh. Bengescu-Dabija, Al. Vlădicescu, Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu. Împlinirea a cincizeci de ani de la întemeierea Teatrului Național din București este un prilej pentru Juarez Movilă de a discuta modul de funcționare a instituției (Jubileul Teatrului). Sub diverse pseudonime (Dick, Eridan, Tamburini) apar cronici la spectacolele cu piesele Sappho de Grillparzer, Medeea de E. Legouvé, Ebrea de L. Halévy, jucate de Naționalul bucureștean. Alte articole se ocupă de viața administrativă a aceluiași teatru. Începând cu primul număr, se publică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287183_a_288512]
-
Maiorescu și Carp s-au văzut atacați de Eminescu în ziarul pentru a cărui apariție cotizau financiar"217. Majoritatea articolelor publicate de Eminescu în Timpul nu sunt semnate, practică curentă de altfel în presa vremii, iar puținele texte semnate apar sub pseudonimele "Fantasio" sau "Varro". Poetul semnează cu numele său un singur articol, "Materialuri etnologice", din aprilie 1882218. De regulă, asumarea materialelor se face de către întreaga redacție, iar atunci când opiniile jurnaliștilor nu coincid cu politica editorială a gazetei, articolele apar sub semnătură
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cu care ne obișnuise jurnalistul în etapele anterioare, și restrângerea spațiului de desfășurare a discursului critic. Interesantă este opțiunea gazetarului de a-și semna textele cu inițialele M.E., după ce o carieră întreagă refuzase să facă acest lucru sau recursese la pseudonime. Poate fi aceasta semnul asumării unei concepții sociale, politice și culturale, exprimată în întreaga sa carieră jurnalistică, dar poate fi și dovada recunoașterii unei profesii care i-a frământat existența, făcându-l poate să renunțe mai devreme la o lume
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cu rubrică permanentă, ținută în revista „Cinema”, și a înființat în 1932 revista „Ecranul”. Este prezent după 1950 în „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Amfiteatru”, „Colocvii”, „România literară”, „Cronica”, „Ateneu”, „Tomis”, „Lumea”, „Magazin istoric” ș.a. Între 1934 și 1944, a folosit pseudonimul Ion Albotă; a mai semnat Const. Apostol sau Pavel Mureșanu. Traducător talentat și harnic, cultivat și poliglot, M. a dat numeroase transpuneri din literaturile franceză, engleză și germană. Selectează îndeosebi romane, dar și piese de teatru, cărți de istorie, reportaje
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288022_a_289351]
-
la ziarul „Teleormanul liber” din Alexandria, iar editorial în 1972 cu studiul Sofia Nădejde. Colaborează la „Tânărul scriitor”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Informația Bucureștiului”, „Manuscriptum”, „Presa noastră”, „România liberă”, „Scânteia tineretului”, „Universitas” ș.a., semnând uneori cu pseudonimele V. Buzoieșteanu, Theodor Genir, Sorin Ticvivescu, Vasile Vinodor ș.a. Alături de Gabriel Ștrempel a coordonat colectivul care a alcătuit volumul al XVII-lea (Bibliografie. Viața - Opera. Referințe, 1999) din seria Opere de Mihai Eminescu, distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290585_a_291914]
-
de marele satiric în seria a doua a revistei, însoțite de reflecții, cugetări, anecdote și „sfaturi”. La prima serie a scris, alături de Caragiale și Bacalbașa, ambii într-o permanentă vervă acidă și persiflantă, Alceu Urechia, care își semna textele cu pseudonimul Iodoform. Este probabilă și participarea altor umoriști ai vremii, dar e greu de pătruns în hățișul de pseudonime și inițiale întrebuințate. Situația va fi, din acest punct de vedere, mai limpede în cazul seriei din anul 1901, la care, desigur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
serie a scris, alături de Caragiale și Bacalbașa, ambii într-o permanentă vervă acidă și persiflantă, Alceu Urechia, care își semna textele cu pseudonimul Iodoform. Este probabilă și participarea altor umoriști ai vremii, dar e greu de pătruns în hățișul de pseudonime și inițiale întrebuințate. Situația va fi, din acest punct de vedere, mai limpede în cazul seriei din anul 1901, la care, desigur, Caragiale este principalul autor, dar alături de el colaborează - unii cu regularitate și sub diverse semnături, alții ocazional - Alceu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
, Ana (pseudonim al Anei Chiș; 2.VI.1944, Hideșelu de Sus, j. Bihor - 20.XI.2005, Reșița), poetă și prozatoare. Urmează liceul la Oradea. Va fi bibliotecară la Reșița, unde după 1989 va conduce SC Menelas. Își face debutul în 1968, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]
-
CRÂNGULEANU, Ion (pseudonim al lui Ion Avasilinei; 28.III.1940, Coșula, j. Botoșani - 15.VIII.2003, București), poet și prozator. Este fiul Mariei și al lui Mihai Avasilinei, țărani. După absolvirea Liceului „August Treboniu Laurian” din Botoșani, C. a urmat cursurile Facultății de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286477_a_287806]
-
, Nicolae (pseudonim al lui Neagoe Tomoșoiu; 16.VI.1835, Săcele - 7.IV.1871, București), poet. Familia sa - țărani din Cernatu Săcelelor, de lângă Brașov - stabilindu-se în Buzău, N. este înscris aici, de un văr episcop, la seminar. Profesorul V. Caloianu îl aduce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
și, mai târziu, la „Românul” lui C.A. Rosetti. În 1863 îl ajută pe aceasta să redacteze „Apărătorul dreptății”, în 1864 scrie la „Românul de duminică” și în 1865-1866 scoate ea însăși ziarul „Mama și copilul”. A mai semnat cu pseudonimele Elena și Florica. A fost modelul picturii România revoluționară de Daniel Rosenthal. R este considerată prima ziaristă româncă. Ziarul „Mama și copilul” era redactat aproape în întregime de ea. Exaltând maternitatea și crezând în influența femeii-mame asupra destinului societății, propovăduia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289376_a_290705]
-
autorul cauză) și scop (adevărul, legea, expresivitatea)"298. Această scriitură nu mai este un instrument al reprezentării exteriorității și nu se mai referă, chiar și atunci când utilizează persoanele, decât la alte texte. Ea și-ar găsi originea simbolică în întrebuințarea pseudonimului ca început al diminuării auctorității. Barthes a dezvăluit metaforele, miturile, "fabricile de poze" sau reprezentările colective pe care o epocă le propune scriitorului pentru a putea ocupa o poziție etichetată în interiorul unei societăți. "Dezvrăjirea" autorului a luat forma reducerii sale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și a învățat la Colegiul iezuit din Bănie. Sfidând constrângerile educației stricte din școală, în 1923 scoate o revistă provocator intitulată ,,Pubis”, iar în 1924 debutează cu poezia Pubertate în ,,Revista învățătorilor și învățătoarelor” din Caracal. În același an, sub pseudonimul Dellombra, publică în ziarul craiovean ,,Democratul”. Familia se mută în București pentru ca tânărul să poată frecventa o facultate, dar, după moartea mamei, de durere, tatăl lui M. se spânzură. Rămas singur la șaptesprezece ani, viitorul poet își transcrie în versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
cutremurători de închisoare. Între 1947 și 1952, la Aiud, apoi cu domiciliu forțat lângă București, ispășește vina de a fi fost găsit pe o listă de persoane ce intenționau să părăsească țara clandestin. Douăsprezece poeme denunțând teroarea bolșevică trimise, sub pseudonimul Haiduc, lui Virgil Ierunca, publicate la Paris în ,,Caete de dor”, au fost socotite ,,uneltire contra ordinei sociale” și, în 1958, M. primea pedeapsa capitală. După patru săptămâni de suferință în celula condamnaților la moarte din penitenciarul Jilava, pedeapsa îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
MORALE. Exegeții moderni au încercat să lămurească, mai întâi, termenul carmen, care se referă, fără îndoială, la opera sa erotică. Unii exegeți 3 s-au referit la Iulia Maior, fiica lui Augustus cu Scribonia, care ar fi fost slăvită sub pseudonimul Corina (Tristia IV, 10, 59-60) în ciclul de poeme Amores. Dar Ovidiu însuși, în Tristia (II, 339-340), declara că este un nume fictiv, nu real. Sidonius Apollinaris 4 trece peste precizarea poetului și scrie că sub acest nume se află
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
, Marta (pseudonim al Martei Pop; 31.I.1930, București), prozatoare. A absolvit Facultatea de Matematică-Fizică din București în 1956. A debutat cu volumul de proză scurtă Geamantanul din America, în 1969. Acesta, precum și următorul, Câinele și gramofonul (1973), dezvăluie o autoare extrem de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
DRAGOȘ, Nicolae (pseudonim al lui Nicolae Răcănel; 3.XI.1938, Cleșnești, j. Gorj), poet și jurnalist. Este fiul Anei (n. Serafim) și al lui Sever Răcănel, tâmplar. Urmează Liceul „Traian” din Turnu Severin (absolvindu-l în 1955) și Facultatea de Filologie a Universității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
, periodic apărut la Sibiu de la 2 ianuarie 1922 până în 1956, având subtitlul „Foaie săptămânală pentru popor”. Revista este condusă, pe rând, de Iosif Trifa (care semnează cu pseudonimul I. Tâlcuitor), de Iosif Trifa și Gh. Maior, de Iosif Trifa și I. Moța, de un comitet de redacție sub patronajul mitropolitului Nicolae Bălan, de Gh. Secaș, Nicolae Voinea, Dumitru Călugăr, Aurel Nanu, Grigore Marcu, toți preoți. Din 1947 are
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287902_a_289231]
-
student la Facultatea de Drept a Universității din București, luându-și licența în 1921. Înscris în Baroul de Ilfov, nu va practica decât puțin timp avocatura, căci se consacră în întregime vieții de jurnalist și de om politic. Debutează, sub pseudonimul Andrei Braniște, preluat din piesa de teatru omonimă a lui Marin Simionescu-Râmniceanu, la „Rampa”, în 1915, colaborând și la „Revista noastră”, „Sclipiri”, „Progresul”, „Hiena”, „Contimporanul”, „Facla” și „Facla literară”, „Mișcarea”, „Muncitorul”, „Propilee literare”, „Vlăsia”, „Cuvântul”, „Parlamentul”, „Opoziția”, „Curentul”, „Vremea”, „Revista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
, Dan (pseudonim al lui Damaschin Hărdăuț; 10.I.1951, Prunișor, j. Arad), poet. Fiu al Veturiei-Lucreția (n. Bătrâna) și al lui Florian Hărdăuț, țărani, D. urmează liceul (1966-1970) la Sebiș, județul Arad, după care se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286658_a_287987]
-
ca vânzător și librar. Din 1988 este angajat lector la Editura Dacia unde după 1989 devine redactor-șef. A debutat cu poezie în ziarul „Crișana” din Oradea (1967). În timpul studenției colaborează la „Echinox”, fiind aici și redactor și semnând cu pseudonimul sub care se va face cunoscut ulterior. Colaborează la „Tribuna”, „Steaua”, „România literară”, „Vatra”, „Euphorion”, „Calende”, „Apostrof”, „Poesis”, „Unu” (Oradea), unde susține rubrica de eseuri „Acolade subiective”. În 1974, la Oradea, în cadrul Festivalului Național de literatură studențească, este distins cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286658_a_287987]