49,017 matches
-
1957 „doctrina Eisenhower”, care stipula că SUA vor folosi forța armată În cazul unei agresiuni a Internaționalei Comuniste În Orientul Mijlociu. Poziția lui Nasser În lumea nealiniată a fost consolidată de faptul că sfidase cu succes vechile puteri coloniale. Influența lui morală și puterea exemplului asupra naționaliștilor arabi a atins acum noi culmi, confirmând temerile francezilor. Dezastrul din Egipt prevestea și mai multe probleme cu francezii din Algeria. Pentru Statele Unite, aventura din Suez a fost un mod de a-și reaminti propriile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pentru că sutele de mii de oameni care trec pe lângă acest sicriu nu vor numai să-i aducă un omagiu celui dispărut; ei vin cu speranța arzătoare și cu hotărârea fermă de a Îngropa o epocă Întreagă. Fărădelegea, arbitrariul și decăderea morală din acei ani rușinoși trebuie Înmormântate pe vecie; iar pericolul pe care Îl constituie adepții maghiari ai guvernării prin forță și ai cultului personalității trebuie Înlăturat pentru totdeauna. Exista o ironie a sorții În simpatia pe care o stârnea acum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cehii, ungurii și estonienii (care puteau urmări programele de televiziune finlandeze Încă din 1954) urmau la mică distanță. Impactul televiziunii a fost complicat. Conținutul ei nu a fost, la Început, extrem de inovator - televiziunile de stat reglementau strict conținutul politic și moral al programelor pentru copii și adulți deopotrivă. Televiziunea comercială s-a lansat În Marea Britanie În 1955 și nu a depășit granițele naționale decât mult mai târziu - În majoritatea țărilor europene nu s-a pus problema Înființării de posturi TV private
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Opinia generală era că statul era de preferat, sub toate aspectele, pieței libere: nu numai pentru a Împărți dreptatea, a apăra teritoriul sau a distribui bunuri și servicii, ci și În elaborarea și aplicarea de strategii pentru coeziune socială, sprijin moral și vitalitate culturală. Ideea că aceste probleme ar putea fi lăsate În seama interesului personal (chiar dacă educat) și a mecanismelor unei piețe libere a mărfurilor și ideilor era privită În cercurile politice și academice din Europa ca o relicvă bizară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fundamentale ale socialismului din secolul precedent au fost uitate. Deși mențineau distanța față de Marx și urmașii lui declarați, cei mai mulți social-democrați europeni de la jumătatea secolului XX respectau cu sfințenie postulatul conform căruia capitalismul e inerent disfuncțional, iar socialismul Îi este superior moral și economic. Dar, spre deosebire de comuniști, ei nu credeau că decesul capitalismului era iminent, nici că trebuia grăbit prin inițiative politice. Misiunea lor, revelată după decenii de criză economică, divizare și dictatură, era să folosească resursele statului pentru a elimina patologiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scandinave: aplecarea spre introspecție și melancolie, traduse pe atunci, În percepția populară, ca predispoziție la depresie, alcoolism și sinucidere. În anii ’60 (dar și mai târziu), criticii conservatori ai sistemului scandinav se grăbeau să explice aceste probleme printr-o paralizie morală indusă de prea multă siguranță economică și centralizare. Mai era și tendința scandinavilor de a se dezbrăca În public (și pe peliculă) și - se zvonea - de a face dragoste cu persoane complet necunoscute: dovadă În plus, pentru unii, a ravagiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocrotite a cetățenilor plătitori de impozite. Pentru guvernele social-democrate din Scandinavia de după război, se pare că nu era mare diferență Între impozit progresiv, concediu de paternitate și control forțat al reproducerii cetățenilor „defecți”. O concluzie posibilă ar fi că lecțiile morale ale celui de-al doilea război mondial nu erau atât de clare cum s-a presupus - tocmai (și nu Întâmplător) În țări precum Suedia, cu o conștiință colectivă aparent fără pată. În afara Scandinaviei, o altă țară mică, neutră, situată la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atunci În vigoare. În alte teritorii - Germania, Italia și câteva dintre statele ocupate de acestea -, regulamentele postbelice se situau În prelungirea unor legi fasciste pe care parlamentul democratic preferase să le mențină. În pragul anilor ’70, relativ puține dintre forțele „morale” represive datau dinaintea secolului al XIX-lea (cea mai anacronică instituție fiind, probabil, Biroul Lordului Chamberlain din Marea Britanie, consacrat cenzurii teatrului: posturile de examinator al pieselor și examinator delegat erau relicve din 1738). Excepția majoră era, desigur, Biserica Catolică. Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Excepția majoră era, desigur, Biserica Catolică. Încă din 1870, de la primul Conciliu Vatican, Întrunit sub influența și auspiciile unui papă mărturisit reacționar, Pius al IX-lea, Biserica Catolică adoptase o viziune cuprinzătoare și absolut dogmatică a responsabilităților sale ca stâlp moral al turmei păstorite. Tocmai pentru că statul modern Îl deposeda treptat de influență politică, Vaticanul era de neclintit În exigențele lui față de adepți. Pontificatul lung și - retrospectiv - controversat al lui Eugenio Pacelli, Pius al XII-lea (1939-1958), nu numai că a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
episcop olandez a Îndrăznit să sugereze În public că enoriașii care votau pentru un partid non-catolic nu riscau să fie excomunicați. În aceste circumstanțe, nu e de mirare că instituția catolică a adoptat după război poziții inflexibile cu privire la familie, conduită morală sau cărți și filme inadecvate. Dar catolicii mai tineri și preoții din noua generație erau conștienți, la sfârșitul anilor ’50, că rigiditatea autoritaristă a Vaticanului În chestiuni publice și private deopotrivă era nu numai anacronică, ci și de rău augur
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
degrabă de partea oponenților dictaturii. Aceste schimbări nu au fost apreciate de toată lumea și nici măcar de toți reformatorii: unul dintre delegații la Conciliu, un tânăr preot din Cracovia, Își va propune, odată devenit papă, să redea deplina influență și autoritate morală unei ierarhii catolice de neclintit. Conciliul nu a reușit nici să inverseze tendința de diminuare a practicii religioase În rândul catolicilor din Europa: chiar și În Italia, procentul participanților la mesă a scăzut de la 69% dintre credincioși În 1956 la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
societate care devenea treptat „post-religioasă”, Biserica și-a acceptat locul redus și l-a exploatat cu succes 9. În societățile occidentale non-catolice - adică Scandinavia, Regatul Unit, o parte din Olanda și din țările de limbă germană - eliberarea cetățenilor de sub autoritatea morală tradițională a fost, evident, mai puțin limpede, dar nu mai puțin spectaculoasă. Tranziția a fost frapantă În Marea Britanie. Până la sfârșitul anilor ’50, cetățenilor britanici le era interzis: să practice jocurile de noroc; să citească sau să vizioneze materiale considerate de către
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
replicat că n-ar avea nimic Împotrivă - dar că În ruptul capului nu l-ar lăsa pe mâna paznicului său de vânătoare. Treizeci și cinci de experți au depus mărturie În favoarea editurii, care a fost achitată de acuza de obscenitate: declinul autorității morale a instituțiilor britanice poate fi datat cu precizie În momentul acestei sentințe. În același an, În Regatul Unit au fost legalizate jocurile de noroc. Patru ani mai târziu, noul guvern laburist a abolit pedeapsa cu moartea; În 1967, cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acei ani pentru Cléo de 5 à 7 (Cleo de la 5 la 7, 1961) și Le bonheur (1965), el a alunecat adesea În complezență. Ceea ce nu se poate spune despre Eric Rohmer, veteranul grupului, devenit mai târziu faimos pentru „poveștile morale” cu tentă elegiacă, dintre care primele două, La boulangère de Monceau și La carrière de Suzanne, au fost filmate În 1963. Dar cel care Întruchipează stilul și impactul Noului Val este François Truffaut. Renumit mai ales pentru seria de filme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tânără de o inteligență seducătoare, iubita unei cunoștințe. Catolic, Jean-Louis e chinuit de implicațiile etice ale situației și de Întrebarea dacă ar fi trebuit sau nu să se culce cu gazda; din când În când se oprește și schimbă reflecții morale cu un coleg comunist. Nu se Întâmplă nimic și Jean-Louis se duce acasă. E greu de crezut că un regizor american sau chiar britanic ar fi putut face un astfel de film și mai ales să-l distribuie. Dar, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să creadă. După sondajele contemporane, nici viața sexuală a studenților nu era foarte diferită de cea a generațiilor anterioare. Libertinajul anilor ’60 era văzut, de obicei, la antipodul anilor ’50, prezentați (oarecum pe nedrept) drept o eră constipată de rectitudine morală și cenzură emoțională. Dar, În comparație cu anii ’20, cu faimosul fin-de-siècle sau cu viața semimondenă din Parisul anilor 1860, „Swinging Sixties”erau destul de cuminți. Pentru că dădea o mare importanță stilului, generația anilor ’60 a depus un efort considerabil să arate altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Nici chiar occidentalii care votau cu comuniștii nu se arătau prea interesați de subiect. În același timp exista un larg interes academic și intelectual pentru acele părți ale moștenirii marxiste care puteau fi separate de Uniunea Sovietică și sustrase falimentului moral. Încă de la moartea fondatorului existaseră secte marxiste și marxizante, grupări disidente: cu mult Înainte de 1914 existau deja partide minuscule ce revendicau Adevărata Moștenire. Unele, precum Partidul Socialist din Marea Britanie (PSMB), ființau Încă și Își etalau virginitatea politică, lăudându-se cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
jignea o generație mai vârstnică de stângiști. Amorul liber Într-o societate liberă nu era o idee nouă (o Îmbrățișaseră unele secte socialiste de la Începutul secolului al XIX-lea, iar primii ani ai Uniunii Sovietice au fost de o destindere morală remarcabilă), dar tradiția clasică a radicalismului european se caracteriza prin rectitudine morală și domestică. Vechea stângă nu a fost niciodată disidentă cultural sau aventuroasă sexual, nici măcar atunci când era tânără: pe vremuri extravaganța era apanajul boemilor, esteților și artiștilor, care aveau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liberă nu era o idee nouă (o Îmbrățișaseră unele secte socialiste de la Începutul secolului al XIX-lea, iar primii ani ai Uniunii Sovietice au fost de o destindere morală remarcabilă), dar tradiția clasică a radicalismului european se caracteriza prin rectitudine morală și domestică. Vechea stângă nu a fost niciodată disidentă cultural sau aventuroasă sexual, nici măcar atunci când era tânără: pe vremuri extravaganța era apanajul boemilor, esteților și artiștilor, care aveau adesea Înclinații individualiste sau chiar reacționare. Deși deconcertant, amestecul de sex și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În direct, În fața unui public de televiziune internațional. Liderii ei erau grozav de telegenici: juni convingători și atrăgători, care conduceau tineretul francez pe bulevardele istorice de pe malul stâng al Senei 18. Revendicările lor - un mediu universitar mai democratic, sfârșitul cenzurii morale sau pur și simplu o lume mai bună - erau accesibile și, În ciuda pumnilor Încleștați și retoricii revoluționare, nu tocmai amenințătoare. Greva națională, misterioasă și tulburătoare, i-a aureolat pe studenți: cei care detonaseră Întâmplător Încărcătura explozivă de resentiment social păreau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și respectabilitate. După cum pricepuse Adenauer, identificarea lor cu „Vestul” și cu America reprezenta În primul rând un refuz de a asuma apăsătoarea „germanitate”. Efectul era că, pentru copiii lor, ei nu reprezentau nimic. Realizările lor materiale erau pătate de moștenirea morală. Dacă a existat vreodată o generație a cărei revoltă pornea realmente din refuzarea a tot ceeea ce reprezentau părinții - tot: mândrie națională, nazism, bani, Vest, pace, stabilitate, lege și democrație -, aceștia erau „copiii lui Hitler”, radicalii vest-germani din anii ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la iveală sau ca În viitor să aibă loc reforme păreau din ce În ce mai scăzute. Iluziile erei Hrușciov se risipiseră. Indiferent cum se prezenta În fața puterilor occidentale, acasă la el regimul sovietic intra Într-un crepuscul interminabil de stagnare economică și ruină morală. Dar statele-satelit din blocul sovietic aveau motive să spere Într-o schimbare. La prima vedere, e un paradox. La urma urmei, dacă cetățenii Uniunii Sovietice erau lipsiți de apărare În fața dictaturii poststaliniste, atunci locuitorii Ungariei sau Cehoslovaciei erau de două
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deveniseră ținta predilectă a condamnărilor pronunțate de intelectuali: la al IV-lea Congres al Scriitorilor Cehoslovaci, În vara anului 1967, Kundera, Vaculík, dramaturgul și poetul Pavel Kohout și tânărul dramaturg Václav Havel au atacat conducerea comunistă de după război pentru dezastrul moral și material provocat. Ei doreau o Întoarcere la moștenirea culturală și literară a Cehoslovaciei și regăsirea locului „normal” al țării În centrul unei Europe libere. Atacul implicit la adresa conducerii actuale a Cehoslovaciei era evident pentru toată lumea. Kremlinul, după cum știm astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cântărească În liniște prețul euforiei. Nu atât idealismul anilor ’60 părea brusc demodat, cât naivitatea acelor vremuri: senzația că tot ce poate fi imaginat se poate pune În faptă, că tot ce se fabrică poate fi cumpărat și că transgresiunea - morală, politică, legală, estetică - este importantă În sine. Dacă anii ’60 stau sub semnul credinței naive, suficiente, că tot ce se Întâmplă e nou (și că tot ce e nou este important), anii ’70 au fost o epocă a cinismului, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ales când s-a instituit dreptul de vot la 18 ani. Prosperitatea epocii a Încurajat un transfer de atenție dinspre producție spre consum, dinspre necesitățile traiului zilnic spre calitatea vieții. În focul anilor ’60, puțini Își băteau capul cu dilemele morale ale prosperității - beneficiarii ei savurau absorbiți roadele șansei istorice. Dar În câțiva ani, mulți (mai ales dintre adulții tineri educați din nord-vestul Europei) au Început să privească bunăstarea materială și comercialismul deceniilor precedente ca pe o moștenire apăsătoare, aducătoare de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]