49,017 matches
-
intre În arena legislativă europeană: creșele, egalitatea salariilor, divorțul, contracepția, avortul, violența domestică. La acestea trebuie adăugată preocuparea unor grupuri mai radicale pentru drepturile lesbienelor și Îngrijorarea crescândă a feministelor În privința pornografiei. Aceasta din urmă ilustrează destul de bine noua geografie morală a sferei politice: filmul și literatura explicite sexual fuseseră abia recent (și parțial) eliberate de sub controlul cenzorilor, prin eforturile concertate ale vechilor liberali și ale Noii Stângi. În mai puțin de un deceniu, ele erau din nou vizate, de această
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anumitor țări din Europa de Est, precum România, unde „strategiile reproductive” naționale continuau să o interzică). La Începutul anilor ’70, contracepția era la Îndemâna oricui În vestul Europei, mai puțin În regiunile sau districtele rurale Îndepărtate, unde autoritățile catolice aveau Încă o influență morală asupra populației locale. Chiar și la orașe, de această libertate au beneficiat În principal femeile din clasa de mijloc; pentru multe muncitoare măritate și pentru majoritatea celor nemăritate principala formă de control al nașterii rămânea cea tradițională: avortul. Nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nucleare În Cehoslovacia, să proiecteze baraje gigantice pe Dunăre (În Cehoslovacia și Ungaria) sau să sporească sistematic producția și poluarea aerului o sută de kilometri mai la nord, În Nowa Huta, orașul siderurgic model al Poloniei. Cu toate acestea, costurile morale și umane ale degradării mediului și poluării industriale galopante nu au trecut neobservate În blocul răsăritean. Indiferența cinică a regimului Husák de la Praga după 1968 - dispus să facă prăpăd de o parte și de alta a frontierei dunărene comune pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui János Kádár În Ungaria - nu pe o represiune deschisă și brutală, ci pe un soi de acceptare forțată, pe o depolitizare a culturii veche de zeci de ani. Studenții protestatari care cereau din 1956 autonomia campusurilor și relaxarea codurilor morale au beneficiat de o anumită libertate, putând să se organizeze și să protesteze În limitele prestabilite; puteau chiar conta pe simpatia unor critici din interior ai regimului - catolici reformiști și „falangiști” dezamăgiți, printre alții. Dar toate manifestările active de simpatie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economice cu omologii lor nealeși, nord-americanii și vest-europenii nu mai erau de mult scandalizați de realitățile locale din Madrid, Atena sau Lisabona. Astfel, pentru cei mai mulți observatori - inclusiv pentru opoziția locală -, regimurile ingrate din sudul Europei nu erau falimentare din perspectivă morală, cât anacronice din punct de vedere instituțional. Economiile lor semănau, În aspectele esențiale, cu cele ale altor națiuni occidentale și erau deja bine integrate În piețele mondiale de capital, bunuri și forță de muncă. Până și Portugalia lui Salazar ținea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea costuri politice. Între timp, bugetul exagerat al Comunității era apărat de beneficiarii și promotorii săi deopotrivă, În numele „armonizării” transnaționale sau a compensării legitime, și alimentat din sacul aparent fără fund al Comunității. Pe scurt, „Europa” devenea treptat un „pericol moral” semnificativ, după cum jubilau oponenții ei cârcotași, mai ales În Marea Britanie. Efortul de a depăși fragmentarea continentului prin măsuri strict tehnice era evident politic, Însă Îi lipsea legitimitatea pe care o are un proiect politic tradițional, propus de o clasă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
multe lucruri: piață liberă, impozite reduse, libertatea inițiativei, privatizarea industriei și serviciilor, „valori victoriene”, patriotism, „individ”. Unele dintre ele - măsurile economice - erau versiuni elaborate ale propunerilor care circulau atât În cercurile conservatoare, cât și În cele laburiste. Altele, Îndeosebi temele „morale”, aveau mai mult succes la electoratul fidel al conservatorilor din zonele rurale decât la populație În ansamblu. Dar, după sufocantul libertarianism din anii ’60, ele aveau ecou la admiratorii doamnei Thatcher din clasa muncitoare și segmentul inferior al clasei de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de decenii i-a influențat și timorat chiar și pe cei care nu o Împărtășeau. E vorba despre o viziune larg acceptată a trecutului recent al Europei, În care se amestecau amintirea Marii Crize, bătălia dintre democrație și fascism, legitimitatea morală a statului asistențial și - pentru mulți oameni de ambele părți ale Cortinei de Fier - speranța unui progres social. Era Marea Narațiune a secolului XX; când presupozițiile ei de bază au Început să se erodeze și să se fărâmițeze, au antrenat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
omucidere În masă) nu era deloc o noutate. Pe această temă mai scrisese chiar Soljenițîn, plus nenumărate victime, supraviețuitori, martori și savanți. Arhipelagul Gulag adăuga la mărturiile existente sute de pagini de informații și detalii, dar nu depășea ca fervoare morală și impact emoțional alte scrieri cu greutatea experienței: Călătoria În vâltoare a Evgheniei Ginzburg, publicată În 1967; memoriile Margaretei Buber-Neumann din lagărele sovietice și naziste, apărute pentru prima oară În germană În 1957; confesiunea amară a unei credințe rătăcite, scrisă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Cambodgia, iar antiamericanismul lor a primit apă la moară când chilianul Salvador Allende a fost asasinat din ordinul americanilor cu doar trei luni Înainte de apariția Arhipelagului. Dar chiar și aceștia Încetaseră să mai creadă, ca pe vremuri, În superioritatea morală a socialismului. Imperialismul american era Într-adevăr rău - dar cealaltă tabără era și mai rea, poate cu mult mai rea. În acest moment, teza „progresiștilor” că loviturile anticomuniste erau atacuri implicite la adresa oricărui proiect de ameliorare a societății - adică pretenția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cere sacrificii. Dar nu poți clădi societatea ideală sacrificând oamenii. Retrospectiv, pare o concluzie destul de banală după deceniile de intensă dezbatere teoretică și politică, dar tocmai din acest motiv ea ilustrează amploarea transformării. În filmul Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul catolic argumentează Îndelung despre două pariuri concurente: cel pascalian pe Dumnezeu și cel marxist pe Istorie. Ce frapează astăzi nu e conversația În sine, familiară oricărei persoane suficient de bătrâne
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care era tratată atât de protagoniștii de pe ecran, cât și de milioanele de spectatori. Zece ani mai târziu, subiectul (dacă nu filmul) era deja Învechit. Recursul la Istorie În apărarea opțiunilor politice indigeste se dovedea naiv din punct de vedere moral și chiar lipsit de sensibilitate. Cum spusese Camus cu mulți ani Înainte, „responsabilitatea În fața Istoriei ne scutește de responsabilitatea față de oameni”. Noua incertitudine care plutea asupra Istoriei (și istoriei) a inaugurat un deceniu neplăcut pentru intelectualii occidentali, care realizau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
public angajat: „Cât despre mine, cred că dacă mai există astăzi o mare cauză, aceasta este apărarea intelectualilor”4. Jertfa de sine a intelectualilor În fața Istoriei a fost descrisă cândva de Isaiah Berlin drept „oribila soluție germană la povara dilemei morale”. Cuvinte cam aspre, fiindcă nemții nu erau nici pe departe singurii europeni care s-au Înjosit pe altarul necesității istorice, deși este adevărat că ideea Își are originea În filosofia romantică germană. De unde vidul apărut acum În gândirea politică europeană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ajusteze sau să elimine un argument, anticipând eventualele obiecții oficiale. În aceste societăți În care cultura și artele erau la mare preț, un astfel de compromis avea beneficii profesionale și chiar materiale deloc de neglijat, dar și un considerabil cost moral din punctul de vedere al respectului de sine. Așa cum scrisese Heine cu 150 de ani mai Înainte, În termeni pe care mulți intelectuali est-europeni i-ar fi recunoscut imediat, „acești călăi ai gândirii ne transformă În criminali. Căci autorul... comite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
serviciul militar obligatoriu de 18 luni pentru toți bărbații cu vârste cuprinse Între 18 și 50 de ani. Însă, doi ani mai târziu, Îi adăugase o portiță de scăpare: cei care doreau să fie scutiți de serviciul militar pe criterii morale trebuiau să intre În Bausoldaten, o unitate alternativă de muncă. Deși apartenența la aceasta se putea dovedi un handicap În viața civilă de mai târziu, simpla sa existență Însemna că RDG admitea prezența și legitimitatea obiecției de conștiință. Miile de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
imposibilul: În Eseu despre bravură, scriitorul cehoslovac Ludvík Vaculík argumenta convingător că nu poate avea pretenții exagerate de la oamenii obișnuiți, care abia luptau cu viața de zi cu zi. Majoritatea populației Își ducea existența Într-un fel de „zonă gri” morală, un spațiu sufocant, dar lipsit de pericole, unde resemnarea luase locul entuziasmului. Rezistența activă și plină de riscuri era greu de justificat deoarece (din nou: pentru majoritatea oamenilor obișnuiți) nu părea necesară. Nu te puteai aștepta decât la „fapte neeroice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împotriva unor „aventuri” periculoase și fără sens. Realizările noii opoziții erau de altă natură. În Est, ca și În Vest, anii ’70 și ’80 au reprezentat o eră a cinismului. Energia anilor ’60 se risipise, idealurile politice Își pierduseră credibilitatea morală, iar angajamentul În folosul interesului public cedase locul calculelor ce vizau avantajul personal. Lansând o conversație despre drepturi, atrăgând atenția asupra conceptului confuz de „societate civilă”, vorbind neobosit despre tăcerile din prezentul și trecutul Europei Centrale - predicând cu nerușinare, ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
XXIII-lea și Paul al VI-lea, conducând Biserica Într-o eră nouă: un pastor, nu un birocrat curial. Catolicii conservatori, pe de altă parte, se consolau cu reputația lui Wojty³a de fermitate teologică neclintită și de absolutism politic și moral născut din experiența sa de preot și prelat sub comunism. Deși cunoscut ca „papă al ideilor”, deschis pentru schimburi intelectuale și dezbateri savante, nu va face compromisuri cu dușmanii Bisericii. Ca și cardinalului Joseph Ratzinger, puternicul șef al Congregației pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
disconfortul trecător al propriilor episcopi, să descurajeze explicit catolicii din Polonia și restul Europei de Est de la orice compromis cu marxismul, propunând Biserica nu doar ca pe un sanctuar tăcut, ci ca pe un pol alternativ de autoritate socială și morală. Cum au Înțeles prea bine comuniștii polonezi, noua poziție a Bisericii Catolice - de la compromis la rezistență - putea avea un efect destabilizator pe plan local, periclitând monopolul partidului asupra autorității. Pe de o parte fiindcă polonezii erau, În proporție covârșitoare, catolici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Czes³aw Kiszczak, a apelat la Lech Wa³êsa - un cetățean ca oricare altul, lider nerecunoscut al unei organizații nerecunoscute - pentru a negocia Încetarea protestelor muncitorești. Inițial refractar, Wa³êsa a acceptat În cele din urmă. El Îi putea influența pe greviști - autoritatea morală a Solidarității nu făcuse decât să sporească În anii de după 1981 -, dar nu putea rezolva problemele fundamentale ale țării: rata anuală a inflației se apropia acum de 1.000%. Au urmat patru luni de contacte neoficiale sporadice Între sindicatul Solidaritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre regimurile comuniste cel mai puțin vulnerabile - și nu doar pentru că toată lumea credea că Moscova nu va permite vreodată căderea ei. Orașele est-germane aveau un aspect ieftin și decrepit, poliția secretă, Stasi, era omniprezentă, iar Zidul Berlinului rămânea o oroare morală și estetică. Dar În opinia generală economia est-germană era Într-o formă mai bună decât cea din alte state socialiste. La a 40-a aniversare a țării, În octombrie 1989, prim-secretarul Erich Honecker se lăuda că economia RDG se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
afiș studențesc din Praga Îl descria pe noul președinte În cuvinte cu o conotație religioasă probabil involuntară, dar cum nu se poate mai potrivită: „El ni s-a dăruit”. Trecutul de deținut politic al lui Havel și curajul opoziției sale morale față de comunism nu au fost singurele care l-au Înălțat pe un piedestal; el s-a distins și prin dispoziția apolitică. Concetățenii lui Havel s-au Îndreptat spre el nu În ciuda preocupărilor sale legate de teatru, ci datorită acestora. După cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
votat o rezoluție ce condamna orice acțiune viitoare a NATO drept „agresiune ilegală”. În cadrul Uniunii Europene și al NATO, Grecia se opunea din motive proprii oricărei intervenții În afacerile iugoslave. Iar Ucraina și Belarus Își ofereau „solidaritatea necondiționată” și „sprijinul moral” fraților slavi din Serbia. Poate că impasul nu ar fi fost depășit dacă Belgradul nu ar fi supralicitat la Începutul anului 1999cu o serie de măceluri brutale: mai Întâi, pe 15 ianuarie, În satul Racak din sudul enclavei, apoi, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poziția din ce În ce mai marginală a acestor publicații semnifica Însă o mutație traumatică a priorităților culturale. Intelectualii au intrat Într-o zonă de umbră și pentru că faimoasa lor insistență asupra eticii anticomuniste (nevoia de a construi o societate civilă cu o conștiință morală, care să umple spațiul anomic dintre individ și stat) a fost eclipsată de o activitate concretă: crearea unei economii de piață. În doar câțiva ani, „societate civilă” a devenit În Europa Centrală o noțiune arhaică, interesantă doar pentru o mână
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și numai din neatenție? -, iar distincția Între colaborare venală și simplă lașitate sau dorința de a proteja o familie era greu de făcut. Refuzul de a colabora cu Stasi Îi putea costa pe copiii tăi viitorul. Vălul cenușiu al ambiguității morale plana peste multe alegeri personale ale indivizilor lipsiți de apărare 20. Privind În urmă, cine - În afară de câțiva disidenți neclintiți În eroismul lor - avea dreptul să dea sentințe? și este frapant faptul că mulți dintre aceiași disidenți - printre ei remarcându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]