50,001 matches
-
secol, ca acesta, după care-mi trag un xerox: Caraiman, Regal, Capșa (și aici!), Kübler, Bulevard. Extaziere compensatorie: dar ce, astea de-acum, incintele astea strălucind în curățenie și lux, ce au mai prejos? Ce perechi superbe biologic, sportiv-despuiate, cu brațe și pulpe rumenite de soarele verii, intră în localurile astea, botezate amuzat-cosmopolit: Caffé Marlene Dietrich, Discoteca Blue Angel, Berăria Deutschland! Deci, o secundă, fără văicăreli! Terapeutic. "La Luminiș e muzică din nou", așa sună pînza albă de deasupra ușii prin
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fuduleau, ca uniformă, sinistrele cușme urechiate. Păi, vorba Connex-ului: ciulește urechile! Nu știu dacă vă mai amintiți momentul în care, în prezența lui Gorbaciov (venit la București să-l decoreze pe Ceaușescu, dar și, decorîndu-l, să-l lase mortal din brațe), panicatul dictator dîmbovițean s-a împiedicat la urcarea treptelor spre tribună și tot groparul său a fost acela care l-a prins de subsuoară să nu cadă. Parcă i-ar fi șoptit Gorbaciovul: stoi, nu acum, îți zic eu cînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ce bine o cunoscuse! L. întrerupe brusc istoria literară, o urmărește hipnotizat pe trăpașă, n-o salută!, doamna C. zîmbește îngăduitor și se îndepărtează. Poetul se-ntoarce dezechilibrat spre mine: da' cini-i? cini-i? Și rostește numele... soției. Îl iau la braț și trecem dincolo, la Continental. Regretatul avocat V., conviv notoriu, nu reținea nume. Era și firesc, într-un fel: îi treceau, de-o viață, la bară, pe sub ochi (prin urechi) mii și mii de nume; cum le-ar fi putut
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
expozant. Își alegea una, urmînd să treacă, ulterior, să o plătească și să o ia. Dar expoziția se apropia de închidere definitivă și prosperul nu mai revenea să-și onoreze alegerea. Atunci Tonitza lua tabloul ales și, cu el sub braț, suna la ușa avutului personaj... De fiecare dată, cînd diligențele mele pe lîngă personajul prosper încep să-mi pară oarecum stînjenitoare întru demnitate, mă întremez imediat cu stratagema tonitziană și-mi zic: dacă marele Tonitza... atunci eu... (De avut în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
s-ar opune (mișel-prostește) prin vot. Păi, costurile pentru întreținerea progeniturii n-ar fi astfel mai mici? Un an electoral în care ne pîndește o mare primejdie. Accederea "marii coaliții roșii" (diagnostic Patapievici) la putere ne-ar arunca iarăși în brațele unui Răsărit pe care îl cunoaștem prea bine. Și asta, acum, într-un moment fast al istoriei postbelice, cînd Occidentul nu doar cu sentimente frumoase ne îmbie, ci din ce în ce mai concret, mai punctual. Să nu ne păcălească aderențele de fațadă ale
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mărunt-mărunt, cu gentuța lui roșie, cu părul-perie pe zi ce trecea tot mai grizonat. Într-o dimineață cu promoroacă, mi-a intrat în atelier și nu m-am putut stăpîni să nu m-apropii de el și să-i ating brațul gol: stalactită! După ce-am strănutat de vrei cinci ori, am simțit că fac fulgerător febră. Mi-a și pus termometrul și, într-adevăr, aveam deja 38 cu... A fost ultima dată cînd l-am văzut. După ani și ani
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
asprimea din anturajul Führerului! Dacă sărutatul mîinii a cunoscut undeva apogeul, asta s-a întîmplat la noi, în acea Românie galantă sărut mînușițele... cu doamne și domni eleganți, coborînd afabili din Forduri și lunecînd pe marmoratele trepte, în briantele baluri. Brațul poporului (adică al Securității) e lung! Așa suna, în anii crînceni, metaforicul avertisment al piticilor bruneți, cu mîini mici și lucioase, de barbugii, blazonate cu epoleți ascunși, adresat celor din diasporă. Nu "tutulor", ci numai "trădătorilor de țară", a căror
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
exact unde trebuia. Limbă pe cît de incomodă pentru manipulatorii cu ochi albaștri, pe atît de stenică pentru imensa masă de români, retrasă noaptea la un semnal în case, răsucind cu mînă flămîndă butonul aducător de speranță. Unde mai e brațul ăla spăimos? În ce dimensiune s-o fi convertit? Magistrul Dima, jovial cu măsură, îți întindea în scîrboșii ani staliniști -, cînd brațul îți era scuturat cu un "noroc, tovarășe!" o mînă boieresc moale, în prelungirea taliei lui corpolente, frisonantă pentru
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
retrasă noaptea la un semnal în case, răsucind cu mînă flămîndă butonul aducător de speranță. Unde mai e brațul ăla spăimos? În ce dimensiune s-o fi convertit? Magistrul Dima, jovial cu măsură, îți întindea în scîrboșii ani staliniști -, cînd brațul îți era scuturat cu un "noroc, tovarășe!" o mînă boieresc moale, în prelungirea taliei lui corpolente, frisonantă pentru fecioarele filoloage care luau notițe în prima bancă. "Braț molatec ca gîndirea unui împărat poet", îi plăcea magistrului să citeze, eminescian, făcînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
convertit? Magistrul Dima, jovial cu măsură, îți întindea în scîrboșii ani staliniști -, cînd brațul îți era scuturat cu un "noroc, tovarășe!" o mînă boieresc moale, în prelungirea taliei lui corpolente, frisonantă pentru fecioarele filoloage care luau notițe în prima bancă. "Braț molatec ca gîndirea unui împărat poet", îi plăcea magistrului să citeze, eminescian, făcînd alintat cu mîna voluta ce se cuvenea... E nelipsit de la vernisaje. O aschimodie cu nelipsitul aparat în stînga. Cu dreapta, îți prinde mîna (ți-o scoate și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu agresivă impudoare. Încît, minute în șir, cei prezenți își masează mascat degetele rămase încă în crampă. Are ceva de gardiancă în făptura-i principial-sobră. Îi ceri mîna, să i-o săruți, gardianca se opune, insiști (de ce dracu'?), îi forțezi brațul, poate-poate, ea însă cîștigă, îți împinge atletic mîna la loc și-ți zîmbește congelat. Culmea e că, deși știu care-i este stilul, recidivez. Îmi place, masochist, gimnastica asta androgină. I-o fi pupat oare vreodată Ceașcă, neprincipial, mîna Savantei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și-i vorbea necontenit, o oprea pur și simplu să-și continue mersul în buiestru. De era cazul, deci oprita se arăta receptivă la irezistibilul recitativ, atunci se declanșa una din cele mai electrice scene: Lică al nostru îi lua brațul gol cu amîndouă măinile, ca pe un răsfățat șarpe de junglă, și începea să-l sărute. Metodic. De la unghii pînă la umăr. Și retur. Cu cine-o mai fi repetînd, scumpul de el, acum, dincolo, unde-a plecat (fără retur
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nu. Fără nici o supărare. Zoo. Seara, tîrziu, cînd mai ies o dată pe terasa restaurantului, apare și coteiul negru, cît un pumn. Scîncește, nu atît pentru mîncare (are o burticică plină cît o ghindă grasă) cît pentru tandrețe. Îl iau în brațe, așezîndu-l poponeț într-o palmă. Nu mai scîncește. Geme alintat. De plăcere. Ziua, în spatele mustăriei, pe un butoi dezafectat, două pisicuțe, în zbenguială nebună, supravegheate îmbufnat-matur de pisoaica-mamă. Le pisicesc de la vreo zece metri: încremenesc și mă privesc țintă. Poză
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
crime. Într-o diagonală elocventă trei capete teribil de asemănătoare prin tenta lor cianotică: cel tăiat, al lui Pompei, pe tipsia de alamă, cel al călăului, și masca decorativă de pe mobila apropiată. Capul lui Cezar, crudul autor moral, e radios-carnal. Brațele celor doi complici ai crimei, albe, se înroșesc progresiv spre palme. Totul în opulența brocarturilor în cute brune. Fastul crimei. Dar ce-i cu pasa asta neagră? Viața-i doar parlament, cimitir, trădare, crimă? Întorc vioi spatele pînzei lui Caravaggio
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
triste. E o relatare a prietenului său, François Bot, cioranian-patinată. Chiar dacă în situația limită a ultimului pat de spital: "Cele două doamne (venite să-l viziteze pe bolnav n.n.) ies să se plimbe în grădină, iar Cioran mă apucă de braț și îmi spune: "Dragă prietene, îți voi face o mărturisire, să nu mă spui altcuiva. Dar să știi că m-am prefăcut că sînt prezent"." E altceva, nu? 18 octombrie În fiecare an, la mijlocul lui octombrie, Iașul simte nevoia să
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al cărei trotuar îl romantizam cu gingaș-renoiriana domnișoară Georgeta Wagner, azi la fel de renoiriana soție... eroină Georgeta Gheorghiu. În răstimpul în care, alături de minunatul pictor Craiu, beneficiam acolo, sus, în Pășunile Raiului de oblăduirea fabulosului magistru Brânzei, Craiu mă lua de braț și, pe sub salcîmii otrăviți de floare, îmi spunea: Măi, Val, știi tu ce lăutari aveau Iașii, măi?! Sau: Măi, Val, știi tu ce tip formidabil era filozoful Conta, măi?! Sobrul motan Chini, în clipa în care îi dau drumul din
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Gauguin avînd în vedere chiar fuduliile. Superba Nicole Kidman (pe care, fascinat, am văzut-o săptămîna trecută în lejerul musical "Moulin Rouge"), despărțită de Tom Cruise, își contraria amicii cu schimbarea (nu neapărat intimă) a partenerilor. Cum era văzută la brațul unui bărbat, cum se vorbea de o nouă legătură: "Nicole, o avertizau prietenii, știi ceva, n-am chef să mă bag în chestia asta!" Scenă. Bărbatul cu inima sfărîmată destăinuindu-se prietenului său: "Soția mă înșală". Acesta-i oferă soluția
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fix într-un an ai s-o vezi moartă". Cincizeci și una de săptămîni mai tîrziu, în scenă își face apariția soțul încornorat, într-un scaun cu rotile, împins de soție. Îmbrăcată într-o fustiță de tenis și ținînd sub braț o rachetă. Îi aranjează pernele, îl sărută, el e deja un cadavru viu. "Odihnește-te, dragule, îi spune, mă întorc imediat, după partida de tenis, foarte curînd". În urma ei, soțul, jubilînd către public: "Ea habar n-are că i-a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
se sustrăsese Boușcă pușcăriei? Într-un an, cînd eu însumi mă retrăsesem în necesară recluziune, la Socola, îl văd, o secundă, în curtea stabilimentului pe autorul autoportretului. În lejerul halat-uniformă... Tot acolo, altă dată, într-o toamnă mai umană, la braț cu celălalt, minunatul Craiu și culegînd amîndoi, pe alee, păstăi de salcîm căzute, decorative substitute ale curmalelor la care nici visînd nu puteam gîndi. Repere, ele, păstăile, ale unor campanii obștești din a căror liber consimțită muncă patriotică urma să
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și își va pune harurile, gospodărește, în serviciul cerut. Va deveni, pur și simplu, tipicul artist-activist de partid, înregimentat pînă-n măduva oaselor, ciupind gras din surse care mai de care mai dubioase, mereu pe fază în a-i strecura sub braț idolului aflat în vizite de lucru portretul cu zîmbet Divertis sau peisajul cu pășuni voievodale. Ce deprimantă ar arăta o definitivă istorie autohtonă a artei structurată doar pe atare specimen! A și existat, de altfel, dar din fericire a dispărut
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aceasta malefic-tutelară fără de care, crede, nimic nu trebuie să miște. La capătul unor mandate interminabile, mistificatorul cu permanentul lui zîmbet Divertis își bifează sistematic în hîrșita agendă partinică mai toate nesperatele vise. De ce nu l-ar bifa și pacesta: la braț cu Regele! (E aici, desigur, puseul psihanalizabil al tînjirii, măcar și în subconștient, a imundului activist la noblețea coroanei. Ar fi putut da lovitura și să rămînă personaj autentic al istoriei: să reinstaureze monarhia, să-i redea României statutul ei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nimic nici la ieșirea din teatru. L-am lăsat în voia lui. Mai cu seamă că, după aplauzele finale, mă rugase să-l aștept în hol (Așteaptă-mă aici, nu pleca, trebuie să-ți spun...) ca să apară, în sfîrșit, la braț cu una din frumoasele care strălucise în scenă. Afară, luna plină, geroasă, era-n dialog incestuos cu lampionul de sub marea friză. I-am invitat în mașină și, ca-n Teodoreni, l-am întrebat pe nabab: Încotro, boierule? Din spate, bastonul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Bîrnovei, vinde primii ghiocei pe trotuarul de lîngă statuia lui Eminescu. De unde începe unduita paradă a fetelor spre Universitate. Se-apropie de ea un lungan, un fel de Peter O'Toole și, cum apare o fată, ia cinci ghiocei din brațul tuciuriei și i-i oferă. Cu acea reverență de bal, dispărută de mult, din vremea poetului. Scena se repetă cu fiecare fată care trece-n sus. Cînd parada se stinge, lunganul scoate fîșicul de bancnote din buzunar și-i plătește
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
-i plînge copilul plimbat totuși prin fața vitrinelor sclipitoare, nu reușește să o facă decît în momentul cînd se apleacă să-i lege șiretul desfăcut și, astfel, să vadă de la înălțimea copilului: puzderia de picioare și de funduri. Îl ia în brațe. Mă urc pe cataligele iluziei și nu mă mai plîng. O singură (și neperimată) revelație: Parisul, de-aici, de pe sacra... movilă!!! La Moulin Rouge (nici măcar nocturnă), o simplă fotografie. Compensatoriu, magistral compensatoriu. Nu îl văzusem acum 15 ani, îl văd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
românească burdușeau pușcăriile dejiste. Țară tristă. Dacă lacrimile invocate de poetul libațiilor noastre le presupunea și pe cele ale bășcăliosului pișpirică din sinistra mea redacție de început, atunci totul e-n regulă. Bimba, măi! 11 octombrie Pictorul cu papion la braț cu desculții lumii? Ce glumă! Dau, în atelier, peste frumoasa revistă Atelier din Chișinău. Din 2000. Refac, emoțional, primul impact cu numărul ce-mi era dedicat. Evident, gestul elegant al basarabenilor pentru fratele lor ieșean într-ale picturii, dar... Interviul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]