48,811 matches
-
New York City, Banks a urmărit un interes în teatru muzical la o vârstă fragedă, studiind la Liceul LaGuardia High School of Performing Arts, înainte de a pleca să se concentreze asupra carierei sale muzicale. La sfârșitul anului 2008, ea a adoptat pseudonimul "Miss Bank$", si a început să lanseze muzică prin contul ei de MySpace, în cele din urmă fiind semnată la XL Recordings, la vârsta de 17 ani După semnarea unui contract de înregistrare cu Interscope Records și Polydor, Banks a
Azealia Banks () [Corola-website/Science/334874_a_336203]
-
turcii s-au dedat la măceluri împotriva grecilor, punând în pericol și viața arhiepiscopului, nu numai că a reușit potolirea acestora, dar a contribuit și la întărirea puterii arhiepiscopului. Aceste evenimente au fost relatate în 1805 de un englez cu pseudonimul Ali-bei, care l-a caracterizat pe Ciprian drept „îngerul păzitor al conaționalilor lui”. În anul 1809, Ciprian este hirotonit episcop și la 30 octombrie 1810 devine arhiepiscop, ca succesor al lui Hrysanthos, decedat la o vârstă foarte înaintată în Chalkida
Ciprian al Ciprului () [Corola-website/Science/334953_a_336282]
-
avea în gospodărie. Dar efectele negative ale plantei încep să se extindă la animalele și oamenii din jur, iar încercarea de a o distruge dă greș. Povestirea a fost premiată de "Gazeta SF" în 2013 și a fost publicată sub pseudonimul Christian Lis. Aparent o utopie în care oamenii au atins nemurirea, schița aduce în discuție accentele neplăcute ale acestui lucru și încercarea disperată a omenirii de a redescoperi bolile și moartea. Publicată în 2012 în "Gazeta SF", povbestirea prezintă călătoria
Rămășițele viselor () [Corola-website/Science/334997_a_336326]
-
Reușește să introducă [[științe sociale|științele sociale]] în programa de liceu. Ziya se preocupă de problemele tinerilor, oferindu-le chiar celor din jurul său cursuri de [[sociologie]] și [[filozofie]]. Publică diverse scrieri în revista de filozofie apărută la Salonic, sub diverse [[pseudonim]]e, precum Tevfik Sedat, Demirtaș sau Gökalp. Mehmet Ziya, care își propune să întemeieze un stat turc puternic, care să unească turcii de pretutindeni, publică în anul [[1911]], în revista "Genç Kalemler" („Tinere condeie‟), opera "Altun Destanı" („Povestea de aur
Ziya Gökalp () [Corola-website/Science/331944_a_333273]
-
predispus la o pondere mai mare de informații neverificate sau false. “În rețelele sociale online există foarte multe surse de informare și mulți receptori. Este un mecanism de comunicare pe care specialiștii îl numesc many-to-many, iar orice persoană, sub un pseudonim sau în spatele unei fotografii false, poate răspândi știri false. Utilizatorii rețelelor au consimțit la acest lucru, au înțeles că Social Media nu reprezintă încă un furnizor de știri credibil, iar majoritatea folosește rețelele sociale online mai mult pentru divertisment și
Studiu: Cine este regele știrilor și în 2015 () [Corola-website/Journalistic/101290_a_102582]
-
termina afilierea la Partidul Comunist, Liga Tineretului Comunist și pionieri. Ziarul a creat un site web dedicat cauzei, care a inclus un formular de depunere on-line a declarațiilor. Din motive de siguranță personală, mulți participanți au ales să semneze folosind pseudonime. Procesul de emitere a declarațiilor de retragere este menționat în chineză ca " Tuìdăng " (退党) , care poate fi tradus ca "retragere din partid" sau "a ieși din partid". Termenul este ceva impropriu, căci cetățeni obișnuiți nu sunt în măsură să părăsească
Mișcarea Tuidang () [Corola-website/Science/331434_a_332763]
-
dominația nazistă care atestă în mod oficial că el (sau ea) nu acceptă acțiunile regimului nazist, și nu este o parte a acestei mișcări politice. Din august 2011, The Epoch Times a publicat peste 100 de milioane de nume și pseudonime ale participanților Tuidang. Având în vedere natura anonimă a declarațiilor, aceste cifre sunt dificil de verificat.Cu toate acestea, spune Ethan Gutmann, "semnificația este foarte reală. Declarațiile Tuidang sunt gesturi de respingere din partea cetățenilor chinezi din toate păturile sociale și
Mișcarea Tuidang () [Corola-website/Science/331434_a_332763]
-
(pseudonimul lui Constantin Axinte, n. 4 iulie 1897, comuna Perieți, județul Ialomița — d. 7 ianuarie 1984, Slobozia) a fost un fotograf român. Constantin C. Axinte s-a născut la data de 4 iulie 1897, în comuna Perieți, județul Ialomița, fiind al
Costică Acsinte () [Corola-website/Science/331444_a_332773]
-
ianuarie 1984, Slobozia) a fost un fotograf român. Constantin C. Axinte s-a născut la data de 4 iulie 1897, în comuna Perieți, județul Ialomița, fiind al doilea din cei șapte copii ai lui Costache și Maria. Devine cunoscut sub pseudonimul , acesta regăsindu-se pe reversul multora dintre fotografiile sale. Termină clasa a V-a în Perieți, fiind un elev mediocru. La vârsta de 18 ani a absolvit Școala de Pilotaj de la Cotroceni, București, dar fără a obține licența de pilot
Costică Acsinte () [Corola-website/Science/331444_a_332773]
-
, pseudonimul lui Alexandru Sergiu Sragher, (n. 1 februarie 1922, București - d. 22 octombrie 1992, București) a fost un prozator și traducător român. S-a născut la București într-o familie de etnie evreiască; era fiul agronomului Henri Sragher și al Iuliei
I. M. Ștefan () [Corola-website/Science/336985_a_338314]
-
în povestirile din "Ultimul alb"). Conflictele din cărțile sale opun uneori personaje cutezătoare și cu un spirit constructiv și personaje cu un spirit negativist, în concordanță cu problemele ideologice ale epocii construcției socialismului. I.M. Ștefan a publicat, de asemenea, sub pseudonimele Sergiu Stănescu, Al. Sergiu, S. Alex. și M. Ștefan, mai multe articole și cărți de popularizare tehnico-științifică și istorică ("Vecina noastră, Luna", "Adevărul despre năluciri", "Focul viu. Pagini din istoria invențiilor și a descoperirilor românești", "„Semnele cerești” și tălmăcirea lor
I. M. Ștefan () [Corola-website/Science/336985_a_338314]
-
, pseudonimul literar al lui Iosif Pocler, (n. 14 iunie 1932, comuna Dudești-Cioplea, județul Ilfov - d. 2005) a fost un poet și dramaturg româno-israelian. S-a născut într-o familie evreiască din vecinătatea Bucureștilor sub numele de Iosif Pocler. A studiat la
Iosif Petran () [Corola-website/Science/336994_a_338323]
-
Enigma Otiliei" de George Călinescu, "Donna Alba" de Gib. I. Mihăescu, "Tănase Scatiu" de Duiliu Zamfirescu, „În vreme de război” de I.L. Caragiale și "Podul de piatră" de Dumitru Radu Popescu. Și-a continuat activitatea publicistică în Israel, colaborând, sub pseudonimele I. Eban, I. Stern și F. Talla, cu cronici literare și artistice în revistele în limba română "Viața noastră", "Adevărul", "Izvoare", "Facla", "Revista mea" și "Orient Expres". A îndeplinit o perioadă și funcția de redactor-șef la "Revista mea", după ce
Iosif Petran () [Corola-website/Science/336994_a_338323]
-
, pseudonimul lui Henric Pekelman, (n. 31 mai 1881, Botoșani - d. 30 iunie 1965, Săo Paulo, Brazilia) a fost un poet și autor dramatic român. Era fiul unui dentist din Botoșani. A studiat la Liceul Național din Iași (1897-1900), unde a fost
Enric Furtună () [Corola-website/Science/337001_a_338330]
-
la "Flacăra Iașului" în 1957, publicând, de asemenea, un număr mare de cronici de teatru și film în revistele "Iașul literar", "Cronica", "Convorbiri literare", "Dacia literară", "Tribuna", "România literară", "Teatrul", "Cinema", "Ateneu", "Literatura și arta" etc. A mai semnat cu pseudonimul Șt.O. Mugur. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Teatrale din România, al Uniunii Cineaștilor din România și al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. Ștefan Oprea a avut o preocupare constantă pentru teatru. Prima sa piesă
Ștefan Oprea (critic de teatru și film) () [Corola-website/Science/337031_a_338360]
-
este pseudonimul literar al lui Ionel Stark (n. 23 octombrie 1905, București - d. 18 martie 1993, Paris) a fost un eseist, traducător, critic și istoric de artă român de origine evreiască. El a rămas în memoria culturii românești în special ca un
Ionel Jianu () [Corola-website/Science/337473_a_338802]
-
luat licența în drept și litere. A lucrat la redacția ziarului "Le Soir" și a fost corespondent la Paris al ziarului "Politica". A revenit în România în anul 1927, moment în care a efectuat stagiul militar. A colaborat sub diferite pseudonime ca "Don Juan, Don Jose, Don X" sau "Vivian Bell" la „Convorbiri literare", „La Roumanie nouvelle”, „Viața literară", „Revista Fundațiilor Regale", „Le Moment", „Contimporanul" și a semnat cronici literare intitulate „Interviuri”, „Problemele criticii dramatice”, „Premiere bucureștene”, „Cronica dramatică”, „Arabescuri”, „De
Ionel Jianu () [Corola-website/Science/337473_a_338802]
-
la revista "Rampa" și editor al paginii pe teme culturale la revista "Ultima oră". Aceasta din urmă a fost pagina la care a activat Petru Comarnescu până în momentul plecării sale în Statele Unite ale Americii. În toate aceste publicații a folosit pseudonimul Vivian Bell. A fost colaborator în perioada 1929 - 1930, împreună cu Constantin Noica și Petru Comarnescu la publicația de orientare democrată și raționalistă intitulată "Acțiune și reacțiune". A scris în anul 1931 împreună cu Alexandru Bilciurescu romanul "Cavalerii verticali", a înființat în
Ionel Jianu () [Corola-website/Science/337473_a_338802]
-
un catalog structurat pe zece domenii: poezie, dramaturgie, legi, filozofie, istorie, oratorie, medicină, matematică, științe naturale, diverse. Pe lângă catalog, mai exista un index alfabetic al autorilor în care fiecare înregistrare avea următoarele informații: nume, locul nașterii, numele tatălui, numele profesorilor, pseudonim și bibliografia. Astăzi, Biblioteca din Alexandria este continuată de care și-a setat misiunea de a „readuce spiritul deschiderii și al cercetării” pe care l-a avut cea dintâi. O altă bibliotecă considerată a fi a treia ca dimensiune a
Istoria bibliotecilor () [Corola-website/Science/337531_a_338860]
-
corector. A început să publice proză scurtă în revista "Utunk" și în antologii, care au fost primite pozitiv. A tradus în limba maghiară scrieri publicate de Ion Istrati, Cezar Petrescu sau Ion Ghica atât în nume propriu, cât și sub pseudonimele Balogh András și Boros Endre. În 1963 s-a îmbolnăvit și după mai mult de o săptămână de suferință a murit la 30 iunie. Au rămas în manuscris: "Itthon", "Vita az ököllel", "Zárás után", "Bombatéma", "Az utolsó cseléd", "Kísértetek", "Az
Ferenc Boros (pastor) () [Corola-website/Science/336493_a_337822]
-
ed. a V-a, 1900), "Leș Vacances d'un jeune homme sage" (1903) și "Leș Amants singuliers" (1905). Régnier s-a căsătorit cu Mărie de Heredia, fiica poetului José María de Heredia, care era și ea poeta și romanciera sub pseudonimul Gérard d'Houville. El a colaborat la "Le Visage de l'Italie", o carte din 1929 despre Italia prefațata de către Benito Mussolini. "La Canne de jaspe" și "Histoires Incertaines" (1919) au fost traduse în 2012 de către Brian Stableford sub titlul
Henri de Régnier () [Corola-website/Science/336510_a_337839]
-
(; 20 decembrie 1875 - 6 februarie 1963), cunoscută de asemenea sub numele anterior căsătoriei Marie de Heredia sau sub pseudonimul Gérard d'Houville (), a fost o poetă și romancieră franceză, implicată îndeaproape în cercurile artistice pariziene de la începutul secolului al XX-lea. Marie de Heredia a fost cea de-a doua dintre cele trei fiice ale poetului francez de origine
Marie de Régnier () [Corola-website/Science/336513_a_337842]
-
de l'Arsenal, unde tatăl ei era director. El și prietenii lui i-au încurajat talentele de la o vârstă foarte tânără și ea a început în cele din urmă să publice sub numele obținut prin căsătorie, luându-și mai târziu pseudonimul masculin "Gérard d'Houville" (derivat de la numele unei bunici normande, "Louise Gérard d'Houville" sau "Girard d'Ouville"). Mai târziu, ea a spus că folosirea unui pseudonim a fost un mod de a se distanța de tatăl și de soțul
Marie de Régnier () [Corola-website/Science/336513_a_337842]
-
din urmă să publice sub numele obținut prin căsătorie, luându-și mai târziu pseudonimul masculin "Gérard d'Houville" (derivat de la numele unei bunici normande, "Louise Gérard d'Houville" sau "Girard d'Ouville"). Mai târziu, ea a spus că folosirea unui pseudonim a fost un mod de a se distanța de tatăl și de soțul ei, mai celebri, dar nu a fost o încercare serioasă de a-și ascunde sexul: criticii și comentatorii contemporani se refereau mereu la "Madame" Gérard d'Houville
Marie de Régnier () [Corola-website/Science/336513_a_337842]
-
romanele sale), dovezile efectuării unor astfel de călătorii sunt vagi și confuze. La sfârșitul anului 1842 Reid a ajuns în Pittsburgh, Pennsylvania, unde și-a început cariera literară scriind atât proză, cât și poezie pentru ziarul local "Morning Chronicle", sub pseudonimul "Bhe Poor Scholar". (Se pare, de asemenea, că a lucrat și ca transportator de hârtie.) Prima sa scriere verificabilă a fost o serie de poeme epice numită "Scenes in the West Indies". La începutul anului 1843, Reid s-a mutat
Thomas Mayne Reid () [Corola-website/Science/336525_a_337854]