6,950 matches
-
uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai,/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu pupilele întoarse înăuntru." (Ochii statuilor). Volum de "interiorizare și densificare lirică, dominat de meditații interogative asupra sensului existenței, resorbite în cenzuri prelungite, sugerând absența răspunsului"85, A treia taină "este în măsura în care comunică neliniștea sufletului poetei ce se confruntă cu dilema sau cu misterul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră/ Și respirând numai/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu pupilele întoarse înăuntru". (Ochii statuilor) Mai presus de orice, somnul și visul devin, la Ana Blandiana, spații interioare, de refugiu, în care ea pare să se regăsească pe sine. Prielnice detașării eului de lume, acestea permit reactualizarea unor lumi proprii, pierdute de mult
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tine însuți cât mai adânc,/ De afară, din calendar,/ Să ne mai vadă/ Decât cel mult o spinare acoperită de mușchi/ Sau, când bate vântul,/ două palme mișcându-se,/ Lovindu-se fără convingere între ele;/ O fugă fără oprire,/ Mereu înăuntru,/ Mereu adânc, mai fetid,/ Și totul știut de milenii,/ Frumoasele milenii de altădată/ Când fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vântul,/ două palme mișcându-se,/ Lovindu-se fără convingere între ele;/ O fugă fără oprire,/ Mereu înăuntru,/ Mereu adânc, mai fetid,/ Și totul știut de milenii,/ Frumoasele milenii de altădată/ Când fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pledoarii cu adresă socială. Iată câteva exemple: "Bucatele, odată vârâte în noi, se mistuie și se prefac în căldură mocnită, așa cum ard lemnele într-o sobă, ca să încălzească odaia. Nu e o minciună dacă am zice că noi purtăm soba înăuntru nostru. Dar hrana nu slujește numai la încălzirea noastră, ci și la putere. Cu hrană muncim și trudim. Hrana seamănă cu cărbunii cari ard în pântecele locomotivei care trage trenul. O parte din căldură încălzește iarna vagoanele. Dar cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cină la Paris. Stăpîna casei m-a întîmpinat cu amabilitate: "Ați ajuns primul". Sosisem la timp, adică prea devreme pentru parizienii autentici. Ocupată cu ultimele pregătiri pentru cină, s-a scuzat, lăsîndu-mă în pragul salonului. Abia intrat, mă revăd ghicind înăuntru o prezență umană și, gata să îndeplinesc automat un ritual elementarun salutrămîn fără grai. În lumea noastră, ca să saluți pe cineva e nevoie ca persoanele în cauză să schițeze dorința sau măcar acceptul de a fi salutate: aștepți să-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Pena, pădurarul aflat la post în cabana din fața locului unde era parcată mașina în care fusese găsit corpul lui Sean. Pădurarul povestește ce a făcut după ce a auzit focul de armă: "Am văzut mașina. Și l-am zărit pe el înăuntru. Geamurile erau aburite dar totuși îl zăream, în spatele volanului. Din felul în care era aplecat spre spate am priceput ce s-a întîmplat. Îmi pare rău să aflu că era fratele dvs." Cît timp a stat mașina parcată? întreabă jurnalistul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
erau aburite dar totuși îl zăream, în spatele volanului. Din felul în care era aplecat spre spate am priceput ce s-a întîmplat. Îmi pare rău să aflu că era fratele dvs." Cît timp a stat mașina parcată? întreabă jurnalistul. "Eram înăuntru, la căldură, dar aș zice cel puțin o jumătate de oră înainte de a auzi focul. O fi stat acolo să mediteze la gestul lui, îmi închipui." Străduindu-se să reconstituie cu precizie faptele, Jack se întoarce din nou la paznic
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
libertății și responsabilității. NICI UN TEREN NU E SIGUR Cum să concepem omul și lumea dacă adoptînd o poziție riguros constructivistă respingem noțiunile de mediu, context, ambient, dacă refuzăm ideea de exterioritate și, în consecință, distincțiile obișnuite între exterior / interior, înafară / înăuntru, obiect / subiect, obiectiv / subiectiv? Făcînd apel la imaginea buclei 10, de exemplu. Imagine care presupune că nu există nici interior, nici exterior, nici punct de plecare, nici punct de sosire; că nu există punct de sprijin (o buclă ține prin
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
-le. Porphire piroxenique, melaphyre, augite porophire, augit porphir, de color negru-verde, calitate foarte vârtoasă, se găsește în stânci, în valea Holda, moșia Broștenii. 28-le. Micachiste, mica slate, glimmershiffer, se compune din glimer sau talc în o textură așchioasă, cuprinzând înăuntru sâmburi de silițium. Din acest fel de stânci se compun munții de la Bucovina până în apropiere de satul Galu. 29-le. Gypse sacharoide, granular gypsum, dichter alabaster ghips, de o calitate frumoasă, albă, formează straturi subțiri și groase pe dealul Călugăra
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
milă, nu acuză direct și nu oferă soluții. Dincolo de tragedia colectivă se citește și drama individuală a exilului autoarei. O ființă care s-a smuls din rădăcini, chiar dacă nu și le-a rupt cu totul, va fi veșnic plutitoare, între înăuntru și înafară, cu vulnerabilități dedublate și susceptibilă de a fi criticată și de o parte și de alta, pentru că nu mai aparține cu adevărat niciuneia. Pensionatul catolic de la 2500 metri altitudine, care găzdu iește fetele elitei rwandeze miniștri, militari, oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sine, Djian admite că nu e niciodată mulțumit, că o poveste, odată încheiată, îl apasă în așa măsură, încît trebuie să se apuce de alta, pentru a încerca să-și satisfacă propriile exigențe... și tot așa. Scriitorul își simte cartea înăuntru, ea e cea care îl lucrează și îl determină, dar în clipa în care s-a terminat, pleacă și închide ușa în urmă, cu un zgomot aproape perceptibil, scăpîndu-i definitiv. De aceea, nici nu poate vorbi cu ușurință despre cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lui, asemenea Michèlei, care se indrăgostește de un bărbat înainte de a descoperi că e cel care a violat-o la începutul romanului. Cuiul lui Cehov... Cert e că Djian sparge frazele cu luciditate și curiozitate, pentru a vedea ce e înăuntru, pentru a pune mîna pe mecanismul nașterii cuvîntului. Maestru al suspansului, incomparabil povestitor, dar imprevizibil prin modul în care se reinventează în fiecare nou roman, derutant prin tabuurile pe care le încalcă (cum ar fi, în cazul de față, să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
meu rezida în trecerea de la intra la extra. Nu eram decît un eveniment. Eram ceva ce li se întîmpla celorlalți. Nu te naști niciodată pentru tine. În vreme ce Léo Ferré cîntă C'est extra afară, el cîntă probabil C'est intra înăuntru! aruncase tatăl meu, punctînd acest aforism cu un rîs de superșobolanelectrocutat. Eu aș fi un jalnic erou preț de o secundă, după care m-aș alătura oceanului deja veșnic semenilor mei. Echad ikem yirdof revava, spune Biblia. Unul singur dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cină la Paris. Stăpîna casei m-a întimpinat cu amabilitate: "Ați ajuns primul." Sosisem la timp, adică prea devreme pentru parizienii autentici. Ocupată cu ultimele pregătiri pentru cină, s-a scuzat, lăsîndu-mă în pragul salonului. Abia intrat, mă revăd ghicind înăuntru o prezentă umană și, gata să îndeplinesc automat un ritual elementar un salut rămîn fără grai. În lumea noastră, ca să saluți pe cineva, e nevoie ca persoanele în cauză să schițeze dorința sau măcar acceptul de a fi salutate: aștepți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
contextualizare și chiar de contingență. Foarte multe dificultăți rezidă chiar din denumirea de "postmodernism", una care, după părerea lui Ihab Hassan, nu doar că sună ciudat, ci evocă și ceea ce vrea să depășească, astfel încât "termenul îl conține pe inamicul său înăuntru", situație care nu se întâmplă cu alte denumiri de curente, cum ar fi romantismul sau clasicismul. Această prezență terminologică a ceea ce se vrea negat sau denunțat ca fiind perimat introduce din start o problemă de interpretare și de raportare (mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să vorbească acolo în locul ei. Dimineața, înainte de a-i duce la grădiniță, le spuse și copiilor unde va merge. În sala de așteptare erau vreo cincisprezece persoane. Solicitanții erau înscriși pe un tabel și un funcționar îi chema pe rând înăuntru. Magdalena Ursu nu știa a câta e pe listă, dar nici n-ar fi vrut să fie prea în față. Cu cât trecea timpul, curajul o părăsea tot mai mult. Și argumentele atât de migălos pregătite i se păreau tot
Audiența by Gheorghe Schwartz () [Corola-journal/Imaginative/7738_a_9063]
-
sale. În vreo două cazuri au intrat soț și soție. La un moment-dat au mai rămas doar șase persoane. Dacă ar fi chemată ultima, că se mai numea cu U, - "Ursu" -, gândi ea, ținând cont că, în medie, se stătea înăuntru vreo zece minute, i-ar veni rândul în vreo oră. Peste două ore, oricum, va ști mai mult. Ar fi dat oricât să se afle deja în stradă. Brusc, își auzi strigat numele. În clipa aceea uită toate frazele pregătite
Audiența by Gheorghe Schwartz () [Corola-journal/Imaginative/7738_a_9063]
-
doar ea, mama, era vinovată. Că n-a putut să-l convingă ce prostii erau năzărelile lui. Nici nu mai cunoscuse pe altul în afară de el. Și-așa tolba cu istorii a tatălui rămăsese de fapt nedeschisă. Apoi anii uscaseră totu-năuntru. Ca bulbii lalelelor lăsați în plin soare. De-atunci bărbatul, la supărare, îi reproșa mereu pasul strîmb. Dar ea se obișnuise cu timpul, știa cum să-l ia... O durea sufletul de Sabinuța. Ar fi vrut să-i fie alături
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]
-
Emil Brumaru E un castel în care nu mai pot intra. La porți paingii au țesut zăvoare Mai tari decît e ferăria grea. și înăuntru zac pe coridoare Preșuri de aur fără urma ta Care s-a șters de-atîta-ndepărtare. și doar a fost lăcaș ferit cîndva De oameni, pentr-o dragoste ce doare și-acum în spaima sufletelor noastre, Dar nu mai știm să poposim
"E un castel" by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8885_a_10210]
-
Punctul culminant al asaltului diabolic este constituit de invazia caleștii, o prolepsă vizuală a unei eviscerări iminente: Dar ceva era și mai grozav: brațele și degetele dracilor se subțiau; mâinile li se agățau de portiță; iar doi dintre demoni săreau înăuntru. Într-o clipă, unul își înfigea ghearele în gâtlejul copilului, îi oprea strigătul, pe când altul i se așeza grecește pe piept și rânjea, și sfâșâindu-i cărnurile, scotocind cu unghiile pe sub coaste...". Secvențele coșmarului nocturn nu sunt ușor de efasat în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
lovească". Disperat, omul se lansează în urmărirea ființei stranii, simultan înfricoșat și atras de aceasta, străbătând pădurea deasă și ostilă și oprindu-se abia în fața unui masiv muntos, din măruntaiele căruia se deschide o ușă de piatră. După ce vizitatorul pătrunde înăuntru, intrarea se zăvorăște în urma sa, ca într-un basm oriental. Să nu ne iluzionăm însă; atmosfera este înspăimântătoare: "Undeva, departe, se ivi o lumină slabă. În zarea ei văzui pe părete umbra matahalei din pădure: un cap cât un ciubăr
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
căpătâiul liber al lațului de butucul fix de la ușa gârliciului...". Ucigașul i-a căzut deja în capcană; ceea ce urmează constituie doar o formalitate: "Zibal dete drumul ochiului și, apucând repede cu amândouă mâinile căpătâiul liber, cu o smucitură supremă trase înăuntru brațul întreg". În timp ce acoliții slugii se grăbesc să dispară, hangiul rămâne să-și pregătească în solitudine răzbunarea, care se desface migălos, în falduri tenebroase. Sub povara efortului și a strânsorii, "[m]âna era umflată și degetele încovoiate". Contemplând-o la
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
construită fără simetrie și fără gust. Pe pereții galbeni și coșcoviți, se zăreau dâre cenușii, lăsate de apa de ploaie din burlanele sparte. Ornamentele de piatră ale ferestrelor erau crăpate și roase. Tabla roșie a acoperișului se decolorase cu vremea". Înăuntru, vizitatorul se pierde într-un adevărat labirint domestic, care spune multe despre firea defunctului proprietar: "o mulțime de coridoare, cămăruțe și cotloane încurcau drumul și întârziau pașii". În descrierea cvasi-balzaciană a interiorului, surprinde mai ales prezența unui veritabil muzeu, haut
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ușa din fundul coridorului, ca nu cumva Maria Brancea să mai pătrundă, accidental, în birou, apoi deschide dulapul: Își adusese aminte că încăperea din dreapta, fără rafturi, era goală. Chiar un trup mai voinic decât al lui Păun ar fi încăput înăuntru. Brumă luă cadavrul și îl vârî în dulap". Impresiile senzoriale deformate continuă sub impresia măștii mortuare: "Se ferea mereu să-i privească fața, în care numai un ochi era întredeschis, dând figurii o expresie șireată, în contrast sinistru cu imobilitatea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]