7,862 matches
-
El, mai mult decât oricine, cunoștea valoarea de general a lui Hideyoshi. Toate comentariile pe care le făcuse față de Genba și ceilalți vasali nu fuseseră niciodată nimic mai mult decât remarci strategice menite să le alunge teama de dușman. În adâncul sufletului, Katsuie știa că Hideyoshi era un adversar formidabil, mai ales după retragerea sa din provinciile apusene și performanțele din Bătălia de la Yamazaki și consfătuirea de la Kiyosu. Iar acum, acest inamic puternic se afla în fața lui și, chiar la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
despărțise de Genba, Inuchiyo se oprise la marginea muntelui, observând, de departe, situația. Intențiile sale îi nedumereau chiar și pe generalii din jurul lui. Doi dintre samurai, însă, îi aduseră calul. „Ei, acum s-a hotărât să intre în luptă.“ În adâncul sufletului, asta părea să fie speranța soldaților. Dar, în timp ce se sălta în scări, Inuchiyo îi șopti ceva unui mesager care tocmai sosise cu un răspuns din tabăra lui Toshinaga. Apoi se așeză în șa, dar fără a părea gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
uni forțele cu fiul său, Toshinaga, și începu, rapid, să se retragă. Unii dintre ofițerii săi erau atât furioși, cât și bănuitori, dar pentru Inuchiyo nu era altceva decât acțiunea pe care o hotărâse cu ceva timp în urmă. În adâncul inimii, Inuchiyo fusese întotdeauna independent și dorise neutralitatea. Din cauza poziției provinciei sale, fusese solicitat de Katsuie și nevoit să treacă de partea acestuia. Acum, însă, datorită prieteniei cu Hideyoshi, se retrăgea discret. Dar trupele în înaintare ale lui Hideyoshi spulberau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să mă silească și pe mine să fac același lucru, dar mie mi-era întotdeauna rușine de propria mea nepricepere, își amintea Katsuie. Cât e de regretabil! Ar fi trebuit să învăț măcar un dans, numai pentru seara asta. În adâncul inimii, fostul său senior îl lipsea, fără-ndoială, cu adevărat. Și mai era și altceva. Cu toate că fusese împins spre calvarul său de-acum - care, la drept vorbind, era, pur și simplu, fără nici o speranță - de către un singur militar cu chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi lăsat convins de tine și ar fi ajuns să-și schimbe loialitatea, numai acest lucru în sine m-ar fi putut face să-mi pierd respectul față de el. După un moment, adăugă: Ești samurai și ai știut-o, în adâncul inimii, așa că, e firesc că nu l-am putut face să se răzgândească. — Îmi cer iertare. Te rog să mă scuzi că te-am deranjat cu problema asta. Dar Genba n-a mai spus nimic altceva? — L-am întrebat de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre Castelul Oteme. Mai devreme, comandantul Bâtlanilor Albaștri, Sanzo, fusese trimis de Shonyu la Morikawa Gonemon, comandantul castelului, care promisese că avea să-l trădeze pe Ieyasu. Acum, însă, pentru siguranță, Sanzo fu trimis încă odată. Shonyu ajunsese departe, în adâncul teritoriului inamic. Armata avansa pas cu pas, apropiindu-se, cu fiecare oră, de castelul principal al clanului Tokugawa. Ieyasu, desigur, lipsea, la fel ca toți generalii și soldații săi, care plecaseră pe linia întâi, la Muntele Komaki. Spre acea casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Of, au fost trimiși prea devreme! strigă el. Socrului meu nu-i stă în fire să fie atât de nerăbdător. În ziua aceea, tânărul era mult mai calm decât socrul său, în toate situațiile. De fapt, Nagayoshi luase hotărârea în adâncul inimii, ca aceea să fie ziua morții lui. Fără alte gânduri care să-i distragă atenția, privea drept înainte, spre scaunul de comandant instalat sub evantaiul auriu, pe colinele joase din fața lui. „Numai de l-aș putea ucide pe Ieyasu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e mai impresionant decât un inamic hotărât să moară. Nu-l tratați cu nepăsare, lăsându-vă ademeniți de zeul morții. Prin urmare, confruntarea n-avea să fie inițiată, cu ușurință, de nici una din tabere. Nagayoshi urmărea mișcările adversarului, simțind, în adâncul inimii, că, dacă bătălia de la Tanojiri se intensifica, Ieyasu n-avea să mai poată asista doar ca un spectator. Urma să detașeze o divizie de soldați, trimițându-i ca întăriri. Și, profitând de acea ocazie, Nagayoshi avea să lovească. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o mai lungesc mult. În toamna asta, va trebui să rezolv problema, odată pentru totdeauna. Încă o dată, anunță că o mare oștire avea să plece pe front. Timp de două zile înaintea plecării, flautele și tobele spectacolelor Nô răsunară din adâncurile fortăreței principale. Din când în când, se auzea râsul gălăgios al unei mari mulțimi de oameni. Angajând o trupă de actori Nô, Hideyoshi își invită la castel mama, soția și celelalte rubedenii, pentru a se bucura împreună de o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
altceva decât să treacă mai departe, zâmbind. Adevărul este că, dacă n-ar fi fost în acel loc anume, și lui i-ar fi plăcut să pescuiască și să umble desculț. În unele privințe, încă mai era un băiețandru, în adâncul sufletului, iar asemenea scene îi aminteau de plăcerile din copilărie. Peste râu, începea pământul provinciei Owari. Sub soarele de toamnă, mirosul pământului din ținutul său de baștină îi ațâța simțurile. Tomita Tomonobu și Tsuda Nobukatsu reveniseră dintr-o misiune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a luptei din simțul datoriei ar părea cam ciudată. Indiferent că e o pace falsă sau altceva, nu am nici un motiv de a-mi exprima insatisfacția față de pace. Urmează ca tu să explici sincer și chiar cu fericire că, din adâncul inimii, găsesc totul minunat și mă bucur alături de toți supușii Imperiului. Kazumasa era un om care cunoștea bine sufletul stăpânului său, iar acum Ieyasu îi dăduse instrucțiuni migăloase cu privire la misiune. Pentru Kazumasa, însă, mai exista încă o suferință pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ei, am reușit să-i prind privirea. “Ochii aceștia i-am mai văzut și nu de multă vreme. Nu! Nu se poate! Aceștia-s ochii țigăncii! Numai ea mă privea cu acest sclipet care pare a veni de undeva din adâncul ființei...” Rememorez întâlnirile cu ea. Mereu îmi apare în fața ochilor acea privire care parcă te despoaie de toate și te cercetează fărâmă cu fărâmă. Peste acest fel de a privi îmi răsună în urechi niște cuvinte care par firești doar
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
a ne vedea cu bine, dragule. L-am condus pe bătrân până la poarta mănăstirii, unde îl aștepta un învățăcel... --Umblă sănătos, sfințite! --Cu bine, fiule!... M-am răsucit pe călcâie aproape militărește, fiindcă privirea tristă a bătrânului îmi pătrundea în adâncul sufletului... Când m-am depărtat mi-am întors capul... Bătrânul se afla în același loc. Privea după mine. I-am făcut din mână. Mi-a răspuns cu gest obosit, după care s-a întors și, cu pas moale, a plecat
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Și un diez... Dar unele partituri rămân însemnate În portativul amintiților Precum sunetul chitarei în ecoul viselor... Că un cântec începe, Ca un cântec se termină În armonia surdinei... Reminescențele partiturilor magnifice Vor rămâne în sângele nostru Precum cerneală apăsata adânc pe coală albă.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93407]
-
Acum, după ce ne-am stins setea, să plătim jupâne. Câte parale face băutura dumitale? Pentru așa luminate fețe facem cinste. Nu în fiecare zi ne calcă pragul oameni ca sfinția ta și însoțitorul sfinției tale. Dacă ceea ce spui este din adâncul inimii, primim. Altmintrelea, nu. Martur mi-i Dumnezeu, sfințite părinte. Atunci noi îți spunem bogdaproste și vânzare bună. Mergeți sănătoși și mai poftiți pe la noi. Mulțumim, jupâne! Ies cu o stare de bine în mine și cu admirație crescută față de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
când ne face oameni și cât trebuie să plătească cineva pentru omenia din noi? Sărmane învățător care nu mi-ai lăsat amintiri plăcute în inimă! Cum te-am iubit ca pe o icoană atunci când mintea mea nu putea pătrunde în adâncurile omenești. Alergai mereu pe imaș și noi te priveam de acasă: eu, cu drag, frații mei, cu hohote de râs, spunând că ești un prost pentru că și tatăl tău recunoaște asta, și-ți spune „ghițăluș”, recunoaște și el că nu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
subrațul să vad dacă aripile nu se ascund acolo ca niște evantaie strânse de o mână nevăzută. Ochii de un albastru intens mă poartă pe o apă mult mai limpede ca cea din iazul nostru și mă las scufundată până în adâncuri, unde întâlnesc lumea lui. Trag cu nesaț aer în piept și o mireasmă dulce mă inundă ca o pâlpâire de rai...O fi iubirea? gândesc eu revoltată și nedumerită. Oare așa sângerează inima oricui? Dar copilul se îndepărtează și eu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mâna, domnișoară!....Își ridică pălăria. Parcă aș vrea să i-o așez înapoi pe cap și să îi sărut eu mâinile bătătorite de vremuri nedrepte și nevoi.El e prototipul bătrânilor din satul meu, acei sfinți din icoanele ascunse în adâncul sufletului meu, cărora mă mai închin în nopțile reci și zbuciumate. Îl întreb preocupată: -Ce mai faceți?...bătrânul pare surprins de întrebare și răspunde cu zeci de amănunte, bucuros că are un tovarăș de discuție după lungile tăceri din timpul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
tu ai copii? -Vă am pe voi... -Da` copiii tăi unde sunt? -Încă nu mi i-a dat Dumnezeu... -Tu i-ai cerut? Mă gândesc puțin derutată și constat că fetița avea dreptate, niciodată nu-i cerusem... deși undeva, în adâncul meu speram să se întâmple și asta... Incidentul a trecut neobservat de către ceilalți copii și fetița s-a amestecat repede printre ei, bucuroasă că mai putea să alerge prin clasă nestingherită... Întrebarea ei a început să atârne greoaie în mine
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
domnișoara ... Catedrala sufletului meu Mă-ndrept spre tine pe cărări neumblate. Îmi frâng hainele în povârnișul dușmănos al stâncilor neatinse.Înalț strigătul războinic: -Hei, munților! Mă dor încheieturile roase în a voastră piatră! Mă tulbură ochii goi ai izvoarelor din adâncul nesecat din care se adapă, în miez de noapte, iele mlădioase cu trupuri mercuriene și picioare de foc. Luna își ascunde fața de femeie perfidă îndărătul unui nor cernit ca o jale. -Aș bea apă cristalină de izvor, din care
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de veacuri aceeași lacrimă albastră a sufletului nostru, prăvălită într-un ecou răsunător din universul vorbelor regăsite în sipetul îmbătrânit. Lacrima e cristalină și are același gust sărat și leșios. O liniște se împărățește ca o noapte senină răsfățată în adâncul unei mări moarte la capăt de timp... Jumătăți de sferă orbecăie ca și cârtițe prin destine abandonate la margine de lume. Păpușarul Satul era înțesat de un praf călduț în care îmi afundam picioarele să îi simt povestea încă nespusă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
construiască diguri, locuri de variante pentru scurgerea puhoaielor. Câmpia altă dată verde, moale, întinsă, peste care mă credeam stăpână pentru că era moștenită de la bunicul , murea acum sum brazde negre. O înghițea pământul reavăn scormonit de oamenii aceștia ieșiți parcă din adâncuri să ne ogoiască alergările prin stratul moale al ierbii și prin apa cristalină a pârâului. Pentru că aveam casa la vreo cincizeci de metri de malul apei și pentru că tata era un om prietenos, nu mică mi-a fost mirarea când
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
să te superi? Dragoste este destulă. Zace neîntrebată la colțul grunzos al străzilor pustii.Bani să ai. Totul se cumpară. Tributul e scump. Dar,dragoste este... destulă! Ecoul vorbelor răsună ca pașii profetului pe altarul morții, apoi se răsucește în adâncuri. -Crezi că mai pot zări steaua mea, de aici, din întuneric? aud un glas de pretutindeni. Stelele se sting complice. Locul pe cer se albește. “Bang!“ Priviți! Un vis mi se sparge în bucăți de soare. Se risipește în mii
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
toate bune și frumoase în Stat... Apropo, doar pentru că veni vorba: Ești însurat? Dacă aș putea întoarce timpul... Ce cântece dumnezeiești îmi mai cânta tata din fluier! Doinite cu jale, ele îmi pătrundeau ca un foc binefăcător și sacru în adâncul sufletului. Dar ne cânta așa de rar! -Pot cânta și eu? -Poți!... Încearcă! Suflu puternic dar sunetele ies betege, scârțâie dezacordate. El îmi așază degetele pe fluier și îmi zice să le ridic și să le așez așa cum îmi spune
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
e nevoie și gândește batjocoritor: “la magazinul din colț s-a adus carne proaspătă și ei se calcă în picioare pentru niște tocite visuri.” Ochiul lui e sticlos și albastru. Numai eu pot vedea un curcubeu conturat cu migală în adâncul sufletului său. “E copilul înger, nenăscut”, mă lămurește el.” Se odihnește doar, aici, în sufletul meu, am și eu suflet. Fiecare avem un suflet și uneoari chiar mai multe, când le furăm pe cele frumoase și le ascundem în inima
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]