79,130 matches
-
ochii din farfurie, până la sfârșit. Cât de departe mi se par vremurile acelea! Eu nu mă încumet să frământ cozonac, însă am pregătit aseară câteva prăjituri cu cremă, preferatele mele și ale Evei. Scumpetea mea a ținut morțiș să mă ajute și, chiar dacă la sfârșit, bucătăria arăta ca după război, rezultatul a fost perfect, iar noi ne-am simțit minunat împreună. Ne-am culcat târziu, e drept. Eu însă n-am reușit să dorm, decât câteva ceasuri. M-am trezit foarte
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
scriu ceva din noi, despre lunile noastre de bucurie, despre cele trei săptămâni de fericire și câte ceva despre cele șapte luni de durere. Mult nu mai este, măcar sper... Mihu XXII. 31 decembrie De ce nu-mi dai voie să te ajut? Să nu-mi spui că din mândrie. Nu poate fi vorba despre asta în postura în care ne aflăm noi, de atâta timp. Știu că voi, bărbații, aveți acest sentiment foarte bine conturat și îl justificați în fel și chip
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
e dor, atât de dor de vremurile în care nu voiam nimic, nu căutam nimic, nu-mi puneam întrebări, nu cântăream fiecare cuvânt și gest în parte. - E chiar atât de rău să-ți pui întrebări? - În principiu, nu. Te ajută să descoperi, să te descoperi așa cum ești tu, cel adevărat. Fără cosmetizări inutile. Uneori însă, toată această căutare, toată această frământare poate deveni istovitoare de-a dreptul. Și atunci mi se face dor, un dor cumplit de vremurile calme, în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Cine era ea pentru...? Tot nimeni. Ridică ochii, în speranța că totuși va fi auzită sau va zări pe cineva. Avu chiar senzația că mama și fratele ei mai mic îi fac cu mâna, de pe mal: Almaa!!!... - Hei! Sunt aici, ajutați-mă! Să nu o fi auzit niciunul ? O, au și dispărut. Doamne, mi se păruse, doar. Făcu greu alți câțiva pași, când dintr-o dată simți că rochia i se agăță de ceva. Nu vedea ce putea fi, începuse să se
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Când apăruse acolo tânărul acela înalt, cu un rucsac în spate? Părea că se rătăcise și el. Nu mai avea mult, era foarte aproape, iar mâna lui, îndreptată spre ea, i-ar fi prins așa de bine... Ar salva-o! - Ajută-mă, te rog! Tu... da, tu! Sunt aici. Te rog, am nevoie de tine... El se întoarse, uitându-se nehotărât. Îi prinse privirea în zbor și se agăță de ea cu speranță... În sfârșit! Îl văzu cu ochii minții, aplecându
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
și în inimile celor rămași. Se apropie cu strângere de inimă, evitase cât putuse, de-a lungul vieții, contactul cu astfel de locuri, doar evenimentele din familie obligând-o să pășească pe aleile tăcute ale cimitirelor. - Bună dimineața, vă pot ajuta cu ceva? Tresări. Probabil părea debusolată, de vreme ce paznicul de la intrare o întâmpină cu o asemenea amabilitate. Nu putu să articuleze niciun cuvânt, arătându-i doar un nume scris pe spatele unei fotografii vechi. - Aveți un pic de mers, drept înainte
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
și circumferința nicăieri. La fel de adevărat este faptul că nevoia de spectacol creează spectacolul, deci nevoia de a depăși limitele condiției umane l-a făcut pe om să creeze teatrul. Căci ce poate fi mai aproape de țintă decât iluzia care te ajută să scapi de sub tirania ei? A vindeca răul prin "rău", a vindeca minciuna prin plăsmuire este o homeopatie socială ce poate lumina destine. De ce a ales Emil Botta să se exprime prin teatru? De ce acest joc, în toată biografia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
dintre joc și act sacru, pe care o revela Platon, devine evidentă, tocmai prin depășirea narativității cotidianului pentru a intra în poeticitatea scenei. Însuși cadrul fix al unui spectacol de teatru oprește mintea din căutările ei iluzorii, o înțelepțește, o ajută să se focalizeze asupra unor valori profund umane și, printr-un efect cumulativ, se produce empatia cu sacralitatea ce există în aceste valori. Probabil că actorii, ca și autorul de teatru, cunosc, în mod paradoxal, bucuria de a fi ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
unui mecanism detracat, ale orologiului demențial... (Un timp) În acest timp al rostirii se realizează o imensă ambiguitate, datorată unui soi de viziune scenică fără scenă, cu limite de desfășurare foarte largi, în condițiile în care tocmai scena ar fi ajutat la crearea unui sentiment de detașare, de vis, ar fi venit în ajutorul celui care vrea "să vadă idei". Să admitem că avem de-a face cu un sentiment echivoc: acela că te afli în teatru fără să existe realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sale două personaje celebre: Dr. Jekyll și Hyde. Sunt personajele lui Robert-Louis Stevenson. Dr. Jekyll, erudit și foarte generos, se confruntă cu Hyde, urât, primitiv și vulgar. Doctorul Jekyll, mare specialist în medicină transcendentală, descoperă o poțiune miraculoasă care îl ajută să se transforme moral și fizic în altcineva. Pentru ca metamorfoza să fie cât mai spectaculoasă, îl alege pe Hyde drept "mască", "oglindă" sau alter-ego. Transformarea începe să se facă de la sine, până când băutura magică se termină și Jekyll devine Hyde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cu uitarea de sine, cu o translație neașteptată de planuri, cu o descindere în lumi irecognoscibile, percepute ca uriașe iluzii optice. Prezențele fizice sunt mereu confiscate, apariții morgnatice, in-consistente. Dar tocmai neîncrederea în capacitatea privirii de a schimba lumea îl ajută pe poet, salvându-l în ultimul moment de la narcisism și grandilocvență deșănțată. Un sentiment de liniște însoțește performanța ochiului de anticipare a dezastrului. Atitudinea este predilect oximoronică. De parcă orice atingere cu concretul ar fi o subminare a personalității, poetul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
opera poetului. Iată o nouă ipoteză de lucru: râsul tăcut este metafora absolută a teatrului în negativ. Poate părea surprinzătoare apariția metaforei râsului în opera acestui poet. Dar să vedem. Henri Bergson explică acest fenomen într-o manieră care ne ajută să explicăm noi înșine mecanismul teatrului paiațelor. Este vorba tocmai despre devierea vieții în direcția mecanicii, a transformării omului în marionetă, a decelării unui mecanism demontabil în interiorul persoanei. Într-un cuvânt, dacă trasăm un cerc în jurul acțiunilor și dispozițiilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
bătrânul murise. Întovărășirea venise, iar Costică era în pușcărie, că el nu era pe placul noii orânduiri Socialiste de la București. Când a plecat Petrache ultima dată la București din satul lui natal era foarte necăjit că nu l-a putut ajuta pe Costică al lui să scape de pușcărie. Sava, fratele lui, murise, iar el nu mai ținea minte nucul la care îngropase mult aur și acum se ridicase biserica satului pe acel loc. Că așa este aurul ăsta de la noi
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
pentru tine? Vezi dacă nu ai treabă cum îți faci singur? Mai bine stai acasă, răcnind cât îl ținea gura. Mai la marginea tarlalei era și fiul său cu Rarița, nevastă-sa. Chimircan striga la Ion al lui ca să-l ajute. Văzându-se ajuns lângă nevastă și copil aceștia l-au liniștit, că nu a mai venit la noi, dar nici de măsurat ce am secerat în vara aceea nu ne-a măsurat, ca să fim și noi plătiți cu zile muncă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
în prăvălie (că evreul era mare negustor, deținea cea mai mare brutărie din Iași și era plecat de ceva timp după negustorii), Rarița s-a plâns că iaca a îmbătrânit și nu a făcut și ea o fată ca să o ajute la bătrânețe, că are numai băieți. Evreica avea o fată a unui evreu de prin părțile Romanului, care era vânzătoare în prăvălie și care născuse de vreo trei luni o fată, căci evreul o îngrămădise pe fată în timp ce lucra la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
însurat cu Ilinca, o femeie frumoasă, adusă tocmai de la Suhuleț. Dar nici cu Butnaru nu îmi era rușine, era frumos, harnic, sfătos și șugubăț nevoie mare. Când îmbârliga doagele la butoi, strângându-l cu o șufă groasă mulți bărbați îl ajutau, numai să-l audă cum le spune tot felul de glume și de bancuri. Casa lui era cu fața la răsărit, cu două camere și cu sală pe mijloc, cu paravan la spate spre apus și prispă înaltă și o streașină lată
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Și cu drept nici o creangă nu se rupea. Nu-mi amintesc din ce cauză a fost tăiat agudul, dar a fost tăiat. Când era de cules strugurii Butnaru umbla printre rânduri și tot acei copii care mâncau agudele acum îl ajutau la cules, iar la plecare le dădea și câțiva struguri acasă. Ilinca era tânără, frumoasă și drept dovadă s-a dat în dragoste cu Vasile Movilă, zis Cârnu. Nu degeaba îi spuneau oamenii Cârnu, căci avea nasul fără vârf, de parcă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
vreo doi-trei ani pe Vasile. Când au crescut mai mari, Drăcosu și cu Vasile se băteau aproape în fiecare zi de la nimica toată. Iar când un alt copil sau flăcău îl bătea pe unul dintre ei, celălalt sărea și își ajuta fratele. Erau ca doi frați adevărați și rareori îndrăznea vreun flăcău să se ia de unul dintre ei. Ilinca și vara și iarna avea la geamuri flori înflorite, cu flori roșii. Din când în când Butnaru îi mai administra câte
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de băgat l-au băgat amândouă. Lucache B....ă Rămas orfan de tată la fragedă vârstă de doar nouă ani, a crescut numai cu mamă și sub protecția unchilor după tată, mai precis a lui Petrache și a lui Sava, ajutat de mătușa lui Maria, zis Cociocoaia. Astfel, Lucache a cunoscut greul de mic copil, fiind obligat să muncească. Ajuns de acum și el flăcău, semăna la statură leit cu tatăl lui, adică cu Dumitru B....ă, bărbat înalt la peste
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
-i găsească ceva de lucru la curte. Boierul a luat-o ca servitoare la curte. Aici a învățat Cociocoaia limba franceză. Tot aici a învățat să coase plăpumi și a citit și cărți despre magie. Boierul era francmason; el a ajutat-o foarte mult pe Cociocoaia făcându-i și casă în Țibănești, nu o dată, ci de două ori, că prima i-a luat foc și a ars. Tot aici s-a dat în dragoste cu Vornicu, om de vază în sat
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
sac. La acea vreme doctorii lipseau cu desăvârșire, asistentele medicale nu erau, moașele de plasă au apărut mult mai târziu. Pe atunci erau doftoroaiele, care vindecau cu plante medicinale prin masaje, descântece și multe alte procedee. Zavastia a învățat să ajute femeile la naștere și, după un timp, tot satul o știa și îi spunea: Moașa Zavastia, aproape că nu era casă unde să nu fi moșit vreo femeie. Era foarte respectată de toată lumea, chiar și din satele vecine. Era dispensar
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
stea cu ea de vorbă că îi era urât singură. Prima care s-a dus să-i țină de urât a fost noră-sa, dar după o săptămână s-a rugat de toți oamenii din sat, pe care i-o ajutat Zavastia, să mai treacă pe la ea. Oamenii au răspuns cu promptitudine. După moartea vrăjitoarei, în casa Zavastiei au început să aibă tot felul de fenomene inexplicabile. Mai întâi se auzeau niște zgomote, niște hodorogeli, apoi se auzeau voci neînțelese. Zgomotele
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
strige: Mor! Mor de-acu, Ioano! Mor ... adu-mi lapte că mor! Și până a venit Ioana cu laptele din sat, Lupu a plecat ... a plecat pentru totdeauna. Și a rămas Ioana văduvioară tinerică, cu trei copii. Agripina, pentru a ajuta-o pe Ioana, s-a sfătuit cu trei feciori să-i facă o căsuță în apropiere, la marginea satului, pe islazul satului. Într-o noapte au început casa și a doua zi dimineață se contura o nouă construcție. În două
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
că ea vrea să mai stea. Ghiță i-a replicat: Nu ți-e rușine ? Ne pui opinca în nas. Te măriți și cu asta s-a terminat! Începând de mâine Petrache se va muta aici ca să aibă cine să-l ajute pe tata, că tu ești fată și îi este rușine moșneagului. Așa s-a făcut. Petrache s-a mutat la M...., apoi, între timp, au mers și au citit cununia la Țibănești. Au îngrijit de tata socru vreo două luni
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
se afla pe o laterală. Nu aș putea să vă spun pe care parte, pe stânga sau pe dreapta că eram mic și nu l-am întrebat pe tata. Sus, pe batoză, erau atât femei cât și bărbați care se ajutau la treiere, de obicei femeile tăiau cu secerile legăturile snopilor de grâu și aruncau snopii în valul batozei. Bărbații le dădeau snopii la mână. Pe cireada din snopi de grâu se aflau doi-trei bărbați care aruncau cu furcile snopii de
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]