10,371 matches
-
dăruind biserica lui Hristos și Sfântului Petru. Pompeianus, atunci când Adeodato a dispărut fără să-mi fi dat seama, mi-a arătat ornamentele dăruite de papa Onoriu. Ceea ce frapa cel mai mult era ferecătură în argint bătut ce îmbrăca în întregime altarul cel mare, deasupra căruia se aflau două candelabre de aur. Însoțitorii mei romani erau mișcați de atâta splendoare. Oștenii longobarzi scrutau toate cele cu expresia celor care în sfârșit descoperă unde sfârșiseră bogățiile de care fuseseră lipsiți. Eu, după ce văzusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unde sfârșiseră bogățiile de care fuseseră lipsiți. Eu, după ce văzusem Sfânta Sofia, eram dezamăgit. - Până sosește Sanctitatea Sa apostolică, doriți cumva să vă rugați la mormântul Sfântului Petru? m-a întrebat Pompeianus. Am primit bucuros invitația și am coborât în subteranele altarului. Custodele, o umbră vagă, neagră și abia perceptibilă, ne-a deschis un grilaj de fier. Nenumăratele lumini, aprinse zi și noapte, ne-au dezvăluit ultima locuință a apostolului: un sarcofag de bronz în întregime aurit și acoperit cu o cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-mă la podoabe. Înțelegeam că era ceva în neregulă, dar nu reușeam să identific ce anume. Oricum nu exista nimic care să justifice moartea atâtor oameni, nici măcar ciudatul și marele candelabru în formă de arbore, cu șapte brațe, de deasupra altarului: era doar aurit. Mă pregăteam s-o iau din loc, când am surprins câteva priviri fixând stăruitor, chiar dacă pe furiș, o portiță pe care nu o observasem, în penumbră, pe o latură a altarului. - Unde se ajunge pe poarta aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
arbore, cu șapte brațe, de deasupra altarului: era doar aurit. Mă pregăteam s-o iau din loc, când am surprins câteva priviri fixând stăruitor, chiar dacă pe furiș, o portiță pe care nu o observasem, în penumbră, pe o latură a altarului. - Unde se ajunge pe poarta aceea? Întrebarea mea a trezit un schimb iute de priviri și o teamă care mirosea de la o poștă. Au ieșit în față doi indivizi și au început să înșire iute la vorbe, prea iute ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de o vagă lumină venită parcă tocmai din fundul pământului. Auzeam valurile spărgându-se zgomotos de stânci. Ne-am trezit într-o grotă cu podeaua jilavă și nisipoasă, în care răsfrângerea razelor pe apă lumina un străvechi templu transformat în altar. Grilajul masiv și ruginit care despărțea grota de mare era dat de perete. I-am făcut semn camaradului meu să se oprească și n-am scos capul decât ca să privesc. Pe țărmul îngust și stâncos doi bărbați se uitau după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în acel moment de iminentă agonie. I-am ordonat longobardului: - Supraveghează-l pe băiat, eu trebuie să vorbesc cu acest om. Ne-am întors în grotă, Andras înainte, și eu după el, împingându-l cu scramasaxul prin tunică. Pe micul altar am văzut, pregătite să fie duse de-acolo, o raclă și un copăcel de aur, înalt cam de-un picior, cu o montură de pietre prețioase. Baza copacului era un recipient de alabastru, atât de străveziu, încât se vedea mâlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
M-am uitat la el dezamăgit. - Altceva nimic? Doar marfă falsificată în schimbul vieții tale? Și ce-are asta de-a face cu viața lui Rotari? S-a așezat, ca și cum ar fi urmat o flecăreală între doi prieteni, pe scara din jurul altarului, de care și-a sprijinit spinarea. Nu mai era omul nepăsător de la început. - Ai rămas tot un negustor sirian, degeaba vrei tu să treci drept longobard. Ei bine, Stiliano, viața lui Rotari se află în secretul pe care îl am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să câștig timp, să accept faptul că până și unul de teapa lui Andras ar putea să țină cu adevărat la cineva, fie și numai în numele ereziilor sale. Am băgat în teacă scramasaxul și m-am rezemat cu coatele de altar, jucându-mă cu copacul. Ceea ce mă rodea pe dinăuntru era faptul că el îmi știa deja răspunsul. L-am rostit cu greu, ca și cum aș fi scuipat. - Ai cuvântul meu. Băiatul, viitorul apărător al aberațiilor tale, se va urca în barca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am rostit cu greu, ca și cum aș fi scuipat. - Ai cuvântul meu. Băiatul, viitorul apărător al aberațiilor tale, se va urca în barca aceea. A oftat din adâncuri, s-a sculat și mi s-a postat dinainte, de partea cealaltă a altarului. N-avea pe față semnele fricii de moarte. Mi-a vorbit domol: - Cea care l-a omorât pe Arioald prin doze de plumb a fost Gundeperga. Și tot ea a fost cea care a cumpărat plebea ca să strige numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
magistrul lui Rotari, i-am spus băiatului care se despuiase. A șovăit doar o clipă înainte să plonjeze în valuri. Longobardul m-a întrebat dacă putea să capete copăcelul cu sângele lui Iisus și racla pe care o lăsasem pe altar. I le-am dăruit, fiindu-mi scârbă de sângele lui Andras, care le mânjea, și convins de falsa lor sfințenie. VI Am alergat spre Rotari așa mânjit de sânge cum eram. Văzându-mă în ce hal arătam, a sărit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Rotari și cu mine. În timp ce se puneau la punct amănuntele privind reîntoarcerea lui Aio în ținutul său cu o navă provenind din insula Sardinia, Gaila a cerut să fiu chemat în apartamentul său. Lucra cu slujitoarele ei o perdea de altar pentru biserica San Giovanni, și o rază de soare îi căzuse pe mâini. Și-a ridicat privirea, în care am citit nedumerire și o cerință mută. A lăsat deoparte lucrul, mi-a luat mâinile și mi le-a sărutat, punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de mirean și să mă fac un simplu preot printre atâția sacerdoți. Am fost hirotonit de episcopul Felice, patriarhul arian de Aquileia, și slujesc în fiecare sâmbătă sfântul rit alături de el. Mă așez pe ultimul loc, cel menit slujitorilor de la altar. Nu mai locuiesc în sihăstria de pe munte, ci aștept moartea în casa mea de la periferia orașului Cividale, o mică și modestă locuință construită anume fără risipă de ferestre, astfel că până și de-afară să se știe că aici zace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că el însuși începuse clădirea unei bazilici în grota cu pricina și să-i spună ducelui să o termine. Episcopul a urcat muntele împreună cu o mulțime de oameni și a intrat în grotă: mare i-a fost uimirea văzând un altar peste care trona crucea, precum și toate cele trebuincioase liturghiei puse la locul lor, și urma unui picior al arhanghelului întipărită în piatră. Această minune a fost judecată drept o răsplată divină a lucrării lui Grimoald, drept care a pus să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
arhanghelului întipărită în piatră. Această minune a fost judecată drept o răsplată divină a lucrării lui Grimoald, drept care a pus să se clădească în grotă și deasupra ei o bazilică nouă. Am văzut cu ochii mei urma sfântului picior și altarul, atunci când am ajuns în acel loc cu rămășițele pământești ale lui Rotari și ale Gailei: asta s-a întâmplat în a doua zi de octombrie a anului 658, iar acum prietenii mei se odihnesc lângă Rodoald și mulți alți nobili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pustie. Bisericile monumentale ale Romei, Întotdeauna pustii - cu excepția ocaziilor când se organizau nunți și Înmormântări -, Îi aminteau de cimitirele etrusce și de templele grecești, magnifică mărturie a unor civilizații demult apuse. Iar decadența aceasta, această nepăsare, singurătatea frescelor și a altarelor, a sacristielor și a corurilor Îl Întristau, dar nu știa cum să le pună stavilă. Onorabilul Își făcu semnul crucii și Își aplecă genunchiul, privind altarul - iar polițiștii care Îl urmau Îl imitară. Antonio nu intrase niciodată În Sant’Agostino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a unor civilizații demult apuse. Iar decadența aceasta, această nepăsare, singurătatea frescelor și a altarelor, a sacristielor și a corurilor Îl Întristau, dar nu știa cum să le pună stavilă. Onorabilul Își făcu semnul crucii și Își aplecă genunchiul, privind altarul - iar polițiștii care Îl urmau Îl imitară. Antonio nu intrase niciodată În Sant’Agostino. Înălțimea tavanului Îl impresionă. Așa cum Îl impresionase și cerul albastru presărat cu stele care străluceau pe cupola din dreapta. Peste capelele laterale erau Întinse pânze Întunecate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
parohia soacrei - era Însă foarte diferită. Făcută din beton armat, prin anii optzeci, era complet lipsită de decoruri: rândurile de bănci erau făcute din fotolii lipite Între ele, furate de la un cinematograf de periferie, Închis de mult timp. Nu erau altare și nici tablouri: pereții erau goi. Doar absida avea o frescă pictată de un pictor modern, necunoscut: pe cerul albastru plutea o femeie Îmbrăcată În alb, care părea să zboare. Biserica aceea, al cărei nume nici măcar nu și-l putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În seamă pe sfinți, pe profeți, pe Isaia și pe San Guglielmo, pe Santa Caterina și pe San Girolamo, pe Santo Stefano și pe San Tommaso, pe Santa Monica, pe Madona delle Rose și chiar pe Tatăl Sfânt. Intră În spatele altarului baroc. Nici urmă de bărbatul pe care trebuia să-l aibă mereu În fața ochilor. Pe o măsuță din fier forjat străluceau două lumânări. Apoi, În penumbra densă, Îl descoperi. Onorabilul Îngenunchease pe o scăriță incomodă din marmură În fața primei capele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aibă mereu În fața ochilor. Pe o măsuță din fier forjat străluceau două lumânări. Apoi, În penumbra densă, Îl descoperi. Onorabilul Îngenunchease pe o scăriță incomodă din marmură În fața primei capele de pe stânga. Privea absorbit o pânză Întunecată care ocupa Întreg altarul. Antonio Își desprinse privirea. Se simțea stânjenit invadând intimitatea acelui om care În fața lui nu mai avea nimic intim și nu-i putea ascunde nimic. Căci nimic nu este mai intim ca rugăciunea. Cum În biserică nu mai era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-l mai sâcâie și să-l considere un nenorocit, pentru că locuia În cartierul acela nenorocit - ba mai mult, un nenorocit urât din cauza bandajului de pe ochi. Și astfel, pe când papa Ioan Paul II se arăta alb, tremurător și Îndepărtat În fața marelui altar, printre coloanele răsucite ca niște lumânări, Kevin se cuibărise Într-adevăr pe scăfârlia lui San Pietro și Îl scărpina În cap, de parcă ar fi avut păduchi. Sora se Înfuriase, iar un soldat din Garda Elvețiană, Îmbrăcat ca de carnaval, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Am eu dreptul să fac asta? Copiii au nevoie de el. Ce fel de mamă aș fi dacă i-aș lua și asta? I-am luat deja totul, i-am forțat să vină cu mine. Am sacrificat viitorul lor pe altarul nemulțumirilor mele, și da, și pentru bucuria mea - setea mea de viață pe care el nu a reușit să mi-o răpească. Nu e suficient? Antonio nu m-a ucis, la urma urmelor. Iar lor nu le-a făcut rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
uimit că-i era adresat și Își imagină că-l confundase cu altcineva. De altfel, era Îmbrăcat diferit față de momentele În care trebuia să fie - pentru puștii lui și pentru părinții acestora - timidul profesor de italiană, tânărul intelectual sacrificat pe altarul școlii. Era strălucitor, stilat și cool. Nu purta ochelarii aceia rotunzi, ci lentile de contact. Practic, era o altă persoană. Pentru că, cuprins de entuziasm În așteptarea deosebitei cine din seara aceasta pe Colinele din Maremma și pentru cele trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Aceasta dădea din cap. Farurile albe răscoleau Întunericul din fața mașinii, și o Întreagă lume reală și necunoscută prindea formă În jurul lui. Treceau pe lângă panouri publicitare, piețe, stâlpi galbeni Înalți ce marcau stațiile de autobuz, brazi, rondouri de flori ca niște altare, străzi perpendiculare, lampioane palide, blocuri deteriorate ce se aplecau amenințător deasupra străzii. Și apoi, la un moment dat, Emma spusese: oprește-te aici, nu veni până lângă casă, Antonio ar putea fi În parcare. Nu vreau să pățești ceva. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
oraș, și orașul acela era Ierusalim. Vagabondul locuia În piața aceea și repeta blestemul acela ore În șir, până când Își amintea că e viu, și Își ridica un picior, rămânând apoi nemișcat, la fel de mult timp, stând Într-un singur picior. — Altarele voastre vor fi pustii. Coloanele voastre se vor prăbuși, idolii voștri vor fi zdrobiți. Operele voastre vor fi șterse. Eu voi face din orașul vostru un deșert. Tati - care nu-l suporta pe vagabond și era enervat de tirada lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vecine, de la Târgoviște ori chiar din cetățile Transilvaniei. Erau oameni de toate soiurile care veneau și cădeau în genunchi în fața lui, cerând îndurare, sănătate și viață lungă, și care îl priveau cu venerație adâncă. Călugării au ridicat cu timpul un altar pentru flori, pe care ardeau continuu lumânări din ceară curată. Iar în dreapta porții l-au îngropat pe Pampu, făcându-i mormânt înalt, pecetluit cu piatră, pe care i-au săpat numele. Ghighina povestise despre moartea lui Pampu, apoi un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]