6,287 matches
-
a execuția și iertarea joci, ca noi toți și încrîncenat, devii centrul mobil al lumii silind-o pe aceasta să se apere, să graviteze în jurul tău.” Sărmane tînăr, din spital îți urmăresc alunecarea în hăul disperării și a propriului tău chin amplificat de ecou. Și tot ce pot să fac este să strig, să-mi manifest într-un fel revolta inutilă. Ce întristare: nașterea la gîndire e ca despărțirea părinților. Ești un copil aruncat; va mai fi rămas vre-un rest
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
lipindu-i-o de suflet cu tandrețea unei mîngîieri. Dar, dăruind suferința, te-ai goli. Te-ai descărca. Și dacă durerea sar putea împărtăși ce-ar mai rămîne cu adevărat din tine în afară de pustiu? Știi că nu-ți poți împărtăși chinul fără să dispari. Nu-ți mai rămîne decît strigătul. Cel pe care nimeni nu-l bagă în seamă. La care fug cu toții. E clipa cînd inutilitatea dispare. Unica stare muzicală ce-ți face sufletul să rezoneze cu lumea, să-i
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
vede că nici el nu poate crede pînă la capăt în ele. Că țelul lui în viață este de a uita și de a fi uitat. Apoi îi răspund: „-Fără uitare, lumea ar apare în toată atrocitatea sa. Generoasă în chin, nemuritoare. Iar amneziile sînt, poate, atavismele, blestemele de a nu ne putea mîntui.” Un alter ego viitor privește imobilizat în sticlă o uriașă pasăre violet care și-a prins aripa în marea întărită. Se zbate-ncet în aerul cleios și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
toți cei pe care-i respectam pentru ca ei, ajunși la Șarpele ce zboară majestuos în cer să ne lase să gustăm armonia nebuneștii suferințe. Să nu distrugă lumea ci, s-o lase să renască, să ne clădească deschizîndu-ne ochii asupra chinului ce-l îndurăm. Și înarmați cu lancea subtilă a durerii vom aboli moartea, eternizînd-o. Durere crîncenă fiind viața, moartea păli-va și-ntre ele graniță nu va mai fi. Infernul rece fi-va torța armei noastre. Cu ea vom porni
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și el nevoie de tainul său de tristețe prin care să poată supraviețui. Și dacă nimic în jur nu ne smulge o lacrimă care să rămînă, propria noastră suferință devine uriașă, se umflă și acoperă întreaga lume. Viața neagră. Nici un chin nu e mai mare ca al nostru. Îi spun Doctorului care a abordat din nou acel calm și indiferență psihiatrică ce pe mine mă enervează: „-Fără durere n-am putea face dovada prezenței noastre pe această lume. Și cel mai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a jignit. „-Mulțumesc!”-îmi spune. Apoi mă întreabă: „Cît crezi că ai să poți rezista în nebunia asta?” Sună neliniștitor ce mă întreabă el. Știe prea bine că trupul ca și sufletul își sintetizează singur propriile morfine ce-i abolesc chinul. Știe că nici o durere nu poate dura o veșnicie. Cel mult, poate precipita o moarte. „-Nu-i strigător la cer?” -îl întreb la rîndu-mi. „-De ce să tresari doar cînd și cînd, luminat de descărcarea visului tău otrăvit de respirația morții
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-îi spun. „-Și dacă durerea atotstăpînitoare, din bine și din rău în egală măsură, împînzindu-ne, ne acoperă, e semn că ea nu-i decît căldura rece a unui zeu. Oricît de aspru și de crîncen, el e adevărul majuscul și chinul nostru îl face mai puternic și mai adevărat. Dacă speranța încetează a fi abolirea durerii, iat-o cum înflorește, neumană, deplină și atotstăpînitoare împingîndu-ne spre fericirea înjunghiată a indestructibilității din zero absolut.” Doctorul mă împinge în lături. „-Lasă-mă în pace
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Elena nu dă doi bani pe vreo putere de-a mea de a gîndi sau judeca asupra existenței noastre împreună. Mă ironizează ca pe un lăudăros oarecare la colț de stradă și nici măcar n-o interesează ce scriu. Ăsta e chin și mă bucură. Aș vrea cîteodată să-i spun: „-Slăvește-mă și-atunci voi pierde dragostea ta. Și voi fugi prin lume căutănd torționari să măngenunche, să simt și eu că încă iubirea își mai găsește în mine sălaș.” Dar o
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
petrecerile, băutura vorbită cu sau, fără cumpănă, femeile pe care le-am căutat și părăsit spunînd că iubesc numai una. Cum să nu mă fi lepădat Elena cînd vedeam toate strîmb? Cînd fiecare bucurie mie îmi trezea suspiciunea, îmi declanșa chinul și-n faptele cele mai înspăimîntătoare, paradoxal, găseam delectarea... Bucuria. Am alungato doar pentru ca apoi să mă prefac păgubaș. Să strig după ea, s-o implor, s-o amenint. Și să sfîrșesc prin a o pedepsi înăuntrul meu atît de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și totul va reveni la normal. Închipuie-ți că sînt veterinar!” Nu mai am putere să zîmbesc. Să revină a spus? Ce nenorocire! Durerea trupului lovit crește și asta mă bucură ca și cum suferința sa ar consuma un grăunte de ispășire. Chinul meu se prăvale în amintire ca avalanșele succesive. Pare a lăsa, tremurînd, loc pentru o naștere: o geană de speranță. „-Doare?”-întreabă Doctorul atingîndu-mi rănile. „-Nu doare destul”-îi răspund eu. „-Nu îndeajuns pentru cît aș merita.” Rîde ca de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
chipul și mă-ncălzesc privindu-mă. Ei se încred în mine. Eu sînt speranța lor. Și-i colosal cînd simt că sînt, din nou, speranță. Sînt slab cînd le simt suferința dar așa-i și Dumnezeu, îndurînd veșnic propriul nostru chin. Parcă renasc într-un timp al perfecțiunii. Plin de încredere simt cum se ridică sîngele în mine ca seva copacilor din pămînt, sublimînd prin frunze și apoi topindu-se în cer. Și cei din jur par că văd asta, oarecum
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mă lupt cu răul. Îmi umplu inima, într-o respirație continuă și concentrată, cu bine și grozăvia, nemaiîncăpînd, fuge. Mă plimb pe străzi și cred. Mă îmbib de nădejde. Pentru că a crede înseamnă a reuși să te eliberezi de încercarea chinului. Golindu-ți mintea de tot și de toate... Iată cît e de simplu: să nu crezi în tine și nici în univers. Nici în lumini de îngeri sau demoni. Să te îmbibi de inexistența iubirii ca și a urii, a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nu ieși fericit ci, cumva, aerat. Aproape mirosind a iarbă. Ce minunăție: tu, creatura, să te ridici umil deasupra lumii create. Și s-o ierți, ca pe-un copil ce a greșit. De nu, ajungi să crezi că Dumnezeu e chinul însuși. „-Doctore, dacă ai să simți ca mine” -îi spun-“ai face din decedații tăi doar călători pe care i-a furat somnul prin vre-o sală de așteptare. Și ai constata cu surprindere cum cei vii se trezesc și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mi sustrag Chipuri nedefinite în care de secole, caut licori de săruturi și-mi zac, nemurirea bolborosită în rugul veșnic, eșalonat de fiecare secundă, ce-mi bântuie vămile arse... Dureri peste tâmplele nopții, încep să-mi sărute, genele oarbe de chin și mâna-mi dusă peste spume, mai adună-ntr-un târziu, privirile măcinate în despărțirea de umbre. Pe brațul tău alungit, îți sărutam sute de nopți, în tresăriri aglomerate de somnuri... Peste trupul tău, ochii scăldați în rugina iubirilor, îți
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să urlu în TĂCEREA MEA, ce se joacă de-a IMPOSTOAREA în patria mea de iubire. o și cât m-am rugat să fie și Ea, un fel de joc aprins în flăcări de dor, în leșin de vis, în chinul imens de înserate ninsori, prin gândul centreabă; Oare tu ești, sau nu ești; REALUL DIN NOAPTE, când iluziami doarme, și speranța îmi plânge prin brațele mele înfrigurate ale unui MAESTRU DE SOARE, și culorile universului ce uneori evadează din mine
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
DE SORI În iarna tristă, ți-am auzit glasul timpului și secundele s-au oprit din plânsul surd al delirului. Tu ai dorit ca sufletul meu să revină la tine, gândul meu, să-ți sărute gândul tău de iubire, iar chinul tău să mi preschimbe chinul meu în florile albe ale dorului, unde de fiecare dată îți doream nectarul deziluziilor pe un CEAS TANDRU AL NOPȚILOR ARSE. Acum, ce ar trebui să fac, dacă orice după-amiază te învelește-n plapuma tăcerilor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ți-am auzit glasul timpului și secundele s-au oprit din plânsul surd al delirului. Tu ai dorit ca sufletul meu să revină la tine, gândul meu, să-ți sărute gândul tău de iubire, iar chinul tău să mi preschimbe chinul meu în florile albe ale dorului, unde de fiecare dată îți doream nectarul deziluziilor pe un CEAS TANDRU AL NOPȚILOR ARSE. Acum, ce ar trebui să fac, dacă orice după-amiază te învelește-n plapuma tăcerilor vii și mi se pare
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în VERTEBRELE NOPȚILOR ARSE, și ele condamnându-ne, ca de fiecare dată, că nu știm să ne prefacem, că suferințele pot fi așezate pe acea plapumă a viselor desprinsă din SPAȚII nelocuibile și așteptându-ne pe noi să ne plimbăm chinul dorului prin urlătoare dorinți. Cine mai bine decât mine va înțelege, ce se petrece în sufletul nopților marmoroase. Cine mai bine decât mine va înțelege, că pentru a fi o NĂLUCIRE DE VREMI, va trebui să zburdăm prin universul iubirii
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
unde conștiința se sfâșie înăuntru și moare în trupul durerii. Ar trebui să-mi fie rușine de fiecare păcat închis în haina sa de iubire... Ar trebui să trăim resemnați și fără spaima morții până la tăcerile universului sufocându-te în chinuri prin strigătul unei trăiri ireparabile când carnea mi se deschide spre limitele sensului unde liniștea mi-e muzica mută a zilelor în care n-ai să poți să mă chinui. Ar trebui să uităm acest vis lung al apropierii cuvintelor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
morți frumoși. Voi ce v-ați înfruptat din timpul meu de soare. Și trupul meu de izvoare și brațele mele de NOPȚI. Treziți-vă voi umbre și sfâșiați răutatea ce nconjoară delirul. Undeva mie foarte târziu undeva îmi este El chinul. Eu te caut iubire prin lacrima arsă a infinitului, dar tu zâmbești ca și cum m-ai fi iubit pentru prima dată. E înserarea cu viețile mele desprinse din AȘTRI, desprinse din nopți de himere. Eu, înserarea desprinsă din trupul de AȘCHIE
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
prăbușit într-o toamnă în cea mai mare prăpastie a suferinței, durerea mi se apropia de diferite chipuri ce-au existat de-a lungul anilor în sufletul meu. Mă avertizau în ochii mei obosiți și plini de mânia dezbrăcată în chinurile cerului. Îmi repetam că nu am decât 34 de ani și am încercat să-mi abandonez zorile pentru a distruge mutrele vinovaților ce mi-au rănit spovedaniile din cele mai sincere umbre... Ca un regat al urletului defilau acești nenorociți
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în umbra stelei ce a înfrunzit în lacrima de CER suferindă. Doamne, tu le știi pe toate și rogu-te să ai grijă de gândul meu, să nu cumva să adoarmă în trecerea prin spărturile universului, unde, pământul viu al chinului e ars în strigătul celui învins și așezat între vămile cântului. El, purificarea agonică, a unui timp plin de lumi încremenite-n Zările tainelor sângerânde. 6-11-2001 CORABIA ÎNTINSĂ DE MOARTE Ea devenise cu timpul suflet de sânge din care nopțile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o viață de CARTE,în iubiri ce nu mor. 15-122007, 1330 h RODII DE ZĂRI Domnului Victor și Eremia Am atins iubirea pentru o singură dată Și m-am prefăcut O clipă de CER, Tu ai trecut prin mine în chin de serată, Și-ai odihnit simfonii prin rodii de zări. Orașul suspina prin vechea tavernă Și lumile de AER se contopeau în Zori, Ca o prințesă rănită-n timpul legendă Adormeam prin ploaia născută din sori, Dar ai plecat ca
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
unde-i DESDEMONA să o năruiesc prin PĂMÂNTUL despicat în inimi de osanale. Să-i cânte la cap nevralgii adâncite Să-i moară și moartea în care va fi Un drog de urgii prin vieți suferinde Să-i ningă și chinul prin ceruri de-o zi. Să nu se mai atingă de-a mea nemurire Că-i blestem și viața și neamul domnesc. Să știe să ardă prin vieți și-oseminte, Să ardă prin timpuri, un țipăt lumesc. La moarte, condamn
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
gând Și-n depărtate vieți, doar Zeii să-i blesteme Pe cei ce-au dorit moartea unui POET STINGHER, Și-n templu de dispreț, doar albele poeme S-or răstigni profetic în rodii de mister Și-mbătrânit Orașul și sufocat de chinuri, În strae de lumini, te-ar îmbrăca MAESTRE, Arsurile de nopți prin sufocate visuri, Când florile de dragoste s-ar ofili-n ferestre. Veți spune că mi-am fost dușmanul de visare, Și-am zăcut adânc în hăuri de iubiri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]