7,234 matches
-
se compare cu un arbore secular, împotriva căruia timpul n-are putere, cu care devenirea e complice cu maiestatea frunzișului și cu frumusețea înfloririi 114. Și asta cu atât mai mult cu cât, la vremea aceea, Ipoteștii erau împăduriți, iar codrul bătea la ușa Botoșanilor, atât era de întins. Din străinătate, poetul tânjește îndoit, pentru că era departe de casa cu toate ale sale, de natala vâlcioară și cristalul părâului de-argint, dar mai ales pentru că este departe de codru: Să văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
împăduriți, iar codrul bătea la ușa Botoșanilor, atât era de întins. Din străinătate, poetul tânjește îndoit, pentru că era departe de casa cu toate ale sale, de natala vâlcioară și cristalul părâului de-argint, dar mai ales pentru că este departe de codru: Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: / A codrului tenebră, poetic labirint 115. Adresându-se codrului, precum unei ființe vii ( cum de altfel este ! ), Eminescu îi face pur și simplu o declarație de dragoste. Mai mult, codrul nu este un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de întins. Din străinătate, poetul tânjește îndoit, pentru că era departe de casa cu toate ale sale, de natala vâlcioară și cristalul părâului de-argint, dar mai ales pentru că este departe de codru: Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: / A codrului tenebră, poetic labirint 115. Adresându-se codrului, precum unei ființe vii ( cum de altfel este ! ), Eminescu îi face pur și simplu o declarație de dragoste. Mai mult, codrul nu este un simplu labirint misterios, pe care copilul, după ce l-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pentru că era departe de casa cu toate ale sale, de natala vâlcioară și cristalul părâului de-argint, dar mai ales pentru că este departe de codru: Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: / A codrului tenebră, poetic labirint 115. Adresându-se codrului, precum unei ființe vii ( cum de altfel este ! ), Eminescu îi face pur și simplu o declarație de dragoste. Mai mult, codrul nu este un simplu labirint misterios, pe care copilul, după ce l-ar fi cunoscut ca atare l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
este departe de codru: Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: / A codrului tenebră, poetic labirint 115. Adresându-se codrului, precum unei ființe vii ( cum de altfel este ! ), Eminescu îi face pur și simplu o declarație de dragoste. Mai mult, codrul nu este un simplu labirint misterios, pe care copilul, după ce l-ar fi cunoscut ca atare l-ar fi abandonat, cum se întâmplă îndeobște, dar nu, el este perceput ca fiind un genuin poetic labirint. Pe acesta, poetul nu numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că nu-l va uita, ci îl va iubi la nesfârșit, atât pentru misterul dinlăuntrul său, dar mai ales pentru faptul că este un spațiu misterios, protector și tăcut. Altfel, unde ar chema-o pe ființa iubită dacă nu în codru ? Este un spațiu deschis și închis în același timp, care se oferă să stea necondiționat la dispoziția celor doi îndrăgostiți: Hai în codrul cu verdeață,/ Und-izvoare plâng în vale [...]// Acolo-n ochi de pădure,/ Lângă trestia cea lină/ Și sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un spațiu misterios, protector și tăcut. Altfel, unde ar chema-o pe ființa iubită dacă nu în codru ? Este un spațiu deschis și închis în același timp, care se oferă să stea necondiționat la dispoziția celor doi îndrăgostiți: Hai în codrul cu verdeață,/ Und-izvoare plâng în vale [...]// Acolo-n ochi de pădure,/ Lângă trestia cea lină/ Și sub bolta cea senină/ Vom ședea în foi de mure116. Iubirea castă se trăiește în afara lumii, pe cărare-n bolți de frunze 117. Luna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
foi de mure116. Iubirea castă se trăiește în afara lumii, pe cărare-n bolți de frunze 117. Luna cu umbrele ei fantomatice, izbutește să-ntindă crengile pădurii atât de misterios, încât urcând pe cer le mută118. Îndrăgostiții trec, se pierd în codri/ Cu vieața lor pierdută 119, înghițiți parcă de pădurea misterioasă. Asimilându-i prin uitare și oferindu-le ocrotire, îndrăgostiții se ridică mai presus de existența lor. Dorința este poemul eminescian care exprimă poate cea mai sinceră chemare, cel mai sincer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
misterioasă. Asimilându-i prin uitare și oferindu-le ocrotire, îndrăgostiții se ridică mai presus de existența lor. Dorința este poemul eminescian care exprimă poate cea mai sinceră chemare, cel mai sincer strigăt de bucurie către ființa iubită. Comuniunea cu elementele codrului, participante la dragostea curată a celor doi, atinge în final o perfectă armonie, pe măsură redată de prozodia eminesciană: Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri,/ Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri120. Este cert că un anume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poate cea mai sinceră chemare, cel mai sincer strigăt de bucurie către ființa iubită. Comuniunea cu elementele codrului, participante la dragostea curată a celor doi, atinge în final o perfectă armonie, pe măsură redată de prozodia eminesciană: Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri,/ Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri120. Este cert că un anume spațiu vibrează într-un cântec, fiindcă spațiul acesta există undeva, și într-o formă oarecare, în chiar substraturile sufletești ale cântecului 121 pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lumină ale infinitului cosmic; În sufletul lui triumfă energia intelectuală și artistică a unui popor întreg 122. În cunoscutul poem de inspirație folclorică, Călin (File din poveste) se conturează o imagine cu totul specială: luna, vatră de jăratic, rumenește străvechii codri 123. Numai poetul a știut să vadă aceasta, iar oamenilor li s-a întipărit în conștiință eminescian, încât ea se confundă cu imaginea poetului însuși. Și imaginea rămâne încrustată în conștiința colectivă ca o urmă a poetului, căci transcendentalul se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu imaginea poetului însuși. Și imaginea rămâne încrustată în conștiința colectivă ca o urmă a poetului, căci transcendentalul se exercită prin limbaj, iar facultatea de a vedea presupune puterea de a numi. Astfel Natura îl vrea pe om vorbitor 124. Codrul este prietenul însuflețit al copilului-poet, deschis orizontului acela care lin suspină și prin frunzele uscate/ Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate 125 . Codrul, ca și copilul în naivitatea și impresionabilitatea sa sinceră, își deschide inima-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
presupune puterea de a numi. Astfel Natura îl vrea pe om vorbitor 124. Codrul este prietenul însuflețit al copilului-poet, deschis orizontului acela care lin suspină și prin frunzele uscate/ Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate 125 . Codrul, ca și copilul în naivitatea și impresionabilitatea sa sinceră, își deschide inima-n lumina misterioasă a lunii: dragul codru, troienindu-și frunza toată,/ Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată126. Adierea de vânt, troienirea și duhul pădurii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
deschis orizontului acela care lin suspină și prin frunzele uscate/ Rânduri, rânduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate 125 . Codrul, ca și copilul în naivitatea și impresionabilitatea sa sinceră, își deschide inima-n lumina misterioasă a lunii: dragul codru, troienindu-și frunza toată,/ Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată126. Adierea de vânt, troienirea și duhul pădurii deschid perspective către văile cosmosului. Referitor la stadiile inițiatice pe care le sugerează Eminescu în poezie, fiind vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
troienindu-și frunza toată,/ Își deschide-a lui adâncuri, fața lunei să le bată126. Adierea de vânt, troienirea și duhul pădurii deschid perspective către văile cosmosului. Referitor la stadiile inițiatice pe care le sugerează Eminescu în poezie, fiind vorba de codru, explicația din Călin devine firească numai dacă treci codrii de aramă, adică pe cei obișnuiți ai toamnei, vei avea privilegiul să-i vezi și pe cei de argint. Însă acolo se întâmplă un lucru cu totul misterios: Pare-că și trunchii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fața lunei să le bată126. Adierea de vânt, troienirea și duhul pădurii deschid perspective către văile cosmosului. Referitor la stadiile inițiatice pe care le sugerează Eminescu în poezie, fiind vorba de codru, explicația din Călin devine firească numai dacă treci codrii de aramă, adică pe cei obișnuiți ai toamnei, vei avea privilegiul să-i vezi și pe cei de argint. Însă acolo se întâmplă un lucru cu totul misterios: Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,/ Ce suspină printre ramuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
glasului lor vrajă./ Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint/ Vezi izvoare sdrumicate peste pietre licurind 127, așa încât, ecourile terestre se sublimează într-un peisaj transmundan. Poate că rangul cel mai înalt pe care l-a acordat vreodată cineva codrului a fost acela de împărat slăvit, căci toate înfloresc din mila/ Codrului, Măriei Sale128. Povestea codrului este, în fapt, povestea întregii structuri vii a cosmosului: Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb129. Toate vietățile trăiesc în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
izvoare sdrumicate peste pietre licurind 127, așa încât, ecourile terestre se sublimează într-un peisaj transmundan. Poate că rangul cel mai înalt pe care l-a acordat vreodată cineva codrului a fost acela de împărat slăvit, căci toate înfloresc din mila/ Codrului, Măriei Sale128. Povestea codrului este, în fapt, povestea întregii structuri vii a cosmosului: Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb129. Toate vietățile trăiesc în armonii de Eden. De ce, atunci, nu s-ar tocmi și îndrăgostiții tovarăși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
licurind 127, așa încât, ecourile terestre se sublimează într-un peisaj transmundan. Poate că rangul cel mai înalt pe care l-a acordat vreodată cineva codrului a fost acela de împărat slăvit, căci toate înfloresc din mila/ Codrului, Măriei Sale128. Povestea codrului este, în fapt, povestea întregii structuri vii a cosmosului: Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb129. Toate vietățile trăiesc în armonii de Eden. De ce, atunci, nu s-ar tocmi și îndrăgostiții tovarăși pădurii, căci reacțiile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
floarea-i peste noi,/ Și prin somn auzi-vom bucium/ De la stânele de oi130. În vraja amintită se adună împrejur Ale Curții mândre neamuri,/ [...] Iară gazda (s.n.) noastră zice,/ Dându-și ramurile-n laturi:// "O, priviți-i cum visează/ Visul codrului de fagi!/ Amândoi ca-ntr-o poveste/ Ei își sunt așa de dragi!131". Este una dintre cele mai profunde imagini poetice ale comuniunii cu natura pe care Eminescu a creat-o. Imaginea codrului și senzația copilăriei se întrepătrund, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
O, priviți-i cum visează/ Visul codrului de fagi!/ Amândoi ca-ntr-o poveste/ Ei își sunt așa de dragi!131". Este una dintre cele mai profunde imagini poetice ale comuniunii cu natura pe care Eminescu a creat-o. Imaginea codrului și senzația copilăriei se întrepătrund, un fluid intim se furișează, scurgîndu-se dinspre codru înspre copilul ipoteștean, care va "traduce" poetic, mai târziu, un posibil dialog, precum: O rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poveste/ Ei își sunt așa de dragi!131". Este una dintre cele mai profunde imagini poetice ale comuniunii cu natura pe care Eminescu a creat-o. Imaginea codrului și senzația copilăriei se întrepătrund, un fluid intim se furișează, scurgîndu-se dinspre codru înspre copilul ipoteștean, care va "traduce" poetic, mai târziu, un posibil dialog, precum: O rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu știu să le-ascult (s.n.)132. Acolo, în al umbrei întuneric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
copilul ipoteștean, care va "traduce" poetic, mai târziu, un posibil dialog, precum: O rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu știu să le-ascult (s.n.)132. Acolo, în al umbrei întuneric numai codrul îl face pe copilul-poet să se dăruiască într-atât încât să i se pară anii ca clipe/ Clipe dulci se par ca veacuri 133. Numai că ecuația codru-copil, plămădită intim, după ani își rupe inevitabil vraja. Ruptura e profundă, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la care poetul tânjește: Șuieram l-a ei chemare/ Ș-am ieșit în câmp râzând 135. Comuniunea cu natura-codru este cu totul specială în opera lui Eminescu și se reflectă în imagini de o gingășie rar întâlnită. În Freamăt de codru − spre exemplu iubita va avea parte de tot atâta alint din partea pădurii ca din partea propriului ei iubit: Teiul vechi un ram întins-a,/ Ea să poată să-l îndoaie,/ Ramul tânăr vânt să-și deie/ Și din brațe-n sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vechi un ram întins-a,/ Ea să poată să-l îndoaie,/ Ramul tânăr vânt să-și deie/ Și din brațe-n sus s-o iee,/ Iară florile să ploaie/ Peste dânsa 136. Asemănări izbitoare apar între cei doi. Ca și codrul, poetul răspunde la rândul său: "Pădure dragă,/ Ea nu vine, nu mai vine!/ Singuri voi, stejari, rămâneți/ De visați la ochii vineți,/ Ce luciră pentru mine/ Vara-ntreagă137". Codrul devine în felul acesta un foarte bun partener de dialog, pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]