5,796 matches
-
Eu nu i-am înapoiat, iar dânsa m-a blestemat să n-am parte de ei, să-mi fie pentru colac și cruce. În ziua aceea am fost foarte indispusă. Nu m-am așteptat la o asemenea reacție din partea unei colege de serviciu. Ziua de școală s-a prelungit cu o ședință, așa că, acasă am ajuns abia seara. Le-am povestit cele întâmplate și când să scot banii din poșetă, i-ai de unde nu-s. Banii dispăruseră fără urmă. Atunci mi-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
ițe, în ozoare, albi cum e borangicul. Erau mereu îngrijiți, curați și cu câte o carte subsuoară. Au profesat o viață la Școala elementară din centrul Costișei, domnul Aurel a fost mulți ani director de școală, apoi căsătorindu-se cu colega și prietena sa, Viorica Pascaru, a funcționat și la școala din Voitinel, de unde s-au pensionat. Viorica a urmat cursurile Liceului Comercial și apoi Institutul Pedagogic de la Suceava, calificându-se ca învățător. Modest Cazacu, fratele lui Aurel, învățător, căsătorit cu
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Ștefania, din partea de sus a Costișei. Datorită copiilor, Viorica și Fănică, ne vizitam aproape zilnic, trăiam bucuriile și necazurile împreună, nu tăinuiam nici o problemă, care putea să ne tulbure oarecum sau să ne dezbine. Întâmplarea a făcut să fim și colege de școală, ceea ce a cimentat și mai mult relațiile dintre noi. Ne făceam temele împreună, ne ajutam și tot împreună ne petreceam timpul liber. Sărbătorile de peste an, vacanțele, ne ofereau cele mai prielnice ocazii de-a fi mult la un
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și înțelegerea. Părinții s-au dus la cele veșnice, iar în casă a rămas Ion, ocupându-se de toată gospodăria. În copilărie m-am înțeles destul de bine și cu familia Mariei Lavric, fiica covaliului Lavric Ion. Cu ea am fost colegă de bancă și am admirat în persoana ei o mulțime de calități: era extrem de îngrijită, modestă și foarte harnică. Învăța atât de bine, încât promova din an în an, numai cu premiul I. Păcat că această fată n-a urmat
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
ceas (78 ani). Oltea a rămas orfană de mamă la numai 13 ani, cu încă trei frați. Toată gospodăria i-a rămas pe umerii săi fragezi... A urmat liceul la Rădăuți, absolvindu-l cu bune rezultate în 1967. A fost colegă de promoție cu Laura Lavric, interpreta noastră de cântec popular. S-a căsătorit cu Ștefan Iacoviță în 1968 și au plecat împreună la București, unde au lucrat în producție. La 2.I.1970 s-a născut primul lor copil, Reveca
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
în Anglia, la Londra, unde își au domiciliul stabil. Copii urmează cursurile unei școli din Londra. Robert-Daniel Iacoviță a urmat Facultatea de Electronică din București, este manager la firma cumnatului său Dragoș Ceucă. Este căsătorit cu Ana-Maria Rus din Baia Mare, colegă de facultate. Au doi copii mici (Eduard și Albert) de 4 și respectiv 2 ani. Oltea și Ștefan au o casă în construcție în Corbeanca și se ocupă mult de nepoți. Când au ocazie și mai cu seamă în timpul verii
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
în societăți pentru cultură și ale învățătorilor, împreună cu familia (soțul și copiii Cornelia și Adrian) dovedind interes, dar și talent literar. A scris versuri despre tot ce o înconjura, despre omul ei drag, despre Marea Călătorie la vârsta destrămării, despre colegele ei, cu care a păstrat mereu legătura, despre cei apropiați care, fiindu-le sortit destinul, plecau pe drumul veșniciei... Cartea "Doruri mici în noaptea mare", 2006, este plachetă de versuri, o bună pricină pentru a o determina pe autoare să
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
agricole, sunt aproape de ei, tot timpul când se simte nevoia. Rudele și colegii de școală și de muncă îi așteaptă de sărbători, petrecând împreună clipe de neuitat, depănând amintiri din frumoșii ani ai copilăriei și adolescenței. Mama Lauricăi, Olimpia este colega mea de școală primară și-mi face o deosebită plăcere s-o întâlnesc și să vorbim despre atâtea lucruri care ne leagă de sat, de Costișa noastră. Familia factorului poștal Ion Lavric Drumețind prin Țara de Sus, prin minunatele sate
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
caldă a speranței alături de acest mărțișor să-ți aducă bucurie, mângâiere și mulțumire sufletească". Șirul acestor mesaje ar putea continua. Depinde de persoana căreia îi este adresat și de capacitatea de creație și simțire a celui care îl expediază. De la colegele și prietenele mele apropiate, am deprins și eu secretul confecționării mărțișoarelor, în cele mai variate forme. Cu o deosebită plăcere și răbdare, lucram la ele zile întregi, înainte de 1 martie. Acum, după trecerea atâtor ani, nostalgia mă încearcă, ori de câte ori mai
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
clasa întâi, căutam să-mi mențin bursa peste ani, învățând bine și obținând la toate disciplinele medii peste opt. In 1948, la examenul de capacitate ne-am prezentat patru clase din liceu, am rămas din 256 eleve, doar 33. Restul colegelor (după medii) au fost repartizate la alte licee din oraș (Școala Tehnică Financiară, Școala de Cooperație, Școala Medie Zootehnică). Noi, cele rămase, dacă preferam una din aceste școli medii, câștigam un an în plus. Eu, l-am consultat pe tata
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
și foarte meticulos. Așa arată și cămara noastră. "Unde este ordine și curățenie, acolo este și sănătate", mi-a zis tata. Meșteșuguri păstrate peste vremi... Motto: Scumpă, scumpă Bucovină, Ce frumoasă ești! Ascunzi putere divină ...Ruptă din povești. Eu și colega mea ne-am întrebat nu o dată ce am putea spune, cum sunt locurile și oamenii acolo unde am văzut lumina zilei. Ne-am umplut sufletul de farmecul unor frumuseți ale naturii meleagurilor noastre împărtășind și altora cele văzute și trăite. Discutând
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
hi”. În luna martie se încheie anul școlar și tot acum au loc și ceremoniile de absolvire. „White Day”( Ziua Albă)14 martie. Deși timizi din fire, în această zi, bărbații japonezi își înving timiditatea oferind femeilor, soții, mame, fiice, colege de muncă, subalterne și prietene, ciocolată și flori . De fapt, este răspunsul bărbaților la gestul delicat al femeilor care le-au dăruit flori sau ciocolată, de Sf. Valentin; un schimb reciproc de amabilități. Sakura Motto: (Proverb japonez) Sakura este floarea
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
ceea ce le dă profunzime și interiorizarea sentimentelor... Nu sunt expansivi precum latinii, să zicem. Adolescenții și tinerii sunt mai deschiși decât părinții și bunicii lor. Lucrul acesta depinde și de familia din care provin. Ei își fac prieteni printre fete, colege de clasă sau facultate, au simpatii în care pun sentimente, își fac cadouri reciproc. Mă refer la mici suveniruri cu semnificații deosebite (talismane). Dar „a iubi” este o artă după cum spunea însuși Ovidius, poetul iubirii exilat la Tomis, în „Ars
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
plus, în clasele mari voia să-mi știe canalizate preocupările doar spre școală. PRIMELE TRASEE CU BICICLETA: MOLDOVENI, ROMAN; VALEA URSULUI Uneori, în perioada liceului, ieșeam seara să-mi plimb pașii pe străzile orașului. Aveam ochi numai pentru colegii și colegele pe două roți, în grupuri de două, trei sau chiar mai multe biciclete. Evident, nu se limitau doar la pedalat, vorbeau, se urmăreau întrecându-se unii pe alții, așa, ca din întâmplare. Doream să fiu printre ei, dar nu se
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
numea Alexandra Gavrilescu, și era fata popii. Ea însăși recunoștea că pseudonimul Otilia Cazimir îi fusese sugerat de Sadoveanu și Ibrăileanu și, deși fusese o alegere fericită (până la urmă), ei nu-i prea plăcea: Otilia îi amintea de o fostă colegă, grasă și urâtă. N-am întrebat pe nimeni din sat dacă-și mai amntește cineva de Otilia Cazimir, temându-mă să nu dau peste vreo urmașă a celeilalte Otilii... Pedalând spre Ion Creangă, primul subiect demn de obiectivul Panasonic-ului meu
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
apropie cele două religii decât cele care le separă. Petrecerea a avut loc acasă, în noua locuință, în prezența unui grup restrâns de persoane, mai ales din prieteni de-ai tatălui meu, polițiști, cu soțiile lor, precum și câteva tinere, foste colege ale mamei, de la "Fabrica de nasturi". Mama a renunțat la munca din fabrică. A devenit casnică. Începea o nouă etapă în viața lor. Pacea, liniștea și bunăstarea, înțelegerea și dragostea erau atributele acestei căsnicii. Dumnezeu își coborâse privirea asupra căminului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu răul. Până la urmă, bunica a primit o bucățică de pensie, suficient cât să le permită supraviețuirea. Doar atât. În această situație, mama a preluat ștafeta. S-a angajat mai întâi la o "Fabrică de săpun". Ulterior, cu ajutorul unei foste colege de școală, a intrat muncitoare la o "Fabrică de nasturi". Aici munca era ceva mai ușoară, iar remunerația net superioară față de precedentul loc de muncă. Așa s-au scurs câțiva ani buni de zile, până în momentul în care tata s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
clase din care am făcut parte. Eram șeful clasei. Decăderea și regresul s-au produs ceva mai târziu, în circumstanțe pe care le voi arăta mai la vale. Am intrat în clasă și am trecut la locul meu. Colegii și colegele s-au apropiat și m-au înconjurat buluc, în spirit de solidaritate fățișă. Titi, Titi, am crezut că te va omorî! Ne-a fost foarte frică! N-am spus nimic. Oricum, spiritul lor camaraderesc și atașamentul spontan față de mine au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
corpului uman. Era insuportabil! Nu de puține ori, la început, mama ieșea pe holul spălătoriei sprijinindu-și palmele și fruntea de zidul rece spre a se liniști. În atare momente de slăbiciune, când era pe punctul de a abandona lupta, colega ei de muncă ieșea pe hol. Hai, Rozalia, liniștește-te. Adună-te și gândește-te pentru cine trebuie să te sacrifici. Cine te așteaptă să vii cu sufertașul de mâncare și cu pâine. Și mie mi-a fost greu la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
doar la câteva zile după ce s-a lovit cu bagheta la picior, în timpul dirijării cu "pathos" năvalnic a unui TE DEUM de veșnică preamărire a Tatălui nostru Ceresc... Doamne ferește! (Apud von Loon) Desigur, "bagheta" meșterului Tiron era oarecum supradimensionată față de "colega" ei din mâna dirijorului, iar materia primă folosită nu erau nici sunetele și nici cuvintele poetice cu transplanturi matematice superioare, ci materia grosieră, palpabilă, pe care grecul Leucip a micșorat-o până la dimensiunea microscopică și pe care, neavând altă treabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
doua întrebare: nu că să fac, ci să fi făcut mai multe din cele care ne-au fost interzise în epoca represans. Să mă fi implicat mai perspicace în metoda realismului... antisocialist. Și o constatare de ordin general: remarc, dragă colegă, că preferi să... etajezi întrebările. Sau să le combini într-o entimemă. Și, în orice moment, eu mi-aș putea spune: Uite, domnule, te rătăcești între două întrebări, când lumea, dar și literatura română, au infinite interogații care își cer
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
în rol, ca și când ar fi al meu, și deseori reușește să mă inspire. Dacă nu imediat, după zece sau 15 ani tot irumpe din acel subconștient păstrător în care s-a retras și stă ascuns. În 1987 mă aflam, împreună cu colega mea, fotoreportera Elena Ghera, într-un muzeu din Berlin (Bodemuzeum). Sunt expuse aici mai multe mumii egiptene: unele în sarcofagele lor, altele în sarcofage din sticlă. M-am oprit parcă sedus lângă sarcofagul unei tinere, probabil din suita faraonului. Am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
privit-o îndelung. Eram parcă teleportat în lumea ei din acea odinioară milenară, o vedeam vie, strălucitoare la curtea faraonului. Nu știu cât timp am stat așa, dus; știu doar că am revenit în muzeu trezit de clinchetul aparatului de fotografiat al colegei mele, care, văzându-mă hipnotizat de prințesă, imortalizase clipa. Am vrut să scriu un poem inspirat de această experiență. N-am putut timp de peste zece ani. Prințesa nu-mi dădea voie. După o lungă perioadă s-a îmbunat, scena mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
pragul acelui festival? La Centrul Cultural "Ionel Perlea" se întruneau, anual, practicanții poeziei tanka, renku, haiku, se organizau întruniri de inițiere, lansări de cărți și reviste cu implicații în domeniu, demonstrații de arte tradiționale nipone, ceremonia ceaiului. Manuela Miga și colegele ei se implicau în adevărate spectacole rafinate de ikebana, origami, eu difuzam, de fiecare dată, cu discuțiile de rigoare, noi numere din revista de tanka și haiku "Orion". De mult succes se bucurau numerele din "Micul Orion", care își asumase
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
A.B.Dar dintre cei plecați în alte lumi, neștiute?! Despre cei dispăruți dintre noi... voi avea amintiri totdeauna prezente. Ei trăiesc nu numai prin lucrările lor, dar și prin amintirea noastră despre ei. O prezență vie pentru mine este colega și prietena mea, Ileana Bunget, o profesoară de italiană, dar și o traducătoare excelentă. Ea, ca și mulți alții care au plecat, ne aduc mereu aminte că suntem trecători pe pământ, iar ceea ce facem aici trebuie să adauge un grăunte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]