7,752 matches
-
se pregătește să plece la Aix-les-Bains. Lui Dimitrie Ollănescu-Ascanio Îi trimite În același an, dar În plină iarnă (30 decembrie), tot de la Paris, cîteva rînduri despre viața politică și despre viața teatrală, precedate de obișnuitele date despre starea timpului. De la depărtare, Bucureștiul pare (În imaginație) un oraș borealic, o așezare cuprinsă de ghețuri infernale: „Îmi Închipuiesc halul Înfiorător a Bucureștilor sub un metru de zăpadă și sub un număr fabulos de graduri de frig. Ferice țară unde vara-i vară, dar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
etc. Admirația este totală, viziunea este feerică, nimic pe lume nu absoarbe mai bine gîndul și nu Încîntă mai mult ochiul ca schimbătoarea cîmpie lichidă: „O, mare, scumpă mie Eu vecinic te admir...”. Marea angajează un sentiment al plecării, al depărtării, acela ce duce spre ținutul visului: „lumea dorită” a Atlanticului, Asia frumoasă, India plină de minuni (Marea Mediterană). Ea are, În esență, o funcție decorativă și stimulatoare. Incită fantezia și facilitează poezia. Pe țărm, poetul aude „un freamăt blînd / de strofe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În aer, și ferb scoțînd scântei, Și pulberea de apă, alin plutind la soare, Se-ncinge, ca o nimfă, cu grîu de curcubei. O aspră clocotire, o cruntă detunare Anunță catastrofa și-nsuflă reci fiori, Iar munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic! dar Rinul nu dispare, El a umplut abisul și trece maiestos! Luîndu-și cursul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare Ce stă În dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mînă... Și pînă-n ziuă urlă dulăii de la stînă. Amar de cine intră prin ramurile dese A codrului de moarte! Sărmanul, dacă iese, El pare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎmpia este acceptată numai cînd se văd semnele acestei mărginiri. În Valul lui Traian (ciclul Pasteluri) brazda ce trece prin cîmpia dunăreană pune capăt pustietății, limitează fuga orizontului. Spiritul se simte acum În siguranță: „Pe cîmpia dunăreană care fuge-n depărtare, Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare Ca pe sînul fără margini și pustiu de ocean, Unind două orizonturi, iată valul lui Traian! Pe colnicul rotund, verde, la al vînturilor șuier, CÎntă-n umbra lui Murgilă un păstor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
același stil este compusă și Scrisoarea către Zulnia, poem complex și profund. Este istoria unei pasiuni scrisă de un Tristan care-a pierdui pe holda lui. Regele Marc este un tiran implacabil („aruncată de un tiran... În vron loc cu depărtare”). Acela care vămuiește sufletele? Iscusința lui Conachi e să țină poemul Într-un timp nedeterminat: un prezent al pasiunii. În el intră toate nuanțele temporare. Faptele s-au petrecut, se petrec Încă, ibovnica slăvită se află nu se știe unde
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și loc de suspin pentru că Îndrăgostitul este alungat repede din acest paradis. Iatacul este spațiul plăcerilor corupte, trecute sub tăcere. Durerea se oprește la ușile lui și reîncepe de la aceleași uși. Soarta lui Conachi este să fie ținut la oarecare depărtare de locul sfint. Numai astfel este posibilă poezia: creația unei lungi așteptări. Admis fără dificultăți la „poalele” ibovnicei („și nici la poalele tale, precum știi, nu am fost atins”)nu știm ce s-ar fi putut intîmpla cu literatura... Din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dacă mă urai cu cale, Arătîndu-mi pentru ce; Ci această mă omoară Și În mormînt mă pogoară, Că nu poci să știu de ce. Ah, iată iubirea mare Ce fel de răsplătiri are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ocrotitoare. Un jurnal de călătorie și o fugă din fața frigului. Starea de a scrie. O penetrație lentă, o supunere progresivă a lucrurilor. Scrisul nu cunoaște praguri. Căminul: spațiul securizant. Cabinetul și tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
muncă și de greutăți, deoarece acestea perturbă viața sa trândavă. Îi este frică În același timp și de efortul intelectual deoarece acesta ar trezi puterile spirituale. Pentru a Împiedica această stare care vine oarecum prin pofta ochilor, Sfântul Ioan recomandă, depărtarea copilului de tot ceea ce este lumesc, nociv. „Pe copil să-l Îndepărtăm de vederea și auzirea de ceva rușinos. Niciodată un copil să nu se ducă la teatru. Să-i dăm exemplu de copii de vârsta lui care nu merg
EDUCAȚIA RELIGIOASĂ – O NECESITATE PENTRU SUFLETUL TUTUROR COPIILOR. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Mariana DINTER, Adriana NASTASĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2133]
-
pe cap, pe burtă, pe crupă, fără a se mai lăsa înșelat de răceala metalului. Privi, iarăși, spre brațul cavalerului, prelungit cu tăișul spadei. Abia atunci înțelese ce nu era în regulă. Vârful spadei nu mai arăta pe deasupra zidurilor, în depărtare. Brațul cavalerului se aplecase, sabia nu îndemna spre depărtări, ci arăta către poartă. Și atunci, mijind ochii, pe urmele tăișului, Petrache văzu. În jurul zăvorului mare erau niște scrijelituri care păreau a fi fost făcute chiar cu vârful sabiei. De parcă cineva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai lăsa înșelat de răceala metalului. Privi, iarăși, spre brațul cavalerului, prelungit cu tăișul spadei. Abia atunci înțelese ce nu era în regulă. Vârful spadei nu mai arăta pe deasupra zidurilor, în depărtare. Brațul cavalerului se aplecase, sabia nu îndemna spre depărtări, ci arăta către poartă. Și atunci, mijind ochii, pe urmele tăișului, Petrache văzu. În jurul zăvorului mare erau niște scrijelituri care păreau a fi fost făcute chiar cu vârful sabiei. De parcă cineva încercase să iasă sau, poate, doar vrusese să vadă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și dau ba peste una, ba peste alta. Vocea continuă, ghicind întrebarea lui Iacob : — O cheie folosește doar dacă întâlnește încuietoarea potrivită. Și dacă purtătorul de chei se află la o distanță mai mică de un braț. Când faci astfel încât depărtarea să depășească lungimea unui braț, nicio cheie nu mai e potrivită. — E destul doar atât ? — Măsurile violente nu sunt întotdeauna cele mai nimerite. În urmă trebuie să rămână tăcere, nu sânge. Doar dacă nu se poate altfel. E bine, pe cât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și mâinile întinse pe cele două brațe, fata făcu primii pași. Dar curând căzu în genunchi și se ghemui sub povară, abia suflând. Ceilalți tăceau. Lumina lunii le poleia fețele. Începură să urce în urma Magdalenei, oprindu-se odată cu ea. În depărtare, orașul se micșora și lumânările începeau să se stingă. Pe la jumătatea drumului, Magdalena se prăbuși. Trase, fără nădejde, de toate cele trei brațe care erau și ale ei, în timp ce al patrulea braț, care era al luminii, se întindea până spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de crucea de pe vârful muntelui. Cerul se acoperise cu o spuzeală de stele. Acolo unde licăririle lor cădeau pe câte un ciob de sticlă, cerul cobora pe pământ. Mormanul de gunoi, încălzit peste zi, ridica aburi ce mișcau întunericul. În depărtare lătră un câine, ceea ce le întărea sentimentul că restul lumii e din cale-afară de singur fără ei. Calu adormi primul. Cum jumătatea de cal nu putea să viseze, Calu își luă, din cap până în tălpi, înfățișarea de om, pentru a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
exclamă. Scoală repede, șefu’ ! Nici nu mai fu nevoie să-l zgâlțâie, căci, dintr-odată, huruiala se porni. Șenilele scrâșniră și cuva excavatorului se înfipse în grohotișuri, stârnind molozul. Nu era singurul, venea un întreg convoi de carcase metalice, de la depărtare ai fi zis că e un șir de blindate. În soarele dimineții, cuvele se ridicau, se răsuceau spre remorci, apoi se înfigeau iar în carnea sfărâmicioasă a grămezii de gunoi. În scurt timp, tăiară un mal abrupt, mormanul se aplecă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în adierile stârnite de flăcări și se roteau, ca niște vrăbii de foc. Podurile rulante, brațele de fier, boturile căscate, frunțile încovoiate, înzorzonate și încornorate înce pură să se topească. El blestema și idolii se scurgeau ca o lavă. În depărtare se auziră sirenele pompierilor. Nu-i lăsa să pună mâna pe tine, răsuna vocea paracliserului ce începu să bată clopotul mare, în timp ce, printre atâtea flăcări ce luminau de pretutindeni, ceasul lui de pământ arăta toate orele deodată. Era atâta lumină
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se realizează în stare de extaz sau răpire, deasupra lumii acesteia materiale și imperfecte. Sfântul Simeon vorbește despre trei moduri de simțire a luminii dumnezeiești, în funcție de treapta duhovnicească a creștinului: 1. ascunderea luminii; 2. arătarea și vederea ei duhovnicească, în depărtare și 3. prezența ei în suflet. Pentru cei pângăriți de păcate, această lumină este inexistentă și invizibilă, pentru cei ce luptă cu patimile și urcă pe cărarea despătimirii, dobândirea ei este o promisiune, speranță și dorință, iar celor duhovnicești ea
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
faptă imposibilă; de la poartă, descins din trăsură, trecea repede până la ușă și dispărea în casă. Ferestrele dădeau în curte, înspre dosul înalt al casei vecine. Astfel Gaittany nu se amesteca în nici un fel în viața străzii, păstra cea mai desăvârșită depărtare de ea. Dincolo de acest cerc era, dimpotrivă, curios și indiscret. În casa altuia semnala fără jenă orice schimbare, adulmeca toate obiectele, toate cărțile noi, trăgea cu ochiul spre odăile în care nu era invitat, făcea o inspecție în regulă, cerea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ochi îi dispăruse. Era îmbrăcată foarte elegant și simplu, tot în tailleur marron (culoarea ei predilectă), de o lână engleză spongioasă și moale ca o țesătură de alge. În ea nu striga vreo stare maladivă, ci vitalitatea sudică, întreținută în depărtare de ideea că a câștigat un drept la Ioanide. - Precum vezi, îi răspunse arhitectul, lucrez. Meseria meanu permite lenea. - Taci din gură! Îl contrazise Sultana cu familiaritate, însă nu trivial, cu tonul pasionat al unei intime. Lucrezi? Se prea poate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era cucerirea unei mici localități prin luarea în stăpânire a autorității locale. Eu eram desemnat să comand operația, la care luau parte numai liceeni, inclusiv șoferul (acesta participa cu mașina părinților). Se fixă un sat din apropierea Bucureștilor, la cinci kilometri depărtare de barieră. Am luat îndelung informații G. Călinescu topografice și administrative, interesîndu-mă asupra locului primăriei, depărtării postului de jandarmi, obiceiului primarului și alte de acestea, trimițând înainte un camarad care nu lua parte la acțiune și nici nu era informat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
comand operația, la care luau parte numai liceeni, inclusiv șoferul (acesta participa cu mașina părinților). Se fixă un sat din apropierea Bucureștilor, la cinci kilometri depărtare de barieră. Am luat îndelung informații G. Călinescu topografice și administrative, interesîndu-mă asupra locului primăriei, depărtării postului de jandarmi, obiceiului primarului și alte de acestea, trimițând înainte un camarad care nu lua parte la acțiune și nici nu era informat asupra scopurilor noastre. Am cerut chiar la telefon primăria, ca să-mi fac o idee când se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la nevoie să renunțe la inerție și să deschidă ochii, deoarece un întuneric natural îl înconjura din toate părțile. Simțea că golul e insuportabil și se dădea repede jos din pat. Celula era noaptea foarte întunecoasă, fiind parcă la o depărtare teribilă de orice punct viu. Tudorel înțelese că dacă moartea în plină luptă, în campanie, pe mare, este tolerabilă prin surprindere, așteptarea obosește nervii. De altfel, fiind viu nu putea înțelege ce înseamnă aceea "condamnat la moarte". Îi venea să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rotunjească, e nevoie ca fiecare să aibă timpul său: iubitul și urătul, războiul și pacea, nașterea și moartea, săditul și smulgerea celor sădite, uciderea și tămăduirea, dărămarea și zidirea, plănsul și răsul, aruncarea cu pietre și străngerea pietrelor, îmbrățișarea și depărtarea. De la cunoștințe multiple ajunge la cunoștința că „tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăogat și nimic de scăzut” Jocul multiplelor se stinge și se reaprinde în Unu. Dacă mintea
Transgresarea absurdului. O analiză filosofică a Ecleziastului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian Iftode () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2300]
-
la câteva motive și procedee uzuale, fără solicitarea imaginației. Astfel ,,imitația’’ după Pann utilizează plocatul vrăjit: ,,cine ședea pe el, până să se stingă o scânteie, ajungea unde gândea’’, iconița miraculoasă care poate vindeca muribunzii, oglinda care răsfrânge la mari depărtări. Obiectele uzuale ale miraculosului sunt însă doar elemente pentru dilema împăratului. Kir Ianulea și Calul Dracului au fizionomie aparte chiar și în aceste Schițe nouă. Zarifopol considera că în ceea ce privește pe Kir Ianulea, aceasta provine din surse deosebite. Naratorul trece de la
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]