5,266 matches
-
mai blond și ceva mai tânăr decât ducele Bertold, părea copia fidelă a fratelui său. Aveau aceleași trăsături, același nas ușor Încovoiat, aceeași statură. Dar, pe când În ochii Îndrăz neți ai lui Bertold, În toată făptura lui, era ușor de ghicit un temperament nestăpânit, Conrad părea statuia Însăși a liniștii. Interesul veșnic treaz al lui Bertold, care-l făcea să semene Întru câtva cu un splendid armăsar arab, se transformase la fratele său mai tânăr Într-o pasiune rece, calculată, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o prăpastie. „Dumnezeule, se Îndreaptă spre stânci. O să cadă În prăpastie, cine știe cât e de adâncă!“ Începu să alerge gâfâind, alături de calul Înnebunit de groază, către golul care se ghicea acolo‚ la câteva sute de pași distanță. Auzea din ce În ce mai distinct răsuflarea lui zgomotoasă. Când fu destul de aproape, se destinse ca o săgeată eliberată din arc și brațele lui musculoase prinseră ca Într-un clește gâtul Încordat și plin de spumă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
el, blestematul de străin. Fugi după el, Îi strigă Hugo tovarășului său, care-și Întoarse calul și se năpusti pe urmele fugarului. Simeon se lăsă să alunece din brad tocmai În clipa În care acesta ajunse sub el, Încercând să ghicească prin lumina tulbure a zorilor Încotro o luase fugarul. Două mâini ca niște clește de oțel Îi cuprinseră grumajii. „Să nu-l omor“, Își spuse Simeon. „E singurul care a fost ceva mai omenos cu mine.“ Dar mâinile lui Își
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe drumeagul care ducea la poarta cetății. Când ajunseră sus, pe gurguiul pietros, În fața lor apărură pereții masivi de piatră și o poartă fixată În lanțuri, care se putea coborî sau ridica. Totul era pustiu, ca mort, nicăieri nu se ghicea vreun semn de viață. Gregor Își Îmboldi catârul pe podețul de lemn, sub care se ghicea un șanț adânc, și bătu cu pumnul În poartă. După câteva bătăi repezite, se auzi Într-un târziu o voce cam adormită care-l
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pereții masivi de piatră și o poartă fixată În lanțuri, care se putea coborî sau ridica. Totul era pustiu, ca mort, nicăieri nu se ghicea vreun semn de viață. Gregor Își Îmboldi catârul pe podețul de lemn, sub care se ghicea un șanț adânc, și bătu cu pumnul În poartă. După câteva bătăi repezite, se auzi Într-un târziu o voce cam adormită care-l Întrebă cine era și ce voia. — Vreau să merg la părintele Sixt. Sunt fratele Gregor! Aha
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
grea. Se gândise tot timpul la soața sa, Wilfriede, care mai avea câteva săptămâni până când Fericita Ana, mama Sfintei Fecioare, avea să-i ajute a se izbăvi de suferință. Zürichul zăcea sub zăpadă. De pe malul lacului pe jumătate Înghețat, Urs ghici unde se afla casa lui, mai Înaltă decât toate celelalte, și se minună că toate geamurile erau luminate. Bancherul dădu pinteni calului și, odată ajuns la poarta cea mare, văzu În curte forfota de slugi. O agitație neobișnuită domnea În locul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zărea o că mașă fină din pânză de Flandra, cu guler plisat. N-avea spadă la cingătoare, doar un cuțit scurt de vânătoare cu prăsele de fildeș, pe care mâna lui uriașă le strângea spasmodic. Deși părea liniștit, se putea ghici cât era de ner vos și nerăbdător. Dar prizoniera era prea slăbită ca să-i ob serve nesiguranța. Cavalerul făcu câțiva pași prin odaie și se opri, Înclinându-se ușor, cu aceeași politețe Întunecată cu care primea poruncile la Curte. Adelheid
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
scump. Un fiu, un prieten, ai recunoștința mea veșnică. Cum să te răsplătesc? Spune-mi ce dorești? Străinul zâmbi cu amărăciune: — Ceea ce doresc eu nu poți să-mi dai dumneata, con siliere, spuse el și urechea ascuțită a bătrânului negustor ghici În vocea bărbătească un accent străin neobișnuit. Mă bucur Însă că l-am putut scăpa pe domnul Bodo, care e un cavaler cum puțini sunt și mă doare inima că slăbiciunea și nepriceperea mea n-au ajutat mai mult. Sentimentele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ei e Într adevăr de neam, dar pe maică-sa n-o știe nimeni. și pe deasupra iubește un negustor, un simplu negustor! Ce ofensă! Chiar dacă e un negustor bogat, tot ofensă e, și nu poate rămâne nepedepsită! — Lasă-mă să ghicesc. Bastarda e cumva o rubedenie a Împăratului? Poate că trăiește chiar aici la Curte? Nu, nu se poate, pe cele de aici le cunoaștem! Trebuie să fie În altă parte! Încetează, răspunse Amadeus. Nu Încerca să ghicești, n-ai cum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Lasă-mă să ghicesc. Bastarda e cumva o rubedenie a Împăratului? Poate că trăiește chiar aici la Curte? Nu, nu se poate, pe cele de aici le cunoaștem! Trebuie să fie În altă parte! Încetează, răspunse Amadeus. Nu Încerca să ghicești, n-ai cum să afli. Pot doar să-ți spun că prietenul meu nu va lăsa nepedepsită această insultă. — Poate că e urât, pipernicit, sau are o cicatrice respingătoare? — Da’ de unde! s-a apărat vehement Amadeus. L-ai văzut la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
plimbările mele anterioare, am băut un suc și mi-am cumpărat o baterie pentru soneria electrică a bicicletei. Drumul spre mănăstiri trecând prin Târgu Neamț, am ales varianta prin Tupilați. Rămânea în urmă valea Siretului, în dreapta și mai jos ghiceam șoseaua spre Suceava. Pedalând mereu, m-am pomenit la Humulești, trecând prin fața casei lui Creangă, de unde se zărea estompată de distanță, cetatea lui Ștefan cel Mare. Pedalam mereu, ar fi trebuit să fac și poze, însă voiam să ajung la
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
până la Bâlea-Cascadă, doar așa am mers, dar culmea, ne depășeau alți bicicliști "călări” pe semicursiere cu mai multe pinioane. Pentru noi ar fi fost un efort prea mare și, inutil. Mergeam, mergeam! Vedeam creste dezgolite, în spate și în stânga se ghiceau așezări omenești îndepărtate. Era frumos, dar sălbatic. Când, în sfârșit apăru cabana, dezamăgire: nu erau locuri libere! Prin preajmă, cei care probabil nu încăpuseră în cabană își montaseră corturi (înseamnă că le aveau...). Mircea a făcut uz de talentele lui
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
am schițat nici o mișcare, deci pentru el fusese o manevră total inutilă. Dacă l-aș fi evitat, nu știu cum s- ar fi terminat povestea asta. În dreapta, mai jos de șosea, apăru un sat cu casele risipite în lungul drumului, care se ghicea printre copaci. Mulțumit că ploaia mă iertase, trecui pe lângă o școală, pe al cărui fronton era o cugetare despre învățăt, înțeleaptă și foarte potrivită, pe care din păcate nu mi-o mai amintesc. Primul popas l- am făcut la Rucăr
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
animal mare și frumos. Vino! Am cotit pe o alee și, după vreo 20 de metri, ne-am oprit în fața unui grilaj la fel ca celelalte. Ia spune, Titi, cum se numește vietatea asta? Moș Martin, Silvica. Bravo, Titicuță! Ai ghicit. Într-unul din colțurile cele mai întunecoase ale grotei sale construite din piatră și ciment, culcat pe burtă, se afla un exemplar minunat de urs brun-roșcat. Întins fiind, de la cap al coadă avea vreo doi metri lungime. Umerii vânjoși, gâtul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
drumului, atunci când ne privim, din când în când, în oglindă, vedem o persoană străină, care seamănă din ce în ce mai puțin cu acest copil interior, statornic martor al trecerii noastre, și care este sufletul nostru etern tânăr. Cred că sufletul acesta nerevelat, abia ghicit chiar de noi înșine, cu care stăm mereu la taifas în adâncul nostru, căruia îi destăinuim toate nedumeririle firești, este locul geometric al tuturor iluminărilor neașteptate, în care Dumnezeu ne-a luat în brațe și ne-a salvat. Prin minuni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
din 20 de întrebări la care să se răspundă numai prin da sau nu. Odată, Ulici s-a gîndit la autorul... Mihai Eminescu. Totuși, participanții la o tabără, mulți filologi, unii sînt azi profesori universitari la Litere, nu l-au ghicit. Puneau întrebări irelevante sau nu cunoșteau biografia și opera poetului, nu se poate ști. E drept că și Ulici avea un stil derutant de a răspunde, nu se limita la "da" sau "nu" ci mai făcea comentarii care deschideau piste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ști. E drept că și Ulici avea un stil derutant de a răspunde, nu se limita la "da" sau "nu" ci mai făcea comentarii care deschideau piste false. Odată, Laurențiu Ulici i-a exasperat pe partenerii de joc. Nu au ghicit din 20 de întrebări, nu erau nici pe aproape. Ulici, generos, le-a mai oferit 20 de întrebări. Tot nimic. Încă 10! Eșec total. Ceea ce-i deruta pe jucători era că nu puteau fixa răstimpul vieții autorului prin întrebări cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
meu să-ți pun o întrebare: ce înțelegi tu prin supraom? - Mi-ar plăcea să mișc lucrurile prin casă fără să pun mâna pe ele... - Așa de puțin îți dorești?! - ... să citesc gândurile oamenilor... - Nu-ți ajung ale tale? ... să ghicesc viitorul... - La ce ți-ar fi de folos, dacă ai rata clipa prezentă? Prezentul trebuie trăit, de el trebuie să fii conștient, căci altfel... viitorul va deveni trecut înainte de a-i simți dulceața prezentului. - Bine! Bine! Zi tu, deșteptule, ce
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
păcii noastre. Dacă nu vrei, nu te oprești! E simplu - îți vezi de drum! Dar oamenii caută... Ei nu știu ce, nici nu-și dau seama că o fac; sunt însă într-o permanentă mișcare, iar starea de agitație se poate ușor ghici pe chipul lor. Mi-am dat seama de acest lucru chiar din clipa în care ne-am așezat cortul în calea căutărilor lor. Mereu grăbiți - spre ce?! - oamenii au multă neliniște în ei, o veritabilă mișcare browniană, pe care doar
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Ana, atât eu, cât și Diana eram plini de speranțe, dar mie, personal, îmi era frică să cred în minunile pe care le invocam și chiar le promovam în discursul meu. Speranțe însoțite de îndoieli! Un al doilea Toma Necredinciosul. Ghiciți ideea: minunile trebuiau verificate! Obligatoriu! Îndoiala proprie muritorilor care-și clamează credința în Dumnezeu, în Fiul Său, în minunile Lui, dar dacă i-ar apărea în față - Iată-Mă, Eu sunt, am venit aici special pentru tine! - va păcătui nerecunoscându
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
la aterizare! - Stai liniștită, Diana, nu-i agasa, ne vor preda ei obiectul la destinație... N-avea rost să insist, ne-am fi certat din nou. Cert este că fata a coborât ultima din avion, prezentându-mi triumfătoare - n-o să ghiciți! - ciocănelul buclucaș! Se făcuse cam de patru după-amiază, ora Moscovei. Pe toate monitoarele din aeroport se prezentau imaginile cutremurătoare ale unui cataclism. Nu puteam să mă dumiresc despre ce era vorba: inundații... cutremure... Vedeam niște valuri uriașe cum năvăleau pe
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
o știu cel puțin la fel de bine ca prietenii și admiratorii dvs., de la Georges Dumézil la fidelul dvs. prieten și companion Mșirceaț Eșliadeț. Nu știu adresa dvs. din Mexic, de aceea vă trimit această scrisoare la Uppsala. ȘȘSpuneți-i lui Gunnel ceea ce ghiciți dincolo de aceste biete cuvinte. Christinel și cu mine vă îmbrățișăm pe amândoi MirceaȚȚ*** LXVIItc "LXVII" ELIADE către WIKANDER*tc "ELIADE către WIKANDER*" 10 mai 1971 Dragul meu Stig, Vă mulțumesc pentru scrisoarea din 21 aprilie** și pentru pasionantele observații despre
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
pe viață. Închisorile gemeau de scriitori, intelectuali, muncitori, țărani etc. nealiniați la politica și ideologia comunistă, cei rămași în libertate construiau societatea socialistă. Marea virtute a unei opere, un adevărat principiu estetic pentru autorul Bijuteriilor de familie, este să nu ghicești cum se va sfîrși. Petru Dumitriu ne dezvăluie cu implicare și în cunoștință de cauză că "mișcarea muncitorească a creat o nouă metodă artistică, realismul secolului socialismului, realismul socialist. El se deosebește de realismul clasic, tradițional, prin intenția educativă conștientă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a plouat cu înștiințări de divorț. Securistul-poștaș, mesager al nevestelor, apărea la punctul de lucru aproape zilnic. Îl vedeam de departe, legănat de arcurile șaretei, tăind cîmpia pe care munceau ieftin și eficient mii de condamnați politici, și încercam să ghicim pe care dintre noi îl va chema să semneze hîrtia". Va fi eliberat pe 31 ianuarie 1964 și, cum nu mai avea hainele civile, va primi o salopetă de vară și va fi condus de un caraliu la gară, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ochii tot mai stinși și obrajii lipsiți de culoare, dar la fel de curioși ca-ntotdeauna. Mergem la teatru ! Asta facem ! Ce ziceți ? — Și mergem în primul rând, mami ? a întrebat-o micuțul Cristian în ziua aceea. — Mergem în primul rând, și ghicește ce ! Mai luăm și niște bilete în plus pentru locurile de lângă noi, dacă vrei, ca să nu ne deranjeze nimeni, nimeni și să stăm și întinși dacă vrem ! Sigur, când Virginia i-a dus la teatru nu a luat biletele în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]