5,257 matches
-
el, a prins rădăcini și l-a subjugat - frica. Frica a început cu o întrebare: dacă prinde taică-său de veste că lipsește pistolul, că el a umblat la ascunzătoarea din pivniță și a luat pistolul; taică-său nu are habar că el știe de existența armei îngropate de bunicu-său în pivniță... Dacă îl prinde? Pe urmă și-a făcut curaj singur: n-are cum să descopere taică-său absența armei, de unde și până unde să-i treacă prin cap s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mare sărbătorii de la 30 Decembrie decât sărbătorii Marii Revoluții din Octombrie, arătând prin aceasta lipsă de recunoștință și chiar ostilitate față de marele frate de la răsărit, eroicul popor sovietic. Boromir a fost curățat cât ai zice pește. Nimeni nu a avut habar ce s-a ales de el. Tovarășul Cameniță i-a luat locul. Era un loc pe care-l merita cu prisosință. A urmat o perioadă excepțională, când noul stăpân al regiunii s-a achitat cu brio de rolul său de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ceai... Tovarășul Cameniță a întrebat răstit: -Nu se poate face nimic să oprim asta? Gârmoci l-a privit neputincios, cu ochi inexpresivi, de bou. Ar fi fost în stare de orice efort, numai să-i fie pe plac șefului, dar habar n-avea cum să acționeze. Tovarășul Cameniță era înduioșat și liric pentru prima oară de când se știa el: și-ar fi petrecut oricât timp uitându-se la îngerul de lumină. Îi părea rău că totul se termină așa, deodată. Câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
așa cum ai visat tu, Veniamin, ai să te lămurești chiar astăzi, acum, despre ce e vorba. Cât despre Cameniță... Lazarus tace. Își zice în gând Dar Saul?..., însă nu continuă cu voce tare, gândindu-se că oricum eu nu am habar cine a fost Saul, eram prea mic când am murit și nu apucasem să buchisesc Noul Testament, care, și așa, era o carte interzisă în anii aceia în orășelul Serenite... Numai că eu, iată, de data asta, îi citesc gândurile, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu conta de care dintre ei. Nu lătra, firește, că doar nu era câine rău, dar avea un soi de bombănit amenințător, înjurăturile lui Ioțu erau niște figuri de stil. De altfel, situația în parc - așa cum zic și polițiștii când habar n-au care-i situația - era sub control: șahiștii cu jocul și cu pensiile lor, maidanezii cu alergatul de colo-colo la ceasul când babele mai miloase aduceau mâncare și cu hârjoana, în restul timpului. Hingherii, nimeni nu se știe din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nici o vină, de amantul oficial. Dumnezeule, dar acesta era chiar subiectul filmului care-l lansase, în urmă cu câteva decenii, pe americanul mort în plină glorie pe platou. M-am uitat și mai insistent la omul meu, care sforăia și habar n-avea cât putuse să mă intrige fața lui. Noaptea am avut coșmaruri, în sensul că mă întâlneam cu mai multe sosii, iar dimineața m-am dus la un psihiatru, care mi-a dat un pumn de pastile ca să uit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Dumneata cine ești?“ Normal ar fi fost să mă recunoască. „M-am dat deoparte - a precizat el văzând că mă încrunt -, mi-am propus să uit cine am fost și cu cine am avut de-a face. Și am reușit. Habar n-am cine ești.“ „Cum adică te-ai dat deoparte? Că n-ai mai publicat înțeleg. Dar că n-ai mai scris nimic nu te cred. Nu poți să spui « Am fost și nu mai sunt», tot așa cum nu poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
aflăm În Villa Gesell, la nord de Mar del Plata, bucurîndu-ne de ospitalitatea unchiului meu și retrăind primii noștri 1 200 de kilometri - se pare că cei mai ușori, cu toate că ne-au creat deja un respect de neclintit față de distanțe. Habar n-avem dacă vom ajunge sau nu la destinație, dar știm că parcursul va fi greu - cel puțin În acest moment așa ni se pare. Alberto rîde de planurile amănunțite pe care le făcuse pentru călătorie, conform cărora acum ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
o primire strălucită din partea amicului, dar nu atît de strălucită din partea nevesti-sii, care a simțit pericolul drumurilor noastre hotărît boeme. „Mai ai doar un an pînă să-ți iei diploma În medicină și cu toate astea pleci pe drumuri? Și habar n-ai cînd te Întorci? Dar de ce?“ Nu aveam răspunsuri ferme la Întrebările sale insistente, ceea ce o scotea din minți. Era amabilă cu noi, dar ostilitatea Îi era clară, cu toate că știa (cel puțin, eu cred că știa) că victoria ultimă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
te captivează pe loc. Dar divaghez... Aici ni s-a dat o cameră În care ne-am așternut sacii de dormit și am căzut În obișnuitul nostru somn adînc, Încît nici n-am auzit sirenele. Voluntarii de serviciu nu aveau habar că sîntem acolo, așa că au plecat În grabă cu pompele de incendiu, iar noi am dormit pînă dimineața tîrziu și abia atunci am aflat ce se Întîmplase. Le-am smuls promisiunea ca data viitoare să ne includă și pe noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Își povesteau odiseea noastră. „Auzi, ăștia sînt tigri, acum sigur sînt pe vasul tău, o să-i descoperi cînd ieși În larg.“ Căpitanul probabil că lăsase să-i scape această propoziție, sau ceva asemănător, către prietenul și colegul său. Noi, bineînțeles, habar n-aveam de așa ceva; cu o oră Înainte ca vasul să pornească În larg, eram instalați comod, complet Îngropați În tone de pepeni parfumați, Îndopîndu-ne pînă nu mai puteam. Vorbeam despre marinari, care erau cei mai tari, deoarece reușiserăm să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care să ne ajute, să ne indice o cale, o metodă... Doar un Boroș sau un Andrei Călărașu, a căror nimicnicie se ascundea sub o terminologie savantă și găunoasă, împrumutată din arsenalul lui Stanislavski, de care ei însă nu aveau habar! Se înțelege deci că, în ciuda muncii noastre fanatice și a bunelor intenții, a ieșit un spectacol jalnic, ce nu avea altă scuză decât ignoranța noastră și abordarea unei teme mult prea dificile pentru incompetența și sărăcia noastră... Dar, ca și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că asta nu mă privea pe mine... Totodată, se pregătea o nouă vânătoare de vrăjitoare cam în toată țara și vizând în primul rând pe intelectuali. Or, asta mă privea! Cum de mai puteam să scriu poezii? Eu nu aveam habar de nimic. Claustrat în micul meu „Cabinet rece“, îmbătat de ultima mea dragoste, oarecum detașat de vechii mei prieteni, care nu aveau nici un acces la această fericire a mea, cum de altfel nu aveau nici părinții, căci prietenul meu din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
camera sa de sub pământ. Așa stând lucrurile, e cât se poate de logic că lui Lenin îmbălsămat i se cuvine în Piața Roșie o vilă, în vreme ce omul obișnuit trebuie să se descurce la cimitir cu o garsonieră. Fără să aibă habar de germana RDG, tâmplarul ungur cu halat de rumeguș transpunea în practică termenul „mobilă-de-pământ“. Pragmatismul muncii sale transforma sicriele din casă în mobile care - o dată omul culcat în ele - erau apoi vârâte în pământ. Toate produsele sale de tâmplărie erau
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
rectificare a carențelor poetice, pentru că ar fi echivalat cu o autoacuzație. La fiecare interogatoriu când, după părerea lui, mă făcuse șah mat anchetatorul îmi spunea triumfător: „Vezi, iată că lucrurile se leagă“. Avea dreptate fără să știe, căci, în fapt, habar n-avea cât de multe chiar se legau și uneau în capul meu împotriva sa. Până și simplul fapt că el ședea la un birou mare și lustruit, iar eu la o măsuță din lemn prost geluit. „Vezi“ - ei da
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ceea ce ne și făcea să fim atât de apropiate. Fiecare din noi găsea în cealaltă ce-i lipsea ei înseși. Între noi se crease o apropiere ce nu necesita vorbe. Busola după care mă călăuzeam îi era necunoscută, n-avea habar de cutezanța plantelor. Era o ființă citadină. Acolo unde simțurile mi se-mpleticeau, ale ei alunecau ușor pe deasupra, iar când eu șovăiam, ea îi dădea înainte - iată de ce o iubeam. Ar fi râs de mine dacă i-aș fi povestit
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-l declararea stării de faliment a senzualității. Iar regimul nu căuta să pună gheara pe ea. Învățase tehnologia sudurii, meserie considerată „constructivă“ și „devotată“ Statului, în vreme ce îndeletnicirea mea trecea drept distructivă. Nu știa o boabă de germană și n-avea habar despre ce scriam. Poate că de aceea regimul vedea în prietenia noastră doar o treabă muierească nepolitică. și totuși prietena mea era o ființă eminamente politică din cauza naturii ei imprevizibile, a felului în care respingea servilismul pentru că-i provoca o
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu mă mai cunosc. N-am înțeles pe-atunci de ce mă mustra un prieten de-al meu care lucra la spitalul de nebuni. Credeam că mă ceartă pentru că-i eram dragă, însă el o făcea, și pe bună dreptate, pentru că habar n-aveam ce vorbesc. Într-o bună zi m-a luat cu el la ospiciul aflat undeva pe câmpurile din afara orașului. Era instrumentist de muzică rock și-și câștiga acum existența oferindu-le nebunilor audiții muzicale. Asta de când autoritățile interziseseră
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
petrece fulgerător, cât ai pocni din degete, și nu realizezi ce s-a petrecut decât după. La scurt timp după, dar uneori abia peste ani, reconstruind fapte și evenimente în toiul cărora te găseai la vremea aceea fără să ai habar de nimic. Când pricepi imediat după că te-a „bătut fericirea“, simți în tine fulgerarea „fericirii stridente“. Este, și ea, contrariul lui „a fi fericit“, fiind vorba de o fericire nerușinată, sfidătoare, scăpată din chinga canoanelor exterioare ale vieții. Fericirea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
am purtat niciodată indispensabili. Emblema familiei noastre, blazonul ei aristocratic era sărăcia lucie reliefată în versurile acide, ironice și sarcastice de natură populară: "Neam de neam Cu perna-n geam Șase frați Fără izmene Și-ncă doi Cu cracii goi." Habar n-aveam că "cel ce gândește singur" inventase și asemenea articole de natură intimă în vederea protejării cu strășnicie a părții inferioare a corpului uman. În ceea ce mă privește, mă bucură nespus faptul că omul a reușit să-și pună la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
numele, toate datele de identificare esențiale erau trase în alb, dar mi-am dat repede seama că un "băiat deștept" trecuse afacerea pe numele unei bunici sau străbunici de la țară, ca să scape de fisc sau să i se ștergă numele, habar nu am în ce consta de fapt "șmenul". Cert este că cei de la bancă simțiseră ceva. Traducerea din română în franceză era ca vai de lume, genul de lucrare pe care o livrează în România birourile de la colț de stradă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
soartă minunată față de alte obiecte care mi-au fost dragi și au ajuns fie la groapa de gunoi, fie din nou aux puces, pentru că nu le-am putut transporta în România.) Șeful echipei de nettoyeurs (curățători, " agenți de suprafață ", aspiratorgii, habar nu am cum să traduc în limba română) este un țigan de circa 45-50 de ani, refugiat politic bosniac. El este cel ce ne repartizează seară de seară etajele în cochetul sediu al băncii private SBS și tot el este
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
din acei ani, de a mă distra, a căuta "bairam-uri", a căuta o pereche sau pur și simplu noi prieteni. Pot oare afirma că am fost "normal" pentru o perioadă scurtă de timp, în sensul general acceptat de societate? Habar nu am. Am rămas cu nostalgia normalității și satisfacția schimbării. Cantoanele majoritar catolice din Elveția au păstrat tradiția "carnavalului" de dinainte de Paște, un fel de Lăsata Secului din România, ce se petrece în plină stradă, cu zgomot, surle și trâmbitze
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
au strâns la Geneva pentru a protesta. Nu am cuvinte să-i calific. Niște golani, luptători pentru cauze de ei inventate, paraziți ai unei societății care-i acceptă și hrănește. Își spun anarhiști sau, mai des, comuniști, fără a avea habar de ceea ce înseamnă comunismul real, fiind de fapt niște puștani imberbi sau tineri refuzând maturizarea. Poliția nu se poate ocupa de ei așa cum ar trebui, pentru că la Geneva departamentul de poliție este condus de socialiști, iar camarazii nu se trădează
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de ieri. Mi-e greu să fiu "politic corect" și neutru uneori. Un coleg de cămin, african (senegalez, după alură) prepară un "ceva" greu de definit, amestec de banane coapte, rădăcini de manioc, făină de furnici și oase de hipopotam, habar nu am ce tot adăugă el în imensa oală ce clocotește pe foc. Știu însă că niciodată în viață nu am mai simțit un asemenea miros anti-gastronomic (dacă fac excepție de la mega-supa din cozi de vaci pe care o pregăteau
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]