7,075 matches
-
canoanele reprezentării iconografice bizantine (depășite în spațiul catolic curând după înfrângerea Bizanțului de către cruciați în 1204). O istorie a imaginii religioase occidentale duce așadar de la statuile gotice ale catedralelor de secol XII sau XIII la exercițiile sistematice ale iezuiților, de imaginare, de reprezentare și de contemplare mistică a scenelor Nașterii, Răstignirii sau infernului, ca faze prealabile ale viziunii "reale" a lui Iisus Christos din timpul Judecății de Apoi. În urma crizei provocate de Reformă (și care începuse în fapt să se manifeste
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cu motivație religioasă, a artei baroce), civilizația europeană deprinde și afirmă un alt tip de gândire: științifică și, disimulant (încă), ne-religioasă. Imaginarul se diferențiază astăzi în funcție de palierele culturale cu care interferează. Arta modernă își va crea deliberat propriul "sistem" imaginar (mai curând forme și stilistici noi), inevitabil însă pe bazele celor configurate de-a lungul perioadelor anterioare (chiar și atunci când le neagă); separarea de spiritul religios îi va deschide spații largi de reconfigurare și nenumărate posibilități de expresie. Imaginarul religios
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
se corelează cu proprietatea predicației vizuale și a celei auditive de a putea cuprinde în domeniul lor semantic atât entități, cât și evenimente concrete circumscrise local și temporal. Această trăsătură este valabilă, în egală măsură, și în cazul predicației mentale, imaginare, de tipul a vedea "a-și reprezenta la nivel mental" (se poate reprezenta mental un referent anume, dar și un eveniment). Ilustrăm construcțiile posibile prin câteva exemple: * a vedea + conectori relativi 106 (81) De aici văd ("percep vizual") mereu cine
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
și un GAdv, cu centrul un adverb de mod: (124) Îi văd împreună. Într-un context ca cel de la (124), verbul a vedea poate exprima atât percepția fizică ("Mă uit la ei și ei sunt împreună"), cât și o percepție imaginară ("Mi-i închipui împreună"), dezambiguirea făcându-se contextual, în funcție și de contextul pragmatic. 4.4.5. În poziția de PS al unui verb de percepție sunt admise și propozițiile non-finite. Propoziția infinitivală este admisă doar în prezența verbului a
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
cu trăsătura semantică [+Emisie de sunete], în (127), sau o mișcare/emisie a corpului 119 (128): (127) Îl aud vociferând/cântând la pian. (128) Îl simt tremurând/tresărind/transpirând. În anumite contexte pragmatice, și verbul a auzi poate exprima percepții imaginare: (129) Îl și aud ("mi-l închipui") spunându-le prietenilor la ce s-a gândit! Construcția de acest tip este considerată specifică românei, alte limbi romanice folosind infinitivul și subordonata pseudo-relativă în locul gerunziului 120: (130) fr. Je le voir venir
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
aceeași disponibilitate ca verbul a vedea de a dezvolta sensuri din domeniul cognitiv 134. În poziția obiectului direct sunt selectați referenți cu trăsătura semantică [+Concret], exprimând percepția directă: (177) Privește păsările. Situațiile în care verbul dezvoltă sensuri din zona vizual imaginară - "a-și imagina, a-și închipui" sau din zona cognitivă - "a aprecia", "a se gândi", "a-și aminti"- se dezambiguizează contextual. În astfel de utilizări, verbul are "o citire" subiectivă, evaluativă, primind determinări modale - adjuncți modali (178) sau complemente circumstanțiale
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
de mod (179): (178) Privește ("se gândește la") oamenii ca tine [cu multă admirație]. (179) Privește ("își reprezintă"; "se gândește") călătoria [ca pe o nouă provocare]. În poziția obiectului direct pot apărea nominale cu referință abstractă, verbul actualizând un sens imaginar, proiectat în alt plan temporal: (180) Privește tinerețea cu regret. În limba română mai există un verb care exprimă percepția vizuală intențională - a se uita (vezi supra, Capitolul 1.3). Iliescu (2009: 146-150) menționează că, deși cele două verbe au
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
orice entitate cu referință concretă sau abstractă. Dacă verbul exprimă sensuri din domeniul perceptual, obiectul direct va avea trăsătura [+Imagine reală], fiindcă entitatea percepută există în câmpul vizual al referentului din poziția subiectului. Dacă verbul exprimă sensuri din domeniul cognitiv, imaginar, obiectul direct va accesa trăsătura [+Imagine virtuală], fiindcă referentul din poziția subiectului își formează o reprezentare mentală a ceea ce percepe. 94 Grezka (2009: 170) denumește aceste utilizări ale verbului a vedea după tipul de predicație exprimată - predicat de <visite>, predicat
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
vraja ce înlănțuie sufletul și pasiunile năvălesc, în sfârșit, pe scenă. Vorbesc în fiecare gest, trăiesc în fiecare țipăt. Astfel, actorul își compune personajele spre a le exhiba. Le desenează sau le sculptează, topindu-și propria ființă în forma lor imaginară, hrănind toate aceste năluci cu propriul lui sânge. Când spun asta, mă gândesc, bineînțeles, la marele teatru, la cel ce-i dă actorului prilejul de a-și duce până la capăt destinul fizic. De pildă, Shakespeare. În piesele sale, cu personaje
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
datorită unei structuri logice de funcționare a elementelor operei. Astfel, prin intermediul reprezentării comune opera de artă este un existent dedublat: pe de o parte, e un existent dependent de conștiința subiectivă sau colectivă ca reprezentare a unei lumi ficționale sau imaginare - în acest caz avem de-a face cu obiecte imaginare sau ideale; pe de altă parte, este un existent cu o fundamentare ontologică spațio-temporală ce oferă persistență obiectului artistic și, prin urmare, realității sale. Opera de artă este determinată în
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prin intermediul reprezentării comune opera de artă este un existent dedublat: pe de o parte, e un existent dependent de conștiința subiectivă sau colectivă ca reprezentare a unei lumi ficționale sau imaginare - în acest caz avem de-a face cu obiecte imaginare sau ideale; pe de altă parte, este un existent cu o fundamentare ontologică spațio-temporală ce oferă persistență obiectului artistic și, prin urmare, realității sale. Opera de artă este determinată în același timp de două tipuri de obiecte: estetic și artistic
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
mai multe niveluri ale realității în spirit, în al doilea rând, modelul ontologic al lui Ingarden unde obiectele artistice sunt entități (intenționale) spațio-temporale. Opera de artă este, așadar, un construct complex ce cuprinde o sumă de dimensiuni existențiale reale și imaginare și are o caracteristică interioară de tip fenomenal. Modelele ontologice amintite nu sunt decât un pas spre înțelegerea și justificarea entităților suficiente ale operelor de artă, urmând ca manifestarea lor să o explicăm la nivelul subiectului inter-relațional. 2. Natura și
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
concret și abstract care este înțeles după Mill19 astfel: ceea ce este concret desemneasă sau semnifică ceva iar prin ceea ce e abstract înțelegem doar o calitate a acelui ceva. Înțelegem prin abstract un lucru sau o idee ce este ireală sau imaginară, o caracteristică a obiectului ce va fi analizată în detaliu când vom vorbi despe conceptul de imagine în cazul operei de artă. Obiectul artei se prezintă sub forma unei pluralități de obiecte culturale, obiecte artistice și obiecte estetice. Toate obiectele
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
entitate, atunci ontologia operei de artă va trebui să arate ce fel de entitate precede opera de artă sau ce fel de entitate este opera de artă. Fie că opera de artă este interpretată ca un obiect fizic, mental sau imaginar, ontologia va cerceta condițiile de adevăr ale existenței sale. Ontologia care dorește să descopere arta printr-o interogație a obiectelor operei pleacă de la principiul că structurile de bază ale artei sunt reflectate prin intermediul structurilor interioare artei, adică prin intermediul entităților sale
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ontologie a operei de artă nu e suficient întrucât obiectele artei nu sunt reale decât în măsura în care ne sunt reprezentate prin intermediul simțului. De exemplu: în cazul muzicii, cu greu putem vorbi de un obiect fizic, mai indicat fiind unul abstract sau imaginar; în cadrul romanului putem vorbi de un obiect dihotomic. Iar dacă ar fi să considerăm că Ingarden are dreptate când spune că ideile sunt a priori și independente, dar si entități non-temporale, atunci trebuie să apelăm la imaginație sau la un
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fizic este insuficient pentru a susține un astfel de concept, în timp ce noi avem nevoie de o experiență imaginativă pentru a contempla obiectului de arta existent. În acest caz, putem înțelege obiectul fizic numai ca suport ajutător pentru contemplator, în timp ce experiența imaginară a unei activități totale este, în viziunea lui Collingwood, adevărata operă de artă. "O operă de artă nu trebuie să fie ceea ce numim obiect real. Poate fi ceea ce numim un lucru imaginar"24. Astfel înțeleasă, opera are la bază o
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
numai ca suport ajutător pentru contemplator, în timp ce experiența imaginară a unei activități totale este, în viziunea lui Collingwood, adevărata operă de artă. "O operă de artă nu trebuie să fie ceea ce numim obiect real. Poate fi ceea ce numim un lucru imaginar"24. Astfel înțeleasă, opera are la bază o activitate imaginară. Idee ce avea să fie susținută și de Sartre: dacă obiectul estetic necesită un act imaginativ din partea conștiinței, atunci avem de-a face cu un obiect imaginar sau ireal ce
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
unei activități totale este, în viziunea lui Collingwood, adevărata operă de artă. "O operă de artă nu trebuie să fie ceea ce numim obiect real. Poate fi ceea ce numim un lucru imaginar"24. Astfel înțeleasă, opera are la bază o activitate imaginară. Idee ce avea să fie susținută și de Sartre: dacă obiectul estetic necesită un act imaginativ din partea conștiinței, atunci avem de-a face cu un obiect imaginar sau ireal ce nu poate exista decât prin actele imaginare ale conștiinței. Existența
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
numim un lucru imaginar"24. Astfel înțeleasă, opera are la bază o activitate imaginară. Idee ce avea să fie susținută și de Sartre: dacă obiectul estetic necesită un act imaginativ din partea conștiinței, atunci avem de-a face cu un obiect imaginar sau ireal ce nu poate exista decât prin actele imaginare ale conștiinței. Existența unui astfel de obiect este limitată de existența actelor imaginare. Collingwood înțelege opera de artă ca activitate imaginativă, în vreme ce Sarte 25 va interpreta opera de artă ca
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
bază o activitate imaginară. Idee ce avea să fie susținută și de Sartre: dacă obiectul estetic necesită un act imaginativ din partea conștiinței, atunci avem de-a face cu un obiect imaginar sau ireal ce nu poate exista decât prin actele imaginare ale conștiinței. Existența unui astfel de obiect este limitată de existența actelor imaginare. Collingwood înțelege opera de artă ca activitate imaginativă, în vreme ce Sarte 25 va interpreta opera de artă ca obiect ireal sau obiect imaginar. Putem observa că, în determinarea
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
dacă obiectul estetic necesită un act imaginativ din partea conștiinței, atunci avem de-a face cu un obiect imaginar sau ireal ce nu poate exista decât prin actele imaginare ale conștiinței. Existența unui astfel de obiect este limitată de existența actelor imaginare. Collingwood înțelege opera de artă ca activitate imaginativă, în vreme ce Sarte 25 va interpreta opera de artă ca obiect ireal sau obiect imaginar. Putem observa că, în determinarea naturii operei de artă, categoriile fundamantale ca lucrul, calitatea și în cazul de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
poate exista decât prin actele imaginare ale conștiinței. Existența unui astfel de obiect este limitată de existența actelor imaginare. Collingwood înțelege opera de artă ca activitate imaginativă, în vreme ce Sarte 25 va interpreta opera de artă ca obiect ireal sau obiect imaginar. Putem observa că, în determinarea naturii operei de artă, categoriile fundamantale ca lucrul, calitatea și în cazul de față, evenimentul devin atribute ale entității artei. Dar, pentru că entitatea artei este singulară, existent autonom, anumite atribute ca parte, întreg, dependent sau
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ce este înțeles ca un subiectivism al faptelor. Creativitatea la nivel subiectiv este experiența estetică prin care se descoperă arta, iar orice descoperire prin intermediul imaginației este o formă a creației. Subiectul, prin contemplație (ca proces în care are loc creația imaginară) participă la completarea operei de artă sau, în sensul lui Coolingwood, prin acțiunile imaginarului și, astfel, ale creației ajunge la opera de artă. 4.4. Arta tradițională și arta contemporană O definiție completă a artei trebuie să cuprindă trei perioade
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
au la bază diferite naturi. Opera redusă la nivelul obiectului fizic înseamnă reducerea din proprietățile estetice și transcendentale ale operei în general. În aceleași timp, opera de artă nu poate presupune doar un obiect fizic, întrucât ea este o creație imaginară ce poate rămâne doar la nivelul imaginației așa cum se întâmplă în cazul muzicii. Pentru a exista, muzica nu are nevoie de un obiect fizic evident, ea poate exista temporal pe durata executării (performării) sale. În același timp, o operă de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
În acest sens, Collingwood merge mai departe de atât făcând o diferență între opera de artă validă și opera de artă nevalidă. Opera de artă validă 21 este înțeleasă ca fiind singura artă adevărată și nu există decât ca experiență imaginară a unei activități totale. Prin urmare, entitatea operei de artă este eliminată ea rămânând la nivelul activității mentale. Pentru Collingwood, opera de artă nu poate fi văzută ca un obiect natural ce poate fi perceput. În viața de zi cu
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]