5,195 matches
-
slujba de vecernie, că Ștefan, nerăbdător să cerceteze zugrăveala desăvârșită de neîntrecutul zugrav de icoane Roșca, cere să i se deschidă ușile grele, ferecate în fiare, de puteai trage în ele cu pușcile cele mari. Când intră în biserică, îl izbește un pătrunzător miros de ulei, de vopselărie, amestecat cu iz de ceară de albine arsă în câteva sfeșnice ce pâlpâiau încă. Se strecoară pe sub schelăria ce nu fusese dată jos. La iconostas, Ștefan se închină cu evlavie, sărută icoanele împărătești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răgușit în turn, dând de veste că Domnul se apropie. Lanțurile zornăiră și podul scârțâind coborî cu zgomot, deschizând peste șanț drum spre cetate. Ștefan intră primul și tropotul galopului răpăi ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că le-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
m-au urmat. Dumbrăvile Moldovei îs pline de flori și oase albe... Despre Înviere n-am încă știre... Hoo, nebuno!! se lovește el cu pumnul în piept. Iar ai luat-o razna?!?!... Vrei să ieși din piept?!?!... Ieși dară!! spune izbind-o poruncitor. Ieși!! strigă, apoi tace și respiră adânc. ...Și tu, Mihaile, dragul meu, spune încetișor. Și voi, vitejii mei, copiii mei...Nu m-ați iubit... M-ați alungat... De ce n-am rămas cu voi? Acu, eu, fără voi, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în paradis” (15). Tot așa, o pată de lumină pe masă, înregistrarea unui cor de ruși albi, atmosfera unei zile, dar și, într-o stare privilegiată, o zi feerică de iarnă și chiar lumea în întregul ei: „Frumusețea lumii mă izbește dureros cu una din fețele ei înșelător banale” (178). Înșelător banale fuseseră și cele de mai sus. Nu totdeauna fericirea are cauze evidente. Ele depind de o secretă chimie sufletească. Așa se face că o zi cenușie și umedă se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fiu coleg de redacție, văzându-mă pentru prima oară împreună cu Doina nu și-a putut stăpâni marea mirare, uimire, uluire, manifestându-și-le din plin, ca și cum noi nu am fi fost de față. „Nu se poate, extraordinar”, a murmurat el, izbit de nefireasca noastră asemănare pe care, cu ochiul său penetrant, a știut s-o surprindă. Parcă am fi fost nu soț și soție, ci frați întru timiditate... * Pe culoarele Gazetei literare, seara, pregătindu-ne, împreună cu Raicu, poate și cu Mihalaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
seara. În aceeași zi, pe la prânz, tata îmi comunicase telefonic (eram la redacție) că marele profesor îi dăduse mari speranțe. Când am ajuns însă la spital, nu mi s-a părut că lucrurile stăteau chiar atât de bine. M-a izbit respirația ei precipitată. „Profesorul știe mai bine”, mi-am spus ca să mă liniștesc. Eram cu Jeni și mama a observat pe mâneca paltonului ei o pată, o urmă de var. „Te-ai murdărit”, i-a atras ea atenția. Ne tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cauză, de pe ramurile pomului se desprinde, din când în când, câte un fruct putred. Degeaba! Zgomotul pe care îl fac aceste biete gutui viermănoase, căzând la pământ, mi se pare inexplicabil: surd, dar prea amplu, prea îndesat, de parcă ar cădea, izbindu-se de sol, niște săculețe mărișoare umplute cu nisip. Citesc și totodată „prind” ca într-o plasă tot ce scârțâie, foșnește, „mișcă” în jur și aștept, cu inima strânsă, sinistra bufnitură a unui alt... săculeț cu nisip. Pentru variație, ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
oameni concentrați asupra spectacolului, a cărui parte sonoră o asigură spontan - totul e în așa măsură viață, o formă de viață, uitată și retrăită acum cu un soi de cutremur al întregii ființe, doar în aparență disproporționat. Frumusețea lumii mă izbește dureros cu una din fețele ei înșelător banale, intensitatea viului mi se pare insuportabilă, de parcă aș fi într-adevăr un înviat, iar groapa învierii mele - stadionul. Senzația pe care o am e că, după un stagiu de moarte, aflându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
consumându-și epilogul tocmai în ziua de 22 decembrie 1989. La întoarcere, cu „moștenirea” în poșetă, Doina a trecut, în zona Dristor, pe bulevardul Muncii, pe lângă, de fapt a fost depășită de o coloană de autobuze pline cu muncitori. A izbit-o expresia fețelor lor întunecate, crispate: de apăsare, de exasperare, de îndârjită închidere în sine. Mergeau, fuseseră - pentru ultima dată - obligați să meargă la faimosul miting sinucigaș organizat de Ceaușescu, miting despre a cărui „spargere” aveam să aflu în jurul orelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
avea destule, fiind suferindă încă din tinerețe); în vremea din urmă folosea bastonul chiar în deplasările prin casă, de unde, de altfel, nu mai ieșise de vreo 3-4 ani. Cu două săptămâni înainte, am cântărit-o: avea 48 de kilograme! Mă izbise însă atunci mai ales slăbiciunea feței, aproape transparentă: luminată de zâmbet, avea parcă ceva cadaveric, de spectru. Cu ocazia aceleiași vizite, observând pe perete unica fotografie rămasă de la bunicul (fotografie pe care cândva o avusesem și noi), m-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un soi de curte... Îmi trăgeam plapuma peste cap, să n-o mai aud... Dar auzeam... Le-am cerut alor mei să o luăm în casă, pentru un timp, până găseam pe cineva la care să o plasez... M-am izbit de un refuz categoric. Aveam deja două pisici, doi motani, de fapt de la ei pornise totul... toată nebunia asta... L-am convins atunci pe nepotul meu (cel care mi-l adusese în casă, în urmă cu doi ani, fără să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îl fulgeră de-a lungul prin șira spinării și-i încovrigă coada de-a-ndăratele până-i înfige vârful în pântece... Ochii tulburi caută încotrova un punct de scăpare, dar abia se pune problema în mintea aiurită, și o piatră l-a izbit peste bot, alta la o încheietură, un lemn peste șale și altele plouă... El își iese acum din sine: mașina cea vie dă drumul rezervei de energie - pentru așa moment o păstra - nici un gând de economie... trebuie cheltuită toată! Opintindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu se știe de ce, pe Slavici. Bine i-au făcut autoritățile române de după primul război mondial că l-au ținut nițel la răcoare, dându-i astfel posibilitatea să-și ispășească nefericitele sale, în context, opțiuni filogermane... Autorul Moromeților s-a izbit însă, ca de o stâncă, de rezistența criticului literar, decis să întruchipeze, în acea dispută, înalta imputare, plină de o nobilă amărăciune: „ - Pe Slavici, domnu’ Preda?! Adică, să-l bagi la închisoare pe însuși Slavici, părintele prozei ardelene, una din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de când am citit pentru prima oară Craii de Curtea-Veche, și până în ziua de azi, la fiece recitire (au fost nenumărate), pasagiul acesta, pe care-l știu pe de rost cum știu și mai ales am știut aproape toată cartea, mă izbește neplăcut, ca ceva prea de tot : nu e de crezut una ca asta ! Nu e cu putință ca un mare scriitor, conștient de geniul său, cum e Pașadia, să-și sustragă deliberat de la orice comunicare propria creație, clădită cu tenacitate
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
superfetațiuni și excrescențe. Așa cum contempli o catedrală, travee cu travee, amănunțindu-i cu uimire portalurile, ogivele, sculpturile și vitraliile, am contemplat marea construcție poetică a lui Nichita în detaliile ei, vers cu vers. Am înțeles că versurile care m-au izbit sau fermecat erau, cel puțin pentru mine, reperele principale, adică suporții construcției, reliefați mai vizibil sau mai puțin vizibil, celelalte, care se parcurg fără emoție, constituind suprafețele plane sau punctele de articulație fără de care o construcție nu poate exista. De
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în zbor spre Ploiești. Îmi vin în minte povestirile mamei, cum sora mea, Tatiana, fascinată de luciul de staniol al Messerschmitt-urilor (sau Junkers, Stuka, Focke-Wulf, nume de avioane nemțești care erau pe toate buzele), tot alergând prin grădină, s-a izbit de un tub de beton în care se puneau flori, și dinții din față i s-au spart. A urlat atât de tare, încât vecinii au crezut că a fost vorba de ceva îngrozitor, venind de la dușmani, și s-au
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ocrotitor: «Timpul», care-l Îndeamnă spre biruință, a cărui batere de aripi este Însă atât de largă și de Înceată, Încât omul moare Înainte de a o vedea Împlinită”. „Acel ce caută a Împinge Înțelepciunea generații sale spre progres, se va izbi pururea de Împotrivirea timpului În care trăiește...Viața omului este scurtă, dar adevărul dăinuiește și lucrează În depărtare. Să grăim adevărul!” După moartea lui Carp, așa cum se Întâmplă de multe ori, mulți dintre cei care l-au cunoscut și-au
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
meu să-i pună în păr floarea de roza canina și fiecare se pierdea în ochii celuilalt. Mi-am spus că așa trebuie să fie în rai și fără nici un motiv, am luat o piatră din prundișul terasamentului și am izbit-o, furios, într-o șină de fier. Dar în rai, fără ochii, fără auzul, fără simțurile de aici, fără iubirile de pe pământ, nu mă grăbesc deloc să ajung. Brusc ne-am trezit în plină vară. În condiții normale primăvara mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Prieteniei și corolarul ei, eliberarea sexuală, vor mai fi amenințate de posibile excese care, pe parcurs, le-ar putea compromite farmecul de structură perfectă a înțelepciunii. Sunt deja unele semne care atestă aceste excese. Dintre aceste senine, relativ multe, ne izbește feminismul "radical". "Prietenia" și eliberarea femeii din postura de subordonat permanent nu au nimic de câștigat de pe urma conceptelor care militează zgomotos pentru egalitatea sexelor. Această concepție vizează un obiectiv de la început compromis. Femeia nu va fi egala bărbatului; și inversul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în anii tinereții. Au venit apoi destule alte grozăvii - dar atunci nu mai eram chiar tânăr, și înțelesesem că ele fac parte din ordinea firească a luptei pentru dreptate, așa încât nu m-au mai lovit pe neașteptate, deși desigur au izbit mai puternic. N-am putut înțelege niciodată, nici atunci, nici mai târziu, cum a putut Iorga [42] să devină dușmanul naționaliștilor români; și aceasta nu pentru că n-ar exista explicații, ci tocmai pentru că singurele explicații posibile sunt înfiorător de meschine
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
mele anterioare, mi-au lăsat însă o neplăcută impresie în privința multora dintre demnitarii fasciști. Cunoscând destul de bine firea Italienilor, nu mă puteam mira de anumite [221] poze teatrale ale unora dintre ei, însă neseriozitatea funciară a Contelui Ciano m-a izbit neplăcut de la prima vedere. Râzând tot timpul, se lăuda fără nicio modestie cu isprăvile aviatice din timpul zborurilor deasupra portului Salonic; de o galanterie aproape grețoasă cu cele mai multe doamne, schimbând uniformele de câteva ori pe zi, omul acesta m-a
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
procedurală nu este o obsesie, iar povestea cu răsplata după merite stă la coada interesului politico-mediatic. Victimele prezentului nu le vedem. Pentru ei nu avem nimic de reparat. În România practic nu îi reprezintă nimeni, iar invocarea intereselor lor se izbește de o acuzație la fel de dură ca și cea azi la modă, turnător, anume de acuzația că ești de stânga sau, mai rău, că ești comunist. Text publicat în Dilema, 8 noiembrie 2006 „Accesul interzis românilor și câinilor” Pentru cititorii ziarului
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
de drepturi nu vizau, în primul deceniu, decât drepturi salariale și că singura mișcare de masă de succes a fost mișcarea sindicală, vârful de lance al conservatorismului de stânga în acea vreme. Orice tentativă de reformă economică radicală s-a izbit de o desfășurare de forțe sindicale de neoprit: șosele blocate, guverne asediate, trenuri oprite etc. În societățile democratice politica se face și cu cetățeni. Prin absurd, chiar dacă politicienii ar fi descins din lumea „îngerașilor” și ar fi avut doar intenții
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
vieții. Aceste deprinderi foarte de stânga au fost formate în plin război rece. Ca să demonstreze că nu este nevoie de comunism pentru o protecție socială extinsă, guvernele vest-europene au făcut concesii imense în sensul politicilor protective. Acum aceste politici se izbesc de două ziduri la fel de dure: primul zid este reprezentet de marile companii care nu mai vor să lucreze în medii de afaceri care le lezează câștigurile prin impozitări excesive, prin protecție excesivă a drepturilor salariaților și tind să își mute
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
astfel de colocviu a trecut pe lângă ea o șătrăriță care a prins-o în brațe și a dat să fugă cu dânsa. Pe vremea aceea lăieții obișnuiau să fure copii. Fetița însă nu se lăsă, țipa și da din mâini, izbind-o atât de repede peste față pe țigancă încât aceasta a scăpat-o din brațe și a trebuit să dispară pe loc. Pentru mine, vecina noastră mică a constituit cel dintâi flirt. I-am și dăruit o păpușă cât mine
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]