8,611 matches
-
spovadă - odihna. La ce bun, atunci, filozofia dacă Sf. Pavel are dreptate: „Cunoașterea îngâmfă și dragostea zidește”? Multiplultc "Multiplul" Îmi amintesc cum, în grupul de prieteni din primii doi-trei ani de facultate, mărturisisem cândva că nu istoria ideilor contează, ci mântuirea sufletului. Orice am fi înțeles atunci prin suflet sau mântuire, ni se părea că această nostalgie originară merita cel puțin sacrificiul unei vieți. Mântuirea deci, dar nu la urma urmei, ci înainte de toate. Adăugam la aceasta somația lui Cioran către
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
are dreptate: „Cunoașterea îngâmfă și dragostea zidește”? Multiplultc "Multiplul" Îmi amintesc cum, în grupul de prieteni din primii doi-trei ani de facultate, mărturisisem cândva că nu istoria ideilor contează, ci mântuirea sufletului. Orice am fi înțeles atunci prin suflet sau mântuire, ni se părea că această nostalgie originară merita cel puțin sacrificiul unei vieți. Mântuirea deci, dar nu la urma urmei, ci înainte de toate. Adăugam la aceasta somația lui Cioran către contemporanii săi: a fi doar inteligent, când ești deja inteligent
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de prieteni din primii doi-trei ani de facultate, mărturisisem cândva că nu istoria ideilor contează, ci mântuirea sufletului. Orice am fi înțeles atunci prin suflet sau mântuire, ni se părea că această nostalgie originară merita cel puțin sacrificiul unei vieți. Mântuirea deci, dar nu la urma urmei, ci înainte de toate. Adăugam la aceasta somația lui Cioran către contemporanii săi: a fi doar inteligent, când ești deja inteligent, e un păcat de moarte. Ca proaspăt studenți și buni prieteni, ne-am întrecut
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
drum, nu mai cred că sacrul se camuflează; pentru moderni, el piere fără regrete, prin uitare. Cum ne-am fi putut „obliga”, reciproc, la veghe? Știam, măcar ca minoritate, raportul dintre tema esențială a salvării și jertfa culturală. Că adevărul mântuirii se cuvine cercetat pretutindeni era certitudinea noastră, solidă ca temelia casei prietenilor lui Augustin din Cassiacicum. Era o convingere neclintită ca însăși tinerețea noastră. Mânați din spate de un timp care, cu cei grăbiți, n-are niciodată răbdare, am dansat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca raport elevat al activității fostului ambasador al României la Vatican, dedicat cauzei dialogului. Dacă cititorii din diasporă ar putea descoperi, în aceste pagini, profilul unui nou etos eclezial care ne cheamă la o mai activă solidaritate cu „comunitatea de mântuire” (Biserica) și, respectiv, „comunitatea de destin” (neamul), cei de „acasă” au șansa participării la o terapeutică „demitologizare” a „marii narațiuni” de legitimare a Bisericii Ortodoxe Române, fixată foarte frecvent în cadrele de referință ale unui naționalism narcisist, exhibat în mostre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
două cuvinte distincte pentru aceste „organe”). Da, se poate ca unora Acatistul vecerniei de vineri, alături de liturghia duminicii, pomana morților, cinstea în muncă și dedicațiunea în treburile de familie să nu le fie doar virtuți necesare, ci chiar suficiente pentru mântuire. Sunt niște oameni norocoși. Pentru a fi altfel, ceilalți, veniți din tagma cărturarilor, n-au nici merite, dar nici vină. Căutându-L pe totus Christus, văzând în Iisus veșnicul pantokrator, ei rămân fascinați de limbajul totalității implicat de filozofie sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
devine un timp al uitării divinului. Dispar problemele existențiale și rămâne problematica teoretică. În acest punct, exegeza făcută de Mircea Eliade (1907-1986) timpului profan al modernității 2 nu contestă realitatea renunțării consimțite a omului recent la întrebările clasice privind sufletul, mântuirea sau Dumnezeu. Uitarea modernilor târzii nu este doar pasageră sau involuntară, ci cronică, cultivată și profund dezrădăcinată de orice habitus al amintirii. Dintr-o insuficientă analiză a surselor scolastice ale teologiei seculare din secolul al XVII-lea derivă, cred, și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apostolică, cât și dogma Bisericii. Întemeierea dogmelor nu se poate dispensa de recursul - complementar, firește - la istoricitate. Este imposibil de acceptat un discurs despre Sfânta Treime fără aproprierea subiectivă a revelației lui Hristos, percepută ca punct de acumulare a istoriei mântuirii. Sarcina teologilor este doar aceea de a putea transmite și de a interpreta semnificațiile acestei „metanarațiuni” într-o lume redusă la unități atomice aflate în raporturi de tip calitate-cantitate. După revoluția cibernetică a epocii postindustriale, ecranele video au prelevat oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bună poveste dintre toate poveștile posibile. Sau, în cuvintele lui Hans Urs von Balthasar, „numai iubirea este demnă de crezare”. Decepția suferită de Nietzsche venea tocmai din această neputință a creștinilor de a-și cânta povestea cu încredințare în adevărul mântuirii lor (Bessere Lieder müßten sie mir singen, daß ich an ihren Erlöser glauben lerne: erlöster müßten mir seine Jünger aussehen! - spune Zarathustra în „Ein Buch für alle und keinen”). Să revenim însă la problema întemeierii. „Trebuie să gândim creștinismul dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și rădăcinele tezelor contemporane despre globalizare? Noțiunea de Weltgeschichte sau world history nu putea emerge decât dintr-o cultură preocupată sistematic de totalizarea experienței umane în fața unei instanțe ultime. În acest context, studierea noțiunii teologice de istorie sau economie a mântuirii ni se pare indispensabilă. Pentru creștini, umanitatea are un implacabil destin eshatologic. Gândirea teologică percepe diversitatea experienței fiecărui om ca pe o țesătură imbricată într-o urzeală comună. În final, vom suprapune categoriile de interpretare a istoriei globale cu noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
universalis de Sebastian Münster (1544), Theatrum orbis terrarum (1570) de Abraham Ortelius, iar mai târziu Geographia generalis a olandezului Bernhardus Varenius (1650). După reforma protestantă care iscase interesul pentru originile creștinismului, cunoașterea istorică a devenit pentru unii o funcție a mântuirii individuale. Tot mai puțini erau cei care credeau într-o Heilsgechichte în felul în care Părinții Bisericii imaginau oikonomia divină. Din reziduurile formației teologice a culturii medievale rămâne însă aspirația către întreg și unitate a istoricilor. Dacă la sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu mai puteau decât să spere a ghici intenția ascunsăa Providenței prin lectura istoriei umanității. G.W.F. Hegel (1770-1831) era singurul care afirma în mod categoric și categorial această posibilitate; istoria umanității (Weltgeschichte) rămânea pentru el o istorie a mântuirii în măsura în care filozofia dialectică devenea regina științelor. Ruina ideologiilor care sunt responsabile de mobilizarea mesianică a unor întregi societăți europene (redescoperind ura de rasă sau de clasă) ne-a demonstrat fără putință de tăgadă „mizeria istorismului”. Preocupată mai puțin de vreun
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
s. 234). Viziunea angelică a parcursului ascensional reverberează, măcar în parte, învățătura unui Dionisie Areopagitul. Ne vom reaminti aici că universul autorului bizantin prezintă rosturile îngerului în simfonia nesfârșit de bogată a întregii ierarhii cerești - „o comunitate mântuită și mijlocind mântuire”1. Ierarhiile sunt ferestre deschise luminii care arată întreaga creație drept „icoană a frumuseții tearhice”2. Prin rolul său purificator, îngerul slujește omului în cunoașterea celor dumnezeiești. Îngerii au dat învățătură „Părinților vestiți dinainte de lege și după lege”3, le-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale comprehensiunii; un realism sacramental sever îmbină ascetismul penitențial cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării absolutului sub forma unor scheme dialectice, preferând slăvirea lui Dumnezeu din perspectiva economiei mântuirii. Dumnezeu îi apare misticului cu familiaritatea pe care psalmii biblici o emană. Freamătul viu al căutării Cuvântului se topește într-un limbaj alchimic. Precum Sf. Efrem Sirul sau Dionisie Areopagitul în lumea răsăritenilor, Angelus Silezius provoacă teologia simbolică cu metafore
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
culturii de consum vor putea găsi în mărturisirile părintelui Teofil un liman de nădejde. Mărturisirea sa nu diferă cu nimic de predica primilor apostoli. Fiul cel veșnic al Tatălui ne cheamă pe toți din tărâmul neasămănării cu Dumnezeu în arca mântuirii, care este Biserica. Din niște blide de lut ciobite, Ziditorul cerului și al pământului vrea să facă vase alese, purtătoare de mir parfumat. Chemați să cântăm în cămara Mirelui o necurmată cântare de nuntă, Domnul vieții și al învierii noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al fugii de adevăr. Nerușinarea mondenității suferă acuzația crucii. Mărturisirea rușinată a păcatului și amintirea morții curmă lanțul trofic al iluziei. Minciuna patimilor este demascată. Futilitatea vechilor preocupări se spulberă în fața recunoașterii radicale a apartenenței noastre la planul veșnic de mântuire al lui Dumnezeu. Păcatul personal se dovedește a fi un penibil proiect demiurgic, lansat pe contraatac, împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Practicile ascetice nu vor decât să sporească în noi aptitudinile muzicale care ne permit să fim în acord cu poemul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
petrece într-o dimensiune temporală cu extensie eshatologică. Împăcarea omului cu Dumnezeu este un act de reconciliere a omului cu sine și de restaurare a trupului Bisericii. Mărturisirea, în tradiția ortodoxă, este condiționată de acceptarea Crezului ortodox, care exprimă iconomia mântuirii noastre în Iisus Hristos. Mărturisirea reînnoiește promisiunile făcute la botez și întărește lepădările de vrăjmaș. Urâciunea păcatului se arată atunci nu ca imperfecțiune morală, ci ca dezertare lașă din lupta duhovnicească la care Biserica s-a angajat pentru întreaga umanitate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții (Efeseni 6, 12-18). Metafora paulină a războiului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tăișuri, care pătrunde pân’ la despărțitura sufletului și a duhului, a încheieturilor și a măduvei, și este judecător al simțirilor și al cugetelor inimii” (Evrei 4, 12-13). Scriptura își dă Cuvântultc "Scriptura își dă Cuvântul" Căci veșnic flămânzește Cuvântul după mântuirea noastră, Cel ce umple toate de lumina veșnică prin nelipsitele trimiteri ale bunătății și face, pe cei ce-și lărgesc porii lor mintali spre primirea razei celei fericite, copți și buni de mâncare lui Dumnezeu și Tatăl. Sf. Maxim Mărturisitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 2-10). Ce se întâmplase, de fapt? Venirea lui Iisus în Ierihon devenea una dintre puținele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cei ce aparțin bimilenarei tradiții creștine, replica nu vine mecanic, prin schițarea unui portret-robot al prototipului; mai degrabă, răspunsul se consumă într-o entuziastă proclamație: Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu și Fiul Tatălui, întrupat „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”. Iisus, Cel răstignit și înviat a treia zi, „după Scripturi”. Pentru artiștii care aderă la această tradiție, scrierile profeților, Psalmii, Evangheliile canonice și ortodoxia teologică sintetizată în Crezul de la Niceea (325) constituie cadrele hermeneutice ale încercării lor. Chipul lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
relativismul epistemologic nu puteau să apară decât într-un context secular modelat de cel puțin doi vectori: (a) intenția de demonstrare a existenței lui Dumnezeu prin exercițiul rațiunii separate de conținutul existențial al credinței, care implică considerarea economiei divine a mântuirii prin relația cu Scripturile și cu liturghia Bisericii; (b) acceptarea predicației univoce (ființa sau existența devin un atribut calitativ identic pentru orice subiect logic al unei propoziții). Pace Yannaras, acest agnosticism nu are nimic de-a face cu „apofatismul esențialist
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
regimul spațial al Castaliei este unul al extrateritorialității, amintind de pretenția Bisericii Catolice că nu aparține acestei lumi și se află astfel în afara sferei de acțiune și a jurisdicției puterii seculare. Pe de altă parte, mandatul divin al Bisericii fiind mântuirea universală, această instituție extrateritorială are dreptul de a supraveghea și interveni după bunul său plac în viața noastră pământească. Această poziție ambivalentă a Bisericii și acest model de „putere pastorală” (Michel Foucault) au rămas cele mai întâlnite modele ale relației
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
164). Bădiliță consideră că Noica și discipolii săi au fost lăsați în pace de către Partid tocmai pentru că nu erau creștini și urmau modele „păgâne”. E adevărat că un grup anterior de intelectuali format în jurul mănăstirii Antim din București, care căuta mântuirea prin intermediul credinței creștine ortodoxe, a fost crud reprimat (vezi André Scrima, Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană, Humanitas, București, 1996). Dar cheia surprinzătoarei îngăduințe a Partidului față de acest grup se afla altundeva, așa cum voi arăta mai târziu. O
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de waif? Ce altceva este camătă spoliatoare cerută de Mordecai-zaraful bietului falit Cutare, în schimbul unui împrumut menit să împiedice familia acestuia să crape de foame? Ce altceva este venitul de o sută de mii de lire încropit de arhiepiscopul Bisericii Mîntuirii Sufletelor prin jefuirea pîinii și brînzei a sute de mii de lucrători cu spinările frînte - ce altceva este această cifră rotundă, de 100 000 de lire, dacă nu un „pește capturat“? Ce altceva reprezintă orașele și satele moștenite de ducele
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]