6,722 matches
-
un venit al meu după toți acești ani mă sperie prea tare. Am nevoie să am propriii bani, așa cum am nevoie de plămâni. („Ceea ce mama ta n-a avut niciodată au fost «bani ca să poată fugi de-acas㻓, Îmi spunea mătușa Phyllis ștergându-mi fața cu șervețelul ei). Și cum mi-ar fi mie, singură toată ziua acasă cu copiii? Nevoile copiilor sunt nesfârșite. Poți să-ți torni și să-ți torni dragostea și răbdarea În ei și când poți oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de partea exterioară a coapselor? Când eu și Richard ne-am Întâlnit În pauza de prânz În fața restaurantului Starbucks, amândoi am vrut să ne pupăm scurt pe obraz, dar ni s-a părut prea caraghios; așa ți-ai pupa numai mătușa, așa că ne-am lăbărțat Într-o Îmbrățișare. M-am simțit la fel de stângace, observată chinuitor, ca atunci când m-a luat tata prima dată la dans, În jurul ringului de la o cină dansantă. Corpul lui Richard m-a șocat prin faptul că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
năzuros și prea ocupat cu propriile sale slăbiciuni ca să se dedice vreunui delict serios. Îmi aminteam accesele sale de cleptomanie de după Întoarcerea noastră În Anglia, cum Își strecura În buzunare tirbușoane și conserve de anșoa pe cînd umblam pe urmele mătușii noastre prin supermarketurile din Brighton. Tata, care era În doliu și tocmai Își lua În primire postul de profesor la Universitatea din Sussex, era prea prins cu ale lui ca să se gîndească la Frank, iar furtișagurile acestuia m-au forțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
era romanticul. Dar tu, Paula? A fost o idee bună să te faci medic? — N-am prea avut de ales. (Cu vîrful degetului, Îmi atinse cu blîndețe vînătăile de pe gît.) La paisprezece ani știam deja că o să fiu exact ca mătușă-mea. Chiar m-am gîndit să devin călugăriță. — Din motive religioase? — Nu, sexuale... de la toate surorile alea care se masturbează trăgîndu-i-o În gînd lui Isus. Ce-ar putea fi mai erotic de-atît? CÎnd ne-a părăsit mama, am fost distrusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
alea care se masturbează trăgîndu-i-o În gînd lui Isus. Ce-ar putea fi mai erotic de-atît? CÎnd ne-a părăsit mama, am fost distrusă. Erau o mulțime de sentimente pe care nu le puteam controla, multă ură și multă mînie. Mătușa mi-a arătat calea de scăpare. Avea o viziune foarte realistă asupra oamenilor, nimeni nu reușea vreodată s-o rănească sau s-o ia prin surprindere. Și pentru toate astea medicina a fost cel mai bun antrenament. Dar umorul acid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
așa. Dar ăsta sunt eu: fumător cu scrupule, primul care strâmbă din nas la hainele Îmbâcsite și tot primul care golește scrumiera, deschide geamul. * Spiritul ăsta igienist mă mânase și pe mine afară din casă În acea dimineață de august. Mătușa Clara, gazda mea de peste vară, se apucase pe la 9 să spele cele câteva vase, pe care le murdărise sărbătorindu-și, de una singură, ziua de naștere. Iar eu, după ce făcusem o baie, am Încercat s-o ajut prin bucătărie, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Ajuns la marginea orașului, În pădure, am găsit un refugiu, m-am Întins pe o bancă, transpirat și cu ochii pe cer, ca Într-un film rusesc. Totul se potrivea: liniștea, pădurea pustie, faptul că-mi petreceam vacanța la o mătușă, zbuciumul religios și beția din ajun. Frica, poate și frica. Stăteam pe gânduri, Începeam să mă dezmeticesc mai bine, răcorit de briza pădurii. Ascultam cântecul păsărilor, foșnetul frunzelor, mă gândeam la Leac. Leac e prietenul care mă aștepta În celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Gyorgy. E mare!, recunoaștem cu toții. Eu recunosc primul și cu cea mai mare putere, sperând c-am să mă pot retrage. Sunt Însă din nou apucat de Încheietură și așezat la masă. Cu poeții, câți or fi. Întorc privirea către mătușa Clara, rămasă la bar, ridic sprâncenele a descurcă-te singură. Se descurcă, mă servește și pe mine cu o bere. Închinăm, Cașiș pe jumătate absent, cu ochii proptiți Într-un volum de Burroughs. Orașele nopții purpurii mi se pare, Paralela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
și le lipim. Adică, important nu-i doar lipitul, important e că ne-ntâlnim și că stăm de vorbă. Ca grup. - Ăsta-i cenaclu, bă! sar și eu. Nu-i bine, deloc nu-i bine! Mă ridic de la masă, fiindcă mătușa Clara mă chemase la bar: un poețel, local și băut, Începuse să danseze În jurul mesei. Eu sunt ras În cap și, chiar dacă familiar meschinei lumi literare arădene, considerat un ciudat, unul pus pe rele. Așa că, precedat de asemenea reputație, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Înțelesesem nimic. Nici nu știam dacă era cazul să sufăr, dar eram totuși al naibii de suferind. Sufeream consecințele, cum ar veni. Nu mai puteam să fut, nu mai puteam să scriu, eram nasol! Chelisem, mă Îngrășasem vreo cincisprezece kilograme, locuiam cu mătușa! Eram nasol! Dar, cum spuneam: voiam și eu să scriu. Tare mai voiam! Acum aveam ocazia. Iată de ce, luat de val și copleșit de emoție, am fost singurul care a răspuns provocării lansate de Cătă Într-una din primele seri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Oricum ar fi, scenele vor să spună că, În paralel cu activismul creator, Începuseră Încercările de vindecare. Înainte vreme, nici măcar atâta nu făceam. Pleoștit, zăceam toată ziua În casă, nu mă vedeam cu nimeni. Mă rog, În fiecare seară, cu mătușa Clara. Mai mare rușinea! De când cu C.a., Încercam să redescopăr izvoarele dorinței. Mi se părea o chestie sănătoasă, Îmi revenise umorul, chiar dacă penisul meu nu-și revenise. Dar Îl băgasem la cură. Deși eram aproape sigur că pricina nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
repede, punem scrisorile, nu ne vede nimeni. Plecăm. Unde să mergem acum, e Încă devreme, nici măcar după-amiază. - Hai, să mai pedalăm! Până la pădure. Mergem la Ceala, mâncăm mici, bem o bere... Eu mă sclifosesc. Că cică-s cam obosit, că mătușa Clara mă așteaptă cu masa. De fapt, Îmi vine să urlu de bucurie. Așa că accept. Ea o ia Înainte, aproape că nu pedalează, fiindcă boxerul simte apropierea sălbăticiei și aleargă nebunește. Eu rămân, mai chinuit, În spate. Și privesc fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Florin prins de comenzile de webmaster. Rămăsese Cătă, Însă de pus la cale ceva cu el nu prea aveam chef. Cristina Îmi lăsase ceva de tradus, aveam termen trei săptămâni până la Întoarcerea ei, nu era cine știe ce, dar lucram fără poftă. Mătușa Clara se apucase să zugrăvească, trebuia refăcută și tencuiala exterioară, zidul și, dacă rămâneau bani, porțiuni din acoperiș. O ajutam și eu, cam fără tragere de inimă, nu doar pentru că-s cam leneș, ci și fiindcă nu doream ca, arătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
fără tragere de inimă, nu doar pentru că-s cam leneș, ci și fiindcă nu doream ca, arătându-mă prea zelos, să-și Închipuie că râvneam la vreo moștenire. Clara are optzeci de ani și nici nu-mi e de fapt mătușă. E doar o prietenă foarte bună a părinților mei, care m-a avut În grijă de mic. Nu pot spune că m-a crescut, se Întâmpla Însă ca, din când În când, să petrec săptămâni Întregi În casa ei, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu voiam să se spună că, iată, are aproape 30 și Încă locuiește la mama. Deși uneori, În câte-o discuție, vorbeam de Clara ca despre gazda mea (prevenitor față de cei care m-ar fi putut acuza că stau cu mătușa), nici nu puneam bani deoparte ca să-mi cumpăr ceva al meu. De fapt, nu prea aveam de unde pune deoparte. Cheltuiam prea mult, nu câștigam destul. Cotizam la C.a. vreo două milioane pe lună, eram mână largă la ieșirile În oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mâine sunt În Arad, aștept să ne vedem. Nu de-abia aștept ci doar aștept. Să ne. Adică cine? Noi doi? Sau noi și ceilalți, Întregul C.a.? Eram În Joy’s singur, n-aveam clienți, eram deja abătut, Îngrijorat. Mătușa Clara se Întorsese de la băi, trecuse pe la cafenea de câteva ori, nu era nevoie de ea. Pe la opt-nouă seara a intrat pe ușă Leac, mi-a spus că pe el Cristina nu-l sunase, era un semn bun. Am stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
terenul moral pe care trebuia să acționăm noi, adică eu, Leac și Andreea, de Îndată ce ni s-ar fi ivit ocazia. Până să se ivească eu am fugit la Arad, puteam să aștept la fel de bine și acolo. Mă Întorceam În casa mătușii Clara, acolo unde aveam să petrec următoarele două-trei săptămâni În stilul deja consacrat, cu vizionări nesfârșite de casete video, mă rog, deja DVD-uri. Nu mai puteam suporta să stau la falanster, Îmi pierise tot cheful, nu-i mai găseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
veioză. Nu Închid ochii, Îmi place lumina, Îi simt dulceața. Rămân nemișcat, Închipuindu-mă străveziu, evaporat, suspendat, ca o pană, ca un fir de praf În lumină. Creierul meu e doar un abur fierbinte, vălătuci alcătuind gesturi și ființe spectrale: mătușa Clara alături de mine, demult, acasă la ea. Apoi emoția clipelor În care, În miez de vară, tolănit pe iarba din grădina ei, turtit de atâta tăcere și căldură, presimțind vocile și oamenii care vor alunga spre seară liniștea, foșnetul ramurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Și-am râs, aproape cu poftă. M-a auzit tanti Clara, o auzisem și eu trebăluind prin bucătărie, bătând bucățile de carne pentru șnițelele de la prânz. Era duminică deci. Când Clara a deschis ușa camerei mele am auzit și radioul, mătușa asculta slujba. - Sunt bine, i-am spus mătușii. Vin și eu În bucătărie. Îmi venise o idee: să caut la radio un FM local, să ascult știrile, poate s-o fi aflat ceva. Am pus un tricou pe mine, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
auzit tanti Clara, o auzisem și eu trebăluind prin bucătărie, bătând bucățile de carne pentru șnițelele de la prânz. Era duminică deci. Când Clara a deschis ușa camerei mele am auzit și radioul, mătușa asculta slujba. - Sunt bine, i-am spus mătușii. Vin și eu În bucătărie. Îmi venise o idee: să caut la radio un FM local, să ascult știrile, poate s-o fi aflat ceva. Am pus un tricou pe mine, mi-am dat seama cât sunt de Îmbâcsit, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
capului și rămînÎnd În picioare, ea Își coborî din nou privirea În podea ca Înainte După puțin am plecat, condus pînă la poartă de doamna care mă Întîmpinase. În curte, luîndu-mă de braț, cu dezinvoltura femeilor care Îți pot fi mătuși, Îmi vorbi: - Domnule judecător, v-am spus la telefon, dimineață, că Înmormîntarea e mîine, dar că mai am ceva să vă spun, Însă nu la telefon... - Așteptam de la dumneavoastră, cum v-am rugat, fotografia fiicei. - Tocmai despre asta vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de altădată, poate imaginația mea, dar nu cred. Am vrut s-o opresc, să-i vorbesc, s-o Întreb ce caută Încă În România chiar În orașul acesta și exact pe strada asta unde-i fusese locuința odinioară, În casa mătușii mele dinspre tată (murise mai tîrziu, pe vremea cînd eram student În București, pe la mijlocul studenției mele), dar n-am oprit-o, mi-a fost teamă. Se Întîmplă uneori lucruri ciudate și eu n-am oprit-o s-o Întreb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Eu m-am măritat cu un ofițer francez de aviație care a pierit Într-un accident deasupra Mediteranei, Îmi cresc fiica, locuiesc la Paris. Mi-aduc aminte de multe ori de tine și de țara ta atît de ospitalieră, de mătușa ta, mă Întreb dacă mai trăiește, și despre tine, m-a, Întrebat, ce ai ajuns? unde ești? Ne-am Întîlnit abia acum și-mi spui că ești judecător; orice m-așteptam să fii, numai judecător, nu, rîdeai, glumeai, mîncam plăcintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Întreb dacă mai trăiește, și despre tine, m-a, Întrebat, ce ai ajuns? unde ești? Ne-am Întîlnit abia acum și-mi spui că ești judecător; orice m-așteptam să fii, numai judecător, nu, rîdeai, glumeai, mîncam plăcintele făcute de mătușa ta, le mîncai cu zgomot, cu bucurie de copil, amănunte ce n-ar fi anunțat un viitor magistrat, dar eu niciodată n-am fost un bun psiholog. Am reflectat mult pentru că am pierdut mult, și cel mai important este țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
poate imagina așa ceva”. Fața ei era neschimbată, vrui s-o sărut, dar o distanțare dulce, admonestatoare mă opri; ea Înțelese, zîmbi, făcu un pas iertător, Îmi sărută fruntea, eu Îi sărutai mîna, și deodată spuse: „De-ar fi aici și mătușa ta sau de-am fi acasă la ea să ne facă plăcinte, - mi-e dor să mîncăm iar Împreună”, și, ca prin minune, ne trezirăm În casa mătușii mele, ea trăia, mă miram cum de trăia, ca În vremea cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]