5,342 matches
-
este depășit prin logos. Romanticii, Într-o manieră de loc surprinzătoare, se situează pe o poziție “oximoronică”; ei doresc o apropiere (În conștiința istorică) de trecut, pentru a evidenția distanța dintre prezentul Întinat, denaturat, rațional, calp și lumea curată, naturală, mitică, intuitivă a trecutului CÎnd privesc zilele de-aur a scripturilor române, Mă cufund ca Într-o mare de visări dulci și senine Iară noi? noi, epigonii? Noi În noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! (Eminescu, Epigonii
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
noi? noi, epigonii? Noi În noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! (Eminescu, Epigonii) Poziția lor este diametral opusă În raport cu cea a iluminiștilor: aceștia din urmă clamează perfecțiunea rațiunii, a logos-ului, pe când cei dintâi situează conștiința mitică Într-o relație primordială cu “păcatul originar al gândirii” <ref id=”157”>Ibid., p. 210 referință </ref>. Schleiermacher a fost conștient atât de rolul cât și de pericolul jucat de prejudecăți În actul de interpretare / hermeneutic. Din această perspectivă, el
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
acumulate. Capacitatea de seducție fiind crescută, individul dispune de o putere de fascinație care Îi poate aduce anumite succese (foarte vizibile la actori, oameni de artă sau persoane publice). Dar, În acest caz, dragostea poate fi În egală măsură mistică, mitică: dragoste față de Dumnezeu, dragoste pentru o cauză nobilă... Este cu adevărat vorba de acea iubire care „te transportă” și de care vorbește literatura, așa că, atenție ea nu se va concretiza după o Întâlnire. Sens: „Important e să iubești”. Capcană: Același
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
nebunul, străinul, negrul, țiganul, evreul, femeia, bolnavul, copilul din perspectiva freudistă ori lacaniană) fiind supus, de-a lungul timpului, mijloacelor corective, coercitive, represive, violente, instituționalizate de către societatea occidentală. Desigur, normalitatea este determinată și impusă cultural, are coduri perscriptive și chiar mitice diferite, maniera de raportare la cel care se abate de la ea fiind sancționată diferit. Altfel spus, modul „corect” de a fi „nebun” diferă în funcție de cultură, fapt ce-i conduce pe opozanții psihiatriei clasice să afirme că simptomul nu are o
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
gândire artificială de factură utopică, rezultat al ideologiilor. Asistăm la o „întoarcere” la formele mentalității primitive prelogice. În acest caz, totul va fi dominat, în planul gândirii colective, de irațional. Iraționalul, ca model de gândire absurdă, va duce la construcții mitice, fabulative, vaste sisteme de gândire proiectivă de factură „delirant-anomică”, așa cum vom arăta mai departe. Pierderea reperelor valorice are o importanță majoră în geneza modelelor de gândire ilogică, absurdă, specifice psihozelor colective și aceasta reprezintă una dintre cele mai grave aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
asupra sufletului bolnavului. Bolnavul, omul aflat în suferință, așteaptă și cere de la medic soluția salvării: tratamentul care să elimine starea de boală și să-i redea sănătatea pierdută sau pusă sub semnul pericolului. Medicul sau psihologul sunt dublați de imaginea mitică a salvatorului în care pacientul își proiectează speranța. În felul acesta bolnavul „investește” terapeutul cu „virtuți salvatoare”. Acestea implică asumarea unei responsabilități în primul rând profesionale, dar, dincolo de aceasta, și morale din partea medicului și a personalului de îngrijire medicală. Dubla
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la care societatea apelează atunci când apare pericolul bolilor. Boala, la rândul ei, are și ea două conotații. Pe de o parte, este alterarea stării de normalitate, care este înlocuită cu cea de anomalie, iar pe de altă parte, este imaginea mitică, terifiantă a pericolului identificat cu pedeapsa raportată la o stare de vinovăție. Fiecare bolnav se întreabă „de ce eu?” - ca o interogație morală, subiectivă în fața schimbării sau a pierderii stării de echilibru, de normalitate, de sănătate. La rândul ei, societatea va
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cotidiană este rostită pe un ton temperat, cu nuanțe livrești, creând o ambianță proprie. Autorul găsește surse poetice ilustre în Nichita Stănescu („Trecuse iarna - / Cu oasele ei albe, prelungi”) sau în G. Bacovia („Și iată, azi ca și ieri”). Obsesia mitică a Nordului se suprapune peste cercul dureros al amintirilor: „Într-un ochi al Nordului / Developam, în amintire, imagini fastuoase, / Când primăvara m-a cotropit / Ca o armată ce iernase în preajmă” (Într-un ochi al Nordului). Trupul este adesea imaginat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
complet - nu orice faptă a omului este dictată de zei. Orice încălcare a voinței acestora este pedepsită, iar înfruntarea dintre zei și oameni se încheie de obicei cu victoria zeilor. În cadrul gândirii filosofice propriu-zise, cât și în cel al gândirii mitice, Necesitatea își face simțită prezența în viața oamenilor într-o formă impersonală - ca Destin. Destinul întruchipa - pentru antici - caracterul prestabilit și implacabil a cursului vieții fiecărui individ. Gândirea antică face apel la ideea de soartă sau destin fără a elucida
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
pământul românesc: „Dâmbovițo! Dâmbovițo! / Sunt de tine-ncătușată / De când ce-avui drag pe lume / Mi-e pe malu-ți îngropată.” Lirica sa de „vulcanice avânturi”, cum și-o caracteriza, mai cuprinde poezie de inspirație biblică (Cina cea de taină, Moise, Cain) și mitică (Prometeu), un filon de poezie eroică (inspirată de Războiul de Independență de la 1877-1878), în fine, prelucrări de legende antice (Sappho) și de motive medievale (Hammerstein). Prozatoarea tipărește cugetări (Les Pensées d’une Reine, 1882; o ediție, din 1888, a fost
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286113_a_287442]
-
un titlu polemic inspirat de Adrian Maniu, se observă totuși un echilibru interior, asigurat de esențe foarte pământești și, iarăși, balcanice, precum mărgeanul, rodiul, portocalul, șofranul, nardul, măslinul ș.a. Poeme în limba păsărească (1936) se așază pe fundamentul folcloric și mitic din Balcani, având ca „locații” lirice Epidaur, Egina, Cipru și ca personaje imaginare pe Melia, Afrodita, Lotis, Elados, o sumedenie de nimfe și oceanide. De altfel, crezul poetului e, până la un punct, parnasian: el afirmă că poezia nu e sentiment
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
lui Mitică", ectoplasmele lipsite de coloană vertebrală și onoare, cinici și corupți, bipezi fără scrupule și caracter. Asemeni rozătoarelor mutante născute în preajma unui reactor atomic, ele s-au răspândit rapid în patru zări, ducând morbul pierzaniei peste tot. Nu, acești "mitici" nu au în mod necesar, toți, buletin de capitală, dar se adapă trainic de la iradianta nelegiure dâmbovițeană, nelăsându-i pe cei neasemeni lor să viețuiască decent, sporind, malefic, tumoral, răul pe care îl reprezintă și din care se hrănesc. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
scenei publice valahe (mediu coroziv prin excelență), strunindu-și cu mână sigură imaginea și brand-ul personal de mai bine de un deceniu și jumătate. Nimic din ce este omenesc nu i-a fost străin divei noastre: după un început mitic, (nim)formator, de secretară pe la comitetul revoluționar central, a devenit model de videoclip rock, apoi, la fel ca multe alte dame fine, a privit cerul de sub dușul lui Dan Chișu, inaugurând ulterior, cu curaj, moda măritișului obligatoriu (cu serviciu inclus
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
time, cutremurați la gândul prigoanei carcerale a domnului Vântu, ceva s-a frânt în mine, suporter amuzat și cititor asiduu al lui Mircea Dinescu. De aceea, mărturisesc că am urmărit cu simpatie show-ul său de Revelion. Reîntors la timpurile mitice, când poesia ținea loc de logos, când trecerile de ev erau celebrate prin mari sărbători dionisiace, Dinescu a reinventat marile chiolhanuri orgiastice care marcau schimbarea de paradigmă istorică și culturală din preistorie. În direct, cu o audiență uriașă, a demonstrat
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
dezvoltau relații de comerț sau diferite alianțe; ca urmare, a apărut instituția mesagerilor, s-au dezvoltat anumite protocoale și un sistem rudimentar de drept.7 O altă formă de diplomație era considerată a fi și "trimiterea unor vestitori [...] chiar apariția mitică a îngerilor [...] aceștia reprezentau, ceea ce astăzi sunt considerați a fi precursori ai diplomației moderne".8 Termenul de diplomație, din punct de vedere etimologic, provine din grecesul dyploo care însemna un act prin care se certifică fie completarea unor studii sau
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
prozatorului, se va deschide aici unui înțeles existențial mai profund. Căci, purtat de nostalgia originilor, protagonistul, un tânăr inginer, specialist în hidroameliorații, parcurge, în patruzeci și două de minute de agonie într-un avion sanitar, nu doar un drum spre miticii lui strămoși, ci și calea înțelegerii prea scurtei sale vieți. Se va simți legat de acei „puternici bărbați de odinioară” care au stat la temelia neamului său, tocmai fiindcă fusese, la rându-i, prins de mirajul câmpiei. În orizontul matern-protector
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289441_a_290770]
-
nu se întretaie, ci sunt concomitente, amestecate, identice în substanța lor. „Invenția” care face posibilă nararea unei asemenea lumi duble este crearea unui personaj fantastic cu totul special: un eu naratorial cu o dublă ipostază, una istorică, reală și una mitică, fantastică. Eul-narator este în același timp un om obișnuit, „istoric”, dar și un contemporan al tuturor timpurilor, al zeilor hawaiieni ori al voievozilor și vechilor călugări din mănăstirile românești. El trăiește simultan în basm, în mit și în realitate, asemenea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
să le controleze sau să le modifice efectiv. O "cenzură psihanalitică" îl împiedică parcă pe omul modern să își asume dreptul deplinei stăpîniri a adevărului și neadevărului. Pentru că asemeni mitului, care nu poate fi deplin înțeles decît prin "retrăirea lui mitică", cum spunea Mircea Eliade minciuna nu poate fi înțeleasă cu adevărat decît prin "retrăirea păcatului originar". Or, pentru omul modern al timpurilor "profane", această "sacră" recuperare a experienței protoarhaice este în fapt imposibil de realizat. Devine, în consecință, inoperant principiul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ea încoace, într-o mulțime de alte mituri ale minciunii; căci, așa cum mitul facerii lumii în cele cîteva zile cosmogonia biblică reprezintă arhetipul oricărei alte creații, așa și simbolistica păcatului biblic se regăsește cu aceleași conotații profunde atît în textele mitice, cît și în cele culte. Este suficient să ne amintim, în acest context, că mitica Pandora modelată asemeni lui Adam din țărînă de către vestitul Hephaistos simbolizează etalonul ispitelor artificiale și nefaste pe care femeia le poartă; căci, "în sînul ei
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în cele cîteva zile cosmogonia biblică reprezintă arhetipul oricărei alte creații, așa și simbolistica păcatului biblic se regăsește cu aceleași conotații profunde atît în textele mitice, cît și în cele culte. Este suficient să ne amintim, în acest context, că mitica Pandora modelată asemeni lui Adam din țărînă de către vestitul Hephaistos simbolizează etalonul ispitelor artificiale și nefaste pe care femeia le poartă; căci, "în sînul ei, cum ne spune Hesiod [1957:77-78], Crainicul, omorîtorul lui Argos, zămislește minciuni, vorbe amăgitoare și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din această analitică "punere pe coloane"18 ar rezulta că scenariul biblic definește: arhetipul pe fundamentul căruia s-a construit, într-o manieră inconștientă probabil (ignorînd matricea originară), structura naratologică a oricărui tip major de poveste 19; ecoul unor motive mitice protoarhaice pe care omul religios cultivat n-a considerat că mai trebuie să le ia în seamă, ignorîndu-le adesea prezența în textul biblic; succesiunea logică a principalelor momente ale organizării comunității umane de "după cădere" (filogeneza); matricea pe care se
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
luat într-un subcapitol anterior în seamă, respectiv cîte tipuri de discurs istoric și-a constituit omul de-a lungul timpului cu privire la lume și relația lui cu lumea. Astfel, vom putea deosebi: mitizarea, ca formă distorsiona(n)tă a discursului mitic, vrăjirea ca expresie a discursului magic sau ocultarea ca formă a discursului ocult, mistificarea sau dogmatizarea ca modalitate de a ascunde realități ale discursului mistico-religios, falsificarea ca temei al discursului filosofic, dezinformarea sau ideologizarea ca mijloc de pervertire a demersului
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de personalitate, factorii bio-psiho-sociali, factorii geo-cosmici; • Natura și conținutul mesajului mincinos (CE?), descriind: domeniile generale de manifestare a minciunii: ontologic, (epistemo)logic, axiologic, praxiologic; formele de exprimare a minciunii; • Semnificarea mincinoasă (CUM?), urmărind: tipurile de codare specifice discursului sistematizat (magico-ritualic, mitic, inițiatic, religios, filosofic, artistic, științific, ideologic etc.) și discursului comun (interacțiune simbolică cotidiană); funcțiile limbajului semnificator; mijloacele de manipulare a conștiinței colective; • Contextul actului mincinos (CÎND și UNDE?), luînd în seamă: domeniile particulare și sociale de manifestare ale minciunii (relații
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din trecut? Cu peste două mii de ani în urmă, Tucidide a stabilit criteriile sale în privința textelor istorice și a încercat să se detașeze de scriitorii dinaintea sa, printre care Herodot, care inclusese în cronici ceea ce el considera a fi elemente mitice și supranaturale (Vernant 1980:191). El nu a criticat istoricii pentru că au indus în eroare, ci mai degrabă pentru faptul că au încercat să dea mai mult farmec relatărilor prin includerea unui material fictiv, îndepărtîndu-se astfel de la adevărata îndatorire a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
titlul cărții de debut, e o sintagmă semnificativă pentru critica lui G., aplicată marilor creații spre a le descoperi identitatea ascunsă. Astfel, sub pojghița textuală de realism tip secolul al XIX-lea, se relevă la Mihail Sadoveanu mijloacele narației arhaice, mitice, capodoperele lui Liviu Rebreanu (în rândul cărora criticul ține să înscrie și Ciuleandra) sunt abordate psihanalitic, în opera lui Tudor Arghezi se distinge complementaritatea „tensionatului” și a „mântuitului”, văzuți - discutabil - nu sincron, ci ca două vârste succesive. Folosind eseistic strategii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]