5,144 matches
-
ouă, Alexandru? întreabă Iulia. ─ Noi doi? Da, noi doi. Am să ciocnesc un ou cu tine în noaptea de înviere, fată dragă, și dac-ar trebui să alerg în genunchi până la Posești. ─ Tu glumești, eu vorbeam serios. Nu glumesc. Iulia oftează. ─ Bine, hai, lasă, te cred. Mai spune-mi ceva despre verișoara asta a ta, notărița. De la înmormântarea bunicii ei n-am mai văzut-o, dar lasă că vorbesc eu cu ea. Hai că-i dau un telefon. E fată bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
iau cu binișorul? Cu forța n-am s-o scot la capăt decât dacă o aplic inteligent. Ăsta-i tot punctul de sprijin. Oricât de hotărât, oricât de puternic, nu pot face nimic, nimic, nimic. Orice efort este zadarnic. Și oftează, zicând: ─ Mai bine iau o pauză. Atunci lasă jos din brațe geamul dublu, adus cu destule opinteli de la prăvălia de oglinzi și rame unde i-a fost înlocuită sticla crăpată. Se odihnește pe pat, își scoate ochelarii de miop și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în clipele acelea nu-și poate aduce aminte nimic folositor despre cele trei balamale. Răspunde numai la comenzi și zice tare: Doamne ajută! După un sfert de ceas, balamalele se îmbină, deodată, toate trei, ca prin minune. E o minune, oftează. Și chiar e. Așa încât acum, în această nouă situație fără mâner, se simte oarecum pregătit. S-a așteptat din totdeauna ca, într-o bună zi, obișnuitul să lase loc neobișnuitului. Iar experiența unui corp aflat în contiguitate cu alte corpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Pe-aici nu se trece!”, zice Bianca. ─ Mai mult ca sigur, o sprijină sărbătorita. Sor’-mea psiholoaga ți-ar spune că subconștientul îți dă de veste că e cazul să fii mai fermă, dragă, să tai în carne vie. Bianca oftează. După numeroase aventuri cu fiece secretară, telefonistă și recepționistă de la biroul unde lucrau amândoi, soțul ei a părăsit-o, dar și acum, după trei ani, Bianca îl iubește și îl bârfește cu aceeași pasiune de care prietenele ei s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mâine dimineață o să poată închide ochii din nou, se va odihni în adâncul pietrei. Numai dacă n-ar trebui să mă uit la nenorocitul ăla de creier tras în țeapă, cum o ia razna în fiecare noapte prin Piața Palatului, oftează Arion. Am auzit că-l mută, spune delfinul. ─ Bine-ar fi să-l trimită la țară, spune Arion. La Măgura, la tabăra de sculptură? ─ Mai știi? ─ Păcat de dealurile-alea, parcă văd creierașul nostru hălăduind noapte de noapte prin păduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
femeia în șoaptă. Sunt pregătite dintru vecie, sunt rânduite în fiecare an și totuși de fiecare dată trebuie așteptate, conjurate chiar, continuă Pascal. Dacă sunt rânduite, nimic nu le poate împiedica să apară. Dacă nu, nimic nu le poate sili, oftează femeia. De ce-ați oftat? ─ E adevărat ce-am spus, dar e greu să te obișnuiești cu ideea, zice ea. ─ Des - pi - na! ─ Pasărea mea vrea să iasă din colivie. Știți, de obicei zburătăcește prin casă, dar când am musafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dintru vecie, sunt rânduite în fiecare an și totuși de fiecare dată trebuie așteptate, conjurate chiar, continuă Pascal. Dacă sunt rânduite, nimic nu le poate împiedica să apară. Dacă nu, nimic nu le poate sili, oftează femeia. De ce-ați oftat? ─ E adevărat ce-am spus, dar e greu să te obișnuiești cu ideea, zice ea. ─ Des - pi - na! ─ Pasărea mea vrea să iasă din colivie. Știți, de obicei zburătăcește prin casă, dar când am musafiri o închid, să nu deranjeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de argint și guvernante. Purta rochițe precum Shirley Temple și după moartea tragică a tatălui, învățase să cânte și danseze la Paris, ca Audrey Hepburn. Cum de ajunsese atunci la București? Ca pinguinul Apolodor, zicea, scuturându-și capul cârlionțat și oftând, de dor. S-a măritat cu un tâmplar macedonean și au trăit destul de bine într-o curticică din Vitan, pe o uliță lungă, lungă, și totuși a fost scurtă, umbrită de castani și duzi, al cărei capăt se pierdea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pe-acasă și ieri seară cineva a trecut pe la mine și a adus pachetul ăsta, cică de la el. Ce zici, părinte? Femeia scoate bancnotele cu Bălcescu, Cuza și Vladimirescu și i le întinde. Părintele le ia în mână, le pipăie, oftează. ─ Bietul Sofronie! Așa am zis și eu la început, părinte. Da’ după ce-a-nceput să bea toți banii din casă și să ne snopească-n bătăi, și pe mine și pe copil... Propoziția rămâne neterminată. Femeia începe alta. ─ Părinte, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ușă, s-a așezat pe laiță și i s-a adresat Marandei cu glas rugător: Fata moșului, ai tu o lingură de mâncare, că de băut... Am, Toadere. Am. Și fără altă vorbă, i a așezat dinainte blidul cu mâncare, oftând. De ce oftezi tu, Marandă? Nu mai ofta, că mi se rupe inima. Nu ți se rupe nimic, Toadere. De multă vreme tu nu mai ai inimă. Ba am, Marandă. Am, că pe asta nu mi-au luat-o încă... Tu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a așezat pe laiță și i s-a adresat Marandei cu glas rugător: Fata moșului, ai tu o lingură de mâncare, că de băut... Am, Toadere. Am. Și fără altă vorbă, i a așezat dinainte blidul cu mâncare, oftând. De ce oftezi tu, Marandă? Nu mai ofta, că mi se rupe inima. Nu ți se rupe nimic, Toadere. De multă vreme tu nu mai ai inimă. Ba am, Marandă. Am, că pe asta nu mi-au luat-o încă... Tu, Marandă... Tu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
i s-a adresat Marandei cu glas rugător: Fata moșului, ai tu o lingură de mâncare, că de băut... Am, Toadere. Am. Și fără altă vorbă, i a așezat dinainte blidul cu mâncare, oftând. De ce oftezi tu, Marandă? Nu mai ofta, că mi se rupe inima. Nu ți se rupe nimic, Toadere. De multă vreme tu nu mai ai inimă. Ba am, Marandă. Am, că pe asta nu mi-au luat-o încă... Tu, Marandă... Tu știi bine că... Ce să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
bucuri, stai pleoștit de parcă ai fi pierdut o avere. Ia hai cu mine la magazia spitalului, să-ți alegi ținuta de invalid de război... Când ai să apari în sat, să vezi oftat pe capul fetelor. N-are cine să ofteze decât Maranda, femeia mea. Apoi Maranda trebuie să se țină pe urmele tale, că de... Nu se știe de unde sare iepurele - a continuat să-l tachineze sora, furându-l cu coada ochiului... La magazie, un „majur” cu fața zâmbitoare i-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace într-un șanț”... Cu acest gând ca o povară s-a ridicat cu greu din cenușă... Nu se putea desprinde de imaginea calului căzut... După o vreme a oftat și a vorbit ca din altă lume: Dusu-te-ai și te-ai tot dus... Unde ești, flăcăul tatii? Unde te-ai oprit? Ai scăpat de foc și îi muri de aprindere de plămâi. Maranda s-a ridicat și ea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
În cele din urmă s-a dezmeticit și a răspuns scurt așa cum a fost obișnuit acolo la ocnă. M-am întors!... Ea a făcut un pas spre el și i-a căzut în brațele întinse. S-a lipit de el oftând adânc... Toaibă a strâns-o la 130 piept ca pe un copil... După un timp, Maranda a dat drumul vorbei: Tare am mai fost eu blestemată să nu te am lângă mine tocmai când mi-o fost mai greu... Toaibă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mult! Că ce îi mult strică”. Se vedea în miez de noapte înotând prin mocirla drumului cu capul greu de băutură, poticnindu-se la fiecare pas... „Săraca Maranda! Ea nu zicea nimic. Se uita la mine cu chip rugător și ofta din rărunchi. Rareori o auzeam spunând moale: <Nu mai bea atâta, Toadereă. Îmi punea de mâncare și se culca așteptându-mă să mă așez lângă ea... Eu însă abia terminam de mâncat și cădeam de somn ca un buștean...” Ajuns
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cu care domnul Pavel era la curent de la posturile În limba română de peste graniță, pe care le asculta seară de seară, declarîndu-și competențe de care se mîndrea În familiala noastră societate. Intervenea din cînd În cînd și doamna Pavel, care, oftînd, Își amintea de „bunele maniere, astăzi uitate” ale școlii evanghelice din copilărie, cu toate că nu aveau nici o legătură cu știrile posturilor de radio străine, pe care soțul le comenta. - Nu vedeți dumneavoastră? mi se adresă, toate s-au făcut un talmeș-balmeș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
distanță. Era gladiatorul preferat al lui Vitellius, campionul său, și poruncise să-i fie adus înapoi neapărat. Dar nu toți soldații romani fuseseră uciși în înfruntarea cu celții. Unii reușiseră să fugă și aveau să reînceapă urmărirea gladiatorului. În legătură cu asta - oftă Valerius - nu exista nici o îndoială. Și probabil că nu erau departe. — Îmi vreau câinele înapoi. Luă câteva înghițituri de vin. Acum se grăbea să plece. Știa ce soartă urma să aibă cel care ajuta un gladiator urmărit, cel care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
său Antonius își dedicase viața, dacă în provincii populația era chinuită, copleșită de birurile impuse de guvernatori în vreme de pace și jefuită de soldați în vreme de război. Focul stătea să se stingă. Nici lacrimile nu-s de ajutor, oftă Valerius. Îl înspăimânta perspectiva de a-l lua cu el pe gladiator, atât de grav rănit. „Frica mă face să fiu nemilos“, se gândi. Ea își coborî mâinile. — Și dacă ar fi Salix? Auzind numele acela, câinele înălță capul. — Salix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aveau să-i ajungă din urmă pe el și pe gladiator. Se întorcea mereu, privind în spate. Nu era nimeni pe drum, nu-l urmărea nimeni. Dar îngrijorarea lui creștea. „Or să-mi sucească gâtul ca la pui“, gândi el, oftând. Dacă ar fi știut să lupte, să se apere, să țină o armă în mână... — Se spune că în păduri sunt bande de celți - bărbatul se împiedică, dar se ridică imediat, sprijinindu-și fratele. Se povestesc lucruri îngrozitoare despre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un desfrânat pasionat de jocurile de noroc, îl vânduse pe Titus în piața de sclavi. Fusese cumpărat de un lanist, un oarecare Manteus, care avea o școală de gladiatori în Gallia. Manteus îl vânduse apoi ca secutor lui Vitellius. Titus oftă. — Vitellius... Ticălosul ăla! Are ceva demonic în el. — Ai supraviețuit foamei, gerului și lupilor. Vrei să te ucidă teama pe care ți-o provoacă bunul nostru Vitellius? El, care vrea să ajungă împărat? N-ați auzit cu câtă nerăbdare îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Și Caesar a fost mai presus - Titus îl privi furios pe Valerius. Sper să nu fie mai presus Vitellius. — Va fi război civil... Vom fi prea mulți de partea lui Galba... Și vor fi prea mulți de partea lui Vitellius, oftă Maktor. Ne vom ucide între noi, convinși că luptăm de partea cui trebuie... împărțiți în galbieni și vitellieni... Vor fi percheziții, execuții, torturi, corupție, trădare... Doar dacă speranțele lui Vitellius nu sunt deșarte, lucru pe care mi-l doresc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Velunda? Auzind cuvintele lui, Lurr înălță capul, privindu-și atent stăpânul. — Da, am auzit. — Oare Ausper crede că Velunda e în stare să prefacă un om avid și corupt într-unul demn? De ce i-a vorbit despre ea? — Nu știu, oftă Valerius. Ausper e un prezicător puternic și îl urăște pe Vitellius. Eu cred că... Ezită, încercând să-și limpezească gândurile. Dacă l-a trimis la Velunda... Poate că asta are legătură cu destinul nostru. — Nu înțeleg. Valerius se încruntă. — Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Unde ai să te duci? - Valerius își închise traista cu un gest nervos. Nu cunoști ținuturile astea; ai nevoie de o călăuză. Te-ar găsi imediat. Tu nu treci neobservat. Trebuie să te duci cât mai departe cu putință. Valerius oftă. Strânse amuleta în pumn, cu un gest devenit de-acum obișnuit. Alesese să-l ajute pe Titus. Nu se putea abate de la alegerea lui, sub nici un motiv. — Am să vin eu cu tine, exclamă. Eu. — Și unde mergem? Valerius își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
constructori... Fac poduri, drumuri, fortificații, orașe și știu multe alte meserii... Tu erai olar în satul tău, nu-i așa? Pot chiar să-și întemeieze o familie, pe limites. — Dacă vrei să te duci în tabără, du-te singur. Valerius oftă, luă o mână de zăpadă și-și frecă fața. Se uită spre Lurr și îl văzu nemișcat, adulmecând aerul. Privi în direcția aceea și simți că inima i se oprește. — Privește, îi șopti lui Titus și fluieră ușor, ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]