5,006 matches
-
nu fiu pe listă! Mă uit disperată spre interiorul apartamentului, sperând să-l văd pe Luke sau măcar pe Elinor - dar nu văd decât o mulțime de oameni necunoscuți. Vă rog! Pe cuvântul meu, am fost invitată! Femeia în negru oftează. — Aveți invitația la dumneavoastră? — Nu! Nu mi-am închipuit că o să am nevoie de ea! Eu sunt... logodnica! — Cine sunteți? Mă fixează alb. — Eu sunt... O, Doamne... Mă uit iar spre petrecere și o văd la un moment dat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o gură mare de șampanie și încerc să mă gândesc la alt subiect. — I-ai spus lui Becky ce s-a întâmplat? zice Tarquin, și chipul îi devine brusc foarte grav. — Ăă, nu... nu încă, spune Suze vinovată, iar Tarquin oftează solemn. — Becky, Suze trebuie să-ți mărturisească ceva. — Da. Suze își mușcă buza și pare destul de rușinată. Eram la ai tăi acasă și eu am rugat-o pe mama ta să-mi arate și mie rochia ei de mireasă. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fost detașată să lucreze pentru mama lui Luke. Evident, salariul ei e plătit de Brandon Communications, dar e pur și simplu fata bună la toate, douăzeci și patru din douăzeci și patru, a lui Elinor. Și evident, nu e deloc încântată de situație. Michael oftează. N-am vrut decât să-i semnalez această situație, dar Luke nici n-a vrut să asculte. — Habar n-am avut! spun nevenindu-mi să cred. Mie nu mi-a zis nimic de asta. N-a zis nimic nimănui. Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ținut de ziua ta? Încerc din răsputeri să înviorez atmosfera, dar Luke rămâne complet impasibil. Expresia de pe chipul lui e la fel de încordată și de defensivă, și are umerii aduși în față. Nu are de gând să asculte nici un cuvânt, așa că oftez în sinea mea și iau o înghițitură de șampanie. O să aștept vremuri mai bune. Rămânem așa în tăcere câteva minute, după care ne relaxăm aproape simultan. E ca și cum am fi ajuns subit la un armistițiu. — Trebuie să plec, zic într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aia pe listă. Mă mai plimb un pic ca la paradă, apoi mă uit în jur în magazin să văd dacă există ceva ce n-am probat. Mă opresc în fața unui stativ cu rochițe pentru fetițele care țin florile și oftez, o idee mai tare decât aveam intenția. Dumnezeule, e greu, nu? Vreau să zic... să alegi o rochie. Una singură. Nu cred că Becky a cumpărat vreodată în viața ei un singur lucru odată, îi spune Suze Cynthiei. E un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ne-am logodit! Cynthia clatină din cap. — În domeniul rochiilor de mireasă, este foarte târziu. Noi recomandăm în general mireselor ca, în cazul unei logodne scurte, să înceapă să-și caute rochie de mireasă înainte de a se logodi. — Of, Doamne. Oftez din rărunchi. Habar n-am avut că o să fie așa dificil. — Probeaz-o și pe aia din capăt, propune Suze. Aia cu mânecile evazate de șifon. Pe-aia n-ai încercat-o, nu? A, spun, uitându-mă surprinsă spre rochie. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eu, așa, primul lucru care mi-a venit în cap! Elise, zău, ai putea... nu știu... să-mi iei ceva de la Hong Kong. — Ești înregistrată și acolo? Elise devine foarte atentă. La ce magazin? — Nu! Am vrut doar să zic că... Oftez. OK, uite cum facem. Când mă înregistrez, îți scriu să-ți spun detaliile. Probabil că poți să cumperi și online. — Păi... OK. Elise își pune hârtia în geantă și mă privește cu reproș. Dar să știi că chiar ar trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nimic. — Și cum îți mai e? Se așază lângă mine și eu îmi transfer pe șest bucata de hârtie mototolită, dintr-o mână în cealaltă. Ești un pic obosită, nu? Și poate ți-e un pic rău. — Nu prea tare. Oftez mai tare decât am avut intenția. Adevărul e că mâncarea din avion nu mi-a picat bine deloc. — Ei, trebuie să-ți aduni puterile! spune mami și mă strânge ușor de braț. Așa. Fii atentă, am ceva pentru tine, scumpa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
apartamentul ăla cât un chibrit? O să vreți să vă întoarceți acasă. O să vreți și voi să aveți o casă cu grădină! Mai ales acum. Acum că ce? — Acum că... Face un gest vag, desenând un semicerc. — Ce? — Of, Becky. Mami oftează. Înțeleg foarte bine că ți-e nu știu cum să vorbești despre asta. Dar n-are nimic, dragă! În ziua de azi, e perfect acceptabil. Nimeni nu mai comentează. — Ce să comenteze? Ce tot... — Eu un singur lucru vreau să-mi spui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cel puțin așa spune toată lumea! Nu se poate să nu găsiți o ieșire din situația asta! — Domnișoară Bloomwood, vă rog să mă credeți. Am examinat problema din toate unghiurile posibile și nu există nici o soluție genială. Nici o portiță. Garson Low oftează. — Îmi permiteți să vă dau trei sfaturi? Ce anume? zic, cu o licărire de speranță. — În primul rând, să nu mai semnați niciodată nici un document înainte de a-l citi cu mare grijă în prealabil. Știu asta! strig, fără să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Cât anume? — Îhm... o sută de mii de dolari, zic, încercând să abordez cel mai detașat ton cu putință. Luke ridică brusc capul spre mine. — O sută de mii de dolari? — Da! Nici nu e chiar așa de mult... Luke oftează. — OK, Becky. Ce-ai mai văzut? Dacă e vorba de încă o haină de piele făcută la comandă... — Nu e o haină! E o... surpriză. — O surpriză de o sută de mii de dolari. — Da, spun după o pauză. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care avusese o opinie extrem de proastă: „De un timp, vin În sate nevăzute/ duhuri rătăcite ale străbunilor,/ stăm ascunși sub pături și le auzim/ mersul În vîrful picioarelor/ se-așează cu gîtul Întins spre zări/ la locurile noastre de odihnă,/ oftează și ne-ntreabă cum stăm/ cu problema pămîntului./ Marin răspunde: -Nu vedeți?!/ Priviți În jurul vostru o clipă/ nu e nevoie să vorbim prea mult,/ vă poate duce și pe voi capul!// O stea alunecă și cade/ scrîntindu-și un picior pe
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
pentru publicare abordează, de multe ori, teme străine preocupărilor elevilor, rupte de realitate, evazioniste, bîntuite de intimism și angoase, de concepții și viziuni tulburi, cenușii, necaracteristice celor ce se pregătesc În școli pentru a deveni schimbul de mîine”. E-hei, oftăm noi, dacă ar mai trăi cenzorul Andrei și ar auzi la televizor că elevele anului 2013 de 13-15 ani fac sex ca să-și păstreze suplu și elastic abdomenul, s-ar oferi singur și de bunăvoie să bată la poarta balamucului
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
le spune exact ce să gîndească ; aceștia riscă să rămînă cu impresia că Schroeder e de partea lui VergŁs și, într-adevăr, pot să-mi imaginez un anumit tip de (tînăr) spectator aplaudînd la frivolitatea aceea toxică despre Hitler-Bush și oftînd după epoca de aur a stîngii radicale vest-europene, cînd Sartre (citat printr-o secvență de arhivă) se declara un susținător al violenței politice acolo unde e justificată. Dar Schroeder nu e deloc de partea lui VergŁs. Filmul e o invitație
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
brațe și i-au domolit de a apucat bietul Gheorghiță să mă ajute și să mă ridice în căruță, ca să mă aducă acasă. Maria se gândea că iar încep procese și judecăți, bani cheltuiți pe avocați, drumuri la Vaslui și oftând din rărunchi, exclamă: „Of, Doamne, cu ce-am greșit noi că trebuie să tragem atâtea ponoase?” − Lasă, Marie și tu Emilie, nu mai plângeți, ne va face și nouă Dumnezeu dreptate. Ce s-a întâmplat azi nu-i decât lucrătura
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
jalea cumnatei sale dar și amintindu-și de mama Elena, care le-a fost o pildă de înțelepciune și purtare. Amândouă, și Maria și Ileana, cumnată-sa, au trăit la Pungești, departe de locurile unde copilăriseră, adică Cursești-Deal și Armășoaia. Oftară amândouă iar Ileana spuse, în chip de mângâiere: − Așa a vrut Dumnezeu, cumnată, judecata lui nu o poate nimeni schimba. Noi trebuie să primim toate, că vin de la El; Maria suspină adânc apoi, cu voce stinsă, mai mult în șoaptă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
reușit să iau asupră-mi tot răul care te învenina și să-ți transmit toată puterea mea. Ascultându-te respirând eram fericită că am reușit să fac ceva pentru tine. Te-ai întors de câteva ori în somn și ai oftat. Atunci aș fi vrut să-ți mângâi sufletul pentru a nu-i mai simți durerea. Ce-o fi mai departe?... Până aflu, mă umplu de făptura ta privindu-te și-n clipele când nu-mi ești alături. Te văd. Te
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
scaunului pentru a afla pe unde mai suntem și când citeam că zburăm deasupra Atlanticului la 10000 de metri altitudine, îl închideam rapid din motive "personale"! După ce în finalul filmului Robert Redfort s-a despărțit lacrimogen de femeia iubită, am oftat și am început și eu să mă gândesc la ale mele la Madrid, la Geneva, la neamuri, la prieteni, la locuința din Balta Albă și de bună seama la Ministerul de Externe. Probabil că subconștientul meu era pe undeva prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
râs și eu la fel. Totuși, gluma lui Andrei, care are și un subtext serios (cum se Întâmplă des când glumește el), mi-a rămas În minte, ca o Întrebare fără răspuns. Nu am căzut niciodată În sentimentalismul exilatului care oftează nostalgic după o Românie idealizată (și inexistentă), dar m-am ferit și de extrema cealaltă, a celor care, din frustrare și ură față de un regim odios, și-au șters demonstrativ din memorie și țara, și limba maternă. Deși eram Încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu vizita niciodată bucătăria și aripa servitorilor, dar ele erau atât de departe de preocupările ei, de parcă ar fi fost Încăperile corespunzătoare dintr-un hotel. Tata n-avea nici el vreo Înclinație administrativă pentru a conduce gospodăria. Comanda totuși masa. Oftând ușor, deschidea un fel de album pe care i-l punea majordomul pe masa din sufragerie, după desert, și așternea pe hârtie, cu scrisul lui elegant și curgător, menu-ul pentru ziua următoare. Avea un obicei ciudat de a-și lăsa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
limbi pe care le vorbea cu mult mai multă ușurință decât limba lui maternă. Când recurgea la rusă, izbutea invariabil să folosească greșit sau să denatureze expresiile idiomatice sau chiar pe cele populare, de pildă, ca atunci când spunea la masă, oftând brusc (căci Întotdeauna se și Întâmpla ceva - o criză de febră a fânului, moartea unui păun, pierderea unui ogar barzoi): „Je suis triste et seul comme une «bylinka v pole»“ („sunt singur ca un «fir de iarbă pe câmp»“). Insista
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acelei amintiri este cu șaizeci de ani mai veche decât cea de-a doua, dar mult mai puțin obișnuită. Odată, prin 1908 sau 1909, unchiul Ruka era absorbit de niște cărți franțuzești pentru copii peste care dăduse În casa noastră; oftând fericit, găsi un pasaj care-i plăcuse În copilărie și care Începea așa: „Sophie n’est pas jolie...“ și mulți ani mai târziu, am oftat exact ca el, când am redescoperit din Întâmplare, Într-o cameră de copii, aceleași volume
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ruka era absorbit de niște cărți franțuzești pentru copii peste care dăduse În casa noastră; oftând fericit, găsi un pasaj care-i plăcuse În copilărie și care Începea așa: „Sophie n’est pas jolie...“ și mulți ani mai târziu, am oftat exact ca el, când am redescoperit din Întâmplare, Într-o cameră de copii, aceleași volume din „Bibliothèque Rose“, cu povestiri despre băieți și fetițe care trăiau În Franța, o versiune idealizată a acelei vie de château pe care o trăise
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este geamul prin care În anii următori nostalgia secătuită va tânji să privească. Mademoiselle n-a aflat niciodată câtă putere avea șuvoiul regulat al glasului ei. Impresiile pe care și le-a exprimat ulterior au fost cu totul altele. „Ah!“, ofta ea, comme on s’aimait - cât ne iubeam! Minunatele zile de odinioară din le château! Păpușa de ceară moartă pe care am Îngropat-o odată sub stejar! (Nu-i adevărat - era o păpușa grotescă de genul păpușii Golliwogg din cărțile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se frecau una de cealaltă cu o ciudată mișcare circulară - producând probabil un vag țârâit jucăuș, prea acut pentru auzul omului. Îmi doream de mult acea specie și, când am fost Îndeajuns de aproape, am dat lovitura. Ați auzit probabil oftând un jucător de tenis, după ce a ratat o minge ușoară. Ați văzut poate fața marelui maestru de renume mondial, Wilhelm Edmundson când, În timpul unui simultan dintr-un local din Minsk, și-a pierdut tura, dintr-o absurdă neatenție, În fața unui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]