11,435 matches
-
Ainsworth și alții, 1978; Main&Weston, 1982). Un avantaj al focalizării acestui tip de comportament constă în faptul că el este ușor de observat și cuantificat și că, în același timp, se poate acorda cu ușurință atenție atât comportamentelor ce relevă căutarea proximității, cât și acelora ce relevă opusul (evitarea proximității). Mary Ainsworth, cel de-al doilea pionier al teoriei atașamentului, a elaborat bine cunoscutul experiment "Strange Situation" prin care se pot observa modelele internalizate de reprezentare a atașamentului, formate deja
Teorii și metode în asistența socială by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, () [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
Un avantaj al focalizării acestui tip de comportament constă în faptul că el este ușor de observat și cuantificat și că, în același timp, se poate acorda cu ușurință atenție atât comportamentelor ce relevă căutarea proximității, cât și acelora ce relevă opusul (evitarea proximității). Mary Ainsworth, cel de-al doilea pionier al teoriei atașamentului, a elaborat bine cunoscutul experiment "Strange Situation" prin care se pot observa modelele internalizate de reprezentare a atașamentului, formate deja la 1 an/1 an și jumătate
Teorii și metode în asistența socială by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, () [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
de vedere social. 4.5. Rolul stilului de atașament în structurarea personalității În abordarea etiopatogenetică a tulburărilor de personalitate astăzi se discută de implicarea mai multor factori. În mod deosebit, mai mulți cercetători subliniază ideea potrivit căreia modelele operaționale disfuncționale relevate de acești pacienți s-au dezvoltat adesea într-un context de atașament nesigur. Tocmai de aceea disfuncționalitatea unor astfel de tulburări apare ca deosebit de evidentă în contextul relațiilor interpersonale, care sunt întotdeauna interpretate de subiect împotriva fondului schemelor interpersonale încorporate
Teorii și metode în asistența socială by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, () [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
Este o supoziție ce Îngăduie afirmația că lumea se dezvăluie ca un organism viu, real și sacru, În care se manifestă diverse modalități ale sacrului, ca izbucniri de forță și În care ontofania, hierofania și kratofania se contopesc. Instituind și relevând ființa, hierofania este concomitent și o ontofanie, o dezvăluire a ființei. În orice hierofanie, chiar și În cea mai elementară, se poate constata acest act misterios și paradoxal: ceva străin, total diferit se manifestă prin obiecte și ființe care, deși
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
misterios și paradoxal: ceva străin, total diferit se manifestă prin obiecte și ființe care, deși sunt integrate lumii „naturale”, „profane”, devin receptacole și vehicule ale unei realități transcendente, fără ca prin aceasta să Înceteze a rămâne ele Însele. Prin aceasta se relevează comunicarea sacrului cu profanul, a ființei cu cele ce ființează, a absolutului cu relativul, a ceea ce este etern cu ceea ce devine, a invizibilului cu vizibilul, a ceea ce este nelimitat cu ceea ce este limitat și determinat. Ori, de asemenea probleme, cugetarea
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și gânduri metafizice. Putem decela trei momente constitutive ale structurii oricărei hierofanii: obiectul natural În contextul lui natural, conținutul relevat-acel „ganz andere” (R. Otto)și obiectul transfigurat, purtător al dimensiunii sacralității, devenind astfel o punte de legătură, un mediator ce relevă altceva, cu totul străin de el Însuși. Fie că hirofania este un mit, simbol sau o lege morală, „actul dialectic rămâne același: sacrul se manifestă prin altceva decât el Însuși Însă niciodată În Întregime și În mod imediat sau În
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
că hirofania este un mit, simbol sau o lege morală, „actul dialectic rămâne același: sacrul se manifestă prin altceva decât el Însuși Însă niciodată În Întregime și În mod imediat sau În totalitatea sa”. ( /43). Purtătoare ale unor mesaje ce relevă (și) situații existențiale, hierofaniile sunt percepute ca structuri ce formează un limbaj prereflexiv necesitând o hermeneutică, astfel Încât descifrarea „mesajului” de către istoricul religiilor duce la Îmbogățirea conștiinței.” Cu atât mai mult se impune descifrarea mesajului cu cât „nu există fapt religios
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
a umanității arhaice devine o imitatio arhetipi. II. 3. Simbolul Drumul spre arhetip trece prin simbol. Acesta Învăluie arhetipul, care constituie modalitatea sa de manifestare. Rezultă de aici necesitatea interpretării simbolului pentru Înțelegerea arhetipului. Într-o carte de tinerețe Eliade relevă importanța descoperirii simbolului „după atâtea secole de opacitate” (/48). Mai mult, a cunoaște originea unui simbol prețuiește „cât descoperirea unei dinastii de faraoni” (/47). Este vorba, desigur, de simbolismul religios, așa cum apare el În preocupările lui Eliade, simbolism care limitează
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
pregnant dubla sa funcție: existențial unificatoare, și cogniscitiv deschisă, interpretativă, reductibilă la prima funcție: „o dată constituit, simbolul e investit cu o dublă funcție, „existențială” și cogniscitivă. Pe de o parte, un simbol unifică sectoare diverse ale realului (simbolismul acvatic, bunăoară relevează solidaritatea structurală Între Apă, Lună, devenire, vegetație, feminitate, germeni, naștere, renaștere etc.); pe de altă parte, simbolul este, Întotdeauna, deschis, În sensul că e susceptibil de a dezvălui semnificații „transcendente”, care nu sunt „date” (nu sunt evidențiate) În experiența imediată
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
simpla imaginație a materiei nu le-ar face posibile (). La Eliade Întâlnim elogiul și prestigiul permanent recunoscute simbolului În mentalitatea arhaică și, În genere, rolul activ al acestuia În conștiința umană. Simbolul apare ca o trăsătură intrinsecă a umanului; el relevă aspectele profunde ale ființei, componentele sale anistorice, ducând cu sine prin vremi amprentele umanității de dinainte de „istorie”. Eliade demonstrează că simbolurile nu dispar din actualitatea psihică; ele supraviețuiesc prin intermediul imaginilor pe care le reproduc, reactualizând și repetând continuu „modele exemplare
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
le reproduc, reactualizând și repetând continuu „modele exemplare” și situații arhetipale. Cu precizie și claritate gânditorul român demonstrează existența unei logici specifice, conform căreia serii de simboluri se subordonează unei coerențe sistematice, putând fi transpuse În termeni raționali, deoarece toate relevă un comportament ce depășește condiția „istorică” a ființei umane, determinată de secvența temporală contemporană. Am putea spune că semnificația cea mai generală a simbolului constă În potențialul său inepuizabil, deoarece instituie și impune semnificații, dar le și provoacă, „dă de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
profan (Învățătorul FărâmăPe strada Mântuleasa); indivizi comuni cu nume fanic, unii poartă mituri fără să știe, alții le interpretează ș.a. Există apoi o prezență masivă a „artiștilor” În proza mitică a lui Eliade. Asta face din ele altceva; teatrul le relevă mitul, „spectacolul” este o lecție de inițiere și supraviețuire. Credința acestora este că existența și arta nu pot fi Înțelese numai prin rațiune și că orice se Întâmplă camuflează un mister. Aproape toate personajele lui Eliade sunt sau devin hermeneuți
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
există „un specialist al sacrului” (/254). Ciclul „idiotului” (La țigănci, Pe strada Mântuleasa etc.), „În care specialistul e Înlocuit de „idiot”, de cineva sărac cu duhul” (/254). Putem spune că Eliade alege voit indivizi simpli (Gavrilescu, Iancu Gore) pentru a releva În ei o realitate spirituală profundă. Ei sunt, după Eugen Simion, „caii răpciugoși În care se ascunde sufletul nobil al sacrului” (/140). În ambele cicluri e vorba de o irupție a fantasticului În cotidian, dar personajele și atitudinea lor față de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
-i viață ca și din cultura modernă printr-o activitate hermeneutică: de pildă, yoga și tantrismul Îl ajută să integreze acele experiențe anarhice din adolescență, când Își reducea orele de somn și-și Întărea voința Înghițind lucruri dezgustătoare; iubirea Îi relevă „misterul totalității”. În alte situații, el face paralele Între teoriile fizicii moderne și diverse experiențe mistice etc. În artistică a lui Eliade, hermeneutica Își păstrează acest caracter existențial, fiind erijată, după cum aprecia I.P. Culianu, În tehnică principală de subzistență și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
există și nu există În același timp”, ca În ,,Adio!”, cei ai căror priviri străpung vălul Maiei (/XIV), cei care reușesc să găsească „centrul”. Intrarea În acest spațiu al „paradisului pierdut” le redă adevăratul destin, adevăratul lor rost și le relevă eul profund. Dacă În romanele de tinerețe, ca, de exemplu, În Domnișoara Christina, relația dintre cele două lumi este una conflictuală, În operele mai târzii, de maturitate, scriitorul va aspira la o adevărată camuflare a sacrului În cotidian, la realizarea
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și tot de aceste teme mari era frământat când Își scria Jurnalul sau Memoriile. Cunoașterea miturilor și a simbolurilor ne ajută să Înțelegem „prezența transcendentului și a supraistoricului În viața de toate zilele”. Miturile le cunoaștem datorită memoriei, ea ne relevează adevărurile exemplare din trecut, pe care tot ea, le reactualizează În prezent. Memoria stă, deci, la baza culturii unui popor, iar cultura devine mijlocul de supraviețuire. În al doilea rând, mântuirea spirituală individuală nu e posibilă fără ancorarea noastră În
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
De la Herodot și Platon, Horațiu și Columella și până în zilele noastre, literatura universală înregistrează imagini pline de conținut, în care vinul și binefacerile lui sunt prezentate într-o mare diversitate de semnificații. Scriitorii, artiștii, medicii și specialiștii tuturor timpurilor au relevat însușirile strugurilor și calitatea vinului, fiecare în genul și după talentul său. Ne-am propus în lucrarea de față să cercetăm procesele intime care transformă nectarul boabelor aurii sau negre în soare lichid (Goethe), picături de geniu (Baudelaire) sau stropi
IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA UNOR SPECII DE LEVURI FOLOSITE ÎN BIOTEHNOLOGIA VINULUI by MIHAELA CIOCAN () [Corola-publishinghouse/Science/1308_a_1889]
-
evoluată, din care se trage vița nobilă europeană de astăzi...Geto dacii, au dezvoltat în mod deosebit această cultură pe ambele versante ale Carpaților...cultura viței de vie este deci de origine pur locală în regiunea Carpaților. Pe baza rezultatelor relevate de arheologi, la cetățenii din Vale, Frumușica, Histria, Mangalia, Popești, Urechești, Zimnicea etc., se consideră că cele dintâi urme de activitate viticolă pe teritoriul României datează din Neolitic. Populațiile tracice s-au ocupat intens de cultura viței de vie înainte
IZOLAREA ŞI IDENTIFICAREA UNOR SPECII DE LEVURI FOLOSITE ÎN BIOTEHNOLOGIA VINULUI by MIHAELA CIOCAN () [Corola-publishinghouse/Science/1308_a_1889]
-
De aceea, ori de câte ori depinde de noi și se ivește prilejul, să lăudăm de fiecare dată (nu să lingușim!) tot ce merită lăudat, să apreciem și să remarcăm tot ceea ce merită, într-adevăr, apreciat și remarcat. • sentimentul importanței. În consecință, să relevăm calitățile deosebite, remarcabile ale celuilalt; să ținem seama de opțiunile lui și să le respectăm. • simțul identității. Drept urmare, să încurajăm acele moduri în care-i place să se deosebească de ceilalți și care nu deranjează pe nimeni. Să discutăm probleme
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
teritoriu pe teren alunecos și nesigur (ibidem). Prin urmare, sunt și oameni pentru care furia nu este contagioasă; ea nu-i atrage/nu-i angajează într-un cerc vicios. O cercetare derulată în Australia pe un lot de salariați a relevat că evenimentele declanșatoare ale furiei sunt (Lelord, André, 2003): a. tratamentul injust (44%); acesta cuprinde: criticat pe nedrept, merite nerecunoscute sau nerecompensate, mai multe sarcini în comparație cu alții, sancționat pentru o greșeală care nu-i aparține; b. constatarea unui comportament imoral
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
din rutina noastră emoțională) le infirmă, individul este constrâns să desfășoare un travaliu cognitiv pentru a face față crizei (și stării emoționale de excepție, "de avarie"). Pe scurt, are loc un proces de reconstrucție cognitivă. Evenimentele emoționale puternice și profunde relevă postulatele pe care viața curentă le estompează, le elimină, le invalidează. Totodată, ele arată faptul că ființa umană își cultivă "un număr considerabil de prezumții referitoare atât la ordinea lumii, cât și la propriul destin" (Rimé, 2008, p. 370, s.n.
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
satira socială. Opere tipice pentru o asemenea formulă sunt Norocul culegătorului, Olga și spiriduș și O invenție mare. În acestea avem de-a face, în fapt, cu trei scurte schițe de tip anecdotic, a căror substanță narativă pentru a-și releva din plin tâlcul moralist trebuie să fie acceptată și contaminată de duhul miraculosului existent în eposul popular. Prozatorul mimează cu subtilă și uneori șireată dezinvoltură tonul naiv și grav, propriu în special snoavei apocrif-religioase, și de a-și disimula intenția
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
transpunere epică a preceptului etic, vădesc, totuși, o seamă de trăsături noi nu lipsite de semnificații. Însă, de data aceasta, materia narativă în sine nu își trage seva din observarea faptului cotidian, concludent prin realismul său nedisimulat, capabil, totodată ași releva virtuțile fabulistice la contactul neașteptat cu duhul miraculosului descalificant văzut din unghiul satirei. Departe de schema schiței-reportaj, cele trei scrieri depășesc practica simplei copieri a tiparului produs de către prototipul folcloric, prozatorul angajându-se în efortul de a concura cu acesta
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
vreme de război. Sensibil îndepărtate ca structură prozaistică de specia ,,basmului nuvelistic’’ gen Abu-Hasan, aceste scrieri tind, unele doar într-o mică măsură, altele integral către un realism epic intrinsec, în care fantasticul de sorginte magic-folclorică este solicitat doar a releva dimensiunea insondabilului și maleficului ,,satanism’’ care se insinuează în psihologia omului, marcându-i, desea decisiv, comportamentul, și, totodată, destinul. Intră în acțiune aici, probabil, cea mai de seamă componentă a fantasticului caragialian. Este vorba de ceea ce critica a denumit satanismul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
parcă mă strângea de cap ca o menghină’’ sau acela cuprinzând observația referitoare la împleticirea calului ,,parcă băuse și el’, primesc explicații absolut obiective, în dublu sens: strict faptic și psihologic. Numeroase speculații critice care au avut rolul de a releva caracterul explicit al temei fantastice din La hanul lui Mânjoală s-au făcut și se fac încă pe seama momentului apariției în calea drumețului rătăcit în noapte a iedului negru. Toți criticii sunt stimulați și de observația pocovnicului Iordache, potrivit căreia
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]