5,379 matches
-
a terminat construcția și a fost deschisă o școală nouă, care a costat 3.538 rub. In ea puteau învăța 100 de elevi, dar în scurt timp și aceasta a devenit neîncăpătoare. Primul învățător a fost Serghei Pivovarov. în 1909 sătenii aveau 264 de copii de vîrstă școlarâ. Preotul Teodor Trofimov, care de 17 ani preda în școală religia, cerea insistent să se organizeze o bibliotecă și ea își primește primii cititori în 1910, deși avea încă prea puține cărți. Totuși
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
Vol. II: Neam, Limbă Maternă, Religie. București 1938.) Bibliografie L.T. Boga. Documente basarabene.Vol. XX. Chișinău, 1938. Cercetări istorice. Revistă de istorie românească (1929-1931). Iași, 1932. Catalogul bibliotecii societвții istorico- arheologice basarabene din Chisinău, 1924. Chișinău, 1925. Radu Rossctti. Pămîntul, sătenii și stăpînii în Moldova. București, 1907. Ziarul "Viata Nouă". Briceni, 1972-1989. NOTA DE UZ ACTUAL Cod postal - MD-4726. Tel. primăriei - 0-247-48-336; 0-247-22-613.
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
Bălăbăneștilor le mai spuneau până nu demult și coada Malului. În timpul atestării sale, la 1825 satul avea nu mai mult de 15 locuitori. Este greșit părerea că denumirea satului provine de la numele boierului. N-a existat nici un boier și nici un sătean cu acest nume. În Arhiva Națională din Chișinău sau păstrat numele boierilor care stăpâneau pământurile. În acea vreme stăpân pe satul Mălăiești și vadul lui Vodă era familia boierului Sicarda. Cele mai răspândite nume erau Timciuc, Calancea, Ivanov. Rămâne de
Bălăbănești, Criuleni () [Corola-website/Science/305153_a_306482]
-
din trei părți: nord, sud și est. În anii cu depuneri atmosferice Răutul se revarsă, acoperind șesul, semănăturile și livezile. Apa ajunge până la periferia de nord a satului. Dealurile înalte, bogate în piatră de calcar, nisip și argilă (lut), dau sătenilor posibilitatea să-și construiască case trainice din materiale locale. Aceste bogății naturale extrase din carierele satului sînt foarte apreciate de specialiștii în construcții. Vara satul abia se vede din verdeața livezilor și a viilor, care au fost întotdeauna mândria jăvrinenilor
Jevreni, Criuleni () [Corola-website/Science/305155_a_306484]
-
mai multor înclinări religioase. Casa de cultură dispune de aproximativ 300 de locuri. În prezent casa de cultură este folosită mai mult ca club de distracție pentru tineretul satului. Colibașul are 5 magazine alimentare și un magazin comercial, de la care sătenii pot procura diferite produse alimentare și obiecte de uz casnic. Agricultura este una din cele mai vechi preocupări cu care se îndeletnicesc colibășenii. Ei cultivă cereale, legume, fructe, culturi tehnice, viță-de-vie. Cercetătorul istoriei Basarabiei A. Scalovschi scria în 1848 că
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
grîu, de porumb, diferite amestecuri. În prezent moara nu poate să funcționeze la capacitatea maximă, deoarece se află în criză tehnică, însă cîndva aceasta deservea nu numai populația autohtonă, ci și populația vecină. Pe cînd cele două oloinițe, care asigură sătenii cu ulei, în special de floarea-soarelui, funcționează la capacitățile lor maxime, asigurînd populația 100%. O importanță deosebită pentru satul Colibași o are fabrica de vinuri din sat, care prelucrează strugurii și îmbuteliază vinul. Baza materială a fabricii este asigurată atît
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
1904 și e finisată în 1906. În 1902 în Hlinaia erau 259 case, cu o populație de 2200 persoane, o biserică, o școală elementară rusească cu o clasă; gospodarii dețineau 410 vite și 110 cai. O mare cotitură în veața sătenilor a fost împroprietărirea lor în 1922, cu pământ fără răscumpărare. În 1923 satul Hlinaia avea 520 de case cu 1488 de locuitori. Satul are deja o moară de aburi, școală primară, 3 cârciumi, post de jandarmi și primărie. În 1940
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
evreiască, cu o populație totală de 31746 de persoane). În 1902, medic de zemstvă la Târnova (sectorul 4 din ținutul Soroca) era Vladimir Nikodimovici Simankevici, în serviciu de la l octombrie 1893, și deservea cuprindea plasele Otaci, Arionești, Tîrnova și Climăuți. Sătenii dețineau 320 vite mari, 400 oi, 576 porci. La expoziția agricol din Soroca din 1910 Crescătoria de cai „Tîrnova” a lui T.B. Antonevici a prezentat o colecție de cai anglo-arabi. Recensământul din 1930 înregistrează 3366 de locuitori, printre care: 2797
Tîrnova, Dondușeni () [Corola-website/Science/305160_a_306489]
-
cu stuf și fîn. Biserica veche fusese inundată în iulie 1813, de apele Prutului revărsat. Din anul 2011 primar al localității este Iatuc Dumitru Mihail (reales în 2014). Școala din satul Balatina a fost înființată în anul 1869 din inițiativa sătenilor. Ea a fost numită școala parohială și se afla într-o casă particulară. Școala era compusă din 2 clase primare, unde studiau 22 băieți. Primul director a fost I. Malinovschii. În 1922 în sat a fost înființată școala de meserii
Balatina, Glodeni () [Corola-website/Science/305173_a_306502]
-
mln. de ruble., cultivând intensiv sfecla de zahăr, floarea soarelui, tutun, cerealiere, îngrijind bine plantațiile de livezi. Rentabilitatea depășea 62%. Deci nu-i de mirare că în acea perioadă construcțiile de case și așezăminte social-culturale luase o amplă desfășurare. Despre sătenii acestui sat se poate spune că sunt harnici, îndrăgostiți cu patimă de natura ce-i înconjoară, înzestrați cu un spirit inventiv de gospodărie. În prezent, satul Mărăndeni se întinde pe o suprafață de 4326 ha, cu o populație de 3150
Mărăndeni, Fălești () [Corola-website/Science/305168_a_306497]
-
satului este remarcabilă prin faptul că, în zilele de vară cu arșiță, la suprafață apare un strat de praf alb și sărat, care este la originea denumirii de Sărată Veche. Apele din anumite fîntîni au un gust sălciu-sărat, de aceea sătenii sînt nevoiți să-și aducă apă de la fîntîni mai îndepărtate. Sărată a fost întemeiata de băștinași în Evul Mediu Din acea vreme, pe moșia satului, se află patru movile funerare, rămase de la triburile nomade care în adîncul istoriei au năvălit
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
alcătuită o comisie, în frunte cu Viceguvernatorului Regiunii Basarabia, Consilierul Kuțkevici- Kișkin, cu membrii comisiei de la dvoreni: Ludvig Sikard și Konstantin Kazemir: de la biserica: starețul mănăstirii Dobrușa, Inochentii: din partea țăranilor din județul Iași, s. Sărată a avut onoarea să participe săteanul nostru Dimitrii Vasiliev Baxan și din județul Hotin s, Kriva Petre Nemet: desemnat de Guvernatorul militar a fost avocatul Localităților Consilierul Navroțki: de la Ministerul Proprietăților de Stat Consilierul Strucov; de la Ministerul de Interne Consilierul Fon- Bradke; În realitate, pămîntul a
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
deținea 1287 de deseatine și S. Popovici - 2030 deseatine. Într-o publicație veterinară a Basarabiei, apărută 1894 se indică că în Răuțel erau 326 de vite cornute mari. În 1895 printre proprietari sunt consemnțai Carabet și Agop, iar în 1896 sătenii aveau și 180 de porcine. La începutul secolului XX făcea parte din volostea Slobozia-Bălți. Pe atunci Răuțel era un cătun din 19 case, cu o populație de 72 persoane, țărani români. Proprietarii Focșeneanu poseda 1287 desetine, iar Popovici, 2030 desetine
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
la 25 martie 1624. Arhivele au păstrat și alte hrisoave - din 30 mai 1669, 25 mai 1731, 30 august 1775 și 1 iunie 1768. Interesante pagini despre istoria acestui sat pe la sfârșitul sec. 18, vor scrie cercetătorii preocupați de soarta sătenilor retrași în Codru din calea tătarilor, apoi și din cea a armatei ruso-turce din 1769-1774. Administrația militară rusă, care supunea locuitorii satelor la bir, îi obliga să presteze corvezi și servicii de transport. Structura etnică a satului Mereșeni conform recensământului
Mereșeni, Hîncești () [Corola-website/Science/305181_a_306510]
-
este în plin proces de construire (din 2010 s-a așezat baza, prundișul, în prezent se caută fonduri pentru asfaltarea autostrăzii). Se crede că numele satului provine de la un soi de arbori, specifici acestei regiuni numiți Ulmi (din lat. "Ulmus"). Sătenii împărtășesc aceiași părere. Deși acest copac se întâlnește rar în zilele noastre, din cauza activității umane, în trecut era folosit mai ales în gospodărie, pe post de uluc (vas pentru apă) pentru animalele țăranilor. La 15 mai 1815 în localitate este
Ulmu, Ialoveni () [Corola-website/Science/305187_a_306516]
-
pentru a-și zidi case de locuit. Pământul era infertil. Creșteau numai salcâmi și ulmi. După moartea moșierului această parte de sat a început să se numească Gavrilovca sau Gavrileuca. Comparativ cu cealaltă parte a satului, care se numea Rezeși, sătenii din prima parte nu aveau pământul lor propriu. După datele de arhivă în anul 1623 în sat erau 110 case de locuit, 480 bărbați, 473 femei. Funcționau câteva cârciume particulare, o biserică ortodoxă, poșta rurală. În urma reformei agrare, care a
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
preoților. Pensionarul Roman Popescu mai mulți ani în urmă povestea tineretului, că oamenii care aveau hogeac la casă, plăteau un impozit special. Nu se știu prea multe despre perioada primului război mondial și cea a războiului civil, dar au fost săteni participanți la evenimentele de luptă. În perioada de până la 1940 în școala mixtă din sat lucrau 3 învățători: Dl. Dodon, Bunescu Eugenia, Bilencu A. Satul a fost martor ocular al celui de-al doilea război mondial. Numele a 35 de
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
monumentul din centrul satului. Răsculăcirea, deportarea celor mai buni gospodari și-au lăsat și ele amprentele dureroase în inimile locuitorilor din sat. Colectivizarea a fost încă o pagină neagră din letopisețul satului. În prezent principala noastră bogăție - pământul este proprietatea sătenilor, care îl lucrează în mod individual. În sat lipsește un cămin cultural, iar gazificarea caselor de locuit și obiectelor de menire social culturală e abia în stadiu de început. Nu toți locuitorii dispun de locuri de muncă. Biserica sf. Arhangheli
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
de sate întemeiate în secolul ÎI. Biserică de lemn a fost ridicată în 1793. În 1819 meșterul Chirică a construit o biserică nouă de lemn pe locul celei vechi. Hramul satului se ținea de sărbătoarea Sf. loan Gură de Aur. Sătenii se îndeletniceau cu agricultura, viticultura, apicultură, comercializînd în cantități mari miere pe piața locală. Între anii 1836-1850, 28 de familii din acest sat s-au strămutat în Bugeac, la Carabetovca, unde după strămutarea tătarilor din Bugeac urmau a fi valorificate
Fundul Galbenei, Hîncești () [Corola-website/Science/305180_a_306509]
-
același hram, Sfântul Spiridon a fost construită în anul 1863 și figurează în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Clădirea a fost ridicată din piatră, cu ajutorul Mănăstirii Căpriana, în locul vechii biserici de lemn. Aici a avut loc prima școlire a sătenilor la sf. sec. al XVIII-lea - înc. sec. al XIX-lea. Către finele secolului al XIX-lea, s-a deschis școala ministerială de o singură clasă, cu studii în limba rusă de o durată de 3 ani, unde un singur
Scoreni, Strășeni () [Corola-website/Science/305210_a_306539]
-
o școală de alfabetizare. Între anii 1896 și 1898 a ffost înalțată noua biserică de piatră. În 1904 Cărlătenii făceau parte din volostea Slobozia-Bălți. În sat erau 169 case, cu o populație de 1245 suflete. Țăranii posedau pământ 2277 desetine. Sătenii se ocupă cu albinăritul. Împrejurul satului era ocupat de vii și livezi. Către anul 1923 populația satului a juns până la 2,5 mii de persoane în 850 de case. În sat funcționa o școală primară, o moară, o băcănie, 3
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
aprilie 1835 moșia trece în prorietatea lui Carp Osmolovcki, iar 20 din cele 187 familii țărănești, nemulțumite de exploatarea noului moșier, iau calea bejeniei spre Bugeac. Preotul Constantin Prepeliță încearcă să-i dojenească, dau nu i s-a dat ascultare. Sătenii Ion Nereuță, Tudor Bîrsan și Toader Stratan creșteau în familiile lor cîte 6-7 copii. Printre cele 13 sate mari din județele Soroca și Bălți, care cereau să fie strămutate pe pămînt liber, erau și Bilicenii. În 1858 împotriva lor au
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
la 7 clase. Din sat pleacă la studii primii copii printre care a fost Andronic Vasilie. Anul 1940 au loc primele deportări și este arestat directorul școlii de pe atunci dl.Gheorghianu și cetățeanul Buliga. În anii războiului o parte din săteni sînt înrolați în armata română, altă parte în armata rusă. Mulți din ei nu s-au mai întors. Anul 1944 prezintă un nou val de deportări pe motive politice și secetă care a făcut răvajii și la noi în sat
Chișcăreni, Sîngerei () [Corola-website/Science/305203_a_306532]
-
locuit pe teritoriul satului Răzeși cu aprobarea locuitorilor, care i-au vândut o suprafață de 3 ha de pământ unde și a construit conacul. Pământurile arabile a lui Boteanu se aflau pe moșia Bodeștiului. Drept răsplată pentru terenul acordat de săteni pentru construcția conacului, boierul Boteanu a construit o moară pentru sat în anul 1897 pusă în funcție de o locomotivă de vapori. Despre Malișevschi facem următoarea remarcă. Fiica sa Elena prin dotația sa a luat parte activă la organizarea a 9 expoziții
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
la proprietari. În 1940 pe data de 28 iunie situația s-a schimbat dupa ocuparea sovietica a Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Pe 28 iunie 1944, satul a fost eliberat si in acelasi timp ocupat de către Armata Rosie, în timp ce sătenii au dus-o greu. După război în sat s-au întors 43 de bărbați dintre care 13 invalizi. În anii 1946-1947 a fost seceta mare urmata de foametea organizata de către autoritățile sovietice, care a secerat mii de veți omenești. În
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]