5,017 matches
-
încadrare atât în literatura germană, căreia îi aparține prin limbă și formațiune, cât și în literatura română, de care e legată adesea prin temă și uneori prin substanță” (D. Caracostea). Cum era de așteptat, în mod oficial opera reginei și scriitoarei au fost date uitării în anii regimului totalitar din România. SCRIERI: Vârful cu dor (Rumänische Ballade), București, 1879; Vârful cu dor, tr. M. Eminescu, în M. Eminescu, Poezii postume, București, 1905; Sappho, Leipzig, 1880; Hammerstein, Leipzig, 1880; Stürme, Bonn, 1881
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286113_a_287442]
-
ludicului. Ambiguitatea din titlu sugerează dorința lor de evadare într-un vis de fericire, iar dacă zeii inconsistenți nu le împlinesc visul, marea are darul miraculos de a le deschide inimile spre afectivitate. Cu o mișcare narativă naturală și alertă, scriitoarea își urmărește alternativ eroii, intersectându-le poveștile într-un mod, nu total verosimil după legile vieții, dar posibil după cele ale ficțiunii. Cartea este convingătoare în primul rând prin atmosferă și atrage prin amestecul de căldură și umor. În Drum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285561_a_286890]
-
existența scriitorului. Presimțirea morții nu e doar o temă literară, ci tema Însăși a vieții - prin acel soi de paradox care a motivat-o pe autoare să-și asume, tragic, obsesiile literare. Femeia În negru, din ultima parte a vieții scriitoarei, e proiecția unui personaj fictiv, care iese din paginile jurnalului și intră În viață. A doua categorie de jurnale atinge, În multe privințe, specia patologicului. Morbiditatea, plăcerea de a descrie cu mii de amănunte pătrunderea (fizică, psihică) În moarte nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pentru că imaginea vizuală e un lucru complex. Deprinsă cu jocurile primejdioase, ale autoanalizei, Sylvia Plath detectează foarte de timpuriu cauza nefericirii sale: nu gândește Îndestul de liber, nu e capabilă să producă suficiente imagini originale. Se visează, de la optsprezece ani, scriitoare, dar știe, totodată, că nu e capabilă să se sustragă clișeelor, că nu poate fi suficient de originală. Mania de a se refugia În investigarea subconștientului, creditul orb acordat poeților moderni, carența exercițiului permanent sunt suficiente handicapuri pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acuzații de minciună la adresa cuiva decît în alte atacuri la persoană. Max Black (1983:117-118) oferă un exemplu ilustrativ pentru o lansare aproape frivolă într-o acuzație de acest gen, cînd citează o afirmație făcută de către Mary McCarthy în privința textelor scriitoarei Lillian Hellman: "Am spus odată într-un interviu că fiecare cuvînt pe care îl scrie este o minciună, incluzînd prepozițiile și articolele". Black nu se poate hotărî dacă această afirmație este sau nu un exemplu de mistificare. Numai opunîndu-l minciunilor
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ADAMS-MUREȘANU, Eugenia (11.X.1913, Defiance-Ohio, SUA), poetă și traducătoare. Născută din părinți români, emigrați în America, al șaptelea copil din cei zece ai Paraschivei și ai lui Nicolae Mărgineanu, viitoarea scriitoare se întoarce împreună cu mama sa, rămasă văduvă, în ținuturile de obârșie de la Ocna Sibiului, profesând ca învățătoare. A.-M. a făcut studii de teologie la Sibiu (1947) și a urmat la Cluj cursurile Facultății de Filologie (1949). Debutează cu proză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285181_a_286510]
-
Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor. În 1927 C. editează revista școlară „Amicii culturii”, unde îi apare și prima poezie; adevăratul debut are însă loc în 1928, în „Arhivele Olteniei”. Semnează și A. Craiov, Figaro, Ky-Res-Ku (Jiji). Colaborează la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, „Gândirea”, „Convorbiri literare”, „Universul literar”, „Revista Fundațiilor Regale”, „România literară” ș.a. Între 1933 și 1935, scoate revista „Litere”. Sporadic a scris și articole culturale, proză scurtă, epigrame. În 1939 îi apare volumul de versuri Finister, pentru care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286204_a_287533]
-
în 1924. Actor ambulant aproape un deceniu, în 1934 este redactor la „Cruciada românismului”; publică versuri și cronici dramatice în nenumărate reviste și ziare din București și din alte orașe din țară, între care „Drumul vremii” (Craiova), „Pasărea albastră”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, „Litera” (Arad), „Sfarmă-Piatră”, „Flacăra” ș.a. Câteva strofe îi apar și în „Universul” și „Universul literar”. În 1945, părăsind gazetăria, urcă din nou pe scenă, jucând la diverse atenee populare bucureștene, iar din 1949 este angajat la Teatrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
și sugestii editoriale, îndreptându-se fie spre unele texte ale suprarealismului devenit „clasic”, precum romanul Zenobia și versurile lui Gellu Naum, fie spre literatura inspirată din actualitatea imediată, cu inflexiuni social-politice pronunțate sau mai puțin evidente; astfel, traduce din proza scriitoarei Carmen-Francesca Banciu, un roman de Alexandru Vona, Ferestre zidite, și unul de Alexandru Papilian, Muște sub pahar, „roman scris fără menajamente”, care a „fost tradus excelent” de A., cum a remarcat Edith Ottschofski în revista müncheneză „Südostdeutsche Vierteljahresblätter”. În anii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285195_a_286524]
-
întotdeauna aproape de suflet pe condeierii ieșiți dintre conaționali, unii fiindu-i studenți, le-a recenzat cărțile, a scris prefețe, a realizat o antologie pe care a tipărit-o la Valjevo (Trajanje, 1986). Traducerile sunt a doua mare preocupare a acestei scriitoare, pe care nici sintezele și dicționarele literare sârbești nu o ignoră. Cunoscătoare desăvârșită a celor două limbi, S. și-a făcut un crez din construirea unor punți durabile între literatura română și literaturile din spațiul ex-iugoslav. A participat la realizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289949_a_291278]
-
a silit să practice felurite îndeletniciri: ajutor de librar, muncitor la o țesătorie, la o fabrică de zahăr, corector de ziar, învățător suplinitor, administrator de moșie, funcționar la Ministerul Domeniilor. Căsătorit cu Antigona Rabinovici, a avut o fiică, Lucia Demetrius, scriitoare. A debutat cu versuri, în 1898, la „Adevărul”, semnând V. Demetrius, nume pe care îl va adopta de acum înainte. În același an, începe să publice și în „Literatură și artă română”. Cu versuri și nuvele, va colabora și la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286728_a_288057]
-
La Patrie”, „La Roumanie”, „La Revue roumaine”, „L’Indépendance roumaine”, „Opinia” (unde e director în 1912) ș.a. După război este prim-redactor la „Social-țărănismul”, director la „Curierul” din Chișinău și colaborează la „Dreptatea” (Chișinău), „Rampa”, „Politica”, „Cele trei Crișuri”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români” ș.a. Începând din 1901 traduce piesele Sângele spală de José Echegaray, Fritzchen de Hermann Sudermann, Francesca da Rimini de Gabriele D’Annunzio, Noaptea regilor de Shakespeare, Hangița de Carlo Goldoni, Chantecler de Edmond Rostand, Nepoftita de Maurice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288757_a_290086]
-
personalitatea neangajată politic, activă în câmpul cultural, dedicată exclusiv creației. 4.3 Revistele regionale - mostre de localism creator și strategii de deprovincializare Într-un volum dedicat unor personalități și reviste literare din prima jumătate a secolului XX din nordul Moldovei, scriitoarea Lucia Olaru Nenati denumește localismul creator "șansa celor fără șanse". Fără a insista pe teoretizarea fenomenului, cu atât mai puțin pe implicațiile complexului provinciei sau a controverselor iscate de apariția revistelor regionale, Nenati desfășoară un proces de recuperare a unor
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Carte de dragoste (1935), romanul Logodna (1940), studiul Alexandru Călinescu, poet al tristeții (1937) și, în colaborare cu Virgil Chirnoagă, o cărticică pentru copii ( Poveste c-un pitic, doi oameni din Lună și-o împărăție). De asemenea, a tradus din scriitoarea italiană Antonia Pozzi (Cuvinte, 1941). Stabilindu-se la București în 1942, C. se va dedica exclusiv criticii literare. Invalid de război, se stinge prematur, în urma unui accident. O selecție din critica sa apare postum, sub titlul Basoreliefuri (1977). Alte două
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286212_a_287541]
-
fără să vrea să învingă și doar pentru că nu are un program politic, social...” El înfăptuiește, filosofează și se bucură de existență cu egală și inteligentă umoare. Miza reală a narațiunii este însă una superioară romanului de reconstituire istorică propriu-zisă: scriitoarea își dorește - și reușește - să ofere un prototip al luptelor interne pentru putere, al mecanismelor exercitării puterii și al „regimului personal”, al dictaturii unei persoane mediocre, care își alcătuiește un guvern din rude și oameni de casă, fără a reuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
unui medic ș.a.), Ion Gorun, Al. Cazaban ș.a. figurează Gala Galaction cu povestirea Hârcă pentru hârcă, reprodusă din „Viața românească”. Este meritorie intenția redacției de a promova dramaturgia originală, dar chiar publicând piesele Constanței Hodoș, dezideratul nu este satisfăcut. Aceeași scriitoare e prezența cea mai consecventă în paginile ziarului, cu recenzii, cronici literare, teatrale și muzicale, articole pe teme culturale, educative etc. Mai semnează articole Ion Gorun, I. Lupaș, Enea Hodoș, compozitorul Timotei Popovici, Olimpiu Boitoș. Sunt evocați Petru Maior, St
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286642_a_287971]
-
este să reinven tezi empatic Champs-Elysées rămânând acasă. Ceva-ceva din realita tea unui astfel de topos dobândește magnetismul viziunii intensifi cate de participare afectivă transmisibilă, iar aceasta ajunge să se răsfrângă și în spațialitatea difuză, concurențială și complementară locuită de scriitoare, ajungând prin cititori și în exteriorul social al peisajului cultural românesc. Știm ce poate însemna asta, aici, pe Bahlui și pe Dâmbovița, unde influența franceză despre care vorbea odinioară un ilustru înaintaș, a lăsat tipare recognoscibile și în larghețea piețelor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
închipuim în mîinile unor tineri cetățeni francezi, ale căror familii sunt originare din Africa sau Asia... Locul, spațiul apartenenței este, deci, problematic și declanșează cu mai mare ușurință resorturile fanteziei. Este, spre exemplu, cazul viziunii eroului din Muntele sacru, al scriitoarei canadiene Gabrielle Roy. Găsim acolo, desigur, și figuri și mituri literare legate de spațiul geografic nord-american, precum călătoria, exilul, frontiera, ruptura, dar acest spațiu e mai degrabă sursa unei conștientizări, a unei mutații intime și chiar a unei reapro prieri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pe care le-a tăcut și le tace în continuare în propria-i limbă, femeia libaneză își face curaj să le exteriorizeze prin limba franceză. Violențele, fanatismul, machismul, teroarea, nedreptatea devin teme privile giate, iar francofonia face să sufle asupra scriitoarelor din Liban un vînt de libertate. În acest caz cum e și cel al unor numeroși scriitori români, ruși, cehi, albanezi etc. spațiul identitar e construit pe o dilemă. Căci un francofon e cineva care a făcut o alegere aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
integra cu greu, poate amesteca vorbiri diferite, fără ca lingviștii conformiști să se indigneze. A scrie în franceză devine astfel o nouă rațiune de a fi și o poartă de salvare în fața negării, a barbariei, sau a corectitudinii politice. Sau, potrivit scriitoarei libaneze Najwa Barakat, alegem fran ceză "pentru plăcerea de a încerca ceva nou și de a avea sentimentul călătoriei către un ținut necunoscut"... Alegem franceza pentru a fi mai liberi și mai protejați, această apropriere lingvistică deschizînd un drum către
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
rațiunile politice, fiecare caută și găsește în ea răspunsuri structurante pe care nu le-a găsit în limba sa maternă, și făcînd aceasta, le revelă nativilor francezi înșiși drumuri neeplorate în propria limbă. Iată, spre exemplu, confesiunea expli cită a scriitoarei daneze Pia Petersen: Nu m-am împăcat niciodată cu spiritul Nordului. Îmi place dezbaterea, îmi place să vorbesc. M-am simțit în largul meu în limba franceză, de la început. Chiar înainte de a o vorbi, aveam în minte imaginea unei limbi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a "ingurgitat" identitatea pentru a încerca să se salveze ; tot așa cum rizomul a ucis rădăcina ; așa cum limba de adopție a stins progresiv limba maternă. Mai puțin pe durata unei ficțiuni, atunci cînd forța imaginarului ope rează temporar reconcilierea, regăsirea, fuziunea. Scriitoarea a dorit această uniune nedisociabilă a eu-lui exilat și a eu-lui reconstituit al unei identități spațiale și expresive, fără a reuși vreodată; în schimb, această nereușită i-a permis, poate împotriva voinței sale, să se cuibărească într-un teritoriu unic
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fost masacrați, printre ei aflîndu-se și mama sa. Crucea dusă cu greu de o întreagă colectivitate, doliul perpetuu, întrebările și absența multor răspunsuri, dar și asumarea curajoasă a unui prezent incert se adună în vocea aspră, sacadată și adîncă a scriitoarei. Sigur, texte literare consacrate acestui genocid au apărut deja cu zecile, amestecînd reportaje și mărturii directe, de n-ar fi să-l amintim decît pe cel al lui Jean Hatzfeld, La stratégie des antilopes, laureatul premiului Médicis în 2007. Nici
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
această etnie și Egiptul faraonilor negri, nobilă întreprindere care îl conduce la schițarea portretelor liceenelor tutsi, ale căror trăsături i le amintesc pe cele ale zeiței Isis! Deci, pe lîngă istoria tenebroasă care o prefigurează pe cea din lumea reală, scriitoarea rwandeză distilează cu tandrețe și elemente poetice ciudățenii specifice și chiar clipe de bucurie senină. Scenele ironice sunt însă dominante. Mukasonga își dezvăluie personajele în dimensiunea lor caricaturală, în fricțiunile hilare generate de confruntările civilizaționale și viziunile diferite asupra lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de rar pentru a-mi atrage și mai mult atenția nu poate decît să mă incite să fiu cu băgare de seamă. "Friedrich Nietzsche o fi Halal?" Genul acesta de întrebări, pe jumătate ludice, pe jumătate grave abundă în romanul scriitoarei Emmanuelle Pireyre, distins cu unul din cele șase mari premii literare franceze, Médicis pe 2012. Intitulată ironic Féerie générale, această nouă scriere a lyonezei de 43 de ani este imposibil de clasat. E drept că sunt vreo 60 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]