5,253 matches
-
siniștri ca atunci când intri într-o panică închipuindu-ți că este sfârșitul lumii. Garsoniera în care locuia Nicky era într-o dezordine totală, caracteristic bărbaților. O conduse în acel spațiu rugând-o să își facă un duș după care plecă, scuzându-se că are puțină treabă și va reveni imediat pentru a o invita la cină. Timp de vreo două ore deritică prin casă aranjând fiecare lucru la locul lui, apoi își îngădui în condiții limite de curățenie să își facă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Madi și-a pierdut busola critică (doar că nu și-a pierdut-o, dovadă verdictele ei la ”cald” de la Cannes !), fie că încearcă în mod voluntar să ne inducă în eroare, punând flou acolo unde ar trebui să fie șarf ! Scuzați-mă, am poate o naivitate de novice în această chestiune sau, într-adevăr, un simț hiperdezvoltat și probabil nevrotic al ordinii , dar nu cred că mai trebuie adăugată confuzie la lumea și așa prea confuză în care trăim... Nu cred
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
aceștia au ridicat crima de stat la rangul uneia dintre artele frumoase ; în orice caz, au ridicat-o la rangul de film. Reconstituirea lui Calotescu nu e Cinema, e doar propagandă turnată pe peliculă, în scop (care, nu-i așa, scuză mijloacele) didactic. Dar, în didacticismul său rudimentar, poate suplini un scurt curs de leninism-stalinism (versiunea Beria). Iar paradoxul face ca astăzi să avem nevoie de paranteze explicative, de contextualizări, de analize și eseuri psihodramatice pentru a înțelege : un film oarecare
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
se grăbesc să-i lase la creșa dintre blocuri, ca apoi să fugă să prindă autobuzul spre combinatul forestier. Neața, Mihăiță! Am impresia că dormi în sat de-o vreme. O, sărut mîinile! răspund eu doamnei care m-a salutat. Scuză-mă, nu te-am observat. Ce faci, îți duci perechea la creșă? Da, îi duc pe-ăștia mici. Cum rămîne însă cu răspunsul ? Dormi în sat, sau faci maraton în fiecare dimineață tocmai din Cartierul de Nord pînă în centru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tineri, ca noi, n-au fluturi; ei trebuie să lumineze, să poată atrage fluturii, să-i prindă cu delicatețe și să se bucure de ce-a dat Dumnezeu mai frumos pe lume, nu să-i cumpere cu 50 de lei. Scuză-mă! îl iau cu prietenie de braț, șoptindu-i: Am glumit... Îmi permit; ești prietenul copilăriei mele... Mă rog! strînge Ion din umeri, fă ce vrei, Mihai. Chiar și literatură. Dar ascultă-mă: păcat de tine! De mine?! Poate, Ioane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mine, rotindu-și-o peste cele trei inginere. Am o rugăminte la dumneavoastră: vreau un balon de sticlă Pyrex, cu trei gîturi. Nu avem, strînge din umeri doamna Petrache. Dumneavoastră? întreabă Vlad spre inginera Mugur. Nu lucrez cu așa ceva, se scuză inginera. Vă dau eu, zice Lidia și dispare în camera alăturată, de unde se întoarce cu un balon de sticlă cu trei gîturi, cu hîrtie în el, semn că a fost scos din pachet. Mulțumesc, domnișoară! se înclină Vlad luînd balonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu pantalonii peticiți și îndoit de la jumătate?! sare cu gura Luchian. Îi băiat tînăr, îi place să umble îmbrăcat bine și să meargă drept, cu fruntea sus. "Fruntea sus", după ce-a băgat-o pe aia la închisoare, mormăie Lupu. Scuză-mă! sare Luchian. Unul ca Vlad știe să se poarte cu o femeie ori cu o fată. Cine știe ce-o fi făcut aia, altfel nu era liber Vlad... Dar, schimbă tonul Luchian, devenind subtil, colegul nostru Petre Graur a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
citit în ziarul local despre cele trei sute de mii de ouă retrase din comerț, zău că nu te-aș crede. Da' ia zi-i: "musafira", cînd te-a întîlnit, nu ți-a dat cu ceva în cap? Nu. S-a scuzat că n-o să-mi mai poată cumpăra pick-up. "Un dobitoc, mi-a spus înciudată, s-a găsit să reclame că ouăle sînt stricate..." La care eu, zîmbindu-i cu candoare, i-am replicat: "Dobitocul ăla am fost eu". Acum, "musafira" servește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Așa-i! Trebuia să-mi dau seama... V-am pus să faceți un drum de pomană. Vă rog să luați loc în fotoliu pînă le semnez! Cristina, zice ea, mutînd privirea de la mine spre doamna blondă, te rog să mă scuzi un pic! Trebuie să semnez hîrtiile astea, e o chestiune urgentă. Ei, cum e cu cele două tone? S-a rezolvat? Da, surîde doamna blondă. Nici nu mă așteptam să se rezolve așa repede și bine. Actele sînt gata. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o scobitură, ca o vale pe o cîmpie verde, nesfîrșită, în care privirea mea se pierde cu nesaț... Pe doamna Teona privirea mea n-o deranjează deloc. Ba dimpotrivă: observ că pe buze și-n ochi îi înflorește un zîmbet. Scuză-mă că nu te-am întrebat: fumezi? zice, arătînd spre țigara din mîna sa. Nu, mulțumesc! De ce-mi mulțumești?! se miră. Doar nu te-am servit cu o țigară... Ei da! îmi zic eu. Doamna începe să se repete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la rînd, apoi m-a pus la punct: Ușa din dos a socialismului, băiete! Acestea nu-s conflicte de film! Noi avem nevoie de filme constructive, nu distructive! Brusc, mi-a pierit pofta de replică. Cineastul a înțeles, s-a scuzat că e tîrziu și a plecat. Fratele Marianei nu vrea bătaie de cap. El vrea subiecte "constructive" și să bea cîte un pahar... Poate, judecînd din alt punct de vedere, nu am fost "băut" de pomană. Chiar și în decembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o depășire. Miza conflictului este mică. O fi, dar e miza mea! vorbesc eu apăsat, cu vocea iritată. Ajunge cît s-au bătut eroii mei literari pentru cauze nobile, atît de nobile că nu se mai vedeau copacii din cauza pădurii. Scuză-mă! N-am vrut să te supăr! Eu, care toată studenția și-o bucată de vreme după aceea am locuit la gazdă, știu ce-nseamnă să te duci acasă și să n-ai liniște nici pentru citit o carte, darmite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ce text?! mă mir eu. Cum ce text! N-am discutat subiectul acela și-ai zis că-l scrii?! Că vorba aia, mormăie Lazăr, dacă e să montăm o piesă proastă, măcar să fie de-aici, din urbea noastră, să ne scuzăm că am dorit din tot sufletul să promovăm un autor local... Foarte bine! îi răspund. Apucă-te și scrie; subiectul îl știi... Lăsați acum. Vă certați acasă, intervine secretarul literar, știind că eu sînt bun prieten cu referentul, care, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privește lung, mirîndu-se de vocea aceea rece: "tovarășa Roman la telefon!" Ce faci?! îi spun, lovind-o ușor cu palma peste umăr, făcînd-o atentă să răspundă. Alo! Alo!... strigă Cristina în receptor, apropiindu-l de ureche. Brîndușa, sînt eu, Cristina; scuză-mă că te deranjez, dar voiam să... A, tu... zice tărăgănat Brîndușa. Ce-i? E ceva urgent? Nu de alta, dar s-a produs o avarie la combinat și e ședință mare... M-a scos dispecera din ședință, credeam că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fie calmă. Stai... nu... nu-nțeleg ce vrei, murmură doamna Cristina, m-ai trezit din somn, tocmai adormisem, ast-noapte am venit cu trenul... Mi-ai spus că te-ai întîlnit cu tovarășul Vlădeanu. Știi cumva unde poate fi găsit? Scuză-mă! surîde doamna Cristina, eu nu-s pe post de dispecer... Spune-mi măcar dacă știi unde s-a dus! strigă Brîndușa. S-a întîmplat un accident la combinat. Este căutat. Doamna Cristina face ochii mari spre mine. Eu simt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
exclamă Luchian, scoțîndu-și nervos mănușile, mototolindu-și-le. Auzi: să-și ducă băiatul la film... Chestie vitală: să vadă băiatul desene animate !!... Fiecare om încearcă să realizeze un echilibru în familia lui, spun eu așa, într-o doară, să-l scuz pe Graur. Ce echilibru? Petrică nu era așa înainte. Îmbătrînim, domnule, îmbătrînim, asta-i! Ne gîndim la pensie, la tihnă... Știi ce-a făcut Graur azi? Întorc capul spre Luchian și strîng din umeri. Bag dosarul cu documentația tehnică în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea! Clar? Îl privesc îngrozit, uitînd de durerea spatelui lovit, gîndindu-mă că, așa înfuriat cum e, Vlad ar putea să mă arunce în jos, pe scara metalică, aflată la doi pași. Mă, e clar?? îmi strigă Vlad. Da, încuviințez eu. Scuză-mă! Credeam... Să nu crezi nimic! Să fii sigur, scriitorule, și-apoi... Tu, zice după o pauză, domolindu-se, lăsîndu-și în jos brațul cu care m-a amenințat, ești singurul care știe precis de prietenia mea cu ea, pentru că ți-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scrii în declarația aceea, fă-i pe plac Brîndușei, altfel, canalia asta îi poate îndruga soțului tău verzi și uscate, poate arunca piper în familia ta, fericită foc dealtfel! Mihai!! strigă Cristina așa de tare, că depărtez receptorul de ureche. Scuză-mă! spun încet, istovit. Te-am întrebat doar... Nu știu, Cristina, nu știu. Dar ce-are a face?! Chiar dacă n-are dovezi, Brîndușa le va obține pînă la urmă... Dă-i declarația! Ce mai contează ce-ai să spui tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
frumos mi-ar sta să fiu prieten cu nu știu care femeie neconsolată: bărbatul ei, un dobitoc dealtfel, s-o țină vorba lui William Gibson pe post de "cîrpă în care-și suflă nasul", iar eu să văd în ea "madona pura"... Scuzați, domnilor! Nu-mi place să fiu rezerva nimănui... Bine, Dinule, la atît se reduce dragostea pentru tine?! mă mir eu dezgustat. La "atît" se reduce în capul... altora, surîde el. Adică în capul nostru! pufnește provocator Vlad. Măi Dinule, eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pentru tine... Știu. Am simțit-o pe pielea mea azi. Dar ce rost mai are să discutăm?! Mai ales în prezența ta. Îmi ajunge o singură lovitură... Îmi pare rău, spune Vlad. Nu-nu, Vlad! fac eu semn, ridicîndu-mi palmele. Nu te scuza, că anulezi totul. Ai iubit-o și-i foarte frumos că nu mi-ai permis... Acul indicatorului de presiune se apropie de limită, semn că trebuie să fiu foarte atent, să pot începe un nou ciclu. Între mine și Vlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
așa, din senin, am primit un telefon: "Vlad, sînt Brîndușa. Deseară, începînd de la ora opt, te aștept!" Întîi am fost derutat, apoi m-am simțit umilit și am sfîrșit prin a mă înfuria. I-am dat telefon: "Brîndușa, sînt Vlad. Scuză-mă că nu pot veni deseară! Am o întîlnire". Peste trei zile, vine un control, de la protecția muncii, găsește ceva în neordine și-s sancționat cu cinci sute de lei. La cîteva ore după ce primesc sancțiunea, primesc iar o invitație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
același glas eu și Vlad. În interfon se aude cum pleacă o parte din cei care au stat în sala dispecerului central. Maistrul Cornea schimbă cîteva vorbe cu noi prin interfon, apoi discutăm cu Brăduț, Lupu și Luchian, care se scuză că nu mai pot rămîne. Plec și eu, Mihăiță, zice Graur. Salut! Mulțumesc, Petre! Și eu trebuie să-ți mulțumesc. Mi-a prins bine sfatul tău. Totul e să fii ferm. Am să-ți povestesc... Am auzit, îi spun, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la el venea doamna. Doar nu la mine! exclam eu. Unii așa ziceau, face un gest cu palma desfăcută Dinu. M-aș fi mirat. Normal! N-am eu față pentru una ca Brîndușa. N-am vrut să spun asta, se scuză Dinu și începe să se plimbe iar prin încăpere, dar cînd ajunge lîngă sacul de hîrtie, se oprește, îl privește lung, apoi, brusc, trage un nou șut în el, spărgîndu-l. Știi ceva, Mihai, îmi spune el, privindu-mă în ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să mi se dea un ceai cald. Indiferent cine-l pregătește? Indiferent! Dacă ai fi băiatul meu, ți-aș da palme! Norocul meu că nu vă sînt băiat. Pot să vă spun "la revedere"? Stai! strigă doamna. Ascultă-mă, Mihai! Scuză-mă că-ți zic pe nume, dar de vreo două zile, de cînd am aflat de tine, îmi place să mă gîndesc la tine ca la propriu-mi fiu. Gîndește-te o clipă c-aș fi mama ta... Mama! țip eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
c-aș fi mama ta... Mama! țip eu. Ascultă, doamnă! nu întinde coarda, că azi m-am specializat în a fi vulgar. Las-o pe mama să se odihnească în pace! Nu-i permit oricărei necunoscute să i se substituie!... Scuză-mă, te rog! îmi spune femeia pe un ton jos, plin de feminitate. Tac și-mi arunc o dată privirea peste rîndurile scrise, fără să pot înțelege ce scrie acolo; parcă aș citi într-o limba necunoscută. Bine, doamnă, îngîn eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]