KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...194 195 196 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

inerent, pentru celelalte subclase sintactice există mai multe posibilități de analiză: se din structura inacuzativelor reflexive derivate poate fi considerat o marcă inacuzativă (numită și incoativă, dar acest termen nu acoperă toate situațiile), dacă se adoptă o analiză de tip sintactic, sau se poate considera, în spiritul analizelor adoptate în această lucrare, că este vorba de un se inerent, varianta reflexivă rezultată în urma operațiilor lexicale fiind listată în Lexicon alături de cea tranzitivă; analiza de tip lexical poate explica și existența variantelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reflexivă rezultată în urma operațiilor lexicale fiind listată în Lexicon alături de cea tranzitivă; analiza de tip lexical poate explica și existența variantelor duble, reflexivă și nereflexivă, atât pentru inacuzativele primare, cât și pentru cele derivate, problemă pe care analiza de tip sintactic nu o poate rezolva. În fine, în ultima secțiune am prezentat, pe scurt, problema adjectivelor ergative și a relevanței clasificării adjectivelor românești în ergative și inergative (după modele propuse pentru italiană, franceză, germană, neerlandeză). În absența unor teste sintactice pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tip sintactic nu o poate rezolva. În fine, în ultima secțiune am prezentat, pe scurt, problema adjectivelor ergative și a relevanței clasificării adjectivelor românești în ergative și inergative (după modele propuse pentru italiană, franceză, germană, neerlandeză). În absența unor teste sintactice pentru verbele ergative românești nu se poate proba statutul de adjectiv ergativ al unui element lexical, de aceea am lăsat deschis acest subiect. Capitolul 4 TESTE SINTACTICE DE DELIMITARE A CLASEI ȘI RELEVANȚA ACESTORA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ 1. PRELIMINARII: TESTE

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inergative (după modele propuse pentru italiană, franceză, germană, neerlandeză). În absența unor teste sintactice pentru verbele ergative românești nu se poate proba statutul de adjectiv ergativ al unui element lexical, de aceea am lăsat deschis acest subiect. Capitolul 4 TESTE SINTACTICE DE DELIMITARE A CLASEI ȘI RELEVANȚA ACESTORA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ 1. PRELIMINARII: TESTE, DIAGNOSTICE, NEPOTRIVIRI Ideea folosirii testelor pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative provine din abordările de tip sintactic ale inacuzativității (vezi Capitolul 3, 4.1.); testele au fost aplicate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lexical, de aceea am lăsat deschis acest subiect. Capitolul 4 TESTE SINTACTICE DE DELIMITARE A CLASEI ȘI RELEVANȚA ACESTORA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ 1. PRELIMINARII: TESTE, DIAGNOSTICE, NEPOTRIVIRI Ideea folosirii testelor pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative provine din abordările de tip sintactic ale inacuzativității (vezi Capitolul 3, 4.1.); testele au fost aplicate mai întâi pentru limbile italiană și neerlandeză. În acest capitol, voi prezenta tipurile de teste sintactice propuse pentru diverse limbi și voi analiza comportamentul verbelor inacuzative/ergative din limba

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Ideea folosirii testelor pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative provine din abordările de tip sintactic ale inacuzativității (vezi Capitolul 3, 4.1.); testele au fost aplicate mai întâi pentru limbile italiană și neerlandeză. În acest capitol, voi prezenta tipurile de teste sintactice propuse pentru diverse limbi și voi analiza comportamentul verbelor inacuzative/ergative din limba română față de aceste teste. Levin și Rappaport Hovav (1995: 3) numesc testele sintactice diagnostice pentru inacuzativitate, dar sugerează că acestea nu trebuie folosite în mod absolut. Autoarele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
întâi pentru limbile italiană și neerlandeză. În acest capitol, voi prezenta tipurile de teste sintactice propuse pentru diverse limbi și voi analiza comportamentul verbelor inacuzative/ergative din limba română față de aceste teste. Levin și Rappaport Hovav (1995: 3) numesc testele sintactice diagnostice pentru inacuzativitate, dar sugerează că acestea nu trebuie folosite în mod absolut. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 1995: 13) arată că o construcție poate distinge verbele telice de cele atelice, iar alta, verbele agentive de cele nonagentive, deci același

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1995: 13) arată că o construcție poate distinge verbele telice de cele atelice, iar alta, verbele agentive de cele nonagentive, deci același verb poate fi clasificat ca inacuzativ de un diagnostic, dar ca inergativ de alt diagnostic. Prin urmare, clasificarea sintactică a verbelor este determinată semantic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 14−15) atrag atenția asupra faptului că proprietățile semantice ale unui verb pot fi o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a trece diagnosticele de inacuzativitate: de exemplu, în neerlandeză

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativitate: de exemplu, în neerlandeză, selecția auxiliarului este sensibilă la telicitate (verbele telice selectează corespondentul pentru 'a fi'); chiar dacă telicitatea este componentul semantic relevant pentru selecția auxiliarului, acest criteriu se poate aplica numai dacă VP este intranzitiv în sens pur sintactic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 19) arată că diagnosticele pentru inacuzativitate sunt de două feluri: (a) de suprafață − cliticizarea prin ne în italiană, diagnostic care se aplică numai dacă argumentul unui verb inacuzativ rămâne în poziția postverbală în timpul derivării; inserția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
valabile pentru clasele de verbe din limbi diferite, existând numeroase nepotriviri (engl. unaccusativity mismatches). Problema diagnosticelor se pune diferit de la o limbă la alta. Steinbach (2004: 183−185) arată că, în germană, nu există dovezi clare că inacuzativitatea este codată sintactic; germana distinge inergativele de inacuzative numai în Lexicon, iar analiza anticauzativelor oferă argumente împotriva derivării sintactice a inacuzativelor. Van Hout (2004: 61) descrie situația din neerlandeză, unde predicatele telice cu un argument selectează auxiliarul zijn 'a fi' și formele lor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se pune diferit de la o limbă la alta. Steinbach (2004: 183−185) arată că, în germană, nu există dovezi clare că inacuzativitatea este codată sintactic; germana distinge inergativele de inacuzative numai în Lexicon, iar analiza anticauzativelor oferă argumente împotriva derivării sintactice a inacuzativelor. Van Hout (2004: 61) descrie situația din neerlandeză, unde predicatele telice cu un argument selectează auxiliarul zijn 'a fi' și formele lor de participiu perfect pot fi folosite ca modificatori prenominali, pe când verbele atelice cu un argument selectează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru a distinge între inacuzative și inergative, dar distincția există. Alexiadou (2001: 84) afirmă că rusa nu distinge între inacuzative și inergative. Relevanța testelor a fost și contestată. Mackenzie (2006: 182) − într-o carte care se ocupă chiar de testele sintactice folosite pentru delimitarea clasei incuzativelor − arată că sunt greu de găsit motivații pentru distingerea inacuzativelor de inergative atunci când subiectul este postverbal. Mackenzie (2006: 184) susține că diagnosticele pentru inacuzativitate sunt legate de structura informațională, deci nu sunt relevante pentru delimitarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru clasa inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial sintactică: morfologia participiului trecut blochează sistematic externalizarea rolului tematic al subiectului, de unde rezultă că participiile inergative nu pot funcționa ca adjective. Există însă și excepții 6, semnalate de Mackenzie (2006: 139): sp. cenados, resididas it. cenata, mangiati engl. travelled, studied. Levin

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
existențială a poziției subiectului, în cazul pasivului; R, identificarea subiectului cu poziția obiectului, în cazul reflexivului; R și/sau E, adăugarea unei poziții de subiect inerte din punct de vedere vericondițional, în cazul inacuzativelor. În această teorie, auxiliarele sunt considerate, sintactic, modificatori verbali, iar, din punct de semantic, funcții care se aplică de la proprietăți la proprietăți. Auxiliarele pot fi sensibile la semantica elementelor pe care le modifică. Astfel, dacă în spaniolă auxiliarul ser este selectat atunci când sunt implicate proprietăți inerente, esențiale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verifice prin a fi. 3.2. Relevanța selecției auxiliarului ca diagnostic inacuzativ a fost pusă la îndoială. Grimshaw (1987: 254) consideră că selecția auxiliarului este fenomen neexplicat. Kayne (1993)14 susține că selecția auxiliarului este un epifenomen al unei operații sintactice care încorporează o prepoziție abstractă și nu are legătură cu Ipoteza Inacuzativă. Folosind exemple dialectale, Kayne (2000: 116) demonstrează că selecția auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este susținută de Manzini și Savoia (2007: 198

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
creat creația. ● Inacuzativele nu acceptă obiectul intern: *a coborât coborârea 19 *a sosit sosirea. Hill și Roberge (2006: 17) arată că identitatea semantică dintre V și O este suficientă pentru ca aceste nume să fie considerate obiecte din punct de vedere sintactic; numele sunt legitimate ca obiecte ale rădăcinii V în virtutea asemănărilor semantice; deplasarea acestui obiect este permisă, dar nu e disponibil niciun caz și niciun rol tematic. Posibilitatea apariției complementului intern a fost studiată de Creția (1956). Autorul înregistrează situații diferite

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1956: 118) Și se veseliră veselie îngerească (Ispirescu, L, 70, apud Creția 1956: 118); în acest exemplu, apare un complement intern al unui verb reflexiv inerent 21; (d) structura verb + substantiv cu același radical reprezintă o figură etimologică, diferită inclusiv sintactic de situațiile anterioare, folosită pentru expresivitate: a muri de moarte ocărâtă (Coresi, C2, 89, apud Creția 1956: 119) Iară ei cu jurământ s-au jurat înaintea lui (Ureche, Let., 143, apud Creția 1956: 119). În privința evoluției istorice a complementului intern

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu incapacitatea verbului de a atribui/verifica trăsătura de Caz acuzativ, nici cu o reducere a valenței, așa cum s-a propus (vezi Capitolul 3, 6.2.), ci este un morfem mai degrabă lexical/inerent, a cărui apariție nu are consecințe sintactice, așa cum am arătat în concluziile Capitolului 3. Testul complementului intern se poate folosi, însă cu prudență: pentru stadiul actual de limbă, verbele inacuzative nu acceptă obiectul intern, care însă poate apărea pe lângă unele verbe inergative. Restrângerea diacronică a apariției complementului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este întotdeauna de tip activitate/proces, obiectul nu trebuie lexicalizat (ca să măsoare evenimentul), pe când cea de tip supin + obiect denotă o schimbare, o activitate. Nominalizările de la același verb folosesc sufixe diferite, rezultând nominalizări de tip eveniment cu trăsături aspectuale și sintactice diferite (contribuția semantică a sufixului): ● nominalizările infinitivale apar numai în structuri cu obiect, care exprimă schimbări; sufixul de infinitiv este [+ Telic], perfectiv; infinitivele sunt polisemantice, ușor recategorizabile ca activități; ● caracteristica sufixului de supin este apariția în structuri cu subiect, din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
faptului că DEX nu este foarte consecvent în înregistrarea formelor nominalizate, am folosit motorul de căutare Google pentru a verifica existența formelor. Analiza contextelor în care apar cele două tipuri de nominalizări dovedește că nu există o diferență de comportament sintactic între acestea, ci numai o preferință de utilizare a supinului în anumite contexte, eventual marcate stilistic. 6. TESTE CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN ALTE LIMBI ROMANICE Pentru unele dintre limbile romanice (în special pentru italiană − vezi Capitolul 3, 7., pentru testele inventariate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este determinată discursiv. Funcția discursivă a inversiunii locative este aceea de focus prezentativ. 7.3. Construcții rezultative Construcția rezultativă nu reprezintă un test neechivoc, deoarece este acceptată numai de unele inacuzative, dar și de unele inergative, însă numai în condiții sintactice speciale (b): (a) The river frose [solid] ' Râul a înghețat [bocnă]' ( b)*John laughed sick/John laughed himself sick 'John a râs bolnăvicios' (apud Avram 2003: 183). Avram (2003: 183−184) observă că inacuzativele telice pot fi coocurente cu structuri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Hovav (1995: 56). În limba română (vezi Croitor 2008b: 305; Baciu 2007: 55), construcțiile rezultative (predicative suplimentare) pot apărea atât cu verbe tranzitive (a), cât și cu inacuzative (b), însă acest tip de structură nu poate fi considerat un test sintactic, deoarece este limitată la o clasă foarte restrânsă de verbe: (a) A tăiat fructele cubulețe/merele felii Toate ramele au fost pictate negre A vopsit gardul verde A umplut paharul ochi ( b) Paharul a căzut de pe masă și s-a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o prepoziție locativă precedă verbul. În folosul demonstrației că reflexivele nu sunt inacuzative, Reinhart și Siloni (2004: 175) arată că reflexivele rusești nu trec acest test. 9. DE CE NU FUNCȚIONEAZĂ (DECÂT PARȚIAL) ACESTE DIAGNOSTICE PENTRU LIMBA ROMÂNĂ? Lipsa unor teste sintactice relevante pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative/ergative din limba română a determinat apariția unor afirmații cum este aceea că sintaxa limbii române nu pare să fie sensibilă la distincția ergativ−inergativ (Avram 1999: 508), în română, distincția dintre inacuzative și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de loc). Neamțu (1986) demonstrează că predicatul nominal are un caracter neunitar, la nivel atât gramatical, cât și lexico-semantic și contestă încadrarea verbului a fi în clasa copulativelor, această încadrare fiind rezultatul transferării opoziției verbe semantice/verbe asemantice la nivel sintactic (Neamțu 1986: 70). Din punct de vedere semantic, a fi nu și-a pierdut sensul inițial, existența, ci a avut loc o deplasare a afirmației de la subiect (Pământul este) asupra unei caracteristici a subiectului (Pământul este rotund) - Neamțu (1986: 73

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
predicațiilor de stare, cuprinzându-se într-un sistem comun de interpretare și predicația locativ-situațională. 2.1. Din istoria interpretării verbului a fi În timp, verbul corespunzător sensului 'a fi' a primit diverse interpretări de tip logic, logico-semantic, istoric și comparativ, sintactic. Majoritatea acestora încearcă să diferențieze valorile verbului și să surprindă prin clasificări diferențele și asemănările dintre acestea. 2.1.1. Interpretarea din logică Frege (1892)1, în cadrul teoriei sale despre referință, face distincția (logică și gramaticală) între 'a fi' copulativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]