8,805 matches
-
lui Finn și-l trage mai aproape de corpul ei aproape gol. — Îmi pare bine să te cunosc, zice ea, privind-o pe Vanessa cu ochi de șerpoaică. Finn mi-a povestit atâtea despre tine, nu-i așa, iubitule? În mod straniu, Finn pare să nici nu conteze în această dispută. Îți dai seama de asta fără nici un efort. Este o rivalitate între două femei care și-au declarat război de cum s-au văzut pentru prima dată, sau, ca să fim mai corecți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
s-ar părea că se datorează prestației lui ca organizator al jocului. Se aleg portarii și se amenajează porți din prosoape și haine. Nu-mi dau seama cât este scorul, dar, la urma urmei, nici nu mă interesează. Mă simt straniu de liniștită, în ciuda iadului din jurul meu. Jake mi-a răspuns la mesaj, iar eu am făcut pace cu lumea! Este foarte relaxant să zaci pe o bancă sub cerul înstelat, în aerul înmiresmat al nopții, privind o hoardă de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îmi spun că seara asta a fost o scăpare de moment. Cred că Jake a avut dreptate, până la urmă: el a fost doar o treaptă pentru mine, și nu destinația mea. O experiență de deconectare și nu dragoste adevărată. E straniu că, în ciuda tuturor tâmpeniilor și jocurilor absurde, a reușit totuși să pună punctul pe i cu privire la situația noastră; și e ironic că, deși la început nu am fost de acord cu el, acum am ajuns să accept opinia lui, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
adevărata lor lumină. A fost o dezbatere asupra a ceea ce am putea numi formalități liturgice, spiritele s-au cam Înflăcărat, dar să nu facem din țânțar armăsar. Vezi, dragă Pierre, nu exclud deloc prezența În casa dumitale a unor entități stranii, e lucrul cel mai firesc din lume, dar, cu un minim de bun-simț, s-ar putea explica totul printr-un poltergeist” „A, asta nu exclud”, zise Bramanti, „conjunctura astrală În perioada asta...” „Păi, vedeți! Hai, o strângere de mână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cataroiul în mână, într-o poziție destul de stupidă. Apoi realiză că nu era un banal cataroi, ci o cărămidă, acea îmbinare de argilă, apă și foc pe care Sfinții Părinți o foloseau în demonstrațiile lor, când voiau să explice natura stranie a Sfintei Treimi. Pe lângă el se scurgeau șiroaie de oameni în căutare de pradă și de distracție: unii alergau să prindă rând la bancomate, alții să golească tarabele din piață sau să-și ia pantofi ieftini, chinezești, să aibă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
singur sâmbure. Îmi răspunse smulgându-se din rădăcinile cu care-i invadasem interiorul. Pentru ultima oară. Tu nu vei muri. De unde știi? Ce poți tu să mai știi? Știu, pentru că am desenat! Ți-am desenat privirea, însă ochii tăi, ce straniu, îmi ieșeau din ce în ce mai negri, mai încordați. Ți-am desenat cuvintele și ele mi-au ros foaia pe care le închegasem. E drept, mi-ai mâncat voința pas cu pas, dar înțelegerea nu mi-o poți lua. Tu nu vei muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Oricum, nu credea o iotă din toate explicațiile astea incredibile.Tot ce avea de făcut era să traverseze aceleași medii în care evoluase Leonard Tupilat, singura sursă de adevăr. Și până la urmă de unde fixul ăsta cu personajul dispărut în mod straniu? După operația de anevrism, când doctorii îi crăpaseră capul ca pe un bostan și-i descâlciseră încrengătura de mațe din creier, îl vizitase la spital un individ care se recomandă Arthur. Părul și mustața îi erau albe, vorbea stricat românește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
am stofă de Cezar. Sunt doar un beduin traversând sahara orașelor în căutarea plantațiilor de ionatani”. Așa se chinuia inima blândă a Patronului în zilele acelea friguroase de sfârșit de an. Numai eu puteam deosebi pe chipul lui o lumină stranie - parcă ironică la adresa acelei campanii care funcționa ireproșabil, irefutabil. Ceilalți puneau lumina aceasta pe seama beției triumfului; eu însă anticipam tragedia. Amintirile astea nu fac decât să-mi adâncească tristețea și disperarea. Dacă n-ar fi țipetele lui tanti Clemanza și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe Sluts, Interracial, Up-skirts, Dirty Teens, Cumshots, Gangbang etc. Optă totuși pentru Dad and Daughter și Horny Moms. Repede scoase șervețelele, ceasul, apoi trase de curea, descheie șlițul. Voia să scoată un timp mai bun decât data trecută. în mod straniu, monitorul se albi. Niște litere de culoarea pielii se așternură într-o frază. Începu să citească: Știți care e diferența între un bou și o vacă?..........când este muls, boul zâmbește..... - Hai măi, șefa! acuma de ce mă demotivezi? Știi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Sfânta Treime și poza lui Leo, care fluieră admirativ. L XXVII La începutul lui septembrie, Sabina s-a întors în București. Era slabă ca un țâr. N-a vrut să-mi spună nimic. În schimb era flămândă de dragoste. Era straniu să posed o femeie ca un șiret. Se încolăcea în jurul meu cu înfrigurare. Îi simțeam coastele, oasele umerilor, claviculele. La un moment dat a făcut podul și am pătruns-o de deasupra. Cu o mână o susțineam de spate. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
gest nervos. M-a îmbrâncit pe pat. A sărit deasupra mea ca un tigru. Niciodată nu o văzusem atât de pasională. Cu coada ochiului am zărit, pe noptiera de lângă pat, o pungă cu pastile verzi. Din nou mi se părea straniu să fac dragoste cu o femeie atât de slabă. Aveam impresia că eram violat de un schelet. Sabina se mișca sălbatic. Prefera poziția misionarului. Apoi a scos un fel de hohot scurt: poate rămân gravidă! Imediat am încercat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se născuse pe cale naturală cu buzele, sânii și vocea siliconate. La Universitate am ajuns cu metroul. Am prins coloana de mineri de 14.30. La scuarul Kogălniceanu s-a făcut joncțiunea cu muncitorii ieșiți din schimbul întâi. Mi se părea straniu să mărșăluiesc alături de fețele acelea săpate, sălbatice, ițindu-se din pufoaice prăfuite. În mâini, fețele-de-mină duceau ghioage, răngi, hârlețe. Coloana uriașă scanda la unison: „A-sa-si-nii!” sau „Sus în deal la Cotroceni cântă cucuveaua/Ilici, gata, și-a găsit în sfârșit beleaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sufletească. Stau foarte departe, n-are rost să te car până acolo. Nu contează, sunt obișnuită cu drumurile lungi, ai uitat? Am privit-o de jos în sus: zulufii îi erau îmbibați de albastru de metil, ochii mov îi luceau straniu, sânii în formă de banană, ca de negresă, împungeau tricoul lălâi și lung până la genunchi. Iar era machiată strident, cu negru; cozile din jurul ochilor iar se prelungeau spre urechi, un coș rotofei îi iar înflorea pe nas, tălpile de 20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și devitalizant, într-un căscat ca de hipopotam al Timpului. Acum, când melanjul evenimentelor oribile și extraordinare ce s-au succedat, s-a consumat deja, precipitându-se într-un anonimat cotidian relativ și, parțial, nemeritat, iar ecoul lor teribil și straniu se va fi estompat și el, treptat-treptat, în plasa vulnerabilă a amintirii, putem afirma cu tărie că așa a început totul: Cu o voce subțiratecă, ciudată, surdă, de contra-tenor răgușit, ce a ales să-și exhibe oclusivele glotale, la finalul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
robotu' la priză! îl ponegrește și Vierme. Iar Sile, pare să-i dea dreptate momentan, Micuțului. Mai întâi, Matahala paralizează ca hipnotizată, petrecând cu privirea balansul lichidului auriu, șampanizat, cu bule mici, din recipientul agitat prin fața sa, de piticotul cel straniu. Încet-încetișor, bălăngănindu-și tălpile bocancilor, expandate de un platfus dublu, uriaș, Sile se urnește și se dislocă pe tânjeală înscriindu-se, cu o dexteritate lentă, de vâslaș, pe o traiectorie aproximativă, cu apexul și punctul de coliziune, în încheietura mâinii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
rasat, doar plastronul alb, orbitor de alb, al cămășii sale de mătase (cu bumbi minusculi de agată și cu manșete scrobite, răsfrânte, butonate în aur) proiectând o oază de lumină, ce accentua până la nefiresc, oximoronic, aureola de întunecime profundă și stranie a personajului. Geamănul constipat al lui Dracula! Parol! îl categorisește mental Avocatul. Cu un gest repezit, care se dorește a fi prietenos, custodele își invită oaspeții întârziați, în holul din capul monumentalei scări interioare, din marmură șlefuită, ce urca maiestuoasă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
se reașează resemnat pe scaun, lângă Apostat și se scufundă iar în muțenie. BEELZEBUB III La masă, revenise întrucâtva buna-dispoziție. Cu irascibilul de Cezărică continuînd să doarmă și să sforăie alene, scos momentan din schema jocului, cu toată acea ultimă stranie manifestare, restul amicilor priveghetori, căpătase iarăși chef de flecăreală. Of, noroc că s-a culcat Aligatorul, cu muștele și cu aiurelile lui! oftase Buletin. Tonul antrenului, ca de obicei, îl dăduse Iulică: Domnu' Dan, ești mata în regulă? Pe cinstitelea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
față, ca la vreo sută de metri distanță, către gardul dărăpănat al Uzinelor "1 Mai", se propagă amețitor o linie de fractură telurică, ca un pleznet de bici, eliberând din străfunduri emanații sulfuroase, fumarole, trosnituri, pârâituri, huruituri și niște irizații stranii, halucinante, nebulos-roșietice. Spiritele focului! Se deschide riftul! Portalul! le strigă Îngerul, cu un glas bubuitor, pedepsitor. Acolo...! Uitați-vă! Acolo! Chiar acolo! Acolo este Poarta Iadului! Puțul urgiilor! Prieteni... Ceea ce-mi aduce bine aminte gândește absolut pe-alăturea, Poetul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de scânduri, ședea cu șapca pe genunchi, mut, neclintit, parc-ar fi fost de piatră! Surprins de întrebare, făcu un început de mișcare să se scoale în picioare, își luă seama și se înțepeni mai tare pe loc. Răspunse gros, straniu, ca din altă lume: ― De... Titu Herdelea întoarse capul spre el, uimit. În întuneric, desluși o față osoasă, negricioasă, din care scăpărau doi ochi aprinși. Mâinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi, împreunate într-o crispare stângace, înfricoșate parcă să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că străinul trage cu coada ochiului spre dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din când în când neîncrezător și răgușit. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri, care ardeau straniu, cu mustața mică, răsucită. Purta un veston negru de sub care atârnau jur-împrejur poalele cămășii țărănești înflorite. ― Eu sunt învățătorul, domnule! Titu Herdelea se prezentă ceremonios și explică în câteva cuvinte cum a ajuns în Amara. Intrară în casă. Învățătorul îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
E idiot rău căpitanul ăsta! zise ea plictisită. Titu se socotea întrucîtva tovarăș și complice. Aflîndu-se acuma între patru ochi cu ea, i se păru și mai frumoasă, decoltată adânc și cu brațele goale cum era, și cu o strălucire stranie pe figura-i enigmatică. Îi șopti cu entuziasm reținut: ― M-am ales și eu cu ceva din pățania de azi, că v-ați încolăcit brațele pe gâtul meu cu atâta ardoare de parcă... ― Vezi, nici nu mi-am dat seama, zâmbi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
instinctiv și, după câteva secunde, șopti: ― Așteptai pe cineva? Când tânărul vru să răspundă, altă întrebare îl iscodi cu un surâs tulbure: ― Nici pe mine? El tăgădui din cap. ― Și vezi, eu totuși am venit! murmură ea cu o privire stranie, înfășurată în haina de iarnă, cu blana de vulpe în jurul gâtului, cu o căciuliță de catifea înfundată pe cap, fata parcă răspândea o lumină vaporoasă în odaia ce se lupta cu amurgul. ― Ai adus bucurie în camera asta mohorâtă... Titu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ființa ei. Mereu i se năzărea că aude pași, prin grădină sau prin celelalte camere, că a bătut cineva în geam, că o mână a încercat clanța de la vestibul... De câte ori ajungea în semiluciditatea ce prece-dează somnul, câte un zgomot nou, straniu, o făcea să tresară, să-i îndepărteze odihna. De-abia spre dimineață, după ce a ascultat un răstimp cum își răspundeau cocoșii din sat, vestind apropierea răsăritului, a adormit de-a binelea. Tot un cântec de cocoș, sub fereastra ei, în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și gălăgioasă, nu se dădea deloc dusă, parcă și-ar fi pierdut somnul. Chiotele unei bucurii năprasnice înăbușeau trosniturile focului, în lumina roșie, oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă, cu glasuri aspre, hârbuite, care se topeau într-un zgomot straniu, izbucnit parcă din rărunchii pământului... Târziu, după miezul nopții, coperișul cu căpriorii arși se prăbuși peste tavanul etajului. Un nour uriaș de scântei răbufni brusc și se împrăștie în văzduhul roșu, urmat de un cârd de flăcări proaspete, desprinse din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
apăreau îmbinări de nici un fel, suduri, blindaje, joncțiuni de panouri separate realizate după metodele cât de cât identificate. Nava străină dădea impresia că mai degrabă a crescut ca o ființă vie și nu că a fost fabricată. Era cu totul straniu. Cu excepția metodei de construire, eroii noștri erau siguri de faptul că aveau de a face totuși cu o navă. Buimăciți de această viziune, niciunul dintre ei nu se gândea la avantajele financiare pe care ar putea să le procure această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]