8,296 matches
-
furnici, o piatră unde din când în când se adăpostea o ființă vie, un scarabeu, sau o șopârlă, sau o iluzie. Găsit păru că răsare de nicăieri, nu e aici și deodată este, își puse brusc labele pe genunchii stăpânului, stricându-i postura de contemplator al vanităților lumii care-și pierde timpul, sau crede că-l câștigă, punând întrebări furnicilor, scarabeilor și șopârlelor. Cipriano Algor îl mângâie pe cap și puse altă întrebare, Ce vrei, dar Găsit n-a răspuns, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în gura mare. Începând din ziua aceea, Cipriano Algor își întrerupse lucrul în olărie doar ca să mânânce și să doarmă. Puțina lui experiență tehnică îl făcu să încurce proporțiile de ghips și de apă în fabricarea jumătăților de mulaje, să strice tot când greși cantitățile de lut, apă și dizolvant necesare pentru un amestec echilibrat de barbotină de umplere, să toarne cu excesivă rapiditate amestecul obținut, creînd bule de aer în interior. Primele trei zile le pierdu făcând și refăcând, cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
terminate care, în fiecare zi, sunt transferate pe planșele de uscare, afară, la umbra dudului negru, dar acestea, fiind așa de multe și nedistingându-se una de alta, nu cer altă grijă și atenție decât cea indispensabilă ca să nu se strice în ultimul ceas. Pe Găsit au fost nevoiți să-l lege ca să nu se urce pe planșe, unde, fără îndoială, ar face cea mai mare stricăciune văzută vreodată în turbulenta istorie a olăriei, bogată, așa cum se știe, în cioburi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să te gândești ce s-ar întâmpla dacă câinele se va urca pe planșe, câtă muncă vom pierde, Va fi mult, va fi puțin, o să vedem imediat, dar, dacă se întâmplă, mă angajez să refac toate păpușile care se vor strica, poate așa te voi convinge să mă lași să te ajut, Nu vorbim despre asta, du-te la experiența ta pedagogică. Marta ieși din olărie și, fără să spună un cuvânt, desprinse lanțul din zgardă. Apoi, făcu câțiva pași spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
reuși să-și stăpânească agitația interioară. Oricum, spunem noi, alții au făcut mai puțin, dar și-au imaginat mai mult. Pachetul pe care Marçal îl lăsase la gardianul de la poartă conținea două măști, nu una. În caz că vreuneia i s-ar strica sistemul de purificare a aerului, spunea biletul. Și din nou rugămintea, Ai grijă de Marta, te rog. Era aproape ora prânzului. O dimineață pierdută, își spuse Cipriano Algor, amintindu-și de mulaje, de lutul care aștepta, de cuptorul care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
s-a dezgustat cu totul de mine; când a fost prea târziu ca să se mai schimbe ceva. Uneori, părea ros de regrete. Atunci încerca să fie binevoitor cu mine. Dar de fiecare dată se întâmpla că făceam o gafă care strica totul și ne readucea pe poziția inițială de combatanți; el pentru a-și impune ideile cu forța, eu pentru a le lua în derâdere. Când mă certa, trânteam ușile prin toată casa până ce biata mama, care era din ce în ce mai bolnavă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu atât mai mult cu cât el, comparându-mă probabil întruna cu Dinu, nu-și ascundea dezamăgirea din ce în ce mai adâncă pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume ca să nu mai fie posibilă nici o confuzie între mine și cel dispărut. Stricam tuburile cu vopsele sau intram în casă plin de noroi murdărind covoarele. Și de câte ori tata avea accese de mânie sau crize de disperare, mulțumirea de sine se clătina, se prăbușea; de aceea a început să vadă cu timpul în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-i dădeam nici un răgaz și nici o speranță și nu m-am lăsat până ce n-am simțit că răceala tatei, apoi antipatia lui s-au schimbat în ură. Își aranjase viața destul de bine, cu gloria se descurca, iar eu îi stricam reputația; era peste puterile lui să se împace cu asta. De câte ori primea oaspeți și avea nefericita inspirație să mă închidă în cameră, băteam cu pumnii în ușă până ce, dacă nu era larma prea mare și se auzeau zgomotele, se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dai seama, Daniel, ce mândri vom fi când vom veni să-ți vedem operele la muzeu? Vom povesti tuturor că te-am îndemnat noi să te înscrii la Belle Arte”. Erau foarte drăguți și le-am mulțumit ca să nu le stric seara. A doua zi mi-am luat geamantanul de carton în care aveam câteva schimburi și un caiet de desen, ieșind pe poartă. Știu câte confesiuni au un unic scop: de a ascunde adevărul. Cum eu, însă, n-am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
imenși de argint, în formă de lăcustă, care-i dădeau un aer ațâțător. Avea ceva ciudat, absent și trist în atitudini și mă irita faptul că nu reușeam să-i surprind cât de cât expresia în sculptura la care lucram. Stricam piatra fără să izbutesc nimic. Nervos, i-am cerut să-și scoată cerceii, ca să nu-mi mai distragă atenția. N-a vrut. Nu accepta să se despartă de ei. I-am cerut încă o dată același lucru, de data aceasta iritat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am revenit, mi-am dat seama că mă prăbușisem în curte. M-am întrebat dacă inima fusese de vină și-mi dăduse un avertisment sau nervii mei cedau, suprasolicitați de o meserie pentru care nu aveam chemare; în ultimele săptămâni stricasem câteva bucăți de marmură fără să scot nimic ca lumea din ele. Ascultam bâzâitul viespilor și filtram lumina aurie de toamnă printre gene. Mi-ar fi părut rău să mă despart de viață, păcătos de dulce și pentru un ratat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe ușă, închizând-o cu grijă, ca să nu mă supere și mai rău. Am pornit din nou spre administrație cu gândul să cer o cameră mai ferită, unde să nu mai fiu la discreția bătrânilor pisălogi. Filip reușise să-mi strice ziua. Văzându-mă, Arhivarul a început să-și tot fixeze, încurcat, ochelarii pe nas. I-am spus ce se întâmplase. El dădu înțelegător din cap. Știți cum sunt bătrânii, mă consolă. Pe urmă, pe un ton îndatoritor, mă încredință că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el că avusese un talent ieșit din comun. I se prevăzuse o carieră artistică strălucită. O decepție sentimentală însă, luată prea în serios, stricase totul. Tânărul pianist îndrăgostit a vrut mai întâi să se sinucidă. S-a hotărât apoi pentru o sinucidere ocolită: a sacrificat muzica. Mai târziu când s-a desmeticit, a fost prea târziu. N-a mai reușit decât să cânte într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
liber închipuirii, să mintă, să viseze, să-și remodeleze amintirile, de parcă timpul era de ceară, și se fereau cu grijă să se mire de alții pentru ca la rândul lor să fie crezuți. Numai când apărea Arhivarul deveneau reticenți și stânjeniți, stricând, atunci, totul. Antipatia pe care mi-o inspirase omul dintre hârțoage și care sporise destul de repede (se pretindea istoric de meserie, dar în afară de istoria azilului nu știa probabil nimic), mă făcea să nu văd cu ochi buni stânjeneala și teama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care are un fir lung ca să poată fi utilizat în ambele încăperi (în spatele meu e o cameră unde lucrează două funcționare îmbrăcate în halate albe). Doctorul B. examinează analizele. Zice: „Par bune. Una singură îmi dă de gândit. N-ar strica, poate, să le repetăm”. 11 ianuarie Înoți într-un râu, fiind în același timp dus de curenții apei. Așa e viața. Chiar dacă am înotat, curenții m-au dus unde au vrut ei. 12 ianuarie Augusta m-a văzut abătut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
februarie Am păstrat multă vreme trei sticle de vin prăfuite și sigilate, primite în dar. Mi se părea un sacrilegiu să deschid una. Azi m-am hotărât să încerc totuși. Am descoperit că vinul păstrat cu atâta evlavie s-a stricat, s-a oțetit. 2 martie Cred că va trebui să urmez tratamentul recomandat de doctorul B. Înapoi în grote! Acolo e mântuirea. 4 martie Venind de la dispensar, m-am întâlnit cu J. Era îmbrăcat cu cojoc și cu capul gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vorbesc decât despre mine. Uneori mi-am zis că altruismul este o vorbă goală și că, din acest punct de vedere, nu mă deosebesc de alții decât prin abuz și prin faptul că eu nu ascund ce gândesc. Când se strica vremea, Dinu nu mai era deloc altruist; devenea un bolnav egoist care tremura pentru viața lui. De câte ori se lăsa o ceață deasă peste mare, îl vedeam cum intra în panică, lăsa totul baltă și se repezea să-și pună un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un pește. Apoi își relua, alături de ceilalți, dansul. Omul nu e niciodată în stare de așa ceva. Ori devine o brută, ori, dacă e împins de soartă, împotriva firii lui să ajungă la crimă, atunci se rupe în el ceva definitiv, stricându-i mecanismul vital. Cum s-a întâmplat cu Mefista. O vedeam uneori, de la fereastră, trecând pe țărm. Aduna scoici pe care le înșira pe o ață, ca pe mărgele, și uneori cânta. Era un cântec sfâșietor, care-ți rupea inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
capodoperă de kitsch, de un desăvârșit prost gust, pe care o cumpărasem tocmai din această cauză; mi se păruse că așa trebuise să arate ursitoarea mea. Am încercat să fac una măcar la fel, dacă nu mai onorabilă, și am stricat vreo trei bucăți de marmură fără să obțin nimic. Doar ultima încercare a fost mai de Doamne-ajută, dar și aceasta era mai grosolană decât modelul din memoria mea, arătând destul de clar posibilitățile mele de sculptor. Nu puteam să i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de dormit și, numai cu capul afară, mă uitam cum ardeau stelele. Eram ca un rege care domnea peste o mare tăcere. Cerul înstelat strălucea parcă anume pentru mine și, deși mă durea piciorul, adormeam fericit. După ce mi s-a stricat căruciorul, mi-am luat sacul în spinare. Pe drum, de fapt care drum? în întinderea aceea nesfârșită de nisip am întâlnit un necunoscut. N-am vorbit nimic unul cu altul toată ziua. Seara ne-am oprit să ne odihnim și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de nimeni, i-am declarat cu aroganță. Eu nu depind decât de talentul meu. Dinu mai făcu o încercare: — Nu crezi că un bărbat n-are voie totuși să se poarte ca un bădăran cu o femeie? Numai că a stricat totul vrând să întărească efectul vorbelor sale. — Daniel, e un fleac. Îi ceri scuze și, gata, ai închis incidentul. Nu mai ai dureri de cap. Am fost gata să-i amintesc lui Dinu povestea cu bătaia pe care o primise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mai prelungesc starea care-mi încălzise sufletul înainte. Am făcut o greșeală. A urmat singura frază pe care n-o așteptam: „Mă întreb câtă vreme o să continui această minciună”. Am tresărit. „Care minciună?” „Cum care? Cu Bătrânul. Și restul... Stricase totul. Bucuria mea s-a spart ca un vas de porțelan. Fără să sesizeze că înainta, de fapt, pe cioburi, Laura a socotit că era cazul să insiste: „Nu vezi că azilul trăiește în minciună? Aș prefera, te rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu vine nici un miros de putreziciune? Înseamnă că sunt viu și dacă sunt viu oricând pot să... pot să...” Nu știam cum să-i ameninț mai rău. Deodată mi-a venit o idee și am sărit din pat. Vroiam să stric pietrele funerare pe care le cioplisem. Nu mi-am găsit dalta, dar în starea de surescitare în care mă aflam nu mai puteam rămâne în cameră. Am ieșit pe țărm. Ceața dispăruse, iar marea ardea orbitoare în lumină. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
exista în mine. Îl purtam în mine, fără să știu, ca pe un virus. Sunt totuși un om norocos! E jalnic să-ți irosești viața și să n-ai curaj să te înalți măcar o clipă deasupra a ceea ce ai stricat, ai pierdut, ai irosit, să te ridici într-o furtună purificatoare. Numai de nu m-aș împiedica de ceva înainte să cobor în hangar, înainte să decolez, rămas bun, domnule... înainte să simt prima rafală de vânt... ah, cum curg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu se făcea să răspunzi că iezuiții știu Întotdeauna mai mult și decât dracul. Noi voiam o explicație mai seducătoare. Am descoperit-o destul de repede. Guillaume Postel, din nou el. Frunzărind istoria iezuiților a lui Crétineau-Joly (ce ne-am mai stricat de râs la numele ăsta nefericit) am descoperit că Postel, apucat de furiile lui mistice, de setea lui de regenerare spirituală, Îl urmase În 1544 pe sfântul Ignacio de Loyola la Roma. Ignacio Îl primise cu entuziasm, dar Postel nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]