5,450 matches
-
sa”... Ca o revelație făcută sufletului meu de cererea acestui copil, am recitat psalmul și l-am analizat cu toții, comparând omul cu un pom. Prin trup, prin organele lui, omul asimilează energiile pământului pe care le transformă printr-o lucrare tainică în cuvinte de comunicare a nădejdiei de viață veșnică: frunzele verzi; a dragostei de Dumnezeu, de părinți, de soție, de copii, de semeni; a actelor de binefacere, prin dăruirea roadelor, materia transfigurându-se din energie brută, amorfă, în energie spirituală
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
simțiți jignit că vă întreb, dar în afară de limba română, cunoașteți altă limbă străină? Una clasică, latină sau greacă? Ce legătură are cu limba? Dacă ați fi cunoscut greacă, nu multă, ați fi știut că vine de la grecescul mysticos și înseamnă tainic, ascuns, nu ieșit din minți sau zăpăcit, cum ați spus și cum v-au învățat cei rău intenționați în ignoranța lor. Cel care duce o viață mistică se împărtășește de cunoașterea unor taine, unor lucruri necunoscute celor mulți. Mai întâi
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
răul pe toată fața pământului. Să nu fie speranță de bine, de salvare, nici măcar după moarte; doar deznădejde și acceptarea sancțiunii morții atotputernice peste toți și peste toate. „Dar credința mea îmi spune/ că mult nu va zăbovi,/ printr-o tainică minune/ Crucea tot va birui!”, auzeam în surdină, în suflet. Ce simplă e sfințenia credinței! În toiul euforiei pe care mi-o dădea bucuria de a fi liber, începea să își facă loc ceva ca o grijă, ca o îngrijorare
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
se scăldau în lux, se dedau la jocuri obscene și la orgii cu lăutari țigani, și cu ciocoii. Viața la țară era "eternul spectacol divin al răsăriturilor de soare trandafirii, al apusurilor roșii, al amiezilor liniștite de vară, al serilor tainice și al nopților senine de iarnă, al pămîntului înghețat și al cerului înstelat parcă cu mărgăritare". "Țăranii duc astfel de vieți poetice și vor continua să ducă astfel de vieți, rămînînd superbi, "sălbatici" curați în țara asta a noastră". Iorga
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
înghesuie în grămezi mari, incoerente, diforme. La bază, sub nivelul fluxului, sunt căptușite cu o vegetație de alge brune, lucioase și urzicătoare, care degajă un miros neplăcut. Și totuși, în vârf, privite de aproape, oferă spectatorului o surprinzătoare bogăție de tainice bucurii. O sumedenie de râpe în formă de V care adăpostesc mici bălți sau straturi de prundiș cu pietre extrem de variate și de frumoase. Sunt și flori care izbutesc nu știu cum să-și împlânte rădăcinile în crestături: flori roz de limba-peștelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
uită la mine. Cu vărul James însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. În mod tacit, încă din fragedă copilărie, James și cu mine eram acut, suspicios, constant conștienți unul de prezența celuilalt. Ne urmăream unul pe altul și, printr-un tainic instinct, ne feream amândoi ca părinții noștri să-și dea seama de atenția reciprocă pe care ne-o acordam. Nu pot spune că ne temeam unul de celălalt; teama era toată de partea mea, și nu mă temeam propriu-zis de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lacrimilor de fericire, în noi se dechidea o spaimă cosmică. Desigur, țineam totul în taină, instinctiv. Colegii noștri de școală se obișnuiseră cu prietenia veselă dintre noi. Și totuși ne ascundeam, ne prefăceam a fi indiferenți și aveam locurile noastre tainice de întâlnire. Toate acestea, așa cum am spus, se petreceau instinctiv, nimic nu era dinainte discutat sau hotărât. Trebuia să ascundem taina noastră prețioasă, ca să nu fie atinsă, luată în râs, vătămată sau insultată în vreun fel. Părinții mei o cunoșteau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dată suspine de ușurare și de admirație; iar mie îmi creștea inima de mândrie. Era campioana la sărituri a școlii, a multor școli, precum și campioană la cros; Hartley întotdeauna în frunte, și eu aclamând-o alături de ceilalți și râzând de tainică bucurie în inima mea; Hartley, într-o liniște care-ți tăia suflarea, cățărată la paralele, cu coapsele-i goale, strălucitoare. Profesorul de gimnastică vorbea despre Olimpiade... Am fost împreună la prima comuniune, pentru ca iubirea noastră să primească binecuvântarea cerească. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu era o intelectuală sau o fată vândută cărților, dar avea înțelepciunea inocenților și discutam între noi asemeni îngerilor. Se simțea la largul ei în timp și în spațiu. O pot vedea zâmbindu-mi. Era frumoasă, dar avea o frumusețe tainică. Nu se număra printre „fetele drăguțe“ de la școală. Uneori fața ei arăta greoaie, aproape aspră, și când plângea, semăna cu purcelușul din Alice în Țara Minunilor. Era foarte palidă, și oamenii o socoteau bolnăvicioasă, cu toate că plesnea de vigoare și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că nu. Și, desigur, n-a știut nimic, nici verișoarele mele nu știau, îți aduci aminte cum țineam totul în secret când eram copii... — Da. Era ceva atât de prețios, Hartley. Desigur că țineam totul în secret. Era prețios și tainic și sfânt. — Așa încât nu exista nici o primejdie ca cineva din afară să-i spună... — Primejdie? Dar ce importanță avea? La urma urmei mă părăsiseși. — Ben era atât de gelos, e un om extrem de gelos... și la început n-am înțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un gen de stranie făptură spiritualizată, rafinată de suferință? Să fi fost acel ciudat aer de sălbăticie al frumuseții ei din tinerețe, pe care l-am iubit și l-am venerat, primul impuls profetic al unei spiritualități nepământene? Există sfinți tainici cu destine stranii. Și totuși nu, era doar o epavă, o sărmană ramură frântă, a cărei integritate, a cărei ultimă rămășiță de identitate fusese nimicită de forța crudă care o silise să-l abandoneze pe Titus. Dar, orice-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rari. Era încălțat cu sandale care-i scoteau la iveală picioarele albe, descărnate, cu degete lungi, osoase și apucătoare, care mă îngroziseră în copilărie. („Picioarele lui James sunt ca niște mâini“ îi spusesem odată mamei mele, de parcă descoperisem o diformitate tainică.) Când ne-am apropiat de casă, m-a întrebat: — Ce ai de gând să faci? În ce privință? — În privința ei. — Nu știu. Când pleci? — Pot s\ rămân până mâine? — În regulă. Am intrat în bucătărie și am luat automat platoul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mi-aș fi păstrat încrederea și poate că aș fi izbândit, aș fi reținut-o. Toți acești spectatori mă demoralizaseră. Peregrine își recăpătase, sau simula că își recăpătase obișnuita-i agresivă nepăsare. Stătea la taclale cu Gilbert. Acesta radia de tainica satisfacție a omului care a scăpat nevătămat dintr-o fascinantă aventură, și care de-abia așteaptă să trăncănească despre ea, într-un alt context. James părea ușor distrat, poate că melancolic. Titus părea rușinat și plin de resentimente. I-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
absurd. Dar dacă n-a fost James și, după cum susținea el, n-a fost nici Ben, atunci cine încercase să mă asasineze? Eram impresionat de jurămintele lui solemne, deși nu le puteam crede. Să fi fost Gilbert, înnebunit de o tainică gelozie din cauza lui Lizzie? Sau Rosina, răzbunându-și copilul pierdut? Poate că existau mai mulți oameni care aveau motive să-mi dorească moartea. Freddie Arkwright? De ce nu? Mă ura, și se găsise la ferma Amorne când Ben se dusese să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
amândoi pe pianul vechi din casa părinților ei. Nu-l cântam unul altuia. Era refrenul nostru, cântecul nostru de dragoste. Dacă l-aș fi auzit acum, cântat la un singur magnetofon, l-aș fi interpretat pe loc ca pe un tainic mesaj de speranță. Dar pe două magnetofoane... să fi fost o insultă deliberată, o voită profanare a trecutului? Nu. Pur și simplu Hartley uitase. Toate acestea mi-au trecut prin minte în cele câteva clipe câte mi-au trebuit până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o adusese în casă, îi surpase căsnicia, îi surpase viața. Dar acum, Titus însuși părea să o fi izbăvit, căzuse răpus, luând cu el și vina ei. Conștiința acuzatoare se spulberase. Ben se simțea ușurat, iar ea i se alătura tainic, misterios, instinctiv, orbește, în acest sentiment de ușurare. După săvârșirea crimei, amândoi se simțeau mai bine. Și acum, vinovăția se va mistui, încetul cu încetul. Așadar, într-un fel, moartea lui Titus fusese sorocită; și, într-un fel, până la urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
hărăzit să trăiesc toată viața cu această iubire, convertind-o într-un sanctuar care nu mai putea fi profanat. Poate când voi trăi complet singur și voi fi unchiul tuturor nepoților, ca un preot celibatar, voi preface iubirea stearpă în tainica mea capelă de închinăciune. Voi fi atunci în stare să iubesc fără scop și fără posesivitate, și se va dovedi oare această iubire monasticul misticism la care nădăjduisem să ajung când m-am retras la mare? Începuse să se întunece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mănânc și beau și bârfesc de parc-aș fi un om obișnuit. Și, mă rog, nu sunt? Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu talismanul acela prețios pe care aveam de gând să-l scot la lumină într-o tainică grotă, lângă mare? Poate că e un semn de bătrânețe faptul că sunt toată ziua ocupat, fără să fac în realitate nimic. Jurnalul acesta se târăște mai departe, îmi ține tovărășie, îmi oferă iluzia unei ocupații. Mă simt stingherit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sunt izolate, ca în limbajul poetic al lui L. Blaga, și se încarcă, în consecință, și cu conținutul semantic al substantivului implicat, într-un proces particular de absolutizare a însușirii: „Îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/din care tainic curge noaptea peste văi.” (L. Blaga, p. 27) Când substantivul este determinat definit din perspectiva unei anumite însușiri, morfemul determinării, articolul adjectival-demonstrativ cel, precede adjectivul: „Ca toamna cea târzie e viața mea și cad/ Iluzii ca și frunza pe undele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e o clipă suspendată/Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată.” (M. Eminescu, I, p.144), „Fereastra-i deschisă: primăvara plină/Pătrunde printr-însa.” (Ibidem, IV, p.366), „Iar eu, încet, nespus de încet/pleoapele-mi închid,/âmbrățișând cu ele tainic/icoana ta din ochii mei.” (L. Blaga, p. 33); • atribut: „Pentru un fagure sterp/mi-am ucis stupii flămânzi” (L. Blaga, p. 98), „Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi/Idolului lor închină.” (M. Eminescu, I,140), „În van
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
învățătorului nostru: Iisuse, daruindu-ne dragoste pentru aproape, miluieste-ne; Iisuse, ca să fim mai iubitori și mai blânzi, miluieste-ne; Iisuse, trimițând peste noi pacea pe care ai dat-o ucenicilor Tăi, miluieste-ne; Iisuse, invatandu-ne să ascultăm povețele tainice ale Îngerului Păzitor, miluieste-ne; Iisuse, ferindu-ne de duhul maniei, al vrajbei și al răutății, miluieste-ne; Iisuse, îndepărtând de la noi patimă mândriei și a iubirii de sine, miluieste-ne; Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluieste
Bolile înțelesul tuturor. In: Bolile pe înțelesul tuturor by Maria Onica () [Corola-publishinghouse/Science/456_a_764]
-
sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9,22,24). Deci prima condiție obligatorie a oricărei vindecări miraculoase este credința tare și statornica în harul și milă lui Dumnezeu. Aceeași putere a Duhului Sfânt iese din Hristos și o primim tainic când ne atingem cu credința de el, prin sfântă Împărtășanie, când ne atingem de Sfintele Icoane, de Sfintele Moaște, de Sfântă Evanghelie, de untdelemnul sfințit la Sfanțul Maslu, de Sfanțul Potir și de mâinile și de vesmintele preoților care săvârșesc
Bolile înțelesul tuturor. In: Bolile pe înțelesul tuturor by Maria Onica () [Corola-publishinghouse/Science/456_a_764]
-
cerul masivitate, monumentalitate. În cucernic dialog cu țărmul, de fapt nestingherit colocviu între pământ și cer, la înălțimi morale adânc umane toate se definesc substanțial, profund. În același timp casele, între luxuriante ochiuri de apă, și o amplă vegetație ilustrează tainic prezența omului. O inaltă, discretă umanitate, un cald climat afectiv, în culori de o rară și suavă pace interioară, uneori calme și luminoase culori, dau peisajului vibrație, transparență, mobilitate. Casele tac, dar la malul apei corăbii în repaus își așteaptă
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
parte din tezaurul nostru inestimabil ce ne-a însoțit în istorie și ne a legat de alte popoare, învățându-ne să prețuim prietenia și comuniunea. Valeriu D. Cotea” * „... Vinul produce o căldură fizică învăluitoare deosebit de plăcută. El poate realiza armonia tainică a liniștii și seninătății, de el se pot lega visuri și meditații in time... pe lângă impresiile fizice plăcute, vinurile bune predispun la veselie, exaltă imaginația, atenuează amărăciunea, stimulează conversația oamenilor de spirit, creează o stare de bună înțelegere, dau impresia
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
șarja două notații mai savuroase, pe măsura vinului gustat adesea: Dă prin Suceava după treburi, rar, Stă-n vremuri tulburi numai printre steaguri Și-n vremuri bune, hojma prin Cotnar... * Ce bine e sub cerul cald Când luna-și cerne tainic versul Să bei din vinul de Cotnar Să-ți cânte Nicolae Perșu. FLORENTIN-ADRIAN MAFTEI Florentin-Adrian Maftei s-a născut la 1 august 1954, în târgul Lespezi, județul Iași, localitate așezată pe malul stâng al râului Siret, pe valea mijlocie a
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]