5,630 matches
-
de pereți mucegăiesc, sub privirile oarbe. ziduri, rame, praf, mucegai. unghi opus bucuriei privirii... nimeni viu în preajma lor. tălpi lipăie pe culoarele largi. pereții sunt goi. tablourile zac în depozite. înghesuite suflete acoperite de rame inestetic construite le sufocă ferestrele... zac umbrele trăirilor. actori adormiți în brațele Domnului. ani trecuți, petrecuți în lumina visurilor oarbe. ochi întredeschiși controlează lacătul. poarta se trântește sacadat. zuruie lanțul și lacătul închis apasă ochii orbiți de lumini false. închise de corbi, culorile se pierd în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fu vizitat și de Panaitescu, fostul cârciumar de la Ciocoveni, care ar fi fost interesat să cumpere jumătate din curte, fără casă, pentru un ginere de-al său, precum și materialele de construcție tabla și lemnăria , despre care știa de la Virgil că zăceau de mulți ani depozitate pe sub pătul, în magazie. Pentru jumătatea de curte fostul cârciumar era gata să-i ofere o sumă convenabilă, dar așa nu se învoi Stelian, care îi declară că era hotărât ori să vândă totul, ori nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
gemeni, strecură Iorgu împăciuitor. Vorbele sale fură primite fără comentarii. Oameni buni, problema noastră de-acum este să vedem ce se poate face pentru a-i ajuta pe evreii care doresc să plece în Israel și pentru militanții sioniști, care zac în închisorile de-aici..., vorbi atunci cel de-al patrulea oaspete al lui Iorgu. Era un bătrân slab și sfrijit ca un ascet, care până în acel moment se mulțumise să asculte ce spuseseră ceilalți, stând retras și tăcut într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Leibovici, dând să se ridice de pe scaun. Aronică se apropie de fratele său, Levi și îi întinse mâna. Levi îl privi lung și rămase neclintit pe scaunul său. Ii zise fără să ridice glasul, dar ferm și neînduplecat: Tinerii sioniști zac și acum în închisorile în care au fost aruncați, cu complicitatea unora ca tine!... Aronică tresări ca lovit de o palmă, se îngălbeni și își plecă privirea. Atunci Zalman Aron se ridică de pe scaun și, apropiindu-se de el, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu puteau fi decât abandonate. Cu lacrimile în ochi, Amalia le pregătea ultimul mic dejun. Apoi cei doi frați , însoțiți și de Mișu Leibovici, coborâră să mai arunce o privire și la subsol, deși era practic inutil. Aici, în semiobscuritate, zăceau adunate în chip de memento mori, mostre felurite din articolele comercializate cândva prin firma de pompe funebre: coroane mortuare aurite, cruci de marmură frumos șlefuite, de diverse forme și culori, ba chiar și un coșciug bogat ornamentat pe dinafară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la fel de mirat ca și Mișu Leibovici că găseau ușa descuiată și că, în ciuda acestui fapt, Aronică părea să nu fie acasă. Intrară într-un mic antreu, închiseră ușa după ei și aprinseră lumina. În clipa următoare, amândoi rămaseră înmărmuriți. Aronică zăcea înaintea lor pe dușumele, cu fața în jos, într-o baltă de sânge și cu țeava unui revolver îndreptată spre tâmplă... 8 În Grădina Icoanei seara își lungea umbrele pe sub copacii cu crengi înmugurite. Când se întunecă de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
îi spuse că acela era biroul în care avea să lucreze de atunci înainte. Stelian se uită cu oarecare mirare la pereții nevăruiți de mulți ani, la măsuța prăfuită de lângă fereastra cu geamuri murdare și la rafturile rudimentare pe care zăceau teancuri de dosare așezate alandala, fiindcă sfatul popular nu avea prevăzut în statul de funcțiuni un post de arhivar, și se limită să observe că nu se mai măturase cam de mult pe acolo. Ia cheamă-l încoace pe Fane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și venirea americanilor putea să se-ntâmple de pe o zi pe alta. Aici Virgil dădu din cap aprobator, satisfăcut să audă din gura socrului său ceea ce el însuși gândea cu convingere, și privirile i se opriră pe papornița musafirului, care zăcea trântită lângă piciorul mesei. Pricepând aluzia, țăranul zâmbi cu gura până la urechi și scoase dinăuntru o ploscă cu rachiu, din care se și grăbi să toarne în pahare, ca să cinstească în chip de bun venit. Din păcate, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tot pomenindu-l pe Moș Crăciun, cu toate că sărbătorile de iarnă trecuseră de mult. O să te-arunc afară-n zăpadă, gol pușcă!... îl speria Virgil în glumă, amenințându-l cu degetul. Să vezi atunci...! Afară, ograda și acareturile lui moș Panciu zăceau de mult îngropate sub munți de nămeți. Din gardurile împrejmuitoare nu se mai zărea nimic, doar ici și colo salcâmi subțiri, cu trunchiuri zgrunțuroase și cenușii, crescuți în lungul gardurilor, încă își mai ițeau o parte din ramuri, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
altfel, de la un moment dat înainte, Virgil începu să se ducă la serviciu luând-o de-a dreptul peste zăpada tot mai înaltă, în care-și făcuse poteci bine bătătorite. Secția financiară nu mai avea nici poartă, nici garduri și zăcea pe jumătate îngropată în nămeți, ca un fel de vapor pe cale să se scufunde. * În acele zile și săptămâni lungi de iarnă grea, așa cum nu mai fusese vreodată alta, avu loc o întâmplare cumplită și stranie, despre care se vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
albumul sperând să găsesc în cufăr un răspuns la întrebarea ce nu-mi dădea pace. Dar n-am găsit nimic decât alte indicii că bunica a dansat în tinerețe. O rochie de un roz pal ce avea multe pietricele colorate zăcea pe fundul lăzii. Fără să mai stau pe gânduri am probat-o. Mi se potrivea perfect. Am luat albumul și am urcat grăbită în casă. Din bucătărie se răspândea în toată casa miros de cozonac. „știe bunica ce-mi place
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a sosit o imprimantă. Ea era veselă și vioaie. După ce a stat ceva timp în magazin, celelalte aparate electronice își închipuiau că ea se credea mai bună decât ele, deoarece nu le vorbea. Dar ea era de fapt timidă. Imprimanta zăcu câțiva ani în magazin până când o cumpărase o familie. Ea era foarte fericită și nu mai era timidă. Ei au folosit-o cu mare plăcere, dar într-o zi ea nu mai funcționa. O luară de la locul unde a stat
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Încetul cu încetul încep să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat. Memoriile mă sufocă cu tristețe și vinovăție. Eu, mama, tata, fratele meu - toți în mașină. Ploaia orbindu-ne cădea cu repeziciune înfăptuind marea lacrimilor de gheață în care zac neputincioasă acum. Apoi... apoi momentul decisiv, cotitura care stabilește soarta. O căprioară, o biată căprioara alungată de înțepăturile ploii din căminul său se materializează în fața mașinii. Nu mai ai ce să faci; știi sigur ce va urma, știi sigur că
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai în vârstă, foarte speriată. La câțiva metri de aici, s-a întâmplat o nenorocire, o nenorocire foarte mare! Vă rog, ajutați-mă! Vă ajut, doar spuneți-mi unde trebuie să mergem! La doar cinci minute de plajă, pe șosea zăcea un trup neînsuflețit, o femeie. Fire de păr negru ca tăciunele și picături de sânge îi acopereau fața. Cămașa kaki pe care o purta avea în centru în dreptul inimii o pată uriașă de sânge. Deasupra femeii, deasupra cadavrului mai bine-zis
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
am întors acasă, am primit un telefon cum că s-a întâmplat ceva îngrozitor pe strada din fața restaurantului unde părinții mei obișnuiau să meargă. Am fugit cât de repede am putut. Când am ajuns la locul accidentului, două trupuri însângerate zăceau în mijlocul străzii. Erau părinții mei. Cineva, Andrei, i-a lovit. Când am aflat, pur și simplu am înnebunit, am turbat și imediat ce l-am văzut am luat briceagul din buzunar și l-am înjunghiat, cât mai adânc, cu multă, multă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de spaimă. O pată de sînge se lățea pe suprafața vălului. Uitînd de orice urmă de stăpînire de sine, dădu drumul vălului cu stropi purpurii de sînge, care se deschise În cădere cu grația unei corole de floare. În mijloc zăcea cadavrul Însîngerat al unui pescăruș. Urletul atroce se repercută În toată clădirea. 2 Era un pic trecut de miezul nopții cînd izbucni incidentul Între Gildas și Ryan. Anne fusese cea care, fără să pară interesată, Îi sugerase lui Christian să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi vrut să se lase convinsă, numai că o mică voce dinlăuntrul ei Îi șoptea, În pofida oricărei logici, că nu s-ar fi Întîmplat nimic dacă ea nu s-ar fi găsit acolo. Aruncă o privire epavei vasului care zăcea pe jos. Naufragiat Înainte de-a fi fost dat la apă, gîndi ea. Apoi găsi plicul, pus pe biroul lui Gildas. Gol. Își reaminti cuvintele tînărului Paul, după ce acesta Își revenise din șoc. CÎnd a plecat, șefu’ ținea o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei. Spaima o Împiedică să eschiveze o lovitură violentă care o azvîrli la pămînt. „Ești blestemată, Marie“, murmură o voce sepulcrală. Refuzînd să asimileze sensul acelor cuvinte, se agăță de o lucire provenind de la revolverul ei de 9 mm care zăcea nu departe de acolo. Se tîrÎ, Întinse mîna ca să-l apuce cînd, ivindu-se dintr-un alt colț Întunecat, o nouă apariție răsări În fața ei, Întorcînd spre ea gluga căscată, fără chip. Marie se rostogoli ghemuindu-se, Își apucă arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înțelege cu ea. Închise În urma lui și se Întoarse, căutînd-o cu privirea. Nu mai văzu decît farurile din spate ale mașinuței Méhari care se Îndepărta pe drum. - Pacoste de bretonă! tună el ridicîndu-și valiza pe rotile aruncată din portbagaj și zăcînd acum Într-o băltoacă. Evident, ploaia Începuse iarăși să cadă. - Nesuferită regiune! Rafalele se tînguiau pierzîndu-se printre monoliții sitului, acum sinistru de pustiu. Furios, lipăind fără voia lui prin clisa drumului desfundat, care parcă Încerca să-i aspire cu zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care Își făcu tocmai atunci apariția. Se așeză Între ei, dar tînărul, dezlănțuit, o Îmbrînci, repezindu-se din nou la tatăl lui. Ea izbuti cu mare caznă să-l rețină pe băiatul care plîngea de furie, apucîndu-l de mijloc. Loïc zăcea Încă pe jos. - Nemernicule, m-ai lovit, n-am să ți-o iert niciodată. Nicolas, tremurînd de mînie, Îngăimă că puțin Îi păsa, că nu va lăsa niciodată pe nimeni să mînjească reputația lui Chantal, era singura persoană care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un clește, alergă spre ei și, fără să mai aștepte ca unul sau celălalt să-i spună ceva, trase de prelată ca să descopere bazinul. Rămase uluit În fața cadavrului pe care crabii Îl sfîrtecaseră și Îi mulțumi lui Dumnezeu. Cel care zăcea În fața lor era Yves Pérec. Loïc Întoarse capul, se uită apoi la sora și la tatăl lui. Citi În ochii lor același sentiment pe care Îl Încerca el. Marie Începu să vorbească; vocea Îi era lipsită de culoare. - L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Respira sacadat cînd auzi pași În urma ei. Încercă să se Întoarcă și Întinse mîna la Întîmplare. - Tu ești, nemernicule... Restul se pierdu În zgomotul obiectelor din faianță care se sfărîmau la contactul cu solul, cînd rafturile căzură peste Yvonne. În timp ce zăcea cu fața În jos, ultimul gînd pe care Îl mai avu, Înainte de a se cufunda În neant, a fost că bătrînul Pérec lăsase poate o mărturie scrisă În legătură cu copiii. 11 Inima Mariei se umpluse de speranță văzînd că toți locuitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui Ryan, care Își făcea de lucru În minuscula bucătărie. Simțea Încă greutatea liniștitoare a brațelor care o duseseră departe de dolmen. - Ești predispusă la astfel de „absențe“? Întrebă el fără să se Întoarcă. Scriitorul făcea aluzie la faptul că zăcuse inconștientă mai mult de o oră, cel puțin așa socotise ea. - Vrei să spui: ca somnambulii? Dădu din cap, apoi, fără să știe prea bine de ce - poate pentru că instinctul Îi spunea că putea să aibă Încredere În el - evocă violentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Sub primele raze ale soarelui, prelingîndu-se parcă din granit, chiar sub semnul În formă de pește, două lacrimi de sînge se rostogoleau Încet pe piatra celui de-al treilea menhir. Cei doi jandarmi Însărcinați cu paza sitului de la Ty Kern zăceau pe jos, doborîți. Nu putură să spună mai apoi nici cine Îi lovise, nici cum. Marie se agita, trăgea de chingi. Tot inconștientă, Își mișca dintr-o parte În alta pe pernă capul asudat, ochii i se Întredeschideau, gura rostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de un moment ca să-și adune mințile și Înțelese atunci că singurele care ar mai fi putut avea o anume eficacitate În situația aceea erau elicopterele de la baza aeronavală. Pe puntea din spate a vedetei oprite În largul mării, Marie zăcea inconștientă. O jerbă de stropi Îi udă brusc chipul, se sufocă, deschise ochii și se Îndreptă, Încă năucă. Aplecat deasupra ei, Ryan o observa. Ea dădu să se tragă Îndărăt văzîndu-l că ținea În mînă propria ei armă de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]