51,306 matches
-
capelă ortodoxă, una catolică, o biserică armenească (datând din 1809) și un spital. La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcționa și comuna Carol I, al cărui sat de reședință formează astăzi cartierul Nicolae Bălcescu. Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul în continuare ca reședință a aceluiași județ și având 18300 de locuitori. În 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă a
Roman, România () [Corola-website/Science/296969_a_298298]
-
000 de tătari, invazie despre care scrie contemporanul Daponte care se afla pe atunci la Iași descriind "prădălniciunile și batjocurile făcute de tătari în urma cărora Bârladul a fost prădat și ars cu desăvârșire". În anul 1802, după cutremurul cel mare, consemnat de documente, au fost dărâmate cele mai vechi monumente din oraș, unele dintre ele trebuind să fie reclădite din temelii. Calamitățile s-au repetat de mai multe ori în decursul anilor, culminând cu marele cutremur din 1940 care a distrus
Bârlad () [Corola-website/Science/296970_a_298299]
-
12 cișmele. Din punct de vedere administrativ, orașul era împărțit în trei culori: Roșu (care ocupa centrul vechi, denumit "Vatra Orașului"), Galben la sud (mahalalele Pităreasca și Erculești) și Albastru la nord (mahalaua Sf. Nicolae). Dintre cele opt biserici ortodoxe consemnate în Marele Dicționar Geografic al României, cea mai veche era cea legată de prima atestare documentară a orașului, din timpul ocupației moldovenești a Râmnicului în vremea luptelor dintre Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos, în 1474. Biserica principală era
Râmnicu Sărat () [Corola-website/Science/296977_a_298306]
-
cu râul Argeș. În timpul împăratul roman Valens 367 d.Hr., care, ca să se războiască cu regele goților Atanaric, a trecut Dunărea pe la cetatea Daphnes (Oltenița), datorită lățimii mici a Dunării (750 m), dar neîntâlnindu-l se întoarce. Atunci a fost consemnat locul, nu denumirea de Oltenița. Pământurile din zona Olteniței au fost în 1742 proprietatea postelnicului Constantin Alexeanu. După o vânzare succesivă la opt proprietari, în anul 1830 Oltenița devine proprietatea stolnicului Radu Cernescu. De la acesta, "Oltenița toată și împrejurimile ei
Oltenița () [Corola-website/Science/296988_a_298317]
-
populație totală de 1804 locuitori ce trăiau în 316 case și 8 bordeie. În comuna Oltenița Rurală existau o biserică cu hramul „Sfântul Nicolae”, o școală mixtă cu 27 de elevi și o moară cu aburi. Anuarul Socec din 1925 consemnează pentru Oltenița același statut de comună urbană reședință a plășii Oltenița, și o populație de 6341 de locuitori. Comuna Oltenița Rurală avea în compunere satele Oltenița Rurală și Atârnați, cu 2600 de locuitori. În 1931, Oltenița Rurală a devenit comună
Oltenița () [Corola-website/Science/296988_a_298317]
-
a cerut lugojenilor și caransebeșenilor să accepte hotărârea Dietei din Sighișoara, supunându-se turcilor. Aceștia au ocupat orașul după scurt timp, aducând o garnizoana militară condusă de un aga. Evlia Celebi, cărturar și filozof turc, a vizitat Banatul în 1660, consemnând în opera "Seyahatname" ("Cartea Călătoriilor") că "Lugojul este o așezare puternică cu peste 300 de case, pe malul drept al râului Timiș". După înfrângerea turcilor la al doilea Asediu al Vienei în 1683, imperialii trec la ofensiva și ocupă pentru
Lugoj () [Corola-website/Science/296972_a_298301]
-
Adormirea Maicii Domnului". Presa on-line: www.ziarul actualitatea.ro, www.redesteptarea.ro, www.lugojonline.ro , www.cetateanul.ro, Lugoj Expres (www.lugojexpres.ro) și www.lugojinfo.ro Primele școli din Lugoj sunt semnalate în secolele XVI-XVII. În secolul XIX se consemnează deja o bogată activitate didactica, în cadrul gimnaziului și liceului, unde predarea se făcea în limba română. (La Lugoj în 1770 s-a construit prima școala românească din vestul țării) În prezent la Lugoj funcționează 17 grădinițe, 10 școli primare (clasele
Lugoj () [Corola-website/Science/296972_a_298301]
-
fiindu-i proprietăți "ab antiquo". Chiar și mai înainte, în jurul anului 1493, regele Albert de Habsburg recunoscuse că Valea Jiului este proprietatea lui Niculae Cânde, tatăl cneazului Mihail. O data cu întocmirea primului recensământ confesional în 1733 de către episcopul Inocențiu Micu-Klein s-a consemnat existența în localitatea Petrila a unui preot ortodox, Dumitru, a unui preot greco-catolic, Ștefan și a unei biserici cu 48 familii de credincioși, familii compuse în medie din 5 membri. Începuturile exploatării sistematice, cu mijloace rudimentare, a cărbunelui din Valea Jiului
Petrila () [Corola-website/Science/296993_a_298322]
-
Via Angusta” era străjuit de cele două castre de la Brețcu, (Covasna) și Poiana Nicorești (Galați). Numele său se trage de la „Seliștea lui Oană la Trotuș”. Satul Onești a fost atestat documentar pe 14 decembrie 1458. Așezarea de pe Trotuș apare, așadar, consemnată într-un act de danie emis la 14 decembrie 1458 de cancelaria voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt din Suceava. Documentul se află expus la Muzeul de Istorie al Municipiului Onești alături de obiecte și arme datând din acea vreme, descoperite
Onești () [Corola-website/Science/296971_a_298300]
-
Comănești, Șupanu, Leloaia, Asău și Lunca Asău), iar principalii proprietari de pământ erau D. Ghica și G. Ghica, părți de moșii fiind deținute și de principele Al. Știrbei, N. Ghica, Eug. Ghica și G. Șeptilici. Anuarul Socec din 1925 o consemnează drept reședință a plășii Comănești, având 3920 de locuitori în satele Comănești, Lăloaia, Lunca de Jos, Podeiu, Padinele și Șupanu, după ce satele Asău și Lunca-Asău s-au separat pentru a forma comuna Asău. În 1931, comunei Comănești i s-au
Comănești () [Corola-website/Science/296996_a_298325]
-
Gârlele). Comuna Văsâești avea în compunere satele Văsâești, Leorda, Vermești, Urminișu (Hângani) și Șipoteni, având în total 1911 locuitori; aici erau o școală mixtă deschisă în 1885 la Văsâești și patru biserici (una în fiecare sat). Anuarul Socec din 1925 consemnează trecerea comunei Moinești în rândul comunelor urbane, având 4950 de locuitori și fiind reședința plășii Comănești. Comuna Valea Arinilor își schimbase denumirea în "Lucăcești", după cea a reședinței, și rămăsese cu satele Gârlele Găzăriei, Lucăcești, Tazlău de Sus, Valea Arinilor
Moinești () [Corola-website/Science/296998_a_298327]
-
apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,11%), cu o minoritate de romano-catolici (1,28%). Pentru 9,79% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Prima atestare documentară datează din 1438, fiind consemnată așezarea cu numele de "Bodești". La 14 aprilie 1457, în localitatea "Orbic" (azi cartier al orașului), Ștefan cel Mare, înaintând spre Suceava, a reputat o victorie decisivă asupra lui Petru Aron. Începând cu anul 1800, așezarea capătă treptat numele actual
Buhuși () [Corola-website/Science/297006_a_298335]
-
comună formată din satele Buhuși, Bodești, Margina și Orbicu, având în total 3155 de locuitori. În comună funcționau o fabrică de postavuri înființată de colonelul E. Alcaz, o școală primară de băieți și una de fete. Anuarul Socec din 1925 consemnează schimbarea statutului Buhușilor în cel de comună urbană, având 5350 de locuitori și cuprinzând și satele Bodești, Marginea, Schitu Runc și Runc; orașul era reședința plășii Buhuși din același județ. În 1950, Buhuși a devenit oraș raional, reședință a raionului
Buhuși () [Corola-website/Science/297006_a_298335]
-
Bentsik Gabor, iar ultimul - în anul 1948 - Kovacs Bela. În 1754 contele Karolyi Ferenc înființează în oraș prima tipografie a comitatului Satmar, iar în anul 1765 se deschide prima farmacie a orașului (farmacia Jclinek). Dintre evenimentele secolului al XVIII-lea consemnăm arderea pe rug, la Carei, a ultimelor vrăjitoare. În anul 1730 Toth Borka din localitatea Sarollyan a fost condamnată la moarte și arsă pe rug la Carei, iar în anul 1745 vrăjitoarele Rekettye Pila și Varga Anna din comuna Csaszlo
Carei () [Corola-website/Science/296997_a_298326]
-
În comuna Moreni funcționau două biserici una la Moreni, înființată în 1868 și alta la Tisa, reconstruită în 1893 o școală cu 61 de elevi (dintre care trei fete), înființată în 1864; și două mori. În 1925, comuna Moreni este consemnată de Anuarul Socec în aceeași plasă, cu aceeași compoziție și o populație de 4016 locuitori. În anul 1931, comuna Stavropoleos este o unitate administrativă de sine stătătoare, formată din satele Tisa, Stavropoleos, Țuicani și Pleașa. La 17 septembrie 1947, prin
Moreni () [Corola-website/Science/297001_a_298330]
-
aceeași plasă și comunele Adjudu Vechi și Burcioaia. Prima, formată din satele Adjudu Vechi și Șișcani, avea 814 locuitori și două biserici. A doua avea în compunere doar satul de reședință, cu 347 de locuitori și o biserică. Anuarul Socec consemnează comuna Adjudu Nou drept comună urbană și reședință a plășii Trotuș din același județ, având 3416 locuitori. Comunele Adjudu Vechi și Burcioaia aveau aceeași compoziție și făceau parte tot din plasa Trotuș; comuna Adjudu Vechi avea 1025 de locuitori, iar
Adjud () [Corola-website/Science/297012_a_298341]
-
cetății și a Banatului de Severin. În acest răstimp, toate cetățile începând cu Severin, Orșova, Golubăț și până la Belgrad, sunt reântărite. În 1430-1431, alături de cavalerii teutoni, în cetatea Severinului sunt prezenți 200 de oșteni și 40 arbaletieri. În 1432 este consemnată uciderea cavalerilor teutoni din cetate de către turci conduși de Vlad Dracul. În 1436 cetatea reintră în posesiune maghiară sub apărarea Banului Ladislau. Între 1438-1439, sub stăpânirea lui Albert I de Habsburg, (1438-1439), Severinul este apărat din nou de atacurile turcilor
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
Severinului cu mare fast, pășește pentru prima oară pe pământul României, Regina Elisabeta (Carmen Sylva) (1843-1916). În 1868 este finalizată construcția bisericii "Grecescu" și a spitalului cu același nume. În același an se începe zidirea bisericii luterane. În 1870 este consemnată prima lojă Masonică din Severin. În 1874 este desăvârșită porțiunea de cale ferată între Pitești și Turnu Severin, iar la 5 ianuarie 1875 este pus în circulație tronsonul de cale ferată, lung de 17,3 km, între Turnu Severin-Vârciorova, tronson
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
secolul următor devine o școală modernă de prestigiu național dar și internațional, atrăgând elevi din tot sudul Dunării dar și din Austro-Ungaria. Fapt caracteristic al conviețuirii armonioase între comunitățile severinene, încă de la deschiderea sa, la 1 septembrie 1883, Liceul "Traian" consemnează primii doi profesori: M.N. Hergot și Ștefan Bodiu. În 1890 ia ființă la Turnu Severin Serviciul Fluvial Român pe Dunăre (SFR). Pentru dezvoltarea traficului fluvial propriu, în 1893, statul român cumpără de la Societatea Austriacă de Navigație cu Aburi pe Dunăre
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
sunt primiți în portul Severinului cu aclamații. La 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar atacă Serbia. Începe Primul Razboi Mondial. La Severin, efectele sale se fac simțite încă din primele zile. La 30 august 1914, ziarul elvețian "La Liberté" din Fribourg, consemna ciocnirile violente dintre internaționaliștii socialiști severineni împotriva războiului și naționaliștii severineni favorabili războiului, confruntări din care vor ieși victorioși membrii Internaționalei socialiste. Numai la Șantierul naval, în 1906, erau înscriși 500 de membrii ai mișcării socialiste. În august 1915 ajunge
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
executat de pe bateriile monitoarelor austro-ungare. La 4 septembrie, Grupul de armate "Cerna", având ca bază Turnu Severin, eliberează Orșova, avansând adânc după lupte grele în vecinătatea dealului Alion, pe valea Culoarului Timiș - Cerna. În ziua de 28 septembrie 1916 este consemnat primul bombardament aerian al Severinului. Prin surpriză, trupele austro-ungare și germane conduse de Generalul Erich von Falkenhayn comandant al armatelor din Transilvania, prin ordinul generalului Kühne, ocupă Turnu-Severin în seara zilei de 2 noiembrie. La 11 noiembrie, pornind de pe delalul
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
frontierelor Ardealului. Pe fondul ideologic al propagandei legionare și progermane, în septembrie 1940, începe pe plan local, boicotarea deschisă a neguțătorilor evrei severineni. Pe motivul propagandei oficiale anti iudeo-bolșevice, justificată prin pierderea Basarabiei și Bucovinei din vara anului 1940, sunt consemnate acte de vandalism deschis împotriva comunității evreiești severinene îndeosebi în timpul rebeliunii legionare din iarna anului 1941, acțiunile fiind sprijinite și de membrii ai comunității severinene de limbă germană. La începutul lunii aprilie 1940, aerodromul din Severin adăpostește bombardiere și avioane
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
propria școală în 1878, cu un număr de 45 de elevi. Existența școlii va fi însă de scurtă durată, ulterior copiii acestei comunități fiind înscriși în școlile de limbă germană ale comunităților romano-catolice și luterane din oraș. În 1894 este consemnată o filială a mișcării sioniste "Așezământul Țării Israelului", "Eretz Israel". Figurile emblematice ale comunității sefarade severinene din această perioadă sunt rabinul Elias Crispin și hazanul (cantorul) Calev Moses, în timp ce rabinul M. Schwartz este personalitatea sionistă cea mai cunoscută a comunității
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
Turnul lui Sever, se pot vedea și astăzi. La jumătatea sec. III carpii, distrug castrul dar și orașul antic. Refăcut, la sfârșitul sec. al IV-lea, castrul Drobetei suferă distrugeri provocate de goți iar la mijlocul sec. al V-lea, sunt consemnate alte distrugeri importante provocate de huni. Castrul roman își încetează definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.C., când triburile avare distrug multe așezări romane de pe malul nordic al Dunării. A fost construit în numai trei ani (103-105) după planurile
Drobeta-Turnu Severin () [Corola-website/Science/296950_a_298279]
-
de sport. Bisericile au fost confiscate de stat și date spre folosință cultului ortodox. Corpul profesoral greco-catolic a fost împrăștiat prin închisorile comuniste sau cu domiciliu forțat prin locuri îndepărtate din țară. La recensământul din 1956 în Blaj au fost consemnați doar 8.711 de locuitori, fapt explicabil cauzat de deportările făcute de către regimul comunist. Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Blaj se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea
Blaj () [Corola-website/Science/297009_a_298338]