51,306 matches
-
de locuitori; acolo funcționau 2 școli (una la Urziceni, una la Cotorca), 2 biserici (ambele în Urziceni, datând din 1828, respectiv 1861), o moară cu aburi, un spital, o farmacie și un birou telegrafic și poștal. Anuarul Socec din 1925 consemnează schimbarea statutului Urziceniului în comuna urbană, reședință a plășii Urziceni. Populația era de 3526 de locuitori. În 1931, Urziceni era una dintre cele trei comune urbane ale județului (alături de Călărași și Slobozia), și avea arondate și comunele suburbane Cotorca, Bărbulești
Urziceni () [Corola-website/Science/297017_a_298346]
-
spre localitățile Manasia, Jilavele, Coșereni, Gârbovi, Ion Roată. Nu există trasee interne de autobuz. Din punct de vedere documentar, primele măsuri luate în ceea ce privește activitatea sanitară se referă la anul 1785 (epidemia de ciumă). În cronică lui Hurmuzachi, vol I, se consemnează: “La Urziceni izbucnind ciumă s-au închis târgurile, s-au oprit venirea negustorilor și s-au dărâmat două case infecte”. În anul 1824, de teama epidemiilor, Domnitorul poruncește să se închidă bâlciul din Buzău (Drăgaica) și cele din Ialomita.Balciul
Urziceni () [Corola-website/Science/297017_a_298346]
-
dărâmat două case infecte”. În anul 1824, de teama epidemiilor, Domnitorul poruncește să se închidă bâlciul din Buzău (Drăgaica) și cele din Ialomita.Balciul de la Grindu se mută la Urziceni dar și acesta este suprimat ulterior. În anul 1829 se consemnează o nouă epidemie de ciumă pe teritoriul orașului Urziceni. În anul 1872 apare o epidemie de holeră datorită căreia mor 128 de persoane. În anul 1852 Urziceniul contribuie cu 7% din bugetul comunal pentru construirea unui spital județean. În anul
Urziceni () [Corola-website/Science/297017_a_298346]
-
sate ce se întindeau de la "cotul Ialomiței din jos de Orașul de Floci până în dreptul satului Tătariul, aflat pe moșia Lata, în dreptul văii Sărata" (adică până în dreptul localității Motâlva de pe malul lacului Amara). Satul Bora ("Buora, Boora"- cum mai este consemnat în documente) este menționat din anul 1571 (deci, conform acestor documente, cu 23 de ani înaintea Sloboziei). Hrisovul de la 20 martie 1571 arăta că acest sat exista din timpul lui Pătrașcu cel Bun (1554-1558), el constituind subiect de dispută între
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
și Ștefan Dedinschi), o țesătorie mecanică pentru pânză și o presă mecanică pentru ulei, o instalație mecanică de tricotaje, trei darace de lână și două sifonării ("fabrici pentru ape gazoase"). În jurnalul de operații militare al Diviziei 10 Infanterie se consemnează amploarea luptelor purtate la Slobozia, în zilele de 29-30 august 1944: "Inamicul a fost dezarmat și capturat în zona est Slobozia. Rezultatul luptei: pierderi proprii - un ofițer mort și doi ofițeri răniți, 14 trupă morți, 23 trupă răniți; pierderi inamic
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
un document din anul 1868. Este aproape imposibil de făcut o listă a tuturor primarilor pe care i-a avut Slobozia, cu indicarea exactă a succesiunii lor și cu precizarea perioadei în care ei și-au exercitat mandatul. Arhivele nu consemnează nicăieri o astfel de listă, iar alcătuirea ei acum este destul de dificilă. Numele primarilor identificați (cel puțin cinci dintre aceștia au fost primari în mai multe perioade): La 1 august 1990, Dumitru Drăghici a fost numit primar al Sloboziei, acesta
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
băieți, cu 218 elevi, și una de fete, cu 100 de eleve. Se mai aflau acolo 3 biserici (din care una în Fefelei), 2 mori de aburi, 4 stâne, 2 cășării și o fabrică de făină. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna urbană Mizil cu 6282 de locuitori. În 1950, Mizil a devenit reședința raionului Mizil din regiunea Buzău, raion căruia i s-a alipit în 1952 și fostul raion Urlați din regiunea Prahova, atunci când cele două regiuni au fost unite
Mizil () [Corola-website/Science/297024_a_298353]
-
și Amlașului. În zona Oltului se găsesc castelele bisericești de la Bradu și Avrig, acesta din urmă fiind fortificat prin rezidiri, în anul 1506. Sibiul a început să perceapă dări satelor românești de prin anul 1380. Censul transformat din „terragium” apare consemnat în registrele de socoteli ale Sibiului începând cu anul 1468 pentru satele: Avrig, Săcădate, Veștem,Cașolț, Bungard și Rășinari. În urma epidemiilor de ciumă și a războaielor (1531, 1554, 1573, 1577), unele așezări săsești și-au completat populația cu locuitori români
Avrig () [Corola-website/Science/297031_a_298360]
-
care însă a fost urmată de perioada grea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când linia frontului s-a aflat situată în interiorul și apropierea orașului, ceea ce a dus la distrugerea orașului și evacuarea populației. Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul drept reședință a plășii Cetatea-Neamțu, având 9082 de locuitori; comuna Humulești nu mai exista, satele ei fiind probabil arondate orașului. După cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada comunistă, Tîrgu Neamț a fost un oraș care nu a
Târgu Neamț () [Corola-website/Science/297002_a_298331]
-
statut de comună urbană, reședință a plășii Cârligătura din județul Iași, având 4585 de locuitori. În oraș funcționau trei biserici ortodoxe românești, una lipovenească, un spital, o școală mixtă, o farmacie și un birou telegrafo-poștal. Anuarul Socec din 1925 îl consemnează cu același statut, având 4467 de locuitori. Spre sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, zona orașului a fost scena bătăliilor de la Târgu Frumos, unele dintre ultimele lupte la care armata română a participat de partea Axei. După război, în
Târgu Frumos () [Corola-website/Science/297042_a_298371]
-
Dărmănești, cinci biserici ortodoxe (două la Dărmănești și câte una în celelalte sate cu excepția satului Păgubeni) și una catolică la Dărmănești, iar principalii proprietari de terenuri erau principele Al. B. Știrbei, Eug. Ghica și statul. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Comănești a aceluiași județ, având 6000 de locuitori în satele Dărmănești, Dărmăneasca, Lapoș, Plopu, Păgubeni, Poiana Uzului și în cătunul Pivniceri. În 1950, comuna a trecut în administrația raionului Moinești din regiunea Bacău. În 1968, ea a revenit
Dărmănești () [Corola-website/Science/297039_a_298368]
-
de apă, o biserică și o școală. La începutul secolului al XIX-lea, datorită finalizării băilor de la Pucioasa, comuna Șerbănești-Podurile a luat numele de "Pucioasa", iar comuna Bela a fost desființată și inclusă în aceasta. Astfel, Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Pucioasa cu 5201 locuitori, reședință a plășii Pucioasa a județului Dâmbovița și având în compunere satele: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Podurile de Jos, Podurile de Sus (reședința), Pucioasa și Șerbănești. În 1938, Enciclopedia României consemnează Pucioasa drept comună urbană
Pucioasa () [Corola-website/Science/297028_a_298357]
-
Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Pucioasa cu 5201 locuitori, reședință a plășii Pucioasa a județului Dâmbovița și având în compunere satele: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Podurile de Jos, Podurile de Sus (reședința), Pucioasa și Șerbănești. În 1938, Enciclopedia României consemnează Pucioasa drept comună urbană (oraș), cu 5779 de locuitori. În 1950, orașul a devenit reședința raionului Pucioasa din regiunea Prahova, dar în 1952 a pierdut acest statut, raionul fiind inclus în întregime în raionul Târgoviște al regiunii Ploiești. În 1968
Pucioasa () [Corola-website/Science/297028_a_298357]
-
În afara zecilor de monumente ridicate în această zonă, a denumirii unor străzi ale orașului, începând din 1919, s-a creat o tradiție locală de comemorare a eroilor în fiecare an la Înălțare și de 9 Mai. Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul ca reședință a aceleiași plăși Trotuș, având 7951 de locuitori. În 1950, orașul a devenit reședință a raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău. În 1968, el a pierdut rolul de reședință de unitate administrativă, fiind subordonat din nou județului
Târgu Ocna () [Corola-website/Science/297040_a_298369]
-
parte din plasa Ialomița-Balta a județului Ialomița. Ea era formată din satele Țăndărei, Strachina, Cotul-Iepure, Valea Tronii, Câineasca și Nicolești, cu o populație de 2900 de locuitori. În comună funcționau o școală mixtă și o biserică. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Țăndărei, cu satele Țăndărei, Strachina și Mihail Kogălniceanu, cu o populație totală de 4431 de locuitori, ca reședință a plășii Țăndărei a aceluiași județ. În 1931, satul Mihail Kogălniceanu s-a separat pentru a forma o comună de sine
Țăndărei () [Corola-website/Science/297037_a_298366]
-
de 19,6 °C și 129 de zile senine pe an. Flora și fauna sunt diverse, hidrografia compunându-se din râul Prahova și afluenții săi. Aici se află Colegiul Național Dimitrie Cantemir. O legendă despre proveniența numelui de "Breaza" este consemnată în "Marele Dicționar Geografic al României" de George Ioan Lahovari. Conform acesteia, primul locuitor din zonă a fost un cioban care și-a construit o mică colibă pe o pășune. Soția lui a adormit într-o zi în timp ce laptele era
Breaza () [Corola-website/Science/297019_a_298348]
-
lui. Prin intermediul decretului, creștinii erau iertați pentru opoziția anterioară față de deciziile menite să-i întoarcă la păgânism. În 313, Constantin s-a întâlnit cu Licinius la Mediolanum, păstrându-se doar un rescript latin al lui Licinius trimis perfectului de Nicomedia, consemnat de Lactantius. Creștinii și alți adepți ale altor religii primeau libertatea deplină să urmeze orice religie doreau. Bisericile și clădirile private confiscate de la creștini le erau redate în mod liber și fără rezerve. Edictul promulgat la Mediolanum în 313 era
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
cunoscut un regres, urmând o perioadă de foamete. Sistemul administrativ a avut de suferit, fiind modificat , căci întreagă administrație bizantină în Balcani a fost dislocată. Dispar dioceza Thracia și prefectura Illyricum. Lucrarea Miracolele Sf. Dimitrie scrisă de Ioan al Thessalonicului consemnează situația dificilă pe care o traversa orașul în timpul atacurilor slavo-avare și despre transformările produse în Balcani după instalarea slavilor. Triburile slave s-au instalat de la Dunăre până în Pelepones, fiind constituite mici formațiuni politice numite slavinii, conduse de arhonți. Populația romanizată
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
începe pregătirile pentru declanșarea unei expediții militare ce avea drept scop recucerirea Locurilor Sfinte, care erau controlate de turcii selgiucizi. S-a vorbit foarte mult despre o cerere de ajutor trimisă de Alexios către papa Urban II prin care acesta consemna că Bizanțul avea nevoie de trupe europene pentru a-i respinge pe selgiucizi. Nu a fost păstrată documentul în întregime, însă din unele fragmente reiese că împăratul se plângea de incursiunile selgiucide, de distrugerea bisericilor și chiar era de acord
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
ecumenice în exil. În 1208 a fost încoronat de Patriarhul Constantinopolului pentru a aduce un plus de imagine. A reușit să oprească înaintarea latinilor din Constantinopol în Asia Mică. A încheiat un tratat cu Imperiul Latin de Constantinopol în 1214, consemnând menținerea statutul quo-ului din acel moment. Elaborează un plan ce avea ca obiectiv redobândirea Constantinopolului. Își propunea să accepte unirea cu biserica Romei și reia politică de privilegii comerciale. A încheiat tratatul cu Veneția în 1219 prin care le acorda
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
să semneze pacea sau va fi înlocuit cu un alt rege din casele regale austriacă sau germană. "„Regele a plâns și a lăsat impresia că ar vrea să facă pace dar că este încă în mâinile celor ce-l înconjoară”", consemnează Alexandru Marghiloman. Regele și guvernul se resemnează și, în lipsa altor opțiuni, decid să înceapă negocierile pentru o pace separată, deși erau conștienți că odată încheiată o astfel de pace, în conformitate cu prevederile tratatului din august 1916, România se autoexcludea din Antantă
Ferdinand I al României () [Corola-website/Science/296763_a_298092]
-
theravadini) sau cei care se considerau ortodocși și loiali vechilor norme riguruase legate de învățăturile lui Buddha și mahăsănghikași (partizani ai școlii Mahăsănghika), care abordau o viziune liberală și permisivă asupra dogmei și a monahismului. Edictele din vremea regelui Așoka consemnează un nou conflict de ordin religios, cu prilejul căruia are loc un nou consiliu, cel de-al al treilea, la Pataliputra, aproximativ în anul 250 î.Hr., la 236 de ani de la moartea lui Buddha. Dirijat de Moggaliputta Tissa și întrunind
Budism () [Corola-website/Science/296756_a_298085]
-
a născut în data de 15 aprilie 1452 (pe stil vechi - pe stil nou se adaugă încă 9 zile, astfel că după calendarul actual, artistul s-a născut pe data de 23 aprilie), "la ora trei noaptea", nașterea sa fiind consemnată în jurnalul lui Ser Antonio, bunicul patern, în orășelul Vinci din Toscana, pe valea inferioară a râului Arno, localitate aflată sub jurisdicția Republicii Florența, conduse de familia Medici, fiul nelegitim al lui Messer Piero Fruosino di Antonio da Vinci, un
Leonardo da Vinci () [Corola-website/Science/296783_a_298112]
-
1957, 1963. Cel mai recent seism resimțit a fost cel din anul 1999, când un seism devastator s-a produs în apropiere, cu epicentrul în orașul industrial Izmit. Cutremurele enumerate au avut diverse grade de intensitate, dar toate au fost consemnate istoric. Din studierea istoriei bisericii Sfânta Sofia se mai pot enumera cutremure memorabile din primul mileniu al erei noi. Se pot amiti cele din anii 553, 557 (două cutremure care au dus la prăbușirea uimitoarei cupole), 869, 986 (deteriorări care
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
În 1925, cele trei comune se regăseau în plasa Sărățelu. Satul Schitu trecuse de la comuna Beciu la comuna Policiori. Cele trei comune aveau respectiv 1180 de locuitori (comuna Beciu), 1132 (comuna Grabicina) și 3018 (comuna Policiori). Satele comunei Policiori sunt consemnate atunci cu denumirile: Dâlma, Gura Văii, Pleopeasa de Jos, Pleopeasa de Sus, Policiori, Schitu, Scorțoasa și Valea lui Dragomir. În 1950, comunele au fost incluse în raionul Cărpiniștea (ulterior Beceni) al regiunii Buzău și apoi (după 1952) în raionul Buzău
Comuna Scorțoasa, Buzău () [Corola-website/Science/301040_a_302369]