65,481 matches
-
cu minciuna asta. —Ai de ales între asta și a-l forța pe el să trăiască cu adevărul. Tu decizi. Mark pusese deja două căni de Ovaltine 1 în cuptorul cu microunde, gata ca să le încălzească deîndată ce ajungeam eu acasă. Îl iubeam pentru asta. Îl iubeam pentru toate aceste mici gesturi și mi-am promis să încerc să recuperez pasiunea pe care nu mi-o mai puteam aminti din primii noștri ani împreună. Ce mai face Maria? m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ție îți plac. Îți mulțumesc pentru că ai zis că iei în considerare ideea întemeierii unei familii. Darul meu pentru tine este că m-am hotărât să mai aștept cu asta. Poate chiar o veșnicie. Rămâne de văzut. M-am întors acasă pentru totdeauna. Cu dragoste, Eu XXX M-a privit în ochi cu emoție și mi-a luat amândouă mâinile înainte să-mi șoptească tandru: — Speram să primesc un sistem Home Cinema, marca Sony. L-am lovit cu tava și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
același timp. Poate asta era cheia, marele secret. Dacă îți place un loc, trebuie să te reîntorci. Chiar să rămâi acolo dacă vrei. Dacă nu, revizitează-l cât mai des. De Crăciunul ăsta am încălcat câteva tradiții. După câteva pahare băute acasă la Phil și Tally, urma să mergem cu toții la sala de forță pentru ceremonia de deschidere. Nu se deschidea pentru public, asta urma să aibă loc de Anul Nou, când urma să primesc niște bani pentru un proiect și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
gest dramatic și i-a anunțat că trebuie să ajungă la spital. Kieran se crispase văzând cât de nerușinată și profitoare putea fi, dar gestul ei și-a făcut efectul, obținând un număr impresionant de cinci numere de telefon de acasă, de la cinci șoferi diferiți, fiecare promițând reduceri. Când am ajuns la depozit, Lynn și Harry ne așteptau deja, strânși unul lângă celălalt ca să se încălzească. Ar fi trebuit să mergeți înăuntru, tată! a strigat Mark. E îngrozitor de frig afară. Harry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
mi-a spus ea, mângâindu-mă pe mână cu afecțiune. — Da, este, am aprobat, după ce m-am gândit la asta un moment. Da, este. Și a doua oară când am spus-o, am și crezut-o. Când ne-am întors acasă, Mark s-a dus direct în bucătărie ca să scotocească prin dulapuri. Eu m-am așezat pe vine în fața colecției de casete video. —Ce ai vrea să vezi? i-am strigat prin ușă. Matrix? Moulin Rouge? Ocean’s Eleven? A băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
mâna pe ele. Mai târziu începui să-mi cercetez chipul în oglindă. Crescusem cât tata. Fata din casă mă chema stăruitor în pivniță, iar într-una din zile făcui cunoștință cu Laura, sora bărbierului. Ne vedeam numai Duminică, la ea acasă. Intrasem în adolescență. Frizerul Marcu Fișic avea un tron de lemn, grosolan și spălăcit, de culoare nedefinită, cu un fund de pai împletit. În fața tronului atârna, bătută în piroane, o oglindă ieftină, cu rama neagră de lemn. În fundul ochiului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
n-a mai scos nici o vorbă. Madam Fișic, după ce suflă în ibricul afumat, răsturnă cafeaua în două cești și spuse mai departe: - Tânărul a îmbrăcat-o din cap până în picioare. S-o vezi, parcă-i o prințesă. Aseară au venit acasă cu trăsura. S-a strâns tot hanul împrejur, că muscalul n-a mai avut loc să întoarcă armăsarii. Mi-am sorbit cafeaua și am plecat liniștit, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, fără nici un sentiment, despărțindu-mă de chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
n-am trăit ci am dormit. Laura a născut, la niște neamuri din provincie, copilul mort al unui tată dispărut. Fata tinichigiului, întâlnindu-mă odată, îmi spuse că mezina lui madam Fișic s-a obicinuit să vină numai cu trăsura acasă. - E sănătoasă? am întrebat-o indiferent și fata cu pliscul lustruit mi-a întors spatele, după ce m-a sfredelit disprețuitoare, cu ochi de bufniță. Ziua în care am revăzut-o pe Laura, după multe săptămâni, o însemn acum, ca să mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
atunci se făcea că nu mă vede. Or, și de astă dată căuta să-mi ocolească privirea, dar mâna lui frumoasă îmi mângâia obrajii, pe care altă dată îi pălmuia, orbit de mânie. - Iartă-mă că te-am alungat de acasă la vârsta de doisprezece ani, începu tata oftând cu amărăciune. - Tipograful din provincie la care m-ai băgat ucenic, m-a dat afară după zece zile, tată, fiindcă i-am cerut să-mi dea dimineață cafea cu lapte și corn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Și la răspunsul meu afirmativ îmi dădu zece bani să-mi cumpăr o bucată de pâine. Îmi luai un corn cu zahăr. Așa m-ai privit și atunci, tată, când ai aflat unde sunt și ai venit să mă iei acasă. Tot galben ți-a fost chipul când te-ai oprit în fața micului negustor ambulant, cu lădița prinsă după gât, care vindea ciocolată în gară și-n elegantul orășel așezat între munți. „Sunt două luni împlinite, fiul meu, de când îți câștigi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
logodnica. Pornirăm împreună. Ziua apărea vânătă prin canavaua cenușie a ploii fără de sfârșit. Braț la braț, băteam asfaltul, soldățește, el aplecând atent umbrela peste mine, ca să mă apere de udătură. Îl chema Robert și era dispus să mă conducă până acasă. - Nu am casă i-am spus atunci, mai mult decât în glumă. - Vei rămâne la noi, hotărî el cu ușurința omului de acțiune imediată, fără să se gândească la urmări. Sosirăm terciuiți de ploaie, cu umbrela întoarsă și sfâșiată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
adevăr Amidé mirosea a pământ galben. - Vrei să ne întâlnim? îmi zise Amidé cu glas mecanic și abia perceptibil. - La salonul oficial, răspunse în locul meu, piticul, învingător de astă dată. Plecai grăbit, să mă reîntâlnesc cu maiestatea apelor. - Ramses, hai acasă, îmi șopti neliniștit piticul, suflându-mi la ureche întâia strofă dintr-un poem marin. Nu era loc de împotrivire. Intrai în colibă să scriu după dictat: Dumnezeu deșartă parcă, noaptea, tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
tresări și aruncându-mi în obraji un hârdău de dispreț cu rânjetul său tragic și confuz, își scoase abil protezele întregi ale ambelor gingii și mă aplaudă frenetic, ciocănindu-le cu entuziasm. „Dar să revin la pricina plecării mele de acasă”, făcu el, după ce băgă în gură cele două mașini infernale. „Într-una din zile, pe când mă credeam încă ceva mai răsărit decât măruntul Bonaparte, femeia mea, Gloria, obosise să mai mintă, și îmi trânti în cap un adevăr atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ori de câte ori ciocănesc cu degetul făcut cârlig fruntea ei îngustă, îmi întăresc convingerea că Gloria are cap de fier. ...Dar văd că iar m-am îndepărtat de subiect, adică de cauza care mă silește să fug din când în când de acasă, recunoscu el obosit, arătându-mi în același timp o fereastră deschisă în clădirea din capătul opus al străzii. „Acolo e camera mea, și fiindcă vreau ca doamna Pipersberg să nu ne simtă, urmează-mă până în dreptul ferestrei. Voi îngenunchea, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cuprins de panică. - Cum se poate „soi pocit”, între surâzându-i bolnav de iubire. Cum se poate să-ți amintești numai de mine? Nici de surioara ta nu-ți mai aduci aminte? Nici de coșulețul tău cu lăcățel?... - Du-mă acasă, scâncește Adriana. - Unde „acasă”, copil nefericit?... - „Dincolo”. - Nu sunt încă destul de bine pregătit, răspund, îngălbenindu-mă. Numai dacă moare Gloria, spun ca pentru mine, și dinții mi se bat, în clămpănitul unui cioc de barză. - Lasă-mă în pace, - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se poate „soi pocit”, între surâzându-i bolnav de iubire. Cum se poate să-ți amintești numai de mine? Nici de surioara ta nu-ți mai aduci aminte? Nici de coșulețul tău cu lăcățel?... - Du-mă acasă, scâncește Adriana. - Unde „acasă”, copil nefericit?... - „Dincolo”. - Nu sunt încă destul de bine pregătit, răspund, îngălbenindu-mă. Numai dacă moare Gloria, spun ca pentru mine, și dinții mi se bat, în clămpănitul unui cioc de barză. - Lasă-mă în pace, - se supără fetița... Și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
O bună bucată de vreme am trăit ca îngerii, până când femeia mi-a zis: „Ioșca, trebuie să-mi faci un copil”. Soacră-mea e tare necăjită pentru că nu am refuzat propunerea fetei. Încercase chiar să ne despartă, căci plecam de acasă și uitam să mai revin. Dar la urma urmelor, tot cununată cu mine a rămas până în ziua de azi. Degeaba îi bagă în cap neamurile că e tânără încă, și că scăpată de o haimana, și-ar mai putea face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
suferința, o crampă stomacală desigur, și pe buze avea un zâmbet pricinuit de o nostimă aducere aminte: ...Într-o noapte cu zăpadă multă, povesti el mai departe, cineva bătu la ușa odăiței mele de lângă scara de serviciu. Deși abia întors acasă după o lipsă prelungită, Gloria dormea în salon pe un pat improvizat, așteptând prilejul explicațiilor. Era noaptea, târziu. Frigul din cameră mă hotărî tocmai să cercetez fereastra și să împing un butuc pe jarul din sobă, când cineva cu pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
albe trec prin parc, plimbându-mi privirea pe întinderile de oglindă ale apelor verzi. Sau le fixez pe reflexul arcuit al podului de piatră. Rămân locului și cuget la covârșitoarea importanță a existenței. Numai când zilele se arată cenușii, stau acasă, să-mi măsor singurătatea. Pornesc, apoi, fără destinație hotărâtă și discut, pe drum, cu ghetele stropite de noroi. Mă opresc la vreo răspântie, cu ochii țintiți pe caimacul noroios, împroșcat de un vehicul pe manșeta pantalonului. Azvârl printre dinți apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în chip. Crede că-mi lipsește o doagă, în timp ce eu sunt de părere că nebune sunt scroafele care, după porcărie, îmi sărută mâna cu recunoștință. „Ce fel de iubire este asta?”, am întrebat o muiere, disprețuitor, dacă duhul îmi rămâne acasă și vin la tine doar cu carnea? Dar bestia scăpără din ochi solzișori de oțel călit, și plânse, spovedindu-se, că mereu mă vede că țâșnesc din dușumele, între ea și omul ei. Că o gârlă de sânge cald i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a mort, când mai vrea să mă sărute. E clipa când mă înspăimânt de mine însumi, și când sunt cuprins de apriga dorință de a sorbi ca un cal însetat, un hârdău de creolină, pentru ca să mă dezinfectez pe dinăuntru. „Vreau acasă”, izbucnesc mecanic, evadat din camera infernală, în curtea cu miros de amoniac. De-acolo pornesc în neștire, târșâindu-mi picioarele grele ca de plumb. Abia noaptea târziu, mă înghite gangul de piatră al locuinței mele cu pereții muți. „Unde-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
gangului de piatră. Îl traversez în goană, suind câte două, scările de lemn. Sprinteneala trupului mă bucură. Numai mânerul de alamă îmi pare rece, sau mâna ce-l cuprinde și-l apasă e înfierbântată de nerăbdarea revederii. Gloria nu-i acasă. Trec prin coridor în dormitorul nostru. Sertarele scrinului și ușile dulapului sunt deschise. Patul, nefăcut. Săpunul pe jos, lângă un ceainic și un lighean cu apă întrebuințată. O singurătate de cavou. Pe masa mea de scris, regăsesc mucurile de țigări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru că ținea mult să-i pârâie oasele, după ce încercă o viață întreagă să-și pocnească degetele mâinilor, fără să ajungă la un rezultat satisfăcător. Nora spunea că Herma mințise. Că auzise cu urechile ei cum, într-o noapte, când venise acasă beată, un marinar îi pârâi dintr-o strânsoare ca de urs, toate coastele. Doborâtă chiar pe patul meu, susținea Nora, m-am trezit din zdruncin, speriată de mascul. Avea capul ca de cimpanzeu, rotund ca o ghiulea de popice, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Marți, miercuri, joi și vineri, el cosea și călca șase perechi de pantaloni cu spor la lucru și cu o incomparabilă bună dispoziție. Sâmbăta nu lucra, oprit de legea lui și duminica era duminică. Luni spre ziuă ajungea de obicei acasă, cules de pe drumuri, după două zile de crâncenă beție. Dormea toată ziua de luni, întins pe masa de lucru, cu perna de călcat la căpătâi. Parcă-l văd și acum, cum se culcă fericit și se trezește în hohote de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
maică-sa. - „Bine”, răspundea liniștit încasatorul, „dacă n-aveți bani ridicăm mașina de cusut”. - „Domnule de la mașină”, se văita celălalt copil, pălmuindu-se peste obraji și bocindu-se ca mă-sa, „domnul Trotzky zicea că vineri seara aduce toți banii acasă”. Dar încasatorul improvizat apuca mașina de cusut de un picior și se străduia să o miște, prefăcându-se că vrea să o scoată afară. Obosiți de eforturile depuse inutil, băiețașii se așezau în cele din urmă, gâfâind, pe covorul peticit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]