65,481 matches
-
2004. Las În seama celor interesați de Zeitgeist să dea o semnificație acestor coincidențe. D.L. Birmingham, noiembrie 2003 Goose (engl.) (n. tr.). Gossip (engl.) (n. tr.). Joc de cuvinte: pronunția numelui Gonnehem este asemănătoare cu Gone ’ome (gone home) - Întors acasă (n. trad.). PAGE PAGE PAGE 174 FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Autorul la rampa operat.doc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
în India, Australia și mai știu eu unde. El a povestit despre încercările ratate de a intra, prin joint ventures, în afaceri Est-Vest și despre ultima plăcere care i-a mai rămas, aceea a pescuitului cu vârșa în apele de acasă. Atunci, omul care era atât de vădit mulțumit de întoarcerea sa ajunse să vorbească dintr-odată despre un cunoscut: acela locuia în Vitte - unul dintre cele trei sate ale insulei - și afirma „sus și tare“ că fusese coleg de școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
scufundase, după câteva lovituri în plin și după două torpile - lansate, de asemenea, de la țărm - crucișătorul greu Blücher?“ În timp ce vorbea, pe fața adumbrită a lui Heinrichs se aținea o urmă de surâs. Încasase o bătaie zdravănă de la tatăl său atunci când, acasă, își bătuse joc de ignoranța noastră stupidă. Ei da, faptul că făcuse pe grozavul ar fi putut să aibă urmări. Doar existau destui denunțători, chiar și printre elevi. Ca om care asculta seară de seară postul de radio al inamicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Primului Război Mondial, se plictisesc prin cafenele, despre revoluția proletară și contrarevoluție și, în treacăt, despre anarhiști care pun bombe. În principal, însă, e vorba despre un dezrădăcinat sărac, dar ambițios, care părăsește orașul de pe malurile Dunării, cutreieră lumea și se întoarce acasă cu o femeie bogată, pentru ca acolo, în Budapesta, să se lase pradă unui amor înșelător, difuz. Romanul acesta își mai păstrează prospețimea la lectură și el făcea parte din zestrea de cărți a mamei mele, o colecție de literatură amestecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu era unul voluntar, dar care, ca substitut al cotidianului școlar, era trăit ca o eliberare în condiții de instrucție nu tocmai severă. Astfel vedeam lucrurile noi, băieții. Îmbrăcați în uniformă, atrăgeam privirile. Aflați în plină pubertate, consolidam frontul de acasă. Bateria Kaiserhafen a devenit locul în care ne simțeam acasă. Spre est, câmpia joasă până la brațul Vistulei; spre vest se ițeau brațele macaralelor, silozurile de cereale, turnurile îndepărtate ale orașului. La început, au mai existat încercări de a continua învățământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
școlar, era trăit ca o eliberare în condiții de instrucție nu tocmai severă. Astfel vedeam lucrurile noi, băieții. Îmbrăcați în uniformă, atrăgeam privirile. Aflați în plină pubertate, consolidam frontul de acasă. Bateria Kaiserhafen a devenit locul în care ne simțeam acasă. Spre est, câmpia joasă până la brațul Vistulei; spre vest se ițeau brațele macaralelor, silozurile de cereale, turnurile îndepărtate ale orașului. La început, au mai existat încercări de a continua învățământul școlar, dar, din cauză că erau prea des întrerupte de exercițiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ei de mucegai. În timpul lor apărea plictiseala, care ne invita să recădem în comportamente școlărești. Băteam câmpii cu povești inventate despre fete. Astfel treceau zilele. La fiecare al doilea sfârșit de săptămână aveam liber. Aveam voie, așa ni se spunea, acasă „la mama“. Și de fiecare dată gândul la strâmta locuință de două camere îmi sufoca bucuria cu care așteptam vizita. Nu folosea la nimic budinca de vanilie cu așchii de migdale, pentru care tata, bucătar de familie prin înclinație, dosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și closetul care lipseau din locuința noastră. La baterie, în Kaiserhafen, existau oricum sala de duș și, foarte departe, latrina trupei. Unul lângă altul, ședeam pe vine pe bârna cu tunete. Fiecare se căca lângă fiecare. Asta nu mă deranja. Acasă, însă, closetul aflat la mezanin, pe care-l foloseau patru familii de chiriași, îmi devenea din ce în ce mai penibil până la scârbos, pentru că era tot timpul murdărit de copiii vecinilor sau ocupat tocmai atunci când aveai nevoie de el. O celulă plină de duhoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
el. O celulă plină de duhoare, ai cărei pereți fuseseră mânjiți de degete murdare. Ca pe o rușine, le ascundeam celorlalți closetul situat în afara locuinței, motiv pentru care nu-l invitam la mine pe nici unul dintre colegii mei, pentru care, acasă, cada și toaleta exclusivă erau lucruri de la sine înțelese. Doar Egon Meinert, care suporta și el duhoarea unui astfel de closet în Luisenstraße, mai venea uneori și-mi împrumuta cărți. Văgăuna cu două camere. Capcana originii. Acolo, totul îl făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Doar Egon Meinert, care suporta și el duhoarea unui astfel de closet în Luisenstraße, mai venea uneori și-mi împrumuta cărți. Văgăuna cu două camere. Capcana originii. Acolo, totul îl făcea să se simtă înghesuit pe cel ce se întorcea acasă la sfârșit de săptămână. Nici măcar mâna mamei nu putea să alunge, prin mângâieri, nevoile fiului. Chiar dacă nimeni nu se mai aștepta să se vâre în patul din camera de dormit a părinților, în care pe deasupra mai dormea și sora, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Copil fiind, am recepționat vânzoleala aceea apropiată cu o curiozitate multă vreme nevinovată. De acum înainte, însă, pentru ajutorul de la Luftwaffe care, pe timpul zilei, purta uniformă, avea să fie insuportabil tot ceea ce, în pijama, auzea atunci când tatăl, de îndată ce fiul era acasă pentru scurtul său concediu, se arunca asupra mamei. În fond, nu era sigur dacă ei chiar asta făceau, atunci când fiul stătea întins, treaz, pe canapea la o distanță de la care îi putea auzi. Mai degrabă e de presupus că părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rapoarte speciale cu numărul de nave inamice scufundate și redarea exactă a tonajului însumat. În Atlantic și în apropierea Oceanului Înghețat atacau convoaiele în haită. Nu exista nici un jurnal săptămânal în care să nu fi fost filmată întoarcerea cu bine acasă a navelor. Și, deoarece cel aflat în permisie și care, după ce fusese la film, mai zăcea încă multă vreme fără să adoarmă pe canapeaua din sufragerie, reușea fără efort să se transpună într-una din navele de 750 de tone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de acum încolo implicată într-o luptă de apărare care se purta eroic în stepa nesfârșită a Rusiei, în nisipul fierbinte al deșertului libian, pe zidul protector al Atlanticului și în submarine din mările lumii; în plus, pe frontul de acasă, unde femeile lucrau grenade la strung iar bărbații asamblau tancuri. Un bastion de apărare împotriva potopului roșu. Un popor în luptă cu destinul. Cetatea Europa, cum mai rezista ea în lupta împotriva imperialismului anglo-american; o luptă cu multe pierderi, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de mărimea unei alune. O dată am găsit o bucată cât o nucă, în care ceva ca un miriapod le supraviețuise hitiților, egiptenilor și grecilor, Imperiului Roman și mai știu eu cui. Dar cetăți din nisip ud n-am mai ridicat. Acasă, lucrurile își urmau cursul lor determinat de economia de război. La sfârșit de săptămână, disputa cu tata se menținea, pe durata permisiei mele, în limite rezonabile: e de presupus că îmi plăcea de mine pentru că-mi permiteam să ignor persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe pânză, cât timp Marele Reich German mai dispunea de săli de cinematograf valide, ca pe o apariție supraomenească. Și în ceea ce privește relațiile camaraderești, certificatul lui de absolvire ar fi fost plin de note de zece: cozonacul cu nuci, trimis de acasă, îl împărțea de bună voie, era mereu săritor. Un băiat cu o fire caldă, prietenoasă, care făcea tot ce i cerea fără să crâcnească. După cizmele lui, le curăța și pe cele ale colegilor de dormitor, dacă aceștia doreau, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
veșmântul nostru...“ Din nou în civil, mi-era rușine de genunchii mei goi, de ciorapii trei sferturi care-mi tot alunecau în jos, mă simțeam trimis înapoi în timp, în anii mei de școlar. În Langfuhr-ul văratic, pe cel întors acasă îl așteptau, neschimbați, părinții care-l găseau pe fiul lor, așa spuneau ei, „un piculeț schimbat“. Locuința de două camere, nesuferită într-un mod familiar, mă strângea și mai tare, cu toate că între pereții ei tapetați era mult mai puțin zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în buzunarul de la piept al jachetei mele prea strâmte. Mama refuzase să-l conducă la gară pe fiu. Mai mică decât mine, m-a îmbrățișat în sufragerie, parcă se dizolvase între masă și pendulă: „Numai să mi te-ntorci sănătos acasă...“ Când Harry Liebenau și-a luat rămas-bun de la verișoara sa, Tulla Pokriefke, ea purta, ca ajutor de vatman, o șepcuță simpatică: „Ai grijă să nu-ți zboare nasul vreun glonț!“. M-a însoțit tata. Călătoria cu tramvaiul am rezolvat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu a lăsat nici o urmă. Și nici alte lucruri nu prea au mai rămas. Totuși, văd nenumărate muște lucind colorat pe pereții cu faianță albă ai bucătăriei țărănești. Celor mai grase dintre ele li se putea face ceva ce văzusem acasă la un coleg de școală, a cărui dragoste pentru animale nu cunoștea granițe: de trupul muștei puteai lipi bucăți de ață colorată. Arătau nostim, cum își luau ele zborul cu o trenă roșie, albastră și galbenă și se roteau deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
său Max, feldmareșalul Ferdinand Schörner este prezent cu numele de Krings; atât de mult am simțit, peste umăr, privirea bestiei care spânzura oamenii fără nici o problemă. Frica a fost bagajul meu, de care nu aveam cum să scap. Plecat de acasă ca să învăț frica, primeam lecții în fiecare zi. Să fii supus, să nu stai în drum, să te adaptezi, să te faci mic, așa se numeau tehnicile lapidare ale supraviețuirii care trebuiau practicate fără a fi fost exersate înainte. Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
is a souvenir from the Siegfried Line“ - să plasez, cu câștig, trei dintre lucitoarele bolduri cu Westwall-ul. Pentru santinela noastră, un băiat cumsecade, fiu de fermier din Virginia, care nu avea nici o pradă de război pe care să o arate acasă, o singură piuneză a valorat cât un pachet de Lucky Strike în schimbul căruia, revenit în lagăr, am reușit să obțin o pâine neagră. Asta a însemnat, pentru nefumătorul care eram, rația îndestulătaore pentru patru zile. Când am primit de la cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
net, dar, cu toate astea, se amestecă. Dacă te puteai încrede în aluziile lui, era de baștină din îndepărtata Basarabie, era prin urmare un german luat ca pradă, care, ca și oamenii de origine germană din statele baltice, fusese adus „acasă în Reich“ în urma pactului dintre Hitler și Stalin. Dar ce știam eu atunci, în prostia anilor mei tineri, despre urmările care nici astăzi nu s-au stins încă ale pactului Hitler-Stalin? Nimic, în afară de clasificarea disprețuitoare de „german luat ca pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
întâlnit cu tânărul poet Paul Celan, care pe atunci se numea încă Antschel. Iar după Bucovina Basarabia putea să fie din nou regiunea în care venise pe lume. Atât de împrăștiați trăiau germanii luați ca pradă, până când au fost aduși acasă ca urmare a pactului Hitler-Stalin. Câteodată, răciturile erau însoțite de cartofi țărănești. Altădată erau savurate simplu, cu pâine neagră. Oaspeții mei, mereu alții, printre care se numărau unii veniți de departe, de peste ocean, sau europeni precum constelația social-democrată Brandt, Palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
servită ca antreu, alteori ca fel principal. Rețeta, însă, rămânea aceeași. În timpul celor două ore care se scurgeau atât de repede, maestrul meu avea de povestit și multe alte lucruri despre scroafe, vieri, purcei de lapte și valorificarea lor. Că acasă la el râmătoarele erau hrănite cu porumb, „cucuruz“, că în patria lui se plantaseră păduri de stejar special pentru hrănirea porcilor, că ghinda făcea carnea țeapănă și nu prea grasă, dar că învelișul de slănină al porcului nu era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
după aventuri, incurabil. Și probabil că din cauza asta am rămas pe urmele lui: când, pe la mijlocul anilor ‘50, teatrul studențesc din Frankfurt montează prima mea piesă, un text în două acte, Apă mare, apare în ea, ca legionar care se întoarce acasă, un tip care-i seamănă. Tovarășul său, Leo, îl numește Kongo. Au trecut prin Laos, Indochina, iar acum se joacă de-a fiul rătăcitor... Abia pe drumul spre cea mai propiată gară mi-a surâs norocul. Cumnata țărăncii ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
interpretare favorabilă a liniilor din palmă liniștea lipsită de griji a patului și o naștere pe care s-o prevezi fără probleme. Iar dacă într-o bună zi țăranul dat dispărut în Rusia ar fi apărut totuși în poartă... Întors acasă târziu... Afară în fața ușii... De multe ori încă am mai scotocit prin căpițele de fân de-a stânga și de-a dreapta drumului de țară, mai puțin pentru tânăra femeie cu fața mare, pe care se odihneau lumina lunii și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]