49,464 matches
-
structurând discursul liric și în același timp constituindu-se într-o contrapondere la retorica vitalistă, însoțită de gesturi ample, a poemelor anterioare: „Studiul profund al melancoliei / cere o masă de brad și / un câine roșu trebuie / să latre pe o mare neagră”. Poetul se retrage din lume și își concentrează atenția asupra muzicii îndepărtate, provenind din adâncimile insondabile ale sufletului: „Fericit este sufletul meu / scufundat în tăcere și așteptare / stau singur și ascult amurgul / cucerindu-mă ca pe o cetate părăsită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
curând vor vedea vânzătorii de Ialte,/ Caiafa cu vițelul de aur și comisarul ateu,/ Cum se ridică din morți neamul meu;/ Spre-altarul Tău, din lumi mai înalte,/ Cum coboară majestos Dumnezeu...”. Ultima carte de versuri antumă a lui P., În marea și-n mormintele din noi (1967), oferă parcă o sinteză a motivelor cultivate în anii exilului. Poetul și-a limpezit cântarea, iar simbolurile sunt clar sensibile. Metafora drumului inițial s-a revelat în lăuntricul drum, valențele mioriticului se axează exclusiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
în rost, în destin stelar al ființei, moartea e doar adormire. Poetul damnat pare că se transformă chiar în cântec, tinde spre reculegere și meditație, ceea ce îl determină să renunțe la discursivitatea narativă și la descriptivismul melodic al începuturilor. În marea și-n mormintele din noi reprezintă, probabil, cea mai semnificativă carte de cântece ale lui P. Romanul Băiatul drumului (2000) ilustrează altă dimensiune, cea narativă, ce se lăsa întrevăzută pe alocuri chiar în versuri. Este o proză de evocare prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
în Poeme fără țară, pref. Aron Cotruș, cu ilustrații de Eugen Drăguțescu, Madrid, 1954; Cântece din fluier, Cleveland, 1960; Poeme ghivizii, pref. Horia Tănăsescu, Ciudad de México, 1962; Catapeteasmă bucovineană, cu schițe de Nicolae Petra, Ciudad de México, 1963; În marea și-n mormintele din noi, Madrid, 1967; Poeme fără țară, îngr. Gabriel Stănescu, pref. Gheorghe Rădulescu, postfață Ovidiu Vuia, Norcross (SUA), 2000; Băiatul drumului, îngr. și pref. Ion Crețu, Câmpulung Moldovenesc, 2000. Ediții: Mihai Horodnic, File de poveste, Cernăuți, 1936
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
Catapeteasmă bucovineană”, „Revista scriitorilor români”, 1963, 2; N.A. Gheorghiu, Cronica poeziei, „Ființa românească”, 1964, 2; Radu Gyr, V. Posteucă - un cimpanzeu al faunei legionare, „Glasul patriei”, 1964, 3; I.G. Dumitriu, Cărțile exilului, „Revista scriitorilor români”, 1966, 5; Nicolae Cârja, „În marea și-n mormintele din noi”, „Drum”, 1968, 4; Ioan A. Mirea, Drumul iconarilor, „Drum”, 1973, 1-2; Mircea Popescu, Prinos fratelui Vasile, „Drum”, 1973, 1-2; Vianor Bendescu, Vasile Posteuca. Bibliografie, Madrid, 1982; Ion Crețu, Vasile Posteucă - necunoscut acasă, LA, 1993, 32
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
eu, și cineva ne raportăm la fel. De aceea hotărârea în privința a ceva este raportul nostru (al meu și al „celorlalți“) cu lucrul, în care caz „lucru“ înseamnă tocmai ceea ce este diferit de mine și de ceilalți. „Lucru“ este deopotrivă marea, copacul, animalul, nisipul, pasărea sau râul; „lucru“ este, apoi, scaunul, automobilul, creionul, casa, agrafa. „Lucruri“ sunt toate câte sunt diferite de mine și de ceilalți, indiferent dacă ele au fost făcute ori nu de mine sau de ceilalți. Și totuși
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
când mijloacele de strămutare erau mediocre, a fost prodigioasă. Sofiștii peregrinau dintr-o cetate în alta, aventurierii politici de tipul lui Alcibiade parcurgeau de mai multe ori într-o viață distanța între Grecia, Asia Mică și sudul Italiei. Coloniștii traversau marea, „roind“ în cele mai neașteptate direcții. Această mobilitate geografică s-a cuplat cu una a spiritului, și nu este de mirare că limba, care este martorul cel mai fidel al experiențelor de viață ale unui popor, a înregistrat-o în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a spiritului, și nu este de mirare că limba, care este martorul cel mai fidel al experiențelor de viață ale unui popor, a înregistrat-o în toată amploarea ei. Era însă firesc ca, dată fiind semnificația pe care o avea marea în viața poporului grec, scenariul lingvistic al lui *persă fie, în limba greacă, unul preponderent maritim. Punctul de pornire este îndeobște coasta, parcursul este marea, limita mișcării este malul opus, „dincolo“-ul este regiunea care începe pe „țărmul celălalt“. *Pereste
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în toată amploarea ei. Era însă firesc ca, dată fiind semnificația pe care o avea marea în viața poporului grec, scenariul lingvistic al lui *persă fie, în limba greacă, unul preponderent maritim. Punctul de pornire este îndeobște coasta, parcursul este marea, limita mișcării este malul opus, „dincolo“-ul este regiunea care începe pe „țărmul celălalt“. *Pereste, de aceea, preponderent inclus într-un vocabular care dezvoltă o strategie a navigației. Până și verbul „a vinde“ (perao), care la prima vedere nu are
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
strategie a navigației. Până și verbul „a vinde“ (perao), care la prima vedere nu are nimic comun cu un verb de mișcare, aparține formațiunilor în *per-, pentru simplul motiv că la greci „vânzarea“ era o operațiune legată nemijlocit de traversarea mării, era o desfacere a mărfii „pe țărmul celălalt“. Să examinăm, în primă instanță, câteva familii de cuvinte create pe radicalul *perși născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime. Iată, mai întâi, grupul care dezvoltă un semantism al
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lucrurilor. Însă în primă instanță - deci la Homer, Hesiod, Alcman, presocratici - cuvântul apare legat mai ales de noțiuni referitoare la corpuri ale căror proporții depășeau puterea de cuprindere a omului: ta perata erau limitele presupuse și deduse, limitele pământului, ale mării, ale cerului, ale astrelor, ale universului însuși, deci limitele care făceau parte din recuzita teoretică a unor cosmologii forjate pe baza imaginației. Întrucât nu puteau fi experimentate direct, ele erau „cunoscute“ prin delegație: parcurgerea unor suprafețe de asemenea proporții nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ființei de neființă. Aceeași imagine, suportând modificări doar la nivelul unor detalii de imaginație, este prezentă și la Hesiod<ref id=”2”>Theog. 738 și 809.</ref> „Sursele și extremitățile tuturor elementelor“ (panton pegai kai peirata) - deci ale pământului, Tartarului, mării și cerului - converg într-un unic punct, dincolo de care se deschide „prăpastia imensă“ (chasma mega), imaginea poetică a vidului sau a neființei, care nu poate fi străbătută nicicum, de vreme ce nu cunoaște limite. Despre o „limită a pământului“ (peiras gaies), „cea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
la jumătatea drumului între intuiție și abstracție, deci ca limită care, deși concretă, nu putea fi experimentată sub forma unei percepții directe și simultane. Acesta este - am văzut - cazul limitei ca limită a corpurilor mari, ca perata ale pământului, astrelor, mării, bolții cerești, universului sau ca limite ale Ființei, „intuită“ în parmenidiana ei sfericitate atotcuprinzătoare. Și totuși, încă în această fază, procesul identificării prin limită, a acelei heideggeriene „țineri laolaltă ferme“ prin care orice ființă se împlinește și „intră în prezență
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cade în afara percepțiilor noastre și care abia urmează să fie cunoscut, prin străbaterea suprafeței care desparte de limitele lui. Grecii au făcut experiența acestei cunoașteri, în care străbaterea apare ca element obligatoriu, sub forma marilor călătorii maritime. Dar dacă ființa mării nu putea fi cunoscută decât prin străbaterea ei, mai însemna oare atunci că limita ei era dată? Oare nu era ea mereu de atins? Inclusă în sistemul proiectiv al atingerii, limita nu mai era die vorhandene Grenze, proprie corpurilor perceptibile
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
simultan, care lâncezesc în imperiul limitelor date și care, pentru cei ce se complac în preajma lor, generează, corespunzător, o mare lene a spiritului. În orice călătorie „planetară“ (planao, „a rătăci din țărm în țărm“), în care era vorba de „limitele mării“ și de „limitele pământului“, grecii erau confruntați cu ființa unui peisaj a cărui linie de orizont era inexistentă sau care, mai precis, lua forma fictivă a limitei unde marea se întâlnește cu cerul. Acest peisaj care se anulează constant în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
rătăci din țărm în țărm“), în care era vorba de „limitele mării“ și de „limitele pământului“, grecii erau confruntați cu ființa unui peisaj a cărui linie de orizont era inexistentă sau care, mai precis, lua forma fictivă a limitei unde marea se întâlnește cu cerul. Acest peisaj care se anulează constant în propria lui ficțiune este resimțit, atâta vreme cât străbaterea nu s-a împlinit, ca obstacol. Obstacolul este deci însăși marea ca spațiu lipsit de repere. În aceste condiții, țărmul ca limită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
inexistentă sau care, mai precis, lua forma fictivă a limitei unde marea se întâlnește cu cerul. Acest peisaj care se anulează constant în propria lui ficțiune este resimțit, atâta vreme cât străbaterea nu s-a împlinit, ca obstacol. Obstacolul este deci însăși marea ca spațiu lipsit de repere. În aceste condiții, țărmul ca limită ultimă este țelul nevăzut al unei străbateri care face din chiar acest nevăzut propriul ei reper. El pune în joc cunoașterea paradoxală a unui obiect care este recunoscut în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ape. Apa însă nu este singurul element care premerge Creației. Mai există pământul și întunericul. Pământul, apa și întunericul sunt trei elemente ale indeterminării și ele îi stau Demiurgului în față ca o materie a modelării viitoare. Însă pământul împreună cu marea sunt fapte ale Facerii din ziua a treia. De ce atunci pământul apare încă de acum, când Dumnezeu nu face, ci cumpănește doar o faptă viitoare? Pământul care vine dinaintea genezei este altceva decât pământul creat, așa cum marea este altceva decât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Însă pământul împreună cu marea sunt fapte ale Facerii din ziua a treia. De ce atunci pământul apare încă de acum, când Dumnezeu nu face, ci cumpănește doar o faptă viitoare? Pământul care vine dinaintea genezei este altceva decât pământul creat, așa cum marea este altceva decât apa dinaintea creației. Pământul care stă alături de apă și întuneric ca element al indeterminării este materia nediferențiată în care nu a pătruns limita modelatoare. Textul grec ne spune că el era aoratos și akataskeuastos: „gol“ și „netocmit
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a face să apară cerul, în a treia operația e aparent opusă - ele se adună -, însă cu atât mai mult în vederea distingerii: pământul și apa se aleg separat, își află o margine, o limită care, ea abia, conferă apei identitatea mărilor, iar pământului, lăsat „să se ivească“ la marginea lor, pe aceea a uscatului. Apa și pământul sunt acum „tocmite“. Cerul, pământul și mările apar deci prin simplă demarcare. Cu ele, opera peratologului geometru se încheie; din ziua a patra asistăm
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și apa se aleg separat, își află o margine, o limită care, ea abia, conferă apei identitatea mărilor, iar pământului, lăsat „să se ivească“ la marginea lor, pe aceea a uscatului. Apa și pământul sunt acum „tocmite“. Cerul, pământul și mările apar deci prin simplă demarcare. Cu ele, opera peratologului geometru se încheie; din ziua a patra asistăm la faptele peratologului modelator. Lumea aceasta, repartizată doar pe câteva registre, este lipsită de viața formelor; nu există o formă a pământului, a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
prin simplă demarcare. Cu ele, opera peratologului geometru se încheie; din ziua a patra asistăm la faptele peratologului modelator. Lumea aceasta, repartizată doar pe câteva registre, este lipsită de viața formelor; nu există o formă a pământului, a cerului, a mării. Există doar margini ale lor. Limita există aici doar ca formă frustă a demarcării. În schimb, în următoarele trei zile, făcând soarele și luna, peștii și păsările, animalele terestre și pe om, Dumnezeu nu mai poate delimita trasând hotare vaste
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
13.</ref>. Și aici, natura zeiței Atena intră pentru a doua oară în joc. Arta primește iluminarea, puterea de a vedea încă-nevăzutul, de la zeița care nu este doar polymetis, ci și glaukopis. Glaukos înseamnă „strălucitor“, așa cum, de pildă, strălucitoare sunt marea, astrele și luna. Privirea (ops), ochiul Atenei este glaukos, este das glänzend-leuchtende Auge, este „ochiul ce luminează strălucind“, iar bufnița, glaux, este emblema Atenei tocmai pentru că ochiul ei incandescent poate străpunge noaptea „făcând vizibil ceea ce altminteri este invizibil“<ref id
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
consumul casnic, industrie sau agricultură este extrem de mare, mai ales în țările dezvoltate. Se știe că în natură apa nu se găsește în stare pură, fiind un foarte bun solvent, apa se găsește sub forma unei diversități de soluții. Apa mărilor și oceanelor conține cantități variabile de săruri iar apele râurilor au compoziții variabile, în funcție de terenurile pe care le străbat sau de gazele și sărurile dizolvate. Nici apa de ploaie nu este peste tot la fel, compoziția ei depinde de apropierea
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Horeanu Mihai () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1213]
-
oceanelor conține cantități variabile de săruri iar apele râurilor au compoziții variabile, în funcție de terenurile pe care le străbat sau de gazele și sărurile dizolvate. Nici apa de ploaie nu este peste tot la fel, compoziția ei depinde de apropierea de mări și oceane, de puluarea atmosferei sau de vânturile întâlnite. O mare problemă a secolului nostru va deveni modul de administrare a resurselor de apă. Nu trebuie uitat faptul că distribuția inegală a apei pe suptafața Terrei face ca unele țări
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Horeanu Mihai () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1213]