5,136 matches
-
Puțină decență n-ar strica. Firește, tot guvernul ar trebui să puie frâu. Lumea poate fi inconștientă, guvernul nu. Țăranii care ar vedea cheful monstru permanent de aici ce-ar zice? Ei n-au de mămăligă și boierii nu-și încap în piele de petreceri! Își luă seama, râse prietenos și șterse efectul de dojană. Până la urmă fu așa de drăguț, că Olga, care se speriase întîi de gravitatea lui rece, îndrăzni să-l poftească la serbare, s-o vază cum
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sine însuși, nu de Miron Iuga. Își blestema neputința de a-i fi lămurit ceea ce în sufletul său era atât de limpede. Transformate în fraze, lucrurile care-i sângerau lui inima apăreau reci, mărunte și fără nici o importanță, încît nu încape mirare că Iuga le-a primit fără înțelegere. Ajunse în uliță cu surâsul supus uitat pe față. Călca cu băgare de seamă, sprijinindu-se în umbrelă ca într-un băț, ferind noroiul și băltoacele, ținând marginea. Din ograda babei Ioana
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și copilașii. Pe ai mei i-au lăsat flămânzi, că le-au luat purcelul... Bine stăm, n-am ce zice! Alții se amestecară: ― Apoi să lase-n pace copiii!... Ce-au și cu bieții copii!... Nici de dânșii nu mai încap?... Of, Doamne, rău ne-ai mai pedepsit!... Dacă suntem și noi molâi și fricoși!... Ia să te știe că pui mâna pe par, să vedem, ar mai îndrăzni să te mai batjocorească? Toader Strîmbu, cu fața roșită, cu ochii bulbucați
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
arendașul. ― E puțin anacronic să ne mai mirăm de pretențiile sătenilor când știm din ziare, cel puțin, că în multe locuri au început să-și puie în aplicare speranțele într-un mod cât se poate de evident! bombăni Stavrat. Nu încape, prin urmare, nici o îndoială că momentul nu e excesiv de fericit pentru a trata vânzarea unei moșii și încă la fața locului. Tatonările acestea se puteau face perfect și la București. ― Înțeleg reproșurile dumitale, ripostă Nadina contrariată. Dar de ce nu mi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și părțile de jos ale județului, dar se zvonește că s-ar fi săvârșit și omoruri. ― Acuma închipuiește-ți inima mea, dragă Herdelea! zise Gogu. Nadina în mijlocul revoltaților care comit asasinate! Ce-o fi cu ea, a izbutit să fugă, a încăput pe mâinile țăranilor? Bietul tata își mușcă mâinile de desperare, că n-a oprit-o. Cum e bolnav și bătrân, și cu slăbiciunea lui pentru Nadina, cred că s-ar prăpădi dacă ar afla că i s-a întîmplat ceva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
exercițiul dureroasei funcțiuni pe teren unde persoanele neoficiale nu pot fi admise. ― Cu toate astea, chiar fără permisiunea ta, eu te voi urma la o distanță oarecare! zise Grigore Iuga ferm. Pentru mine e o datorie, Alexandre! ― Negreșit, nici nu încape discuție! reveni prefectul cu elan. Să nu crezi că eu nu înțeleg starea ta, iubitule! Am vrut numai să spun că în mod oficial!... ― Dacă oficialitatea n-a fost în stare să oprească nenorocirea, măcar piedici să nu-mi puie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bisericii de la Amara. Ultimul mormânt îl construise Miron Iuga. Într-însul odihnea de câțiva ani soția lui. Era zidit în piatră, boltit și vast, destinat să-l adăpostească și pe el când îi va sosi ceasul. În același lăcaș va încăpea, cel puțin provizoriu, și sicriul Nadinei. Fiindcă bătrânul preot Nicodim s-a prăpădit, va sluji preotul din Lespezi care a întovărășit carul mortuar al Nadinei. Ajunge el singur... Slujba se făcu în curte. Bătea vesel soarele primăverii. Arborii înmugureau văzând
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
când căluțul începu să salte. Cu basmaua înnodată de două ori sub bărbie, avea o față care parcă te privea dintr-un cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel, ochii pieziși și verzui, irizând pomeții săltați, fruntea netedă, de copil, decupată la jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde care, strecurându-se din strânsoarea basmalei, își cereau întruna dreptul la viață, toate astea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
O să te duc odată la castel, când o să ieși din schimbul de noapte. Urcăm pe creneluri. O să vezi ce n-ai mai văzut... Aurica se opri, încurcată. Ajunsese la cabină, Petrache sui până în dreptul ei, lățind brațele cât s-o încapă, așa lipită de scară, și deschise ușița. Se strecurară înăuntru. Nu încăpem... chicoti ea. — Întoarce-te cu fața la mine... spuse Petrache, făcându-și loc pe scaun. Pune piciorul ăsta aici și celălalt în partea cealaltă, cum ar veni să mă încaleci
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
noapte. Urcăm pe creneluri. O să vezi ce n-ai mai văzut... Aurica se opri, încurcată. Ajunsese la cabină, Petrache sui până în dreptul ei, lățind brațele cât s-o încapă, așa lipită de scară, și deschise ușița. Se strecurară înăuntru. Nu încăpem... chicoti ea. — Întoarce-te cu fața la mine... spuse Petrache, făcându-și loc pe scaun. Pune piciorul ăsta aici și celălalt în partea cealaltă, cum ar veni să mă încaleci... — Ba uite că încăpem, șopti ea, luându-l pe după umeri. Privi într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
scară, și deschise ușița. Se strecurară înăuntru. Nu încăpem... chicoti ea. — Întoarce-te cu fața la mine... spuse Petrache, făcându-și loc pe scaun. Pune piciorul ăsta aici și celălalt în partea cealaltă, cum ar veni să mă încaleci... — Ba uite că încăpem, șopti ea, luându-l pe după umeri. Privi într-o parte, lipindu-și obrazul de al lui. Ce frumos e ! Câte lumini în oraș... Și ce de stele... Parcă am fi între ceruri... Ar putea să ne vadă toată lumea, aici sus
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bronzul părea ca nou, fără vinișoarele verzui de cocleală cu care cavalerul din castel îl obișnuise. — O fi murit ? întrebă Petrache, ca și cum răspunsul la întrebarea lui Fandarac nu putea fi decât negativ. — Lumea asta nu e destul de largă încât să încapă, în același timp, și omul viu, și statuia lui. Dacă totuși se mai întâmplă, cel puțin unul dintre cei doi ar trebui să dispară cât mai repede. De obicei, amândoi. Petrache se apropie și privi. Mă gândesc așa, ce-ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
părut de necrezut cu câteva clipe mai înainte. În loc să coboare spre oraș, urcă din nou spre castel. Cum trecuse de al șaselea ceas, Petrache se opri în fața porții, își făcu o cruce mare, descuie și împinse amândouă porțile cât să încapă doi oameni, așezați umăr lângă umăr. Abia apoi coborî spre oraș, silindu- se să nu se uite înapoi. Erau nouă ceasuri. Petrache văzu de departe cum oamenii ies din biserică și se rânduiesc în spatele purtătorilor de prapuri și ai epitafului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întind petice de curte, cu copaci răzleți și case vechi, dinainte de război, cu un cat și acoperiș țuguiat, învelit cu țiglă. Pe vremea aceea, oamenii care își ridicau case erau înstăriți, locuințele aveau camere mari și înalte, cât să încapă candelabre bogate, și odăi pentru servitori, fie la mansardă, fie la demisol. El însuși locuia într-o asemenea odaie, primită de la primărie de unul dintre lunaticii săi predecesori și pe care o moștenise aproape din nebăgare de seamă. Pentru trecători
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se făcu translucid și vibră. Ca de obicei, Iacob, fiul lui Zevedei, nu-l auzi intrând. Ridică ochii, nu era nevoie să-l poftească să se așeze și nici alte politețuri nu erau necesare. În cameră nu existau cărți. Nu încăpeau aici visele niciunui copil, pentru când o să se facă mare. Pereții erau goi și mereu proaspăt văruiți. Orice adaos era de prisos. Pe birou - teancuri de foi, strânse între coperți simple. Pe fiecare copertă - un singur nume. Ceea ce însemna fie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își aduc pansamente și medicamente de-acasă. Eu nu pot să-i trimit pe cocoșați și tuberculoși să caute substanțe despre care n-au auzit niciodată și care nici nu prea se găsesc. Nu mai vorbesc de leafa mea, care încape toată în două-trei note de plată la restaurant și tot mai rămâne o cafea neplătită. N-ar trebui să fie așa simplu, șopti Cosmina. Explicațiile... dacă ar fi vorba numai de bani... — Nu e vorba de bani. E vorba, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poeții fac parte din tagma risipitorilor. Cu totul altceva. Iacob al lui Zevedei se gândi o clipă. — Cât despre bolnavul de la reanimare ? — Ce-i cu el ? — În ce stare e ? — Pe bucata de hârtie era scris un singur nume. Nu încap pe un petic două nume deodată. Trebuie să te mulțumești cu atât. Se priviră câteva clipe în tăcere. Papi se foi pe canapea, altădată s-ar fi cuibărit lângă umărul lui Efrem, acum ezită, ghemuindu-se în colțul ei. Filip
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pe frunte. Apoi o pofti în sufragerie. Era o cameră nu prea mare, într-o parte o canapea moale cu o măsuță dinainte, pentru cafele. O treaptă mai sus, o masă la care, așa cum erau aran jate scaunele, ar fi încăput opt persoane. Pe etajerele dulapului prins în perete, o com bină muzicală și câteva teancuri de discuri, nicio carte. O ușă indica existența unei alte camere, probabil dormitorul. Cosmina se opri în mijloc, așteptând un alt gest, care veni, arătându
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o privea cu aerul că o va aștepta acolo oricât va fi nevoie. — Prosoapele sunt în dulap, îi mai spuse Cosmina. Și uite, acolo, lângă perdea, papucii. Tataia avea piciorul mare, umbla desculț când era mic, așa că or să te încapă. O să poți merge pe urmele lui... Ionuț încercă să crape fereastra, dar, firește, ea nu se putea deschide. N-ar fi lăsat unui pacient cu înclinațiile lui posibilitatea de a recidiva. Oricum, precauția era inutilă, câtă vreme, pe dinafară, fereastra
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de parcă ar fi avut vârful umplut cu alice. Pe de altă parte, multe erau rânduite altfel decât ar trebui. Privind la oamenii-păsări, la oamenii-animale sau la oameniicuvinte, nu reușea să dea mulțimilor un singur chip sau să le facă să încapă într-un singur cuvânt. — Auzi, bă Coltucule, se răsti la el șchiopul, trecându-și cârjele dintr-o parte în alta, căci de pe un picior pe altul ar fi fost prea mult pentru el. Ce nume mai e și ăsta ? Coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capăt scenei, așa că îi trase un dos de palmă care o trânti la podea. — Unde ai pus sacii ăia ? întrebă. Și, aducându-și aminte, ieși ca să cotrobăiască prin magazie. Se întoarse, despături și estimă din priviri. — E destul de mare, spuse. Încape. Vino să mă ajuți ! Cum ea rămăsese ghemuită lângă perete, Golea se hotărî s-o facă de unul singur. Se mai întoarse o dată, căutând prin sertare niște capete de sfoară. Când ieși din nou, târa sacul plin după el. — Nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pe creștet și părul crescu, dintr-odată, lucios și negru, coborând pe frunte în șuvițe amestecate cu sudoare. Ochii îi erau roșii de nesomn, de băutură înghițită pe nerăsuflate, de sângele năvalnic pe care vinișoarele subțiri nu puteau să-l încapă. Pupilele negre erau apropiate de rădăcina nasului, concentrate să privească într-un singur punct. Iar pieptul îi tresălta, mai-mai să se spargă, dintr-o bărbăție adunată fără folos și scăpată din hățuri. Rada era zveltă, chiar dacă mijlocul îi era puțin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
văd io doar cred că văd ? Dacă, atuncea când o să vreau să-mi cadă ochii la loc, o să încep să-i caut prin cap și n-o să-i mai găsesc ? Nu poți să fii într-un singur fel, numai proștii încap într-un singur cuvânt. — Din creștet până-n tălpile picioarelor nu-i niciun loc sănătos, intonă Isaia. Totul e numai rană, nemuiată în untdelemn și nelegată. — Ai văzut ? se bucură Bunelu. Ce-ți ziceam ? Și atunci care-i mai nebun, ăla
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o să știu, poate c-o să-l arunc. Chisăliță se legăna de pe un picior pe altul, potrivindu-se după mersul mai larg al lui Pârnaie. Mergeau amândoi cu mâinile în buzunare, dar cum buzunarele le erau cu desăvârșire goale, mâinile le încăpeau până la cot, ceea ce dădea brațelor lor înfățișarea unor toarte. Soarele începuse să se ridice pe umerii lor. — Știi, șefu’, spuse Chisăliță, ca să-și facă de lucru vorbind și să nu fie ispitit să privească înapoi, mortu’ ăla care zici că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-a adunat ca report din ultimele trageri ? întrebă Jenică, făcând ochii mari, ca-n fața unui teribil secret. Femeia clătină din cap, plină de curiozitate. Jenică luă o bucată de hârtie și scrise cu cifre mari, astfel încât zerourile abia încăpeau pe hârtie. Femeia își plimbă privirea peste mațul de zerouri, silabisi de câteva ori, încercând să nu piardă vreo cifră. — Parcă ar fi distanța de la Pământ la Lună... Dă-mi repede formularul, până nu mă zăpăcesc și uit cifrele. Cine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]