5,677 matches
-
s-a înroșit puternic, iar dogoarea ei îi umple de groază pe brăileni. Se pare că fata n-a fost mai dibace decât uriașul brăilean, de vreme ce și stânca ei s-a abătut de la țintă și a mers de s-a înfipt în pământ, tocmai în mijlocul bălții între Măcin și Brăila. De atunci uriașii, urmașii acestora și cei ce au rămas credincioși acestor locuri încărcate de legende, i-au spus acestei stânci minunate „Piatra Fetei.” Mama îmi povestește, o urmăresc cu mare
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
să vă spun adevărul și să vă chem la datorie. Ostași, Nu uitați, de la mic la mare, că sunteți ieșiți dintr-o brazdă stăpânită și păstrată prin sânge și în sânge. Împletiți-vă și înfrățiți-vă cu această brazdă. Stați înfipți în ea și pregătiți-vă să muriți pentru ea. Este mai mult ca oricând porunca ceasului de față. Este poruncă pentru mine și poruncă pentru voi. Cine nu va înțelege la timp și din timp această imperioasă poruncă a vremii
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
grebla te-oi grebla, Și-n poartă te-oi lua, în drum te-oi arunca. Clocile te-or râcâi, Și vai de tine va fi. Formula aceasta se repetă de nouă sau de douăsprezece ori, și numai după aceea baba înfige cuțitul în mătură și o așează pe pământul gol. Dar se vede că baba însăși nu are încredere în descântecul ei pentru că are grija să-i recomande pacientului, că dacă nu-l lasă durerile de cap să meargă frumușel la
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
ne facem datoria, urmând calea arătată de dânsul. I Țara Oltului, cetate frumoasă a naturii, așezată între Olt și Carpații făgărășeni, martoră seculară a suferințelor îndurate de Neamul Românesc, a vut fericirea să dea din seva rădăcinii sale etnice, adânc înfiptă în pământul și crezul latin, un număr însemnat de intelectuali naționaliști, care au păstrat în popor tezaurul graiului, credinței, obiceiurilor strămoșești, în decursul milenarei stăpâniri străine. Prin mintea lor plină de înțelepciune, prin dragostea lor de Neam și Patrie, acest
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
obiect greu P pancove mâncare deosebită, dulce, de sărbători patică farmacie pălan gard păpuci bocanci păpuci de box ghete pănură stofă groasă din lână părușcă păr de porc, iarbă scurtă și aspră peană fulg, ic, bucată de fier ce se înfige în buștean ca să fie tras cu traga, sau cu tânjeala pec brutar pecetă ștampilă plai cărare de picior prin pădure plăieț loc de tras lemnele din pădure cu ajutorul vitelor pleasnă vârful biciului plevas creion ploatăn cuptor din cărămizi cu plită
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
noapte", "Avarul", "Noaptea regilor", "Cercul de cretă" ș.m.a. Ei, și? Înjurătura rămâne! Calomnia crește și se înfoaie conform ariei: Și tot suflă și tot suflă / Răscolește, răscolește / Și la om pe negândite / Prin ureche se strecoară / Și în creier se înfige..." Rezultatul? N-o fi fost Maican chiar îngeraș, dar... "Și la urmă, vai, bârfitul / E ca mort nenorocitul / Sub opinia mulțimii / E pe veci înmormântat". "Locul de veci" i l-a oferit imediat Teatrul Național din București, unde Maican s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
corpul nostru, dați-ne inima înapoi !, iar drapelele erau atârnate în bernă. Nu mai spun ce am trăit când ni s-a luat Ardealul, cu veștile cum că ungurii ne omorau semenii noștri, cum unei mame gravide ungurii i-au înfipt baioneta drept în burtică omorând-o și pe ea și pe copilaș. Si de atunci șiroaiele de lacrimi le mai purtăm și astăzi. Ce s-a întâmplat la Trăsnea și Ip nu se poate uita, iar versurile care circulă acum
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
ar cam trebui... — Bea-ți cafeaua liniștit, mă Îndeamnă În timp ce pipăie concentrat, cu mâna băgată până la umăr În gura godinului, până scoate o sticlă de o jumătate de litru. N-are pic de cenușă pe ea, constată satisfăcut și-și Înfige colții de jos În capsă și-o smulge. Bine că n-am lăsat-o printre fiare ca să dea dobitocu’ ăla peste ea. Hai să trăiești, Relule! E rom, din cel mai ordinar, spirt cu damf de vanilie, dar cade cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să-și piardă cumpătul pentru o clipă. Zbiară: Laure! Pune dracului mâna odată pe mătura aia! Laur mătura de zor cenușa și resturile de coceni din jurul godinului când apăru omul acela Înalt și drept, bățos Într-un fel nefiresc, ca Înfipt Într-o frigare, pe care l-am bănuit numaidecât proprietarul acareturilor de pe-aici. Cincizeci și ceva de ani să fi avut, dar bățoșenia lui și peria de păr des, abia Încărunțit și acoperindu-i jumătate din fruntea lată cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
care s-a bălăcit adineauri văr-miu. Ai zice că fără ăsta ar muri de sete lângă găleată, după cum așteaptă-n picioare cu mâna Întinsă. Ceva nu-l lasă să se aplece, da, frigarea aia pe care parcă i-a Înfipt-o cineva prin cur până-n gât. — Ăsta-i văr-miu, bre, catadicsește Andrei În sfârșit să mă prezinte. Văr-meu Aurel. Zici că-l băgăm și pe el pă felie? Este desigur o bună recomandare să fiu vărul părințelului, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
oră din zi și din noapte are pă puțin zece-cinșpe mii În buzunarele ale din care nu-l prea vezi scoțându-și mâinile, sfinte Dumnezeule, sfinte tare și sfinte fără de moarte, așa se Învârtea toată ziua prin bătătură, cu mâinile Înfipte până la coate În buzunare, ca un cocostârc sătul, cu burta plină de teancuri de sute și neputându-se apleca decât cu prețul unei cascade de strâmbături și Înjurături. Atunci? — Cel mai bine, Relule, ar fi să vindem sacii de ciment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vale. Șurubelnița lui Carol, da, Pepino amușina după ea pe jos În patru labe ca un cățel. O găsi În sfârșit și se Întoarse trei pași și izbi ținând-o cu amândouă mâinile În greabănul celui din mijloc. I-o Înfipsese probabil până-n prăsele, căci nu mai reuși s-o tragă Înapoi și ăla se zbătea și guița ca un porc dând să fugă cu cuțitul În el și chiar o rupse la fugă În direcția din care ne apăruse În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
acolo-n țarcul ăla bântuit de curent și de vaietul garniturilor de metrou, vegheați de dimineața până noaptea de șuvoiul poporului care curgea neîncetat prin fața lor. Carol scosese din buzunarul șubei o șurubelniță de două ori mai mare decât cea Înfiptă de Pepino În spinarea ăluia. Bătea cu ciocul ei În ciment și vedeam că n-apucase Încă să-i polizeze capul. - O să ieșim din nou, spuse, dacă n-or să facă... - N-am apucat atunci să te-ntreb, Carole, tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nu-l văd, cu ochii pe propriu-mi sex chircit ca un vierme speriat de lumină și ascunzându-se-n sine. De amar de vreme nu mă mai simt În stare s-o proptesc cu mâinile pe pereți, ca să-mi Înfig colții În ceafa ei de bestie. Nu mai am chef și nici putere. Nici nu mă pot urni din fotoliu, În timp ce ea ezită să-și facă de lucru cu mine, iar Într-un târziu Îmi spune că-s prea bătrân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
chiui peste lume unul care vindea lumânări Înșirate pe balustrada de marmură a intrării În Pasaj. Câteva glasuri de vânzători de ziare, lumânări și mărțișoare, improvizară un cor de hămăituri și schelălăieli, care n-o intimidară câtuși de puțin. Bine Înfiptă În mijlocul șuvoiului mulțimii, Îi dădea cu domnu’ Iliescu care o să aibă grijă să Împuște bișnițarii și țiganii, cu tinerii care și-au dat viața și sângele pentru Revoluție, În vreme ce țiganii și bișnițarii continuă să-și bată joc de lume. Apostrofările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pe zi, de s-a făcut un ditamai buldogul, ca mâine Îl vezi prinzând de pe urmă pe huiduma aia de țigan căruia i-a luat numele. Numai de Laur nu le-ar mai arde acolo-n sereleul lor, se se-nfigă ca o căpușă nesătulă În belșug și-n pricopseală. Oriunde apare, ăsta-i o mare pagubă. Am dat În el până n-am mai putut, până am zis că mor, și tot n-am scăpat de moarte. Azi știu bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
o cruzime, de care nu m-ași fi crezut niciodată în stare..?!”... .. După ce i-a înșfăcat pe toți milițienii la rând, în cămașă și izmene, din patul călduț, de lângă neveste, i-a executat... iar capetele cu chipiu cu tot rânjeau, înfipte în gardul postului de miliție, în flăcări până la cer. Era o imagine sinistră.. ca în iad, era ceva de neînchipuit.. care cutremura sufletul omenesc. Un tremur îl cuprinse, întrebându-se sincer.. la nesfârșit: „..cum am putut.. cum am putut..?!” „În timp ce
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Trebuiau să părăsească ascunzătoarea. Peste câteva clipe își dădură drumul pe versantul nordic al Grințieșului, pe cursul abrupt și prăpăstios al Borcăi. Istoviți, flămânzi, hăituiți, asudați.. alergau bezmetic sub o ploaie de gloanțe și foc. Un snop de gloanțe se înfipse scormonind pământul la câțiva pași de Baltă. În spate se auzi un icnet și un geamăt greu. Oanță zăcea prăbușit cu fața în jos, cu țeasta zdrobită, mușcând pământul... cu mâinile, totuși, protejând stația de radio. Tot timpul, de când i-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
lor... Era istovit, nu-și mai simțea trupul de durere... Durerea fizică n-o mai simți... locul ei, luându-l o senzație de pustiire și tristețe nemărginită. Cea dintâi întâlnire cu durerea fizică, mai sfâșietoare și mai adevărată, o simți înfiptă în inimă și, i se păru fără sfârșit. Deveni absent.. O mulțime de gânduri îl năpădiră.. mai ales, „anchetarea” uncheșului.. a tatălui său și a Mădălinei... ce însemna suferința lui, pe lângă sacrificiul lor.. Nu durerea ci, umilința îi devasta sufletul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
grămezi de puf alb. Înverșunați de „ura cu mânie proletară”, însetați de răzbunare, comuniștii continuau atacul furibund, împotriva Casei Regale. La trei zile, de la Sf. Împărați Constantin și Elena... Ziarul „România liberă”, publica.. „Ghimpele”, despre care vorbeau comuniștii, care stătea înfipt în inima poporului și care, pentru a deschide drum nou în viață, fusese înlăturat. Ei nu se mulțumeau cu răul care l-au făcut, era prea puțin... Vroiau mai mult... ei sunt o „lucrare”, a răului... Orbiți de moștenirea leninistă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
doctor Vasile... Profesorul Donisă a promis că vine, deși are un simpozion important... Îl așteptăm. Apoi, gândul mă duse la Vasile Cazacu „fecioru’ popii din Răusăni”, cum îi ziceam noi colegii. Dintre cei cu care am vorbit, Vasile, mia rămas înfipt în inimă dureros. „ - Măi, tari’ aș veni, spunea Vasile, mai mult gemut. Tari’ aș veni, măi !, Îi simțeam răsuflarea grea în telefon. Da’ aghe mă târăsc, măi, de la pat și pân’ la sobă, sprijinit de păreți... da’tari’ aș vini
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Laurențiu !.. Ori, prima oră de muzică bisericească, cu profesorul Toma, un bărbat cu o statură impresionantă, și cu un glas cum altul n-am auzit. Arpegiile cântate cu el; „Pa, Vu, Ga, Di, Che, Zo, Ni, Pa..”... mi-au rămas înfipte în inimă pentru totdeauna. Profesorul de științe naturale, obișnuia să se adreseze elevilor cu.. „Căpitane”, pentru că abia se întorsese de pe front. „ - Ce formă are frunza de graminee, căpitane ?.. „ .. De sabie, dom’ profesor..! „ - Așa, căpitane, așa... de sabie !... Ești tobă, de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
să miște codrii uriași și sălbatici. Unii jurau că au văzut-o călcând, înspăimântătoare, cu părul despletit, printre mormintele deschise, ca să adune oseminte din ruguri ce încă mai ardeau. Ca să se răzbune pe Iason, plăsmuia figuri din ceară și le înfigea apoi un ac în dreptul inimii, ucigându-și astfel rivalele. Aceste lucruri îngrozitoare mă fascinează nespus de mult. De aceea aș vrea să rămân definitiv în ținutul acesta magic; dacă-l cunosc mai bine, ar putea să-mi dezvăluie și mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mă-ntorc, dar nu sunt sigur că mai există cineva dispus să mă mai accepte. Sunt foarte puțini cei care-și mai amintesc de mine. Orice loc ne poate accepta doar atâta timp cât nu-l trădăm definitiv. Acum rădăcinile mele sunt înfipte în acest pământ, și nimeni nu va mai putea să mă alunge de aici. Până și aerul ăsta nou a început să țină la mine și să mă apere. Asceză Cu toată furoarea dionisiacă presupusă, în natura inșilor de pe-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
afla în curte, a asistat concentrată la scenă; pe urmă, foarte mulțumită, a spus că, de-acum, ar trebui să fiu sigur de nemurirea mea, precum Hercule Curinul. Lupii ancestrali Ca stindard de luptă, geții folosesc un cap de lup înfipt într-un vârf de lance și, atunci când merg în galop, aerul trece printre oasele tigvei lupului, producând un șuier înspăimântător. Azi-dimineață am ieșit afară și am băgat de seamă că, în timpul nopții, ninsese abundent. Am privit fascinat candoarea zăpezii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]