13,876 matches
-
este gelos, acuză nefondat în nenumărate rânduri, este posesiv, caută să controleze, temându-se foarte mult de faptul că poate fi oricând abandonat. Își fac simțită prezența gândurile iraționale și furia (Liiceanu și Rujoiu, 2005). Această teamă de a fi abandonat se naște din frica de a rămâne singur, fără nici un sprijin moral sau afectiv. Mai mult, nu acceptă să răspundă pentru faptele sale violente. În ceea ce privește victima (de obicei, într-o astfel de situație se găsește soția), aceasta devine „subiect al
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
bază. O veche recomandare preciza: Citatele din cadrul textului se culeg cu literă de evidențiere: aldine, dacă sunt scurte; spațioase, dacă nu cuprind mai mult de două-trei cuvinte; cursive albe, dacă sunt lungi (***, Tehnoredactarea..., p. 47). CITAT RETRAS!!! Această recomandare trebuie abandonată din două motive: mai Întâi, pentru că citatul din text oricum este evidențiat prin ghilimele; În al doilea rând, presupunând că În citat vrem noi Înșine să facem sublinieri, respectiv să scriem cu italice anumite cuvinte, s-ar produce o confuzie
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
care disimulează, de fapt, anumite sentimente de ostilitate și unele reproșuri la adresa celuilalt. Aceste sentimente se exprimă atunci când subiectul respinge sugestiile, sfaturile sau ofertele de ajutor venite din partea altcuiva. 31) Proiecția delirantă (DSM-IV; G.V.): formă de proiecție în care subiectul abandonează, de fapt, proba realității. În proiecția delirantă, conflictele interne sunt exteriorizate, iar subiectul le atribuie o realitate tangibilă. 32) A recurge la gândirea magică (V.): a crede că gândirea are putere de acțiune, permițând astfel satisfacerea unei nevoi sau evitarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
interne sunt exteriorizate, iar subiectul le atribuie o realitate tangibilă. 32) A recurge la gândirea magică (V.): a crede că gândirea are putere de acțiune, permițând astfel satisfacerea unei nevoi sau evitarea unui pericol. În această situație, proba realității este abandonată. 33) Refuzul realității psihice (L. și P.; Segal): apărare maniacă ce se dezvoltă, asemenea controlului omnipotent asupra obiectului, în timpul poziției depresive, ca apărare împotriva angoasei depresive, culpabilității și pierderii. Ea se întemeiază pe un refuz absolut al realității psihice - realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau au trăit experiențe de separare dureroase, mai târziu ei vor avea tendința de a se închide în cochilia lor protectoare, refuzând să se sprijine pe ceilalți, care, după părerea lor, nu pot decât să-i decepționeze și să-i abandoneze din nou. Totuși, refuzul de a recurge la celălalt poate fi interpretat ca un semn de maturitate, deoarece, așa cum subliniază și Winnicott (1958a/1969), „individul devine capabil să renunțe la prezența efectivă a unei mame sau a unui substitut matern
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sunt binecuvântați de Ceruri (...). Nefericit cel ce descinde dintr-o familie de cadre didactice: dacă nu are profilul unui viitor doctorand, rușinea se va abate peste capul lui.” Pentru părinți, adaugă ea, ar fi „un act de eroism să-și abandoneze visul (visul de prosperitate financiară, de considerație, de promovare socială prin copil)”, un vis care, în ultimă instanță, este ucigaș. A. Freud citează exemplul lui Cyrano de Bergerac, modelul bărbatului care dă glas aspirațiilor sale amoroase prin mijlocirea unui rival
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în scopul protejării părintelui „bun”, extern sau intern. Declarațiile Melaniei Klein (1932/1978), evocând experiența sa de terapeut cu micuța Ruth, sunt revelatoare în această privință: „Când era lăsată singură cu mine, i se părea că mama cea «bună» o abandona, iar spaima față de mama «care o pedepsea» trecea asupra mea”. Meltzer (1967/1971) subliniază că, în anumite momente, tocmai din cauza acestui profund clivaj al obiectului, „psihanalistul este doar un W.C.” (toiled-breast, adică un sân-toaletă), în vreme ce toate elementele „bune” vin din partea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
privind teoria sexualității (1905/1987), introducând ideea că identificarea se sprijină pe încorporarea orală, Freud explică (în „Doliu și melancolie”, 1917b/1968) că durerea melancolică este cauzată de o identificare cu obiectul pierdut, permițând relației de iubire să nu fi abandonată. Iată deci o modalitate defensivă, chiar dacă în acest caz nu mai avem de-a face cu iubirea obiectuală. Freud utilizează expresia paradoxală de „identificare narcisică cu obiectul”, care, din punct de vedere defensiv, se substituie investirii afective. Noțiunea de „identificare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în mod complementar și nu se mai exclud reciproc, așa cum se întâmplă în melancolie. Este de asemenea de notat rolul identificării în limitarea agresivității. Identificarea intervine la copil în perioada declinului complexului lui Oedip, în momentul când investirile obiectuale sunt abandonate. Identificarea cu părintele de același sex este cea care permite detașarea de părintele de sex opus. Autoritatea parentală este supusă unei introiecții, constituind „nucleul supraeului” (1924/1985). Bazându-se pe teoriile lui Ferenczi (1909/1968), Klein (1955/1968 și 1958
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe care nu l-am avut niciodată Știi tu, dac-ai fi trăit, Ce-am fi făcut noi împreună?... Tu, fratele pe care nu-l voi avea vreodată, Sunt mai puțin singur acum că te-am creat. Când totul ne abandonează, Ne fabricăm câte-o familie”. Amado și Costes (1989) citează alte cazuri de căutare a unui tovarăș imaginar la adult. Blaise Cendrars îl crease pe Moravagine, care se presupunea că-l însoțește zi și noapte în timpul războiului. „Era al meu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
contează prezența a unu-două simptome”. Visul este deci o activitate normală, care nu devine patologică decât atunci când copilul nu mai trăiește decât în imaginarul său. Aceasta este o eventualitate luată în serios de către Fraiberg (1959/1967). Când un copil abandonează universul real, când se arată incapabil să stabilească legături cu persoane reale, preferându-i pe prietenii săi imaginari, acest lucru trebuie să constituie o sursă de îngrijorare pentru anturajul său. Aceleași remarce sunt valabile și pentru adult. Excesul de reverie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Nu este deloc de mirare că, în fața consecințelor adesea nocive prezentate succint mai sus, Janet, Breuer și Freud au încercat să „suspende refularea”. Cam în aceeași perioadă, ei au utilizat hipnoza, obținând, cel mai adesea, excelente rezultate terapeutice. Freud a abandonat ulterior această tehnică în favoarea „procedeului apăsării”, pe care l-a aplicat Elisabethei von R. Informându-și pacienta că urma să exercite o apăsare pe fruntea ei, Freud o atenționa că, pe durata acestei apăsări, îi va apărea în minte o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
asupra dimensiunii somatice a acestei regresii: înainte chiar de a visa, cel care doarme trebuie să-și pună deoparte „protezele motorii și perceptive”. Aceasta e, de altfel, imaginea însăși a regresiei: adormit într-o poziție corporală numită fetală, subiectul se abandonează viselor, realizând în manieră halucinatorie primele sale dorințe. Intuiția că la începutul vieții psihice nu se poate obține satisfacerea decât prin reapariția halucinației primare - acesta este modelul visului - îl face pe Freud să accentueze importanța rolului jucat de regresia temporală
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o afirmă cu tărie: „Sublimarea este o relație comparabilă cu iubirea”. Și Mijolla-Mellor (1992), în lucrarea Plăcerea gândirii, consacră câteva pagini înflăcărate încântării, comparabilă cu cea dată de relațiile cu o ființă dragă, pe care o simte acela ce se abandonează sublimării. Este vorba, nici mai mult, nici mai puțin, decât de o „investire pasională”. Urcând o treaptă, ajungem la reflecția făcută de un pacient al lui Anzieu (1994): „Se produce un orgasm în gândire”, reflecție prelungită de un comentariu al
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refuză să se lase copleșit de o realitate neplăcută și lansează lumii exterioare un fel de sfidare. El dovedește în acest fel că situațiile traumatizante îi pot provoca plăcere. Ca urmare, prin triumful narcisismului, eul își afirmă invincibilitatea „fără a abandona terenul sănătății psihice”, subliniază Freud, ceea ce diferențiază umorul de omnipotența psihotică. Acest tur de forță se poate produce datorită sprijinului oferit de supraeu, instanță cel mai adesea represivă, dar care își pierde aici rolul obișnuit de judecător sever pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rigorilor lui, totuși găsim că e o lege de ocrotire generală a femeii și familiei. În adevăr, dacă s-ar putea controla statistica, s-ar evidenția fără putință de replică, că bărbatul, în imensa majoritate a cazurilor, este acela care abandonează, în spiritul legii, soția și copiii. Nu spun că nu s-ar găsi și printre femei câteva „brebis galeuses”. Fără îndoială au existat și vor mai exista; dar cazurile când o femeie abandonând bărbatul, abandonează și copiii, sunt extrem de rare
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
imensa majoritate a cazurilor, este acela care abandonează, în spiritul legii, soția și copiii. Nu spun că nu s-ar găsi și printre femei câteva „brebis galeuses”. Fără îndoială au existat și vor mai exista; dar cazurile când o femeie abandonând bărbatul, abandonează și copiii, sunt extrem de rare. ș...ț 4) În al doilea aliniat al articolului menționat mai sus și în cadrul principiului general de promovare a unor interese particulare la gradul de interese de ordin public, textul edictează pedeapsa de la
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
a cazurilor, este acela care abandonează, în spiritul legii, soția și copiii. Nu spun că nu s-ar găsi și printre femei câteva „brebis galeuses”. Fără îndoială au existat și vor mai exista; dar cazurile când o femeie abandonând bărbatul, abandonează și copiii, sunt extrem de rare. ș...ț 4) În al doilea aliniat al articolului menționat mai sus și în cadrul principiului general de promovare a unor interese particulare la gradul de interese de ordin public, textul edictează pedeapsa de la 3 luni
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
să Îi punem Într-o categorie sau alta? Unii autori (de exemplu, Shafir, 1985, sau Robert King, The History of the Romanian Communist Party, Stanford, 1980) sugerează că nu trebuie să căutăm mai multă claritate, ci, pur și simplu, să abandonăm această imagine dihotomică În care indivizii sunt Împărțiți În politicieni sau tehnocrați. Ar trebui, susțin ei, să adoptăm categoria de „expert roșu” (ceea ce eu am numit „tehnocrați incerți”) și să apreciem eforturile comuniștilor care au reușit să depășească o veche
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
occidentale. Sociologul Elemer Hankiss semnalează că, În această perioadă, În mod premonitoriu, atributele ideologice obișnuite ale regimului au fost Înlocuite de cele ale unui „liberalism conservator de secol XIX”: Dogma sacră a ocupării totale a forței de muncă a fost abandonată, iar necesitatea (cel puțin temporară) a șomajului a fost admisă și justificată printr-un sofism prin care se argumenta că, de fapt, s-a vorbit Întotdeauna despre dreptul la muncă, și nu despre dreptul la un loc de muncă. Antreprenorul
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
abilității fostelor elite comuniste de origine maghiară de a fonda o organizație care, În ciuda compoziției sale heteroclite din punct de vedere doctrinar, a avut un comportament disciplinat, marcat de coeziunea În jurul scopurilor sale etnice. Interesul rezidă În capacitatea de a abandona alianțele cu celelalte partide născute din rețelele comuniste și de a revendica o identitate anticomunistă și liberală. La momentul căderii regimului comunist, 14 reprezentanți maghiari făceau parte din FSN. Erau regrupați În jurul lui Domokos Géza și Király Károly, foști membri
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
menține baza muncitorească a Partidului Comunist Român, dar și de a crește nivelul de educație al membrilor săi, chiar cu riscul unui proces mult Încetinit (versus situația În care s-ar fi atras În partid intelectualii). Această strategie a fost abandonată, așa cum am arătat În capitolul anterior, la sfârșitul anilor ’60, unul dintre motive fiind și o nevoie acută de personal competent. Consider că În jurul acestei perioade, culminând cu preluarea CEPECA În 1971, Academia „ștefan Gheorghiu” și-a depășit funcția inițială
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
masă, în era informațională, marketingul se concentrează asupra clientului individual. Schimbarea paradigmei se poate exprima după cum urmează: locul luptei pentru cote de piață îl ia angajamentul pe cota clientului; locul confruntării îl ia cultivarea relației; asimetria de informație va fi abandonată în favoarea dialogului deschis. În societatea de rețele, marketingul este în principiu digital, nu ține seama de spațiu și timp, este interactiv orientat către dialog, puternic relaționat cu faptele, iar conceperea prestațiilor pe piață este îndreptată în mod direct către clienți
Managementul cunoașterii in societatea informațională. In: Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
domoale, compasive, care ține să spună că pervertirea sufletelor, necazurile, nelegiuirile, năpasta vin din imixtiunea în lumea satului a unor legi nefirești, nedrepte. Rar, ca în povestirile Măcar o lacrimă... și Urme după 1907, idilismul, caricarea sentimentală și ideologică sunt abandonate, urmarea fiind o formă mai neostentativă de expresie, o concentrare a mijloacelor. Și ca memorialist, reînviind figurile lui Al.Vlahuță, I. L. Caragiale, B. Delavrancea și N. Grigorescu, B. își consumă mai ales forțele sentimentale, de om ce se dăruie prieteniei
BUJOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285922_a_287251]
-
o minimă concretizare realistă; dar nici aici nu e urmărită reconstituirea unei epoci, în fapt, ci manifestarea tragicului în istorie. Caesar Borgia, întruchipând individualismul renascentist, ajunge să sfideze „incoruptibila ordine a cercurilor”, visând să făurească unitatea Italiei, dar se prăbușește, abandonat de pronie. Căderea îi revelează rostul tainic al fiecărui gest în armonia universală, fără de care lumea ar fi o „comedie a fantasmelor”, produsul propriei halucinații. Caesar pricepe acum ceea ce rămâne insesizabil pentru pragmaticul Machiavelli: singura unitate posibilă este aceea spirituală
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]