6,323 matches
-
și Tratatul de la Varșovia etc. etc. au agravat, într-adevăr, foarte mult, dar nu au generat, în esență, concepția despre stat total antieuropeană, care domină încă mentalitatea populară în România. Comunismul doar a preluat și a dus la ultimele consecințe, absurde și monstruoase, concepția statului național, unitar, autoritar, represiv, închis, riguros centralizat, cu rădăcini încă din secolul al XIX-lea, idee instaurată și consolidată la noi și după Marea Unire din 1918. Totul se reduce, în mod fundamental, la o dificultate
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
piele încrețită. Dar altceva m-a izbit, impresie consolidată și ulterior: ținuta sa stilizată, ușor hieratică, preocupat de efecte tulburătoare chiar și în situații limită. Stilul Nae Ionescu îi intrase parcă în sânge. I-am pus sub duș (împrejurarea pare absurdă) o întrebare esențială, despre cei ce trăiesc până la capăt o experiență, o existență sau cam așa ceva, temă pe care o adusese în discuție. Mi-a răspuns că el știe pe cineva. și când m-am întors (tot sub duș) să
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
Geist unsers Jahrhunderts. pentru întâia dată apare în felul acesta în cultura română conștiința unui adevărat salt calitativ pe plan spiritual; pentru prima dată se formează convingerea că istoria face efectiv schimbări de conținut, că ruperea de trecut nu este absurdă și arbitrară, ci necesară și pozitivă, motivată de idealuri ce se impun în mod evident și cu toată autoritatea; pentru întâia dată istoria capătă la români dimensiune și durată spirituală, în care etapele nu mai sunt fixate de cronologia domniilor
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
de data asta a fost rândul meu să țip, nedumerirea și supărarea îmi epuizaseră rezervele de înțelegere. Au urmat mai apoi mailuri lămuritoare sau cel puțin el și le-a dorit a fi astfel, pentru mine nefiind decât explicații la fel de absurde ca și refuzul inițial, cum că a crezut că cine știe ce îl așteaptă, zeci de persoane cântând în cor la mulți ani cu baloane colorate. Până la urmă a ajuns de ziua lui la cafenea și și-a luat prăjitura, chiar mă
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
realul și imaginarul se opun și se împacă în cele din urmă în plăsmuirile insolite ale artistului care, ispitindu-ne parcă cu o anume malițicitate ne invită să participămla un ritual păgân, desfășurat chiar sub ochi noștri, după un scenariu absurd.” (Aurel Istrate) „Creația lui Calistrat Robu, sondează profunzimi și tensiuni unde fiorul epic este mereu intersectat de aceste onirice cu dimensionări neașteptate și cu promisiuni ce pot îmbogăți orizontul ideatic al artei naive de la noi și de oriunde.” (Vasile Savonea
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
O primă categorie neagă prima premisă. În această categorie includ, spre exemplu, mult citata afirmație a lui John Dunn potrivit căreia "nivelul interesului și al energiilor imaginative" pe care filosofii politici le-au investit în investigarea temei dreptății sociale este "absurd" și "reflectă un nivel aproape ridicol de eroare de judecată"9, de vreme ce "în orice societate politică ce permite discuția liberă a alegerilor politice, dreptatea în distribuția bunurilor materiale este, în mod inevitabil, un punct focal de dispută"10. Oricât de
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
moralismului 39 că sunt pe lângă subiectul principal, de vreme ce problema fundamentală identificată de realiști în cazul moralismului este faptul că neagă autonomia politicii față de moralitate, reducând toate problemele politice la probleme de moralitate personală. Aceasta este însă una dintre cele mai absurde obiecții la adresa moralismului. Din nou: cum ar putea moralismul să nege autonomia politicii față de moralitate, de vreme ce el nu este o teză despre politică, ci una despre argumentarea din filosofia politică referitoare la teoretizarea valorilor dezirabile în cadrul societății sau/și la
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Ca atare, spre deosebire de realiști, nu văd niciun fel de problemă în legătură cu teoria lui Simmons. Ideea că niciun stat existent nu este legitim (simpliciter) nu mi se pare deloc a constitui o "contradicție în termeni" sau, în orice caz, o idee absurdă. Iar ideea că un stat nu trebuie să fie pe deplin legitim pentru a merita suportul cetățenilor săi și al comunității internaționale mi se pare suficient de rezonabilă sau de "realistă" pentru ca teoria lui Simmons să nu poată fi respinsă
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
de tradițiile și teoriile lor sentimentale; ei sunt sclavii diviziunilor partidelor care se opun înțelegerii celei mai cuminți. Orice hotărâre a mulțimii depinde de o majoritate întâmplătoare sau, cel puțin, superficială; în recunoașterea sa față de secretele politice, mulțimea ia hotărâri absurde; un fel de anarhie nimicește conducerea. Politica nu are nimic cu morala. Guvernul care se lasă condus de morală nu este politic și în consecință puterea sa este șubredă. Acela care vrea să domnească trebuie să recurgă la viclenii și
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
măsuri instrumentul gândirii va deveni un mijloc de educație în mâinile guvernului nostru, care nu va mai îngădui maselor populare să pălăvrăgească asupra binefacerilor progresului. Cine dintre noi nu știe că aceste binefaceri iluzorii duc de-a dreptul la visuri absurde? Din aceste visuri s-au născut raporturile anarhice ale oamenilor între ei și cu puterea, pentru că progresul sau mai curând ideea progresului a născut gândul a tot felul de emancipări, fără a le statornici marginile... Toți cei pe care noi
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
nuvelei Catastrofa. Eroul seceră cu mitraliera până când, singur, aflat în situație critică cere clemență românilor care iau cu asalt poziția ocupată de acesta. Replica plutonierului și ai celorlalți combatanți români care luptă cu înverșunare și mor orbește, într-o încleștare absurdă, este neîndurătoare: „Ne omorâși cinci ceasuri cu mitraliera și acum zici că ești frate?... Grijania și anafura ta de câne!”. Este incontestabil meritul lui Liviu Rebreanu, printre alți prozatori, de a fi înălțat nuvela și schița românească din primele două
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
Albert Camus MITUL LUI SISIF Lui Pascal Pia O, suflete al meu, nu năzui la viața nemuritoare, ci epuizează domeniul posibilului. PINDAR (Pythica a IlIa) UN RAȚIONAMENT ABSURD Paginile care urmează vorbesc despre o sensibilitate absurdă ce poate fi întâlnită în acest secol, și nu despre o filosofie absurdă, pe care propriu-zis timpul nostru n-a cunoscut-o. O elementară onestitate mă obligă să arăt, încă de la început, tot ceea ce ele datorează anumitor spirite contemporane. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
O, suflete al meu, nu năzui la viața nemuritoare, ci epuizează domeniul posibilului. PINDAR (Pythica a IlIa) UN RAȚIONAMENT ABSURD Paginile care urmează vorbesc despre o sensibilitate absurdă ce poate fi întâlnită în acest secol, și nu despre o filosofie absurdă, pe care propriu-zis timpul nostru n-a cunoscut-o. O elementară onestitate mă obligă să arăt, încă de la început, tot ceea ce ele datorează anumitor spirite contemporane. Nu numai că nu am intenția să ascund aceasta, dar gândirea lor va fi
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
familiară. Dimpotrivă, într-o lume dintr-o dată lipsită de iluzii și de lumină, omul se simte un străin. Exilul lui e fără scăpare, de vreme ce-i lipsit de amintirea unei patrii pierdute sau de speranța într-un pământ al făgăduinței. Sentimentul absurdului nu-i decât divorțul acesta dintre om și viața sa, dintre actor și decorul său. De vreme ce toți oamenii sănătoși s-au gândlt la propria lor sinucidere, vom recunoaște, fără alte explicații, că există o legătură directă între acest sentiment și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
propria lor sinucidere, vom recunoaște, fără alte explicații, că există o legătură directă între acest sentiment și aspirația către neant. Subiectul eseului de față este tocmai raportul dintre absurd și sinucidere, măsura exactă în care sinuciderea este o soluție împotriva absurdului. Se poate stabili ca principiu că acțiunile unui om care nu trișează trebuie să fie comandate de ceea ce el socotește a fi adevărul. Credința în absurditatea existenței trebuie deci să-i hotărască purtarea. E legitimă curiozitatea de a ne întreba
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
mă interesează: există o logică ce duce până la moarte? E un lucru pe care nu-l pot afla decât urmărind fără pasiune dezordonată, doar la lumina evidenței, raționamentul a cărui origine o arăt aici. Este ceea ce eu numesc un raționament absurd. Mulți l-au început. Nu știu încă dacă au rămas în limitele lui. Când Karl Jaspers, arătând imposibilitatea de a constitui lumea în unitate, exclamă: Această limitare mă conduce către mine însumi, acolo unde nu mă mai retrag în spatele unui
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
sunt spectatori privilegiați ai acestui joc inuman în care absurdul, speranța și moartea își dau replica. Spiritul poate atunci să analizeze figurile acestui dans elementar și totodată subtil înainte de a le ilustra și de a le retrăi el însuși. ZIDURILE ABSURDE Ca și marile opere, sentimentele adânci semnifică întotdeauna mai mult decât au conștiința că spun. Perseverența unei porniri sau a unei repulsii într-un suflet se regăsește în anumite deprinderi de a face și de a gândi, se continuă în
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și simți un climat. Atunci vom ajunge poate la acel insesizabil sentiment al absurdității, în lumile diferite dar frățești ale inteligenței, ale artei de a trăi sau ale artei pur și simplu. Climatul absurdității e un început. Sfârșitul e universul absurd și acea atitudine a spiritului care proiectează asupra lumii o strălucire ce-i este proprie, făcând să lumineze chipul privilegiat și implacabil pe care știe să i-l recunoască. Toate marile acțiuni și toate marile filosofii au un început derizoriu
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pe care știe să i-l recunoască. Toate marile acțiuni și toate marile filosofii au un început derizoriu. Marile opere se nasc adesea pe neașteptate, la colțul unei străzi sau la intrarea într-un restaurant. Tot astfel și absurditatea. Lumea absurdă, mai mult decât oricare alta, își trage noblețea din această naștere lipsită de măreție. În anumite situații, un om care răspunde: "la nimic", când e întrebat la ce se gândește, poate că doar se preface. Cei iubiți o știu prea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
venită. Căci totul începe prin conștiință și nimic nu are valoare decât prin ea. Sunt observații care n-au nimic original. Dar ele sunt evidențe: aceasta e de-ajuns pentru un timp, când procedăm la o recunoaștere sumară a originilor absurdului. Simpla "grijă" se află la originea a toate. Tot astfel și pentru fiecare zi a unei vieți fără de strălucire: timpul ne poartă cu sine. Dar totdeauna vine o clipă când trebuie să-l purtăm. Trăim din viitor: "mâine", "mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
despre suflet vor primi aici, cel puțin pentru o vreme, dovada matematică a contrariului lor. Din trupul inert pe care o palmă nu mai lasă nici o urmă, sufletul a dispărut. Acest aspect definitiv și elementar al aventurii formează conținutul sentimentului absurdului, în lumina mortală a acestui destin apare inutilitatea. Nici o morală și nici un efort nu pot fi justificate apriori în fața matematicilor sângeroase sub al căror semn stă condiția noastră. Încă o dată, toate acestea au fost spuse de nenumărate ori. Mă mărginesc
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de fiecare zi se adapă din ele. Nu e vorba deci de a le reinventa. Dar trebuie să ne asigurăm de aceste evidențe pentru a ne putea întreba apoi în legătură cu chestiunea primordială. Țin să repet încă o dată că nu descoperirile absurde mă interesează în primul rând, ci consecințele lor. Dacă suntem siguri de aceste fapte, care trebuie să fie concluzia noastră, până unde vom merge spre a nu eluda nimic? Va trebui să murim din proprie voință sau, în ciuda a toate
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
A vrea înseamnă a isca paradoxuri. Totul este astfel ordonat încât să poată lua naștere acea pace otrăvită pe care o dă nepăsarea, somnul inimii sau renunțările mortale. Și inteligența îmi spune, așadar, în felul său că lumea aceasta e absurdă. Zadarnic pretinde contrariul ei, adică rațiunea oarbă, că totul este limpede. Așteptam dovezi și doream să aibă dreptate; dar în ciuda atâtor secole pline de pretenții și atâtor oameni elocvenți și dornici de a convinge, știu că totul e fals. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
profund, acela de a fi înlănțuit. În acest univers indescifrabil și limitat, destinul omului îș i capătă astfel sensul. O puzderie de iraționale s-au ridicat și-l înconjoară până la sfârșitul zilelor sale . O dată cu această clarviziune redobândită și deliberată, sentimentul absurdului se luminează și se precizează. Spuneam că lumea e absurdă, dar mă grăbeam. Tot ceea ce se poate spune este că lumea nu-i în ea însăși rațională. Absurda însă este confruntarea între acest irațional și această nemărginită dorință de claritate
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și limitat, destinul omului îș i capătă astfel sensul. O puzderie de iraționale s-au ridicat și-l înconjoară până la sfârșitul zilelor sale . O dată cu această clarviziune redobândită și deliberată, sentimentul absurdului se luminează și se precizează. Spuneam că lumea e absurdă, dar mă grăbeam. Tot ceea ce se poate spune este că lumea nu-i în ea însăși rațională. Absurda însă este confruntarea între acest irațional și această nemărginită dorință de claritate a cărei chemare răsună în străfundurile omului! Absurdul ține atât
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]