6,732 matches
-
sprijineau niște bujori de druște, domnișoarele de onoare, cu ochi negri, înaintau în fața unei fanfare de alămuri, care luceau ca luna și cântau de fierbea sângele în tine... Numai la cinematograf poți să vezi ceva mai frumos! conchise ea, în admirația mesenilor și mai ales a bărbaților, care, în câteva clipe, despuiaseră interiorul unui rând de clondire. Ba, s-avem pardon! , o contrazise, pe nănașă, cu glas de stentor, Nicanor. Felul ales, în care vorbi Nicanor, asemenea orășeanului cu stația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
năclăi zăpada albă. Cu mâini mânjite până la coate de sânge roșu, magnatul de la Sans-Souci își ridică spre asistența extaziată privirile-i înflăcărate: La școala de spițeri, să știți că am făcut numeroase ore de chirurgie, anunță el, spre a răspunde admirației oaspeților, uimiți de măiestria cu care tăiase baierile groase ale inimii vierului. Băură cu toții, ridicând paharele în onoarea îndemânării maistrului măcelar. Magnatul se grozăvi, răcnind din nou în aerul rece al iernii, cu o indescriptibilă înflăcărare: Vreți să vă fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
foștii studenți din salonul de onoare rosteau sempre sint in flores, în alt fel (zempre zind in flores!) depistarea pronunției germane îl dumiri și pe el, și pe Nae Calaican: Ăștia sunt nemți, zise Vladimir. Nae îl privi cu duioasă admirație, catalogându-l iarăși: Măi Vla-dimire, tu știi și toa-ca din cer, măi. Priviră curioși la deplasarea prin restaurant a unora dintre musafiri care se strecurau, printre mese, către postamentul orchestrei absente. Împrumutând o vioară și deschizând capacul pianului în locul lăutarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ferecat, aproximativ, într-un sector de oraș, unde trăiau nu numai israeliți, nu numai creștini, ci și mahomedani... Semiluna aurită care lucea uneori într-un vârf ca de minaret nu era o nedemnă părere!... Atunci, cu un năvalnic sentiment de admirație față de sine însuși, Vladimir își autodecretă, în mintea lui încinsă de gânduri, meritatul titlu de Pelerin. Tot mai ferecat în nemișcare, Pelerinul adormi, în același spațiu, dintre lespezi și stele de marmură, istovit de revelația care îl învăluise fierbinte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care corifei cu stetson îl situaseră într-o Piață megalomanică, simțea nevoia irepresibilă să urineze. Voia să o facă și el, o dată, măcar o dată, în văzul lumii. De altminteri, devenind un fel de Tătuc al popoarelor, ca și cadavrul expus admirației nețărmurite a mulțimilor, nu-i păsa de impresia maselor, așa că-și dădu drumul, ferindu-și ghetele, prin fente à la Garincha, de jetul de urină, ștergând, apoi, cu batista din buzunar, dârele de sare de pe încălțămintea de lac a vizitatorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
deplasară pe susținute acorduri de cimpoaie. Izbucniră răpăiturile aplauzelor venind în valuri din mulțime, dar furnicile-soldați pentru nimic în lume nu și-ar fi răsucit lucioasele lor țeste cu antene, deși ardeau de pofta de a recolta din ochii privitorilor admirația cea multdesmierdătoare de orgolii. Înșelați de tunetul tobelor voinice, cei câțiva nori bucălați, tolăniți leneș sub boltă, se ușurară brusc de poverile lor lichide. Textura firelor de apă și ceața alburie nu mai lăsară să se deslușească translările corpurilor marțiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
privind cu sfială la târfa italianului. Dar țâțoasa nu-mi Întoarce privirile. Poate că asta m-ar fi ajutat să mă excit. Fiindcă adevărul e că nu eram. Și tare mi-aș fi dorit să fiu. Să ies adică din admirația pur teoretică pentru decolteul (blondei, dacă țin bine minte). Să Înceapă să mă strângă pantalonii, să fiu stingherit din pricina asta. Ca pe vremea când, adolescent și Întins la soare pe marginea bazinului municipal, mă Întorceam pe burtă ca să ascund umflătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
iubitelor lui adună laolaltă femei nu prea rasate, de un soi pe care Leac Îl descrie prin cuvintele cadre medii. Descrierea are umor, de vreme ce femeile ocupă de fapt treptele de jos ale scării sociale: casiere, langoșerese, frizerițe. Oricum, aveam toată admirația pentru harul lui Leac de a seduce asemenea femei. Oare ce le spunea? El, care mai toată ziua era cu o carte În mână. Și niciodată nu vorbea de ele cu dispreț. Le iubea, atât cât puteau fi ele iubite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să te lansezi cu astfel de produse, așteptând un răspuns ambalat aidoma. Ca atunci când, solicitând o reacție, pui În plicul scrisorii trimise un alt plic, eventual gata timbrat. Ești grijuliu și reverent trimițând acel plic gol, fiindcă trebuie măcar să mimezi admirația față de destinatar. Scrii o carte, eventual de poezie, i-o trimiți lui Alex. Ștefănescu, fiindcă pe vremuri era cunoscut ca cel mai harnic consumator de contemporani. Ce contează că n-a mai scris nimic consistent de ani de zile, c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mine, Îi simțeam sânii. Eu mă simțeam din ce În ce mai În largul meu, copleșit de o erecție fundamentală, cum scrisese Cătă Într-un poem din tinerețe. Mă gândeam la Cătă, mda, asta ar fi fost o problemă. Eram Însă prea căzut În admirația propriilor dimensiuni, lesne de ghicit prin pantalonii scurți pe care, foarte neprotocolar, Îi purtasem Întreaga seară. Mă Împiedicam de propria sulă, asta mă făcea să nu-mi iau În seamă gândul care aluneca la Cătă, la Cristina, la ficțiune. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
spunem Diafana. Femeie fatală, băgase deja un bărbat În mormânt alcool și diazepam, cam feminin suicidul, dar good for him!, bine că n-a supraviețuit, adică. Iar eu Îi mărturiseam lui Alexi toate astea și Încă multe altele. Selecții din admirațiile mele de impotent, cu un number one across the nation: Cristina. În vreme ce Viviana, fără să Înțeleagă nimic din vorbele-mi de rușine, căuta să scape de buluceala negrului, Înghesuindu-mă pe mine. Sau cel puțin așa Îmi plăcea mie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Cristina. Oare ce-mi venise, de unde până unde să m-apuc eu de confesiuni? Și, hai, faptul că-i vorbisem de Cristina era cât de cât de Înțeles. Dar de ce și despre Diafana? Clar simptom de impotență, mărturisirea asta a admirației! Nu-mi venea să cred! Ce fusesem În stare să fac! M-am ambalat atât de jalnic, chiar Înainte de a priza cocaina. Mi-era și ciudă că nu mi-am folosit avântul narcotic ca să-l snopesc În bătaie pe Alexi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu toată lumea gândește și face ca mine. Dar aceasta este altă poveste. - Un redactor pe care l-ați ,,expulzat", la un moment dat, din echipă v-a consacrat în anul 2001 o monografie scrisă cu un patetism evident. Îi înțeleg admirația - mărturisită și asumată - față de model, dar m-a intimidat teribil portretul pe care vi-l face în paginile cărții. Autorul prezintă evoluția personală și profesională a dumneavoastră și nu vă găsește absolut niciun cusur. Chiar nu există nimic la dumneavoastră
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
Omorârea prin iradiere sau aruncare din tren - alte specialități ale securiștilor, după cum s-a aflat din atâtea cărți și articole publicate în ultimii ani? Inițiativa Guvernului de a propune o lege care să reducă salariile foștilor securiști e demnă de admirație. Și asta în ciuda faptului că-i știm deznodământul. Ca și legea lustrației și, în general, ca orice demers menit să ridice vălul de pe monstruozitatea aparaturii comuniste, și acesta va sfârși lamentabil. Un ministru fonfăit ne-a și prevenit deja că
Ați turnat la Securitate? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8370_a_9695]
-
fac parte dintre aceia care cred că personalitatea călinesciană, cu complexitatea și performanțele cunoscute, trebuie să constituie, obligatoriu, obiect de idolatrie, dar nici nu cred că idiosincrasia e o dovadă de cunoaștere mai profundă, mai inteligentă și mai justificată decât admirația. În fond, toate părerile contrarii despre ce atitudine ar fi onest să adoptăm față de o mare personalitate a culturii românești care a avut nefericirea să trăiască în regimuri politice opuse (o democrație și mai multe dictaturi) se conciliază într-o
Cronologia Publicisticii călinesciene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8654_a_9979]
-
era însă mai degrabă înșelătoare. Dacă îl cunoșteai puțin, nu era prea greu să-i descoperi vulnerabilitatea și chiar modestia. Sau mai precis nesiguranța, îndoiala. A fost unul dintre scriitorii care credeau într-adevăr în literatură. Avea pentru Pinget o admirație pe care nu șovăia să și-o exprime public. Iar dacă părea obsedat de propria sa operă, acceptând să vină până pe țărmul Mării Negre ca să asiste până la urmă la glorificarea unui scriitor de mâna a doua, asta nu înseamnă că se
Acesta nu e un necrolog... by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Journalistic/8681_a_10006]
-
de pornire onorabil, dar nu neapărat un teren fertil pentru cine-știe-ce "plantații de cuie". Și nu întâmplător l-am adus în discuție pe Tonegaru, de la care autorul Căpșunelor... ar avea, poate, mai multe de învățat. Ceva din spiritul tineresc al admirației necondiționate, al fanatismului prietenos, al imaginației scăpate de sub control se regăsește la ambii, independent de - să-l numim convențional - destinatar. Altceva decât demult uzatul lamento ține în picioare poemele lui Hose Pablo: "o - s./ mănâncă-mi tristețile/ strivește-mi cu
Corectitudinea estetică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8672_a_9997]
-
mai onești pe cei dintâi." Chiar dacă Simptomele actualității literare n-ar fi mai mult decât o continuare a celor scrise aici, o replică dată Vieții literare (oricăruia dintre volume) sau Literaturii române în postceaușism (cu același adaos), tot ar merita admirație. Cu toate observațiile care i se pot face - și pe care, în parte, le-am făcut - această apariție editorială are, ca puține altele, toate atuurile competenței.
Idei contagioase by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8695_a_10020]
-
era evaluat încă de atunci (continuă să fie și azi) drept unul dintre cei mai importanți matematicieni români. Dan Barbilian îl considera cel mai mare, pe locul al doilea situându-l pe Gheorghe Vrănceanu. Scrisoarea este o expresie clară a admirației față de Stoilow. La 30 ianuarie 1945 (data scrisorii), Simion Stoilow, profesor la Facultatea de Științe a Universității din București, era chiar rectorul acestei universități. Puțin mai târziu, avea să devină ambasadorul României la Paris, funcție în care și-a atras
Ion Barbu într-un document revelator by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17075_a_18400]
-
Mircea Eliade). Să fie scrisoarea de față o manifestare de oportunism? Răspunsul este categoric negativ, deoarece Stoilow și Barbilian s-au aflat într-o lungă corespondență matematică și filozofică pe tot parcursul anului 1942, o corespondență care invederează stima și admirația reciprocă a acestor culmi ale spiritualității românești. Am prezentat unele părți ale polemicii Stoilow-Barbilian în cartea (scrisă în colaborare cu Cabiria Andreian) Simion Stoilow (Editura Științifică, București, 1983), dar o parte mare a corespondenței lor din 1942 se află încă
Ion Barbu într-un document revelator by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17075_a_18400]
-
rătăcirea sa. Din colecția "Adrian Rogoz", aflăm (prin intermediul revistei Paradigma, anul 6, nr. 2, 1998) că, chiar Ion Barbu reconsidera în 1947 poezia sa "1940" din Falanga, decembrie 1940, p. 6-7, indicând modificările necesare pentru a scoate textul de sub semnul admirației față de Hitler. Dacă noua variantă poate fi privită ca un simplu exercițiu de dexteritate în versificare, o nouă lectură a celor câteva articole compromițătoare se impune, pentru a constata în ce măsură părțile infamante erau simple lipituri la texte care se situau
Ion Barbu într-un document revelator by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/17075_a_18400]
-
fi însoțit de muzică. Exemplu: Deșteaptă-te, române! De A. Mureșanu - meditația - specie a liricii, cu caracter filozofic, exprimând cu mijloace artistice reflecții asupra existenței. Exemplu: Mortua est de M. Eminescu - oda - specie a genului liric, în care este exprimată admirația față de patrie, eroi etc. Exemplu: Patria română de G.Coșbuc - pastelul- specie a liricii peisagistice ce descrie un aspect din natură și sentimentele poetului în raport cu el. Exemplu: Miezul iernei de V. Alecsandri - pamfletul - specie literară, în proză sau în
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
unele sau altele dintre categoriile estetice. De exemplu, romantismul reconsideră urâtul și grotescul, categorii negate de clasicism. Frumosul este categoria estetică fundamentală, caracterizată prin armonia dintre conținut și formă, prin proporție și echilibru, care generează sentimente de satisfacție, plăcere și admirație. Frumosul stimulează trăirea spirituală, receptorul reflectând, prin echilibrul lui subiectiv, echilibrul obiectiv al operei de artă. Definirea frumosului a constituit o preocupare de seamă a filozofilor esteticieni și a literaților, pornind de la Platon, pentru care frumosul este un lucru folositor
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
de depășire a limitelor. Pe plan psihic, sublimul este constituit dintr-un moment al neliniștii și tensiunii, urmat de un altul, al liniștii superioare și al plenitudinii. În dezlănțuirea forțelor naturii, omul se simte cuprins de groază, dar și de admirație față de măreția sthiilor. Minții îi apare, " odată cu ideea infinitului, sentimentul de nobil orgoliu al omului care îl gândește și se ridică astfel deasupra lui.”(T. Vianu) Sublimul natural este exprimat artistic de C. Hogaș, care îmbină imaginile vizuale cu cele
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
mai sumeți dintre munții săi...” ( C. Hogaș- În munții Neamțului) Frumusețea morală poate atinge sublimul, constituind un ideal de demnitate și perfecțiune umană, exprimat cu măreție în cuvintele lui I. Kant: Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație și venerație, cu cât mai des și mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine”. Deci, valorile morale, adevărul și binele tind spre sublim, ca și frumosul artistic. Dacă frumosul înseamnă echilibru
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]