6,798 matches
-
pe hârtia despăturită, feliile de parizer. Petrache începu să mănânce, resemnat. Într-o zi o să-ți fie dor de vorbele astea, își începu maică-sa litania bine-știută. O să mă cauți și n-ai să mă găsești. O să vezi doar capotul agățat în cui, cu mânecile bălăngănindu-se goale, și papucii puși dedesubt. Tu n-ai trăit așa ceva, să știi ce greu e, să vezi haine pe care n-are cine să le mai îmbrace și pantofi pe care n-are cine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de frica buldozerelor. Vara se scoteau câteva mese și scaune de nuiele, pe trotuar. În rest, bodega avea o cameră măricică, cu linoleum pe jos și o tejghea înaltă, proptită de peretele din spate. Singura lumină venea de la un bec agățat de tavan cu două fire împletite și atârnând atât de jos, încât cei mai înalți trebuiau să se aplece, să nu-l ia în frunte. Orice mișcare a celor de la mese se proiecta pe pereți, ca o perdea întunecată. — Credeam
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nostru ar ezita să ducă mai departe această comparație, căci grațioasa noastră eroină îmbrăcată în taior pare frământată de gânduri, ceea ce nu stă în firea unui funcționar de bancă. Șade cu genunchii lipiți până când își aduce aminte că și-a agățat ciorapul în taxi și atunci pune picior peste picior, ca să acopere firul dus de la ciorapul stâng. E o poziție cochetă, spatele drept, șoldul arcuit, picior peste picior și pantoful întins în prelungirea gleznei. Uită uneori și se întoarce la poziția
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și cu tuleiele mijite ca niște cârcei de viță, Coltuc arăta ca un copil bătrân. Iar ochii tocmai de aceea se încăpățânau să rămână copilăroși. Alerga de-a lungul străzilor cu privirile, se strecura printre oameni, țopăia printre mașini, se agăța de firele de înaltă tensiune, ca de bara trapezului, făcând giumbușlucuri, se răsucea primind, cu fața în sus, brumele întârziate ale amiezii de noiembrie. Ceva însă nu-i plăcea în locul acela. — Uite pasajul, zise. Văd lumea alergând și mașinile și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ea rămăsese ghemuită lângă perete, Golea se hotărî s-o facă de unul singur. Se mai întoarse o dată, căutând prin sertare niște capete de sfoară. Când ieși din nou, târa sacul plin după el. — Nu mi-l lua, strigă Melania, agățându-se de picioarele lui. — Da’ ce vrei să faci, tâmpito ? răbufni Golea, zvârlind-o cât colo. Să-l duci la medicină legală, lângă sula lui Terente ? Sau să aduci vreun popă să-l îngroape, să-l vadă lumea cu mătasea-broaștei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căci stângul îi era prins în cătușe de țeava de calorifer. Când se simți privit, ridică ochii apoși și încetă, pentru că murmurul de până atunci fusese doar pentru sine și nu voia să se destăinuie. Își rezemă capul de brațul agățat în cătușe, de parcă nu mai era al lui. Rada privi pentru o clipă și, din nou, detalii vechi îi vin în minte. Brațul i se golește de sânge și începe să tremure. Trage de el, în speranța că lanțul se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și pentru ca privirea lui să nu fie zadarnică, adăugă : Bă, da’ mare mai e mormanul ăsta... Io zic că e mai mare decât orașul întreg... — Mocnește, zise Pârnaie. Așa că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că-i lipsesc dinții din față, ceea ce dădea caninilor o bucurie neobișnuită. Lucică purta o haină lungă, un fel de tunică ce-i ascundea pașii, încât, atunci când se apropia, mai degrabă plutea. Privea cu o curiozitate care, însoțită de rânjetul agățat în canini, te băga în sperieți. Se apropia apusul și Lucică părea că începe să-și caute de treabă. Dacă priveai cu luare-aminte obrajii lui palizi, goliți de sânge, puteai bănui de unde îi venea nerăbdarea și cam ce fel de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în șolduri, căutând să se țină cât mai drept, în ciuda spirtului care se clătina în el : Care o fi răsăritul ? întrebă. — Uite sticla aicea, spuse Calu, pe care conversația îl depășea. Isaia măsură din priviri movila uriașă, rămase câteva clipe agățat de luna proțăpită în vârf, apoi măsură cerul. Era prea mult pentru privirile lui amețite. Se răsuci, gata să cadă. — Aicea e răsăritul, spuse, pe locul în care palma atinsese pământul, ajutându-l să se țină. Păi, răsăritul nu e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înseamnă că a și adormit... — Mă gândeam, continuă Chisăliță netulburat, că măcar el șade învelit, bine mersi. Am vrut mort și iaca mortu’, repetă Iadeș, trăgându-și jerpelitura peste umeri și căinând speranțele care nu i se împlineau. Luna se agățase de crucea de pe vârful muntelui. Cerul se acoperise cu o spuzeală de stele. Acolo unde licăririle lor cădeau pe câte un ciob de sticlă, cerul cobora pe pământ. Mormanul de gunoi, încălzit peste zi, ridica aburi ce mișcau întunericul. În
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și ea loc în istoria mochetei, sub greutatea ghiveciului de deasupra. Planta se ofilise de mult, iar aracul subțire de care rămăsese legată îi punea veștejirea fără leac într-o postură lipsită de pudoare. Mai într-o parte, un calendar agățat strâmb pe perete se împotrivea oricărei evidențe, căci fotografia înfățișa niște munți acoperiți cu zăpadă, ceea ce părea ușor prematur sau din cale-afară de tardiv dacă priveai, atât cât se putea, prin ferestrele prăfuite, la culorile tomnatice ale copacilor. Iar dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să caute o treaptă de care să se sprijine. Cum podul se apropia de peretele celălalt, Jenică trase în sus maneta și huruiala se opri. Maca privi în jos, evaluă distanța și concluzia nu fu deloc încurajatoare. Drept care se întinse, agățându-se de scară. Coborî, împleticindu-se, dar cu ochii strălucitori și fața îmbujorată, ca întors de pe munte. Îi luă pe ceilalți pe după umeri, mai degrabă pentru a se sprijini. — Anormal, spuse, lăsându-se, la ieșire, să cadă moale, rezemat de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Era o clădire veche, de cărămidă roșie. Fusese făcută pe vremea când orășelul era punct de frontieră. Granițele se mutaseră între timp, la fel și trenurile. Rămăsese peronul lat, cu dale de piatră. Rămăseseră stâlpii și arcadele de care se agățau ghivecele cu petunii și regina-nopții. Și ceasul cel mare pe care îl întorceau, cu cheița, în fiecare duminică. El anunța când vine primăvara, apoi Învierea sau Crăciunul. Acolo se adunau, în noaptea de Anul Nou, locuitorii orașului, cu paharele de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
perfidia lui, să-ți stârnească mila, ca să te bucuri de bucuria lui și să nu-l dușmănești la câștig. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, are coatele subțiate, gulerul tocit și un aer de căpătuială, trăsnind a naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sau alta, fără ca acel chip să nu-l încolțească. Trenul de argint șuieră, timpul se întoarse ca o mănușă și trenul se lăsă privit pe dinăuntru, umbrele se preschimbară într-o lumină orbitoare ce trecu peste singura umbră care rămăsese agățată de șine și care, dintr-odată, dispăru și ea. Ușa se trânti de perete. Nu se făcea așa în cârciuma lui Coropciuc. Nimeni nu smucea clanța și nu izbea cu piciorul în ușă. Întoarseră capetele, fetița țipă și scăpă cartea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
are puterea de a refuza este cu adevărat liber. — Dar atunci n-o să știm niciodată, medită străinul. Poate că soarta s-a gândit că nu suntem pregătiți și ne-a dat un timp de gândire. Păi, atunci, să gândim, se agăță Jenică de idee. — Pot să mă așez ? întrebă străinul. Nu-i așteptă încu viințarea, se răsuci și se așeză iar lângă ghiveciul îmbătrânit. Tulpina își răsucise, între timp, frunzele, deschisese o floare roșie, țepoasă, ca a plantelor deșertului. Jenică își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
De la Polixenia, răspunse fata, oarecum mândră. — Frumos nume, hârâi bătrânul. Cine ți l-a pus a fost inspirat. Maca își mușcă buzele, întrebându-se dacă bătrânul mai avea ciorapul tras pe cap, cu vârful atârnându-i între sprâncene. Becul chior agățat pe hol, în spatele lui, îi lăsa umbra să cadă prin ușa întredeschisă. Cei dinăuntru nu observară prezența, între ei, a umbrei. — Eu mi l-am pus, șopti fata. — Cum asta ? Nu-l ai de când te-ai născut ? — Ba da... Și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e? . - Un talent excepțional și un om de ispravă. Nu există înRomînia un arhitect de talia lui care să fi consimțit să ridice gratis o biserică. N-am putut să-i dau mai nimic, mi-au fost tăiate creditele. . - Se agață lumea de el din cauza băiatului. . - Ce poate să facă Ioanide? Să-și omoare copilul? Generațiile noi o iau razna, peste capul părinților. Ioanide n-are habar ce se petrece pe lume. . - Astea sunt și informațiile mele. Totuși, atacurile sunt plictisitoare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un simplu specialist. Într-o dimineață, la cafeaua cu lapte, cu Universul în mână, madam Pomponescu-mamă scoase o exclamație de oroare. . - Iată o lipsă de gust, a te spînzura! E un caz aici la"Întîmplări din Capitală". Unul care se agață de cuiul de la lampă. Închipuie-ți surpriza familiei când dă de o asemenea scenă oribilă! Dacă vrei să te sinucizi, alege alte căi, mai decente. . - Ai început să admiți sinuciderea? Întrebă Pomponescusurîzînd. . - Ba deloc, dragul meu, zic așa pentru cei
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu totul ieșite din comun pentru el. Bazinul este tot o creație a soțului meu. De jur împrejur erau jeturi de apă, ascunse prin tufele de trandafiri. Deasupra bazinului se întindea o creangă a dudului din curte. Pe ea erau agățate colivii cu canari și papagali pitici. Când dădeam drumul la apă, care țâșnea la început în sus, ca să se reverse apoi în ploaie măruntă, multiplu colorată de razele soarelui, păsările din colivie începeau să se întreacă în triluri. În timp ce turna
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
e slabă, are loc o simplă acumulare în valize și coșuri a pieselor de veselă mai întâi, apoi a hainelor. Comoara e "scoasă" în mod excepțional pentru a fi arătată: piesele de veselă etalate pe platouri întinse în fața casei, hainele agățate pe o sârmă instalată tot în acest scop în fața casei. Însă nu există o utilizare directă, aceste obiecte nu sunt folosite. ▪ La un grad superior de acumulare, aceste bunuri încep, cu timiditate, să fie utilizate: pe mese apar farfurii, hainele
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
în dauna celui puternic. Cum se vede, este vorba aici de puterea exterioară, administrativ-instituțională cu care este investit individul care ocupă un post de conducere. Puterea i-o dă funcția pe care o ocupă. Toți ceilalți (în general, subalternii) se agață de acest profil uman pentru a obține cel mai mare profit. În fapt, cooperantul necondiționat dovedește o mare putere interioară, sufletească. El demonstrează că este puternic tocmai prin acest nobil și generos comportament. O știm și o constatăm cu toții, "cooperarea
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
om. Și am să-ți mai spun ceva. S-ar putea ca peste cinci-zece ani, când lucrul tău va fi prins contur, conținutul să aibă impact asupra numelui ca atare și să renunți la cuvântul "peratologie", de care acum te agăți ca de o garanție a problemei. Când problema va sta singură în picioare, își va elimina în chip spontan numele. Însă principalul este că ți-ai obținut problema. În filozofie, ideea este calea pe care ajungi să te întîlnești cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
e total incompatibilă cu literatura. Îmi amintesc perfect ce simțeam atunci și am să-mi amintesc mereu dintr-un motiv foarte simplu: îmi era, sufletește, nespus de rău. Am început să scriu așa cum în căderea pe o pantă abruptă te agăți de tot ce îți iese în cale: cădeam trăgând după mine propriile mele cuvinte. Iar cuvintele erau ultima barieră pe care o mai puteam pune în fața răului, singurul "lucru" peste care am dat pipăind în jurul meu, arma pe care am
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
luna ianuarie: " Cum se poate schimba "culoarea" unei zile? Te poți vindeca scriind în chiar clipa în care îți este cel mai greu? Pot eu schimba tonul acestei zile scriind ce scriu acum, pur și simplu scriind? Să mai rămân agățat de cuvinte ― încă o propoziție, și apoi încă una ― cu speranța că ele mă vor scoate la mal din acest înec în dezgustul de mine? Dacă îmi spun asta, dacă îmi scriu, mă ajut oare? Și apoi cum poți scrie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]