5,091 matches
-
bordul lor și nave de escorta, incluzând cuirasate, crucișătoare, distrugătoare care staționau în primul rând între insulele Solomon și insule Noile Hebride (Vanuatu). În această locație, portavioanele aveau sarcina de a păzi linia de comunicare dintre cele mai importante bazele aliate de la Nouă Caledonie și Espiritu Sânto, sprijinirea forțelor terestre aliate la Guadalcanal și Tulagi împotriva oricăror contraofensive japoneze, apărând circulația navelor de aprovizionare la Guadalcanal, si atacarea și distrugerea navelor de război japoneze, în special portavioane, care ar fi intrat
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
care staționau în primul rând între insulele Solomon și insule Noile Hebride (Vanuatu). În această locație, portavioanele aveau sarcina de a păzi linia de comunicare dintre cele mai importante bazele aliate de la Nouă Caledonie și Espiritu Sânto, sprijinirea forțelor terestre aliate la Guadalcanal și Tulagi împotriva oricăror contraofensive japoneze, apărând circulația navelor de aprovizionare la Guadalcanal, si atacarea și distrugerea navelor de război japoneze, în special portavioane, care ar fi intrat în raza lor de acțiune. Zona din ocean, în care
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
mai repede în Pacificul de Sud. La 10 octombrie, Enterprise a primit noi avioane; la 16 octombrie a părăsit Pearl Harbor și la 23 octombrie, a ajuns înapoi în Pacificul de Sud întâlnindu-se cu Horneț, iar restul forțelor navale aliate din Pacificul de Sud, la 24 octombrie, la 506 km nord-est de Espiritu Sânto. În al doilea rând, la 18 octombrie, amiralul Chester Nimitz - comandantul Aliaților din Pacific l-a înlocuit pe viceamiralul Frank J. Fletcher cu contraamiralul Thomas C.
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
din Pacific l-a înlocuit pe viceamiralul Frank J. Fletcher cu contraamiralul Thomas C. Kinkaid și pe viceamiralul Robert Ghormley cu viceamiralul William Halsey în funcția de comandant în zona Pacificului de Sud: persoană aflată în această funcție comandă forțele aliate în campania de la Insulele Solomon. Nimitz simțea că viziunea lui Ghormley a devenit prea îngustă și pesimista ca să fie capabil să conducă forțele aliate în mod eficient în lupta pentru Guadalcanal. Halsey în schimb era cunoscut și respectat în întreaga flotă
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
Halsey în funcția de comandant în zona Pacificului de Sud: persoană aflată în această funcție comandă forțele aliate în campania de la Insulele Solomon. Nimitz simțea că viziunea lui Ghormley a devenit prea îngustă și pesimista ca să fie capabil să conducă forțele aliate în mod eficient în lupta pentru Guadalcanal. Halsey în schimb era cunoscut și respectat în întreaga flotă americană ca fiind un „luptător". Despre preluarea comenzii Halsey a început imediat să facă planuri pentru a atrage forțele navale japoneze într-o
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
comenzii Halsey a început imediat să facă planuri pentru a atrage forțele navale japoneze într-o bătălie, îi scria lui Nimitz: „Trebuia să încep să le car pumni aproape imediat." Flotă Combinată Japoneză de asemenea încerca să atragă forțele navale aliate în ceea ce speră să fie o bătălie decisivă. Două portavioane - "Hiyō" și "Junyō" - și un portavion ușor - Zuihō - au ajuns la baza navală japoneză principala de la Atolul Truk la începutul lunii octombrie și s-au alăturat portavioanelor Shōkaku și Zuikaku
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
luptă de sprijin au rămas în afara luptei pentru Guadalcanal, în zona de nord-vest a Insulelor Solomon, așteptând o șansă de a se apropia și de a ataca portavioanele americane. Cu următorul atac terestru major al Armatei japoneze planificat asupra forțelor aliate pe Guadalcanal stabilit pentru 20 octombrie, navele de luptă ale lui Yamamoto au început să se apropie de zonă sudică a insulelor Solomon pentru a sprijini ofensiva armatei japoneze la Guadalcanal, și să fie gata să atace orice navă Aliata
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
torpiloare). Japonezii au avut două portavioane ("Shōkaku" și "Zuihō") și crucișătorul greu "Chikuma" grav avariate, si 99 de avioane din 203, care s-au implicat în lupta au fost pierdute. Pierderea lui "Horneț" a fost o lovitură puternică pentru forțele aliate din Pacificul de Sud, lăsând portavionul "Enterprise" singurul portavion operațional, dar avariat în întregul teatru de război din Pacific. Atunci cand portavionul a fost retras din lupta, echipajul a scris pe puntea de zbor: „Enterprise împotriva Japoniei." "Enterprise" a fost parțial
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
a scris pe puntea de zbor: „Enterprise împotriva Japoniei." "Enterprise" a fost parțial reparat în Noua Caledonie și, deși încă destul de avariat, a revenit la zona de sud ale insulelor Solomons cu doar două săptămâni mai tarziu, pentru a sprijini forțele aliate în timpul bătăliei navale din Guadalcanal, jucând un rol important în ceea ce s-a dovedit a fi lupta navală decisivă în campania globală pentru Guadalcanal. Deși a fost o victorie tactică pentru japonezi în privința navelor americane scufundate, a fost o victorie
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
în afară de faptul că a demonstrat calitățile de diplomat ale lui Churchill, părea să confirme o alianță între Anglia și Olanda. Totuși, din cauza contactelor amicale constante dintre Anglia și Franța și din cauza reticenței lui Carol al II-lea de a se alia cu olandezii împotriva verișorului său, Ludovic al XIV-lea, tentativele diplomatice ale lui Churchill au dat greș. La întoarcerea sa la Londra, a fost primit cu entuziasm și a fost numit General de brigadă, în vederea unui război iminent. Dar Tratatul
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
lui Monmouth, care avea drept scop înlăturarea lui Iacob și instaurarea pe tronul Angliei a lui James Scott, fiul nelegitim a lui Carol al II-lea. Ducele, trimis în exil în Olanda datorită participării sale la "Rye House Plot", se aliase cu puternicul clan scoțian de Argyll și se pregătea să invadeze teritoriul englez. În iunie 1685, Churchill a primit comanda infanteriei regale, dar apoi a fost supus autorității lui Louis Duras, al II-lea Conte de Feversham. Se crede că
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
Germaniei, l-au convins pe Marlborough de necesitatea de a trimite ajutor pe Dunăre printr-o inițiativă extrem de îndrăzneață. De la început Marlborough era decis să-i inducă în eroare pe olandezi, care nu ar fi permis o diminuare a forțelor aliate în Olanda spaniolă. În acest scop, Marlborough și-a mutat trupele engleze lângă râul Mosela (plan aprobat de către Haga), dar sosit acolo a plănuit să se strecoare și să mărșăluiască spre sud, pentru a face legătura cu trupele austriece din
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
principal de pe Escaut. Cadogan a reținut cu ușurință inamicul pe cealaltă parte a râului, în timp ce Marlborough a traversat cu ajutorul a cinci poduri construite din pontoane, cu restul armatei sale de aproape 100000 de soldați. Armata franceză a descoperit prezența forței aliate în jurul orei 9 dimineața. Cadogan a ordonat unui escadron de dragoni, comandat de generalul danez Jørgen Rantzau, să-i încercuiască pe cercetașii avangardei franceze trimiși în recunoaștere pe malul drept al râului Escaut și să nu lase pe nimeni să
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
al râului Escaut și să nu lase pe nimeni să scape. Din păcate planul a eșuat, iar câțiva cercetași fugari au reușit să-l avizeze pe comandantul francez al avangardei, locotenentul-general Charles-Armand de Gontaut, duce de Biron, despre prezența trupelor aliate pe malul de vest al râului. Când Biron a început să avanseze, a fost surprins neplăcut de importanța dispozitivului englez ce se afla într-un loc total neașteptat. Deși primise ordin de la Vendôme să atace, a ezitat văzând cele 20
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
afla și viitorul rege al Marii Britanii, George al II-lea al Marii Britanii. Ducele de Burgundia, făcând o greșeală decisivă și trecând peste protestele ducelui de Vendôme, a decis să atace. Aripa dreaptă a trupelor franceze a început să atace pozițiile aliate de lângă Oudenaarde, în timp ce aripa stângă (din motive necunoscute) a rămas în mod inexplicabil pasivă în apropiere de Zingem, lăsându-le timp englezilor să se regrupeze pe această parte. 28 de escadroane de cavalerie au protejat flancul drept al infanteriei lui
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
5 iunie despre marșul lui Marlborough din Țările de Jos, el a prezis corect că ținta reală a aliaților era Bavaria. Împăratul Sfântului Imperiu Roman Leopold I dorea ca Electorul de Bavaria să se alăture Marii Alianțe, după ce acesta se aliase cu Ludovic al XIV-lea înainte de război. Având în vedere această duplicitate, Ducele de Marlborough a considerat că cea mai bună metodă de a asigura trecerea Bavariei de partea Marii Alianțe era aceea de a negocia dintr-o poziție de
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
Walcourt. Ducele de Luxembourg dispune de 34 de batalioane și 94 de escadroane; dacă este necesar poate apela la sprijinul mareșalului de Boufflers și ale trupelor acestuia ce se află pe râul Mosela. Din nou regele William încredințează comanda forțelor aliate din regiune prințului Waldeck (William însuși este ocupat în Irlanda cu Iacob care încearcă să-și recupereze tronul). Pe alte fronturi, mareșalul de Lorges deține comanda trupelor din Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea Electorului de
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
însuși este ocupat în Irlanda cu Iacob care încearcă să-și recupereze tronul). Pe alte fronturi, mareșalul de Lorges deține comanda trupelor din Renania (chiar dacă Delfinul are comanda onorifică). De Lorges se opunea Electorului de Bavaria care luase comanda forțelor aliate din regiune după moartea lui Carol de Lorena. Între timp mareșalul Catinat conduce forțele franceze din Dauphiné împotriva Ducelui de Savoia, în timp ce mareșalul Noailles conduce forțele dislocate la granița Cataloniei. Prințul Waldeck spera să amâne campania pentru a permite Electorului
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
de Savoia, conte de Soisson și mare conducător al trupelor imperiale, a intuit că de data aceasta partida principală dintre Franța și Imperiul Habsburgic se va juca în Italia, nu în Flandra sau Lorena. Convins de acest fapt s-a aliat cu Imperiul Habsburgic, singurul care în caz de victorie putea garanta independența statului de Savoia. A fost o alegere abilă, inteligentă, dar și riscantă deoarece în cazul unei înfrângeri, Savoia și Piemont ar fi fost distruse și anihilate. Alegerea ducelui
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
până în nordul Austriei și s-au încheiat cu capitularea germanilor pe 8 mai 1945. În istoriografia militară americană, ansamblul operațiunilor din această perioadă este cunoscută cu numele „Campania Europei Centrale”. La începutul anului 1945, desfășurarea luptelor erau în avantajul forțelor aliate din Europa. Pe frontul de vest, aliații occidentali obținuseră succese importante în octombrie, în Bătălia de la Aachen, iar în ianuarie respinseseră ofensiva germană din Ardeni. Înfrângerea germanilor în ultima lor ofensivă majoră în Ardeni, a dus la epuizarea resurselor lor
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
britanică de infanterie și un corp de infanterie canadiană. Ultimele două au fost transferate de pe frontul din Italia. În momentul declanșării asaltului împotriva Germaniei, Eisenhower dispunea de 90 de divizii cu efective complete, dintre care 25 de divizii blindate. Forțele aliate de-a lungul Rinului se întindeau pe 724 km, de la vărsarea fluviului în Marea Nordului la frontiera Elveției. Forțele aliate de pe acest front au fost organizate în trei grupuri de armate. În nord, de la Marea Nordului la 16 km nord de Köln
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
momentul declanșării asaltului împotriva Germaniei, Eisenhower dispunea de 90 de divizii cu efective complete, dintre care 25 de divizii blindate. Forțele aliate de-a lungul Rinului se întindeau pe 724 km, de la vărsarea fluviului în Marea Nordului la frontiera Elveției. Forțele aliate de pe acest front au fost organizate în trei grupuri de armate. În nord, de la Marea Nordului la 16 km nord de Köln, era plasat Grupul 21 de Armată sub comanda feldmareșalui Sir Bernard Montgomery. În cadrul Grupului 21 de Armată, flancul stâng
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
defensive unificate. După îndeplinirea acestor obiective, forțele germane separate ar fi fost eliminate mai ușor. În plus, rămânea de rezolvat problema regiunii Ruhr. Deși în zonă erau concentrate încă efective germane importante și numeroase capacități ale industriei militare, rapoartele serviciilor aliate de informații atrăgeau atenția asupra faptului că numeroase instalații industriale erau mutate spre sud-est, în adâncul teritoriului german. Din acest motiv, importanța ofensivei din sud a crescut în mod semnificativ. Eisenhower a hotărât să își concentreze eforturile împotriva „Fortăreței Alpine
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
aceeași zi, Bradley i-a ordonat lui Patton ca Armata a 3-a, care acționa cu succes în regiunea Saar-Palatinate, să efectueze cât mai rapid cu putință traversarea Rinului. Aceasta ar fi asigurat apărarea flancului Armatei I și suplimentarea forțelor aliate pe malul estic al fluviului. Patton a primit exact ordinele pe care le dorea. Generalul considera că, dacă o forță suficient de puternică ar fi forțat cursul fluviului și ar fi obținut succese importante, atunci Eisenhower ar fi putut transfera
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
considera că trebuie să își urmărească neabătut obiectivul terminării victorioase a războiului cât mai rapid cu putință. În plus, ținând seama că Berlinul, ca și întreg teritoriul german de altfel, fusese deja divizat în zone de ocupație de către reprezentanții guvernelor aliate în timpul Conferinței de la Ialta, Eisenhower nu întrevedea nici un avantaj politic în cursa pentru cucerirea Berlinului. El considera pe bună dreptate că, orice teritoriu pe care aliații occidentali l-ar fi ocupat în viitoare zonă de ocupație sovietică, ar fi trebuit
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]