7,971 matches
-
uriașe, coturi ce se arcuiesc ere la rând, întârzieri în S-uri leneșe, întorc cursul apei pentru a încetini cât mai mult cu putință căderea aceasta lungă pe care e gata s-o încheie. Nici râu propriu-zis, nici pământ ud alunecând lent spre vest, fără acum și atunci, decât doar când acum și atunci reînvie. Față forțând să iasă deasupra într-un strigăt mut. Coloană albă, aprinsă într-un râu de lumină. Apoi groază pură, izbucnind în aer, zvâcnind și căzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de șase ori, după socoteala lui Karin. De fiecare dată, privea un film de groază devenit realitate. Fața începea să i se miște ca o mască de cauciuc. Privirea lui rătăcită o căuta. Ea stătea lângă patul lui, simțind că alunecă pe grohotiș pe buza unei cariere adânci de piatră. —Ce e, Mark? Spune-mi. Sunt aici. Se milogi de asistente să-i dea ceva de făcut, orice, oricât de mic, care să fie de ajutor. Îi dădură niște ciorapi speciali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întrebară dacă știa ceva despre activitățile fratelui ei din seara accidentului. Fusese cu cineva? Îi vorbise cumva despre vreo problemă personală recentă, despre vreo schimbare de la serviciu sau vreo problemă care să-l fi stresat? Era nefericit sau deprimat? Întrebările alunecau înăuntrul ei. Fratele ei să încerce să-și facă felul - era o idee atât de nebunească încât o lăsase fără replică. Trăise la doi pași distanță de Mark mai bine de jumătate din viață. Știa ce note avusese în liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
preț ieșeau tot timpul la iveală, revândute la nesfârșit. Se așeză și îi citi ore întregi. Îi citi cu voce tare până când vizitatorii de dincolo de perdeaua culisantă începură s-o înjure în barbă. Cititul îl liniștea, mai ales noaptea, când aluneca înapoi, la accident. Când îi citea, fața lui se războia cu misterul locurilor uitate. Uneori, la jumătatea unei fraze, dădea peste un cuvânt - nasture, pernă, Violet - care-l făcea pe Mark să se zbată ca să se ridice și să încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o organizație eficientă. Undeva ai să schimbi ceva, îi spusese el, pe vremea când nici unul dintre ei n-avea habar cât de puțină schimbare îngăduia lumea. O contribuție adevărată, K.S., știu sigur. Acum, după câteva vieți, în timp ce alegea ciuperci, el alunecase înapoi la nume, ca și cum timpul ar fi rămas pe loc. — Dacă cineva îl poate aduce înapoi, tu ești aia, K.S. Poate că tot mai putea schimba ceva, fie și numai pentru fratele ei. Inventa destinații pentru amândoi, sarcini care trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să înțeleagă. Dar capacitatea sa de a descifra rasa umană se micșora mai rapid decât habitatul. Începu să tremure. Ea îi atinse pieptul și, dintr-un impuls, el o cuprinse într-un sărut trist, derutat de propriile motive. Mâna lui alunecă pe sclipirea părului ei până la gulerul răsfrânt al hainei din piele de antilopă. Îl trase spre ea - o greșeală din nenumărate puncte de vedere. Excitația era rușinoasă, în condițiile date. Dar gândul ăsta nu făcu decât s-o excite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fețe adevărate și forme care aduceau a fețe din anumite desene și fotografii. Per total, punctajul său la recunoaștere era la limita de sus a normalului. Dar avu dificultăți la emoțiile exprimate de mimica obișnuită. Răspunsurile lui aveau tendința să alunece spre frică și furie. Totuși, în condițiile date, punctajul lui Mark nu indica nimic din ceea ce Weber ar fi numit patologic. Putem să mai încercăm ceva? întrebă Weber, de parcă ar fi fost cea mai firească cerere din lume. —Orice. Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și-ar fi salutat un vecin peste gardul din spatele casei. Cu o politețe suavă, dar aplecat deasupra unei gropi fără fund. Nu crezi că sunt om? Nu știu ce să spun, îl imită Mark. Tu ce părere ai? Ochii lui de erbivor alunecară spre o mișcare din spatele lui Weber. Hei! Păpușica Barbie! Weber se întoarse, surprins. Barbara Gillespie stătea chiar lângă el, într-un costum strâmt, ocru, potrivit pentru un interviu de angajare. Îl salută discret într-o fracțiune de secundă, înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
douăsprezece „Capete de teroriști explozibile“ pe care le cumpărase de la o tarabă de lângă Plattsmouth: figurine colorate cu Hussein și Bin Laden, care șuierau spre cer și izbucneau în mănunchiuri de raze. Karin își privi fratele în lumina artificiilor. Ochii lui alunecau spre cer, tresărea la fiecare explozie, apoi chicotea la fiecare tresărire. Fața lui, când verde, când albastră, când roșie, se minuna odată cu toată suflarea din Farview de barajul ăsta de lumini pe care nu și-l mai pemiteau, dar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
simple, s-o salveze de interminabilele respingeri masculine. O pasiune de fetiță. Ba nu, mai mult: o iubea pe femeia asta, pentru tot ceea ce făcuse pentru ei. Dar ar fi alungat-o pe Barbara de la prima vorbă. Se auzi cum alunecă într-un ton de invitație pură: —Ai copii, Barbara? pregătită ca la primul reproș să nege orice încercare de apropiere. „Nu“-ul Barbarei nu divulga nimic. —Dar ești măritată? De data asta, nu însemna nu mai sunt. Ceva din Karin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
situația la puricat. Mark, prieten cu ea? Legături cu pacienții ăștia, captivi în propriile trupuri terminate, oameni care nu puteau ține lingura sau n-o puteau ridica de jos când le cădea? Un gând aspru lăsă locul altuia, iar ea alunecă în resentiment. Resentiment pentru că femeia asta nu voia să-i ofere nici o zecime din ceea ce oferea bucuroasă unui bărbat cu creierul bolnav, cu cincisprezece ani mai tânăr decât ea. Resentiment pentru că Barbara îl avea pe Mark și ea nu. Gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu poate să-mi spună. Toate părticelele alea din creier, care pălăvrăgesc între ele? Cetele alea de Cercetași Juniori? Weber dă din cap. Poți să scoți una afară? Una singură? Fără să omori toată trupa? — Da. Ușurarea e imediată. Mark alunecă în jos, pe pernă. —Poți să pui una înăuntru? Știi tu. Să răpești un cercetaș și să bagi altul în loc? O lanternă simplă, de doi bani, care să se agite în întuneric? Din nou piele de găină. —Explică-mi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
încremenit. Apoi încă unul. Fibrele de păsări se prind și se îmbină- o țesătură destrămată care se țese la loc. Din toate punctele cardinale apar fire, iar cerul purpuriu e săgetat de vinișoare negre. Aripile se îngrămădesc și se împletesc, alunecă sau patinează iar în sus, înainte să se încolăcească din nou într-un ciclon lent. În curând, cerul se umple de afluenți, un râu de păsări, un Platte în oglindă șerpuind prin paradis. Și strigând cu fiecare părticică a sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Adăpost. El zice că e spioană. Informatoare, care lucrează pentru oamenii de afaceri. Vi se pare o nebunie? Ca teoriile lui Mark? Ar spune ceva, dacă ar putea. Ar avea un gând și chiar l-ar da afară, doar că alunecă înapoi în jos, sub cuvinte. Ea îl cercetează, inversând rolurile între ei - ea doctor, el pacient. —Vi s-a întâmplat ceva. Da, spune el. Vede acel ceva, în mii de exemplare, răscolind câmpurile, la o șoaptă distanță de ei. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lasă capul în jos. Mi-a fost frică. Dar asta e imposibil. Îngrijitoarea cea mai devotată a bărbatului-copil, care l-a văzut într-o stare mult mai proastă. I se uită în ochi. Are o privire de renegată, care îi alunecă peste umărul stâng. Poartă un halat bărbătesc de flanelă, ecosez, roșu cu verde, din care brațele și picioarele îi ies ca niște greșeli proaspete. Își duce o mână la fața umflată. —Sunt groaznică? E frumoasă, genul de frumusețe înfrântă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Sue. N-ai decât să mă dai în judecată 1. —Rămân aici, Mark. Cei de la Adăpost zic că au încă nevoie de mine. Stau cam prost cu personalul în momentul ăsta. Apa nu și-a încheiat încă socotelile. Privirea lui alunecă, de parcă ar citi niște cuvinte imprimate pe fereastra închisă. —Presupun că e logic. Dacă Danny nu mai e. Ei, cineva trebuie să-i ia locul, dacă el nu mai vrea. Deci așa se termină. Atât de treptat că nici unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Bărbatul-copil avea dreptate: Capgras e mai adevărat decât netezirea asta perpetuă a conștiinței. Avusese la un moment dat un pacient - Warren, în Țara mirării -, un bărbat de treizeci și doi de ani, comerciant în timpul săptămânii și alpinist în weekend, care alunecase pe peretele unei prăpăstii adânci și se lovise la frunte. Când se trezise din comă, Warren intrase într-o lume populată de călugări, soldați, manechine, personaje negative din filme și creaturi pe jumătate om, pe jumătate animal, care-i vorbeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tine, nu ntotdeauna vrei pe ale vieții valuri de-atâtea ori nefaste. Atunci când, mai ales, adâncul ni se-ntunecă furtunile sunt gata să-si facă de cap și dacă ispitele-n trup nu mai încap picioarele și pe loc plat alunecă. Orice cădere, știu, duce-n necunoscut, acolo unde nu i decât sminteală; intemperiile și ele-s o răscoală și nu întotdeauna avem la noi un scut. Când vrerea e fragilă și-n renunțări adoarme, iar gândul parcă-i dus și
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
este ca o babă deocheată; ce frumos a fost odată când umblam numai pe creste!... Și-acum, crezi că nu mai mori, ce iluzie nefastă! În această lume vastă ai umblat cu capu-n nori. Negândind decât la tine ai alunecat pe pante; la sfârșit de toamnă vine coasa brumei peste plante. N-ai prieteni, n-ai copii, n-ai avut, nu ai un crez ai o casă titirez țigănesc cu-odăi pustii. Viața, care este-o trântă te-a rostogolit
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
Timpul de ieri...Timpul de-acum mărșăluind prin același coșmar, fără busolă, oxigen, calendar suntem prea departe de drum. Credință puțină, speranțe deșarte, iubirea sub tălpile urii; s-aud furtuni bătând de departe, prin brazii și ulmii pădurii. Când legea alunecă, ziua se-ntunecă, jivinele ies la vedere; cine se-ncumetă a spune că nu-i negru chipul acestei ere?!. Cineva, anume a deschis cutia Pandorei; când ura macină lumea, suntem la marginea orei. Hoții, cu toții, nu se mai satură: de
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
Un eu tiranic într-o măsură bună, un eu cu orgoliu, cu ambiții, cu planuri, cu sarcini de îndeplinit. Care, însă, acum a amuțit și el de uimire. Totuși îmi trebuie ceva. Somn. Mult mai mult somn, în care nu alunec, ci cad pur și simplu ca un bolovan, fără vise, fără să mă mișc măcar un centimetru din poziția în care am adormit, până la primul plânset care franjurează noaptea. Nu mai scriu literatură, dar literatura mea de dinainte mă ajunge
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
ce... Cam așa poate fi rezumată experiența mea scris maternitate. Însă lucrurile sunt, desigur, mult mai complicate... Dormi, puiul mamei, dormi, închide ochișorii, domolește-ți bătăile inimii și tremurul piciorușelor, lasă-ți respirația să ți se liniștească ușurel, până când vei aluneca lin în somn, mama e obosită, de jumătate de oră se învârte prin cameră cu tine-n brațe, urmând pașii unui ritual secret de adus somnul, șoptind ceva ce odată a fost un cântecel de leagăn, dar care acum s-
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
simțită și În comportarea doctorului. Apoi cei doi brancardieri În uniformă s-au aplecat, au apucat mînerele brancardei și, vorbindu-și În șoaptă, au ridicat-o. Porniră cu pași măsurați, dar, cînd Începură să Înainteze, mîinile galben-cenușii ale mortului au alunecat peste marginile brancardei și se bălăbăneau În chip grotesc la fiecare pas al brancardierilor. Unul dintre bărbați rosti aspru către celălalt: — Stai așa! Las-o jos! Să-i prindă cineva mîinile! Brancarda a fost lăsată din nou pe ciment, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Domnișoara Cramner, o fată din grupul nostru, era cît pe-aci să fie călcată de o mașină Într-o zi, pentru că se uita În sens opus, știu că se Întîmplă o mulțime de accidente. Tot la Londra domnișoara Jordan a alunecat și a căzut și și-a scrîntit glezna cînd cobora din autobuz. E vorba de o fată din grupul nostru. N-a reușit să vadă Londra deloc pentru că a stat tot timpul În pat și de-atunci umblă În baston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
venit și s-a dus fără să-mi dau seama și În curînd vine iarăși toamna. Și mirosul de fum din Ohio și arțarii purpurii, nopțile cu stele Înghețate, cu luna strălucitoare atîrnată În același fel deasupra miilor de străzi, alunecînd spre tăcere pe acoperișul turlei de biserică; nopți cu roți, cu șine, cu clopote, cu strigăte jalnice pe malul rîului, cu sfîrșit de vară, nopți cu ger și tăcere și lătrat de cîini, cu oameni care ascultă, cu vorbe nerostite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]