KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...195 196 197 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

inocentă ca întotdeauna. ― Dumnezeu știe, hai să încercăm să le vedem. Ben face click până când apare o căsuță în care scrie CAUTĂ. — Bun, spune el. Iată. Ce zici, sex sau pornografie? ― Încearcă întâi cu sex, îi răspund și el se apleacă spre mine, fără să-și dea seama că atunci când face asta, brațul lui drept îmi atinge sânul stâng, iar eu am impresia că am murit și am ajuns în rai. Nu are nici o altă expresie pe chip, în afară de una de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
are ochi numai pentru ea. Îl vede pe Ben apropiindu-se de locul unde stă ea pe canapea, fără să poată să-și ia ochii de la chipul ei nici măcar pentru o clipă. Îi observă gura de aproape, atunci când el se apleacă s-o sărute. După ce s-au sărutat și, apropo, vorbim de un sărut care o propulsează instantaneu în al nouălea cer, Ben se uită în ochii ei și-i spune: ― Ești cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
fac cinste? Chelnerul zâmbește. Prietenele brunetei râd de îndrăzneala ei, dar la cum arată, își poate permite să fie îndrăzneață. Fetele privesc în tăcere cum chelnerul ia o sticlă de bere și i-o duce lui Ben pe tavă. Se apleacă în fața lui Ben și-i șoptește ceva, arătând spre brunetă, după care pleacă, iar Ben, fie el binecuvântat, roșește. Se uită fix la sticlă, prea stânjenit să privească în jur prin încăpere sau la brunetă, iar bruneta se topește, cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
câteva ori în oraș până s-o aducă în pat, dar știe că va merita, așa că stau amândoi, din ce în ce mai apropiați, atingându-se unul pe altul din ce în ce mai mult. Sam își odihnește mâna pe brațul lui în timp ce-i vorbește, iar Ben se apleacă spre ea ca s-o audă mai clar. E doar o chestiune de timp. Cum îți poate pieri cheful atât de repede? Vreau să zic, mă simțeam atât de bine, atât de fericită, atât de optimistă, și acum am prins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
sta aici să viseze cu ochii deschiși la seara petrecută cu Ben Williams. Din păcate pentru Jemima, visul ei nu s-a împlinit, dar a fost aproape la fel de bine, pentru că, după ce Ben a insistat s-o conducă acasă, s-a aplecat și a sărutat-o pe obraz. Jemima s-a înroșit puternic și i-a mulțumit în gând lui Dumnezeu pentru că era întuneric, iar Ben nu o putea vedea. ― Ne vedem mâine, i-a strigat el în timp ce se îndepărta, iar Jemima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
că în sfârșit a remarcat cineva, chiar dacă e vorba doar de redactorul-șef. ― Am slăbit un pic, atâta tot. ― Un pic? izbucnește redactorul-șef. Tânără doamnă, ești jumătate din cât erai. Și nu e numai asta, spune el, și se apleacă în față cu un aer conspirativ. Arăți și destul de bine, nu-i așa? O, Doamne, simt cum roșesc, dar din fericire îi suprind privirea Geraldinei și văd că și ea își reține chicotelile, așa că roșeala trece. Geraldine încearcă să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
la ce se întâmplă. ― Hmmm, spune Diana pe un ton din ce în ce mai hotărât, Ben îmi spune tot felul de lucruri. Sunt psihiatrul lui. ― Ce? spune Sophie, care habar n-are ce să facă mai departe. ― Ei bine, să știi, continuă Diana, aplecându-se în față și coborându-și vocea, că după problema de anul trecut cu auzitul vocilor și tendințele schizofrenice, l-am văzut pe Ben de trei ori pe săptămână. Nu ți-a spus? ― Da, dacă stau bine să mă gândesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
și simplu. Brad se ridică - e înalt, mult mai înalt ca mine - și spune: ― Hai să plecăm de-aici. Când ieșim din aeroport și ajungem la mașina lui, îmi permit să răsuflu cu ușurare, pentru că da, sunt destul de bună. Mă aplec ca să mă așez într-unul din scaunele de piele arse de soare ale Porsche-ului său negru lucios decapotabil, și tot nu-mi pot șterge zâmbetul de pe față, și mă ciupesc pe furiș, doar ca să mă asigur că nu e doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
sentimentul ăsta de îngrijorare, de nemulțumire, cum vreți voi să-i spuneți, mi se citea probabil pe chip, pentru că Brad m-a întrebat brusc: ― E totul în ordine? ― Da, i-am răspuns, și am zâmbit. Totul bine. El s-a aplecat în față și mi-a dat un sărut lung și pasional, iar eu m-am relaxat un pic, după care am decis că într-adevăr nu-mi pasă, pentru că acest sărut a făcut să merite totul. Asta am tot așteptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
încercat fără succes să nu se îmbete prea tare. Dacă e să fim cinstiți, chiar a reușit să aibă o discuție despre muncă până pe la jumătatea felului principal - când Diana și-a pus jos cuțitul și furculița și s-a aplecat spre el. ― Ben, spuse ea cu ceea ce spera să fie o voce îngroșată, profundă. Nu mi-e dat să întâlnesc prea des bărbați așa fermecători ca tine. ― Mersi, Diana. Să mai luăm niște apă minerală? ― Ben, spuse ea din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
că se poate să fii îngrozitor de slab la pat, iar Charlie era îngrozitor de slab la pat. ― Dar ce vrei să spui, cum poate fi cineva atât de prost la pat? ― Da, nici eu n-aș fi crezut. Dar, spuse ea aplecându-se în față ca să mi se confeseze, penisul lui era cam atât de mare: și Lauren își ridică degetul mic. ― A, am făcut eu. Deci nici o speranță? ― Nici o speranță. Trebuia să mă avertizeze. Ajungi să cunoști pe cineva, crezi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
din noi să mai stea singură. Aiurea, nu-i așa? Și totuși n-a fost chiar așa de aiurea, dacă vă gândiți cât de singură am fost eu. Am plecat împreună și ne-am luat la revedere: atunci ne-am aplecat amândouă spontan una spre cealaltă și ne-am îmbrățișat. A fost o îmbrățișare care spunea mulțumesc, Doamne, că ne-am găsit una pe alta, mulțumesc, Doamne, că ne-am găsit în sfârșit câte o prietenă. Capitolul douăzeci și trei Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
vieții mele. Și de vreme ce am început-o, aș putea foarte bine s-o continui și să văd unde mă duce. ― Bine, zâmbesc eu, și trag aer in piept. Hai s-o facem. ― Adică rămâi? ― Rămân. ― Jemima Jones, îmi spune el, aplecându-se în față, luându-mi chipul în mâini și dându-mi cel mai mare sărut pe buze, ți-am spus cât de mult te iubesc? Câteva minute mai târziu suntem întrerupți de un zgomot de aplauze. Roșesc cu furie, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
aș fi, îmi spune ea, uitându-se peste umărul meu și încercând să-l găsească, încercând să-i trimită din ochi semnale pline de înțeles. ― Poți mai mult de-atât, îi spun eu având un scop precis în minte, mă aplec peste tejghea și încerc să-i atrag atenția barmanului. Nu durează mult, pentru că barmanul se uită fix la Lauren, ca și cum azi ar fi în același timp aniversarea lui, Crăciunul și Ziua Recunoștinței. ― Doamnelor, spune el cu un zâmbet bine exersat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
dar încă mai caut. ― Deci nu ești implicată în nici o relație acum? Ben aproape că roșește când spune asta, pentru că sună atât de personal, iar întrebarea nu e pentru telespectatori, ci pentru el. ― Nu, spune ea și scutură din cap, aplecându-se înainte, cu un zâmbet jucăuș. Și ca să fiu sinceră, chiar sunt fericită așa. Sunt foarte ocupată cu munca, și am mulți prieteni apropiați; pentru prima oară în viața mea, simt că n-am nevoie de un bărbat ca să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
e să-și petreacă restul zilelor încălzindu-se în zâmbetul acestei femei. ― Nu-mi vine să cred că ești tu, spune el ușor, încruntându-se când eu zâmbesc. ― Da, eu sunt. Ben se încruntă și rămâne așa, în vreme ce eu mă aplec și-i dau un sărut nepotrivit pe obraz, după care îmi trag un scaun și mă așez. ― Ce faci tu aici? spune el, confuz. ― Ce vrei să spui, Ben? Am aranjat să ne vedem, îl tachinez eu cu un accent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
prietenească. Nu, acum sunt foarte conștientă de respirația lui Ben, de atingerea lui, și cum stau așa, cuprinzându-l simt cum îmi mângâie părul, și atunci îmi dau capul pe spate să-l privesc. Atunci totul apare cu încetinitorul: se apleacă și mă sărută, și știu că sună aiurea, știu că pare ireal, dar sincer, simt că fiecare bucată din mine e pe cale să se topească. Capitolul treizeci și unu Cum știi când ți-ai găsit iubirea? Cum știi când ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911

maicii, ce strânge pruncuțu-i la sân, Privirea de lacrime plină, Văzând cum geniile morții se-nclin- Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin, Speranța durerea i-alină. {EminescuOpI 12} Căci vede surîsu-i de grație plin Și uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Și fața-i umbrește cu păr ebenin La pieptu-i îl strânge mai tare. Așa marinarii pe mare îmblînd, Izbiți de talazuri, furtune, Izbiți de orcanul ghețos și urlând, Speranța îi face de uită de

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
le pun pe fruntea lor, Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. Religia - o frază de dânșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată, După ce-amar muncirăți mizeri vieața toată, Ați mai purta osânda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
în păru-i negr Și la șold un corn de-argint. Și-ncepu încet să sune Fermecat și dureros - Inima-i creștea de dorul Al străinului frumos. {EminescuOpI 67} Părul lui i-atinge părul Și atunci c-obrazul roș Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. Iar pe buze-i trece un zâmbet Înnecat, fermecător, Care gur-abia-i deschide Cea uscată de amor. Când cu totului răpită Se-ndoi spre el din șele, El înceată din cântare Și-i grăi cu graiu

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

doar de fațadă”, își zise samuraiul în sinea lui cu amărăciune împreunându-și palmele. „Când am zis «cred», n-am spus-o din inimă. Curând am să uit tot ce s-a întâmplat azi. Totul...” Urmându-și stăpânii, însoțitorii își aplecaseră și ei frunțile deasupra vasului. Când lumea se ridica, se ridicau și Tanaka, și samuraiul, și Nishi, iar când lumea îngenunchea, îngenuncheau și ei. După ritualul de botez, începu slujba. În altar, cu brațele deschise, episcopul citi din Evanghelie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și devotat, cardinalul intră în cămăruță cu chipul istovit și se așeză pe scaun. Purta mitră roșie și era îmbrăcat cu manta largă, la fel ca și data trecută. Știu de ce mi-ați poruncit să vin astăzi aici. Velasco se aplecă înspre mâna groasă pe care i-o întinse cardinalul și își ceru singur iertare. — Îmi dau seama că și eu sunt vinovat pentru greșeala japonezilor. Dar știind câte suferințe au îndurat până astăzi... Nu te-am chemat ca să te învinovățesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
se opri și își puse pe podea genunchiul drept. Cei trei japonezi erau pe punctul de a face la fel, când Nishi se clătină ușor. Văzându-l, samuraiul îl sprijini repede. Cardinalul Borghese care stătea în picioare lângă Papă se aplecă și îi spuse ceva. Tanaka stătea ca o momâie. Citiți... scrisoarea Stăpânului... îl împinse Velasco în grabă. Tanaka scoase scrisoarea de la Stăpân și o despături cu amândouă mâinile. — Cu smerenie ne înfățișăm Sfinției Sale, Papa Paul al V-lea al Romei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
înscrie în ordinea dinainte hotărâtă a ceremoniei, așa că printre cei de față se iscă o undă de rumoare. Oamenii bisericii își întoarseră cu toții capetele spre tron. Eu, Papa Paul al V-lea... Paul al V-lea se strădui să se aplece înspre soli ca să le vorbească. Glasul său era încărcat de tristețe. — Vă făgăduiesc că ne vom ruga cinci zile de azi înainte la fiecare slujbă... pentru Japonia și pentru voi. Suntem încredințați că Dumnezeu nu-Și va întoarce fața de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
potrivit de statură, care stătea așezat într-un scaun de catifea. Bătrânul era în mijlocul unei întrevederi cu seniorul cel mai puternic din Japonia, dar când s-a retras, acesta s-a făcut una pământul ca un sclav și s-a aplecat atât adânc, de parcă ar fi sărutat podeaua. Bătrânul n-a făcut decât să se uite țintă la noi și nu prea a vorbit. Cel care ne punea întrebările era grămăticul așezat la o depărtare de vreo cincizeci de pași de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]