7,814 matches
-
apă?“, spuse, așa Într-o doară. Victor se făcu că nu aude, ca și cum n-ar fi vorbit cu el, dar doamna Își Întoarse capul și-l țintui cu privirea: „Victor, adu-i un pahar cu apă scamatorului... domnului scamator“ și bietul de el n-avu Încotro și trebui să se umilească În fața Vilmei. Scamatorul Îl luase la ochi, dar acum nu era momentul potrivit pentru răfuieli, căci se afla Într-un castel. Ridică mîinile gata parcă să se lase Împușcat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lipea ca un burete de mîna ei frumoasă. Erau aici cu toții. Se salutau. Susan și Susana. Juan Lastarria și scamatorul Partenera și Susana și nesuferita de Susan. Susan era văduvă și Susana era urîtă, Îngrozitor de urîtă. Juan a fost un biet arivist care s-a ridicat prin muncă, apoi prin căsătorie reușise să devină stăpînul unui castel și acum n-avea altă grijă decît să pară cît mai distins. Scamatorul era un artist. Domnul Lastarria triumfase. Partenera părea moartă, dar trăise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de trucuri. Saluturile se Încheiară. „Julius! Cinthia!“, exclamă Susan Întorcîndu-și privirile spre locul unde știa că sînt copiii ei, se apropie și-i sărută, fermecătoare. „Un whisky, duchess?“, o Întrebă vărul ei Juan. „Da, darling, cu un cub de gheață“. Bietul darling, s-a Însurat, cu Susana, vară-sa Susana și a descoperit că mai erau pe lume și alte lucruri deasupra celor pe care le dobîndise, something called class, aristocracy, ea, spre exemplu și de atunci trăia ițindu-și gîtul cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lins cum poartă magnații În Grecia și În Argentina, bunăoară, ochelari de soare cu rame groase tot timpul anului, cam vulgar și cu pretenții de eleganță vărul Juan; era imaginea care i se gravase În minte și care o Înspăimînta, bietul văr... RÎsul copiilor Îi atrase atenția: scamatorul Începuse spectacolul. Și nu numai că Începuse, dar scosese pînă atunci o mulțime de ouă dintr-o pălărie și mai scoase Încă unul și Încă unul, În realitate scotea mereu ouă, asemenea cotoroanțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
castelul era cea mai bună dovadă și de aceea era atît de minunat s-o aibă printre musafiri pe Susan, nepoata unor englezi, fata unui englez, educată la Londra, acum nu-i mai lipsea nimic și nimeni. Numai scamatorul lipsea; bietul scamator Își strînsese porumbeii, săbiile, batistele de mătase, ar fi vrut s-o bage În valijoară pînă și pe partenera lui și acum, la cîțiva metri de bar, tocmai Își arunca pe umeri supărat mantia lui Dracula, partenera lui Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
astea, Susan“, Întinzîndu-i un stilou de aur cum nu mai văzuse niciodată, nici măcar la anunțurile de publicitate; i-l Întinse ținîndu-l ca pe o țigară, numai cu două degete, obișnuite fără Îndoială cu stilouri de aur și pahare de cristal. Biata Susan semnă pînă la urmă cele trei hîrtii pe care trebuia să le semneze și descoperi că pe fiecare dintre ele Își mîzgălise numele altfel decît pe celelalte. „Nu știu să mă semnez, spuse Întorcîndu-se Îngrozită spre Juan Lucas. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
apoi Încă unul și Încă unul. „Liniștiți-vă, dar vă rog, liniștiți-vă odată, că o să treziți copiii“. I-au trimis să-l caute repede pe Julius, fiindcă mai mult ca sigur Îl treziseră, mai bine să nu știe nimic, bietul copil, pînă se Întorcea maică-sa. Pe urmă, mătușa și unchiul Lastarria au Început să se plictisească tot uitîndu-se la servitorii care plîngeau și au intrat În birou, să-și mai revină puțin. Ea se ruga. El a stat nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
au!, dă-mi drumul!, ajutor! și chiar Palomiiiino!, dar ușile erau Încuiate și nu putea face nimic pentru a interveni. Minutele treceau, era limpede că cele două femei aveau de gînd să se omoare, Începea să dea semne de neliniște, bietul de el, Îl speria mai ales gîndul că ar fi putut să fie amestecat Într-o Încurcătură și mai mare. Și strigătele răsunau mai departe, auzea clar țipetele celor două femei, se omorau acolo sus, fără Îndoială. Nilda Îi făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
zîmbi sfidător, deși În fond era Înspăimîntat, Încercă să le dea o explicație, să-i mai ducă puțin cu vorba, dar nimic și nimeni pe lume n-ar fi putut să-i țină În frîu pe Celso și pe Daniel. Bietul infirmier Își strînse la piept aparatul de fotografiat și Începu să se retragă binișor, ca și cum nu pe el Îl căutau, dar chiar În clipa aceea se năpustiră amîndoi asupra lui și Începură să-l lovească de parcă ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Nilda, care intră Întrebînd pe un ton provocator de ce țipase copilul, Julius spuse că l-a bătut și atunci Sălbatica, furioasă, Începu să strige În gura mare: oare voiau să-l facă să verse iar sau ce naiba voiau, pînă cînd bietul băiat avu o ușoară senzație de vomă și ceru să continue lecția, probabil ca să evite un scandal. Domnișoara Julia se sperie și spuse că aveau să continue, dar bucătăreasa se proțăpi acolo și nu se clinti pînă nu se isprăvi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de ziua maică-sii. Mai era destul timp pînă la ziua doamnei, dar numai așa putea s-o Învețe bine pe de rost, ai să vezi că o să-ți placă poezia și mamei tale o să-i placă. Ce putea face, bietul de el, trebuia să Învețe pe dinafară poezia asta neroadă, ca atîtea altele compuse pentru asemenea ocazii, poezii pe care le reciți cînd Îi oferi mamei un buchet de flori și te trezești că trebuie să-i dai florile tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ținea la ei, desigur, dar exista din păcate o Întreagă tradiție, ca bunăoară Nilda mirosind a usturoi și apoi Arminda asta, care plîngea Întruna, făcea mereu semnul crucii și scotea cîte un „Binecuvîntați fie cei care trec pragul acestei case“. Biata Susan făcu un efort și o sărută pe bucătăreasă, dar, uite, Arminda Începu iar să bocească și să Înșire povestea cu fiica ei Dora și vînzătorul de Înghețată de la D’Onofrio. Celso și Daniel trebuiră să lase jos bagajele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și că voia să se Înscrie În club, În timp ce Juan Lucas Îi făcea semn unuia dintre prietenii lui pentru a-i atrage atenția că Lastarria făcea eforturi titanice să se țină cît mai drept, abia le ajungea pînă la umăr, bietul de el. Cu puțin Înainte de a se aduce mîncarea (Nilda era extrem de jignită, fiindcă pentru aceste petreceri comandau totul la hotelul Bolivar), Începu să se țină scai de coada lui Susan, ducesa lui, În toate părțile. În realitate, sărmanul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
arhitectul. Jucătorii de golf se simțiră ușurați că au scăpat de un jucător slab. Susan se gîndea că arhitectul avea probabil o logodnică sau o iubită și că pe viitor era mai bine să-l invite Împreună cu ea. Se aprinsese bietul băiat și poate că ar fi fost bine să nu mai bea. Le spuse lui Celso și lui Daniel să nu-i mai dea vin, dar degeaba: cînd nu venea tava la arhitect, venea arhitectul la tavă. Și se Întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
jura că-i pune la dispoziție casa de pe colină, cu vedere la mare, complet mobilată pentru a doua zi de dimineață. Abia se ținea pe picioare, dar voia neapărat să danseze. Și lui Susan i se făcuse tare milă de bietul băiat. Dar venise totuși momentul să facă ceva ca să scape de el. Juan Lucas, cu paharul În mînă și zîmbitor, se apropie și-l luă prietenește de braț. — Prietene artist... Arhitectul la modă auzi ceva care-i plăcea și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Julia. Era ultima săptămînă cînd mai făcea lecții cu domnișoara cu păr pe brațe. Simțea că nu o mai suportă, Îl chinuia cumplit, voia să-l facă să ajungă la școală știind dinainte totul. Era sătul de cît Îl Îndopase, bietul de el. Susan Îi spuse să aibă răbdare, că mai rămăseseră doar cîteva zile; Îi dădu apoi o sărutare și dispăru fiindcă Juan Lucas tocmai venise s-o ia la golf, acolo aveau Întâlnire cu Lang și cu soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
masă la colegiu și pentru recreații. CÎnd se terminau recreațiile erau lac de sudoare, fiindcă alergaseră timp de o jumătate de oră În jurul lui Taboada, strigînd În cor: „Taboada, o să te punem la. frigare, o să te punem la frigare!“ și bietul Taboada țipînd ca din gură de șarpe: „Mamă, mamă!“, sub privirile zîmbitoare ale lui Morales, care considera că În felul ăsta scoate din ei niște peruvieni adevărați. CÎnd apărea călugărița cu clopoțelul, Îi certa pentru dansul acela primitiv și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a mîngîiat pe creștetul capului și i-a prins la gît o medalie. La Încheierea anului pregătitor era al treilea din clasă. Mătușa Susana era cît pe-aci să moară de invidie, dar a venit să-și felicite verișoara. Și biata Susan, ce n-ar fi dat să poată pleca! Imposibil: urma recitalul. Era frumușică măicuța de la pian. Într-adevăr frumoasă și pistruiată. O chema Mary Agnes și intrai după ea Într-o cameră unde era o statuetă a sfîntului Iosif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Vara dintre anul pregătitor și clasa Întîi primară Julius și-a petrecut-o la clubul de golf. Mergeau Întotdeauna cu camioneta, În care aveau loc cu toții, În afară de Santiago, care se pregătea să intre la Agronomie. Avea o mulțime de profesori, bietul de el, profesori tineri, studenți În ultimul an la facultate care veneau cu camionete pick-up și Îi ofereau țigări Inca. Examenul de admitere era cheia de la poarta garajului: În spatele porții aștepta vechiul Mercedes sport al lui Juan Lucas și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
știau să trăiască, sau bețivani puși pe șotii sau erau foarte simpatici și aveau o mare capacitate de asimilare. Lastarria, În schimb, era cam fandosit și nu prindea unele amănunte importante. Dacă Juan Lucas nu-l lua la masa lui, bietul de el trebuia să-și găsească singur loc la alta, bineînțeles că pe urmă achita nota, semna un cec, asta a Învățat repede. Susan Își dăduse seama de problema asta și de multe ori Îl chema ea la masa lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
brațul pentru a-i așeza mîinile În poziția corectă, cu degetele ei minunate pe care cu siguranță tocmai atunci le spălase cu apă sfințită; Îl atingea cu ele Înmiresmînd atmosfera și cartea de muzică dispărea cu note cu tot: greșea, bietul de el, Întotdeauna Începea greșit și ea, care era atît de bună și atît de sensibilă, suporta Încă o greșeală În acea după-amiază cu lecții de pian, căuta cu ochii un colț din tavan unde să-și ascundă un geamăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Lucas părințelului cîntăreț, amintindu-și Dumnezeu știe cum de un negru hîtru pe care-l auzise stînd de vorbă cu un preot și care Înjura ca la ușa cortului fără măcar să clipească și pe urmă spunea: iertare, domnule doctor și bietul preot rămânea Înmărmurit. Dar preoțelului nu-i tresări nici un mușchi de pe față; poate că-i plăcea să se știe că e doctor În teologie, de altfel domnul era elegant și avea un aer bărbătesc și-i stătea bine să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îmbrace. Dar mai rămîneau cîteva minute și ce-ar fi să-i propună să ia o gustare la bar, lîngă bazinul mare, de formă circulară. Julius acceptă fără să stea pe gînduri nici o clipă; era tot timpul mort de foame, bietul de el, fiindcă de obicei nu mînca decît atunci cînd Juan Lucas hotăra să coboare la braserie, sau cînd Susan Își amintea că trebuia să stea la masă și suna valetul ca să-i poruncească să le aducă mîncarea În la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe fetișcanele În costum de baie și tot ținîndu-se cu ochii după ele nu putu s-o vadă ca lumea pe flight hostess și tot uitîndu-se În urma ei nu putu plăti consumația lui Susan, ce-o fi crezut despre el! Bietul Șobolan rămăsese Încremenit locului, cenușiu și ponosit, cugetînd la eșecul său, Încă o zi din viață În care va merge seara la club, În care-și va povesti aventurile, ce-i drept acum nu mai erau aventuri ca pe timpul cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cădeau la picioare cele mai frumoase femei, acum erau numai aventuri pe care avea de gînd să le facă, pe care și le dorea În fond, mereu cu zîmbetul pe buze și-l ascultau fiindcă era un avocat cinstit, un biet om neajutorat, un prieten Îndatoritor, care-i saluta Întotdeauna cu respect, Îi ascultau poveștile despre ceea ce avea de gînd să facă, niciodată despre ceea ce făcuse, astea și le povestea numai lui Însuși În Întunericul dormitorului, culcîndu-și capul pe pernă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]