5,261 matches
-
are încă nevoile trupești ale unui bărbat, însă e o ființă senzuală. Pe măsură ce timpul nostru împreună se prelungește, sunt din ce în ce mai uimită de curiozitatea pe care o arată în legătură cu ceea ce se petrece între un bărbat și o femeie. Acesta are să devină blestemul lui An-te-hai. Privesc prin ceața dimineții cum sunt instruite gărzile imperiale. Sute de oameni mărșăluiesc peste noroiul bătătorit. Ei amintesc de niște broaște care sar pe un câmp de orez în timpul secetei. Aerul e rece și soarele mai are puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu, 2. pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pîine și apă, și pentru că tocmiseră împotriva lor cu preț de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvîntare. 3. Cînd au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toți străinii. 4. Înainte de aceasta, preotul Eliașib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru, și rudă cu Tobia, 5. pregătise pentru el o camară mare unde puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85121_a_85908]
-
cele din urmă total cinematograful este, fără îndoială, una din angoasele cele mai teribile ale Hollywood-ului și poate o problemă care i-a preocupat pe Spielberg și colaboratorii înșiși. În scena finală, cînd familia își părăsește locuința aflată sub puterea blestemului și se mută la un hotel, îi vedem scoțînd televizorul afară, pe balcon. Publicul rîde și aplaudă, producătorii de cinema privesc scena cu un zîmbet silit și toți pleacă acasă, unde, mai devreme sau mai tîrziu dar probabil mai devreme
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
meu, arhetipul meu, coloana mea vertebrală" (p. 210), cea care i-a subminat edificiul încrederii în sine și în ordinea lumii a fost mama, cumplită în egoismul ei rece, verbalizat în registrul arhaic, însă cu nimic mai puțin grav, al blestemelor pe care le rostea neobosit la adresa celor din jur, în special a copiilor săi. Cartea poate fi citită ca o cronică a iubirii nevrotice a unei fiice culte pentru mama sa, o femeie simplă, respectând valorile lumii tradiționale și trăind
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
moartea tatălui, petrecută într-un mod ce va imprima romanului una dintre principalele sale linii tragice: accidentul violent de muncă în urma căruia acesta își pierde viața devine o "emblemă a sângelui", un pattern misterios ce se va repeta, cu stăruința blestemului sau a erorii tragice ce se cere răscumpărată până departe în neam. Tabita îi vede pe ai săi murind "de sânge", nefericiți și însingurați, și, în ciuda cenzurii rațiunii, asociază soarta cumplită a acestor morți capacității destructive nelimitate a blestemelor mamei
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
stăruința blestemului sau a erorii tragice ce se cere răscumpărată până departe în neam. Tabita îi vede pe ai săi murind "de sânge", nefericiți și însingurați, și, în ciuda cenzurii rațiunii, asociază soarta cumplită a acestor morți capacității destructive nelimitate a blestemelor mamei sale, cea mai nefericită și mai însingurată dintre toți. Psihanalitic, romanul resuscitează câteva nuclee de tensiune ce nu fac niciun favor, stilistic sau de compoziție, întregului narațiunii. Din contră, frecvența trimiterilor culturale, precum și inserția unor elemente ce țin de
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
compoziție, întregului narațiunii. Din contră, frecvența trimiterilor culturale, precum și inserția unor elemente ce țin de imaginarul tragediei, încarcă inutil povestea, suprapunând nepotrivit registre fundamental diferite. În forme diluate, tragismul se păstrează la nivel verbal : mama se află în posesia unui blestem absolut, ce vizează deopotrivă violența și incestul, însă acesta e rezervat celeilalte fiice, Ana. Asupra Tabitei sunt îndreptate alte arme cu bătaie lungă, fie tot de ordin verbal, fie simbolic. Spre exemplu, faptul că mama îi aduce un buchet din
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
-o târziu, abia la a treia lectură: unul dintre cele mai versatile "bunuri" ale culturii occidentale, trecut prin nenumărate nuanțe și prefaceri, inocența, are cel mai adesea o natură tragică și subversivă, nefiind un dar, ci o traumă și-un blestem. Nathan Zuckermann, alter-egoul ficțional deja clasic al romanelor lui Roth, proiectează în eroul său din adolescență, Seymour Irving Levov - supranumit, datorită neobișnuitei sale înfățișări nordice, "Suedezul", - Visul American, în deplinătatea lui utopică și naivă. Fiul unei familii de evrei înstăriți
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Ghid de lucru: 1. Rezumă subiectul textului. 2. Precizează care este personajul principal, argumentând alegerea. 3. Realizează o scurtă caracterizare a personajului principal. 4. Descrie relația flăcăului cu fetele. 5. Precizează motivul pentru care îl căuta bătrâna. 6. Explică motivul blestemului aruncat asupra sa de Maica Domnului. 7. Povestește ce s-a întâmplat cu feciorul după ce a fost blestemat. 8. Cine, când și cu ce scop recoltează această plantă? 9. Precizează ce fenomen explică acest text. 10. Numește un alt text
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
care avem numeroase exemple, unul dintre cele mai recente fiind Copiii lui Darwin (Greg Bear, 2003). Care sunt cauzele propuse pentru aceste mutații? Ele sunt prezentate pe două axe: fie sunt de origine internă, văzute ca un har sau un blestem, ca în Slan (Van Vogt), fie sunt văzute drept consecințe ale mediului și ale modificărilor acestuia, ca monstruoșii copii mutanți rezultați din expunerea la radiații. Este cazul romanului Who Knows His Brother? / Frații (G. Door, 1974), unde fiecare dintre monstruozitățile
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
fie telepat sau telekinezic. Dar există și mutații care determină regresul spre animalitate, ca în Frații! Să adăugăm că mutantul este în general prezentat ca trăind într-un univers de non-mutanți. El poate să-și resimtă harul ca pe un blestem, ca telepatul care nu se poate desprinde de gândurile persoanelor din jurul său și sfârșește prin a căuta singurătatea sau un adăpost (Galouye, 1965). Tipul de poveste cel mai des agreat de SF, abordând raporturile dintre oameni și mutanți, trimite la
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
Îi puse multe întrebări călugărului Lucio și-i povesti episodul când a fost salvat de o vrăjitoare; era pe moarte, chiar în agonie, și Catarinelle, disperată, s-a adresat unei cumetre pricepute la leacuri de dragoste și alte poțiuni în contra blestemelor sau pentru a avea noroc în viață. Femeia îi dăduse să bea o fiertură amăruie, aproape acră, cu un vag gust de roșcove și smochine uscate, iar după câteva ceasuri el a deschis ochii, și-a recăpătat întreaga putere și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
seara revenea din acele sătucuri, își întorcea privirile: erau acolo, cățărate pe crestele dealurilor, cu fața spre mare. Uneori i se păreau niște ambarcațiuni gata de plecare spre locuri îndepărtate, alteori simțea dezolarea și tăcerea care domneau parcă din cauza unui blestem ireversibil, și se așeza pe o piatră mare frecându-și necontenit fruntea cu mâna. Sunt suflete-mpietrite, în ce fel ar putea fi mișcate din loc? A doua zi însă o lua iar la picior. Mulți îl așteptau și-l
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și împărat. Întrucât jurământul militar trebuia să confirme în individ un respect excesiv față de cel care deținea puterea, superior chiar și față de proprii părinți, l-a inspirat să descopere nelegiuirea acelui execratio din partea soldatului, gest ce reflecta o specie de blestem asupra propriei persoane în caz de încălcare a acelui sacramentum. Alături de motivația antiidolatrică o întâlnim și pe cea de caracter etic: interdicția proclamată de Isus în Ghetsemani cu privire la folosirea săbiei (cf. Mt 26, 52), capătă valoare și pentru cel care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de o tăcere vitală."57 Cuvintele par să se interiorizeze și ele, devenind limbaj al tăcerii, interesând, de fapt, ceea ce nu poate fi exprimat, adică sufletul. Iar, în calea disperată a exprimării absolute a sufletului, cuvintele devin piedică, sau chiar blestem. Vorbind tocmai despre esența cuvintelor, despre limita lor interioară, despre puterea lor de expresie, în Postfața traducerii volumului Anei Blandiana, Proiecte de trecut și alte povestiri, Marco Cugno identifică anumite elemente specifice: Există, pe de-o parte, materialitatea cuvântului, percepută
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
materialitatea cuvântului, percepută ca "dar tragic" ("Tot ce ating se preface-n cuvinte / Ca-n legenda regelui Midas", scrie autoarea în poezia Darul, din cea de-a doua culegere, Calcâiul vulnerabil), iar de cealaltă, aproape vrând să scape de acest "blestem", nevoia de a ajunge la esența misterioasă a cuvântului, la sufletul acestuia. Aceasta "vânătoare" a "umbrei cuvintelor" este însă supusă riscului: cuvintele pot să-și piardă umbra, partea lor cea mai de preț, își pot vinde sufletul"58. Învestite, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Marco Cugno subliniază, făcând referire la acest poem: Există pe de-o parte materialitatea cuvântului, percepută ca "dar tragic" ("Tot ce ating se preface-n cuvinte / Ca-n legenda regelui Midas", iar de cealaltă, aproape vrând sa scape de acest "blestem", nevoia de a ajunge la esența misterioasă a cuvântului, la sufletul acestuia. Aceasta "vânătoare" a "umbrei cuvintelor" este însă supusă riscului: cuvintele pot să-și piardă umbra, partea lor cea mai de preț, își pot vinde sufletul. Metafora, în contextul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în prim-plan toamna, ca anotimp al desfrunzirii, al morții dominat de frig, de ceață și de umbre pe care ea nu îl înțelege și nici nu îl acceptă și pe care îl pune pe seama cruzimii trecerii timpului și a blestemului societății în care este nevoită să trăiască. Cruzimea devine cu atât mai mare, cu cât resorturile lirismului care o conțin "sunt declanșate de vibrația senzației intelectualizate, care asigură transmiterea pulsului vieții elementare, ce cuprind mișcările cosmic"128: "Crezi că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
îndemînatic degetele pe această claviatură). A fost o întîmplare aievea? Sau un vis urît?... În fine, bine că a trecut. După atîta stres, nu strică să ne mai destindem. Dar nu!... Relaxarea nu durează, fiindcă, dumnezeule, pacostea stă să reînceapă! Blestemul nu s-a sfîrșit și nici nu are cum să se curme cîtă vreme mentalul sperios și pleoștit al blajinilor din "apartamentul de bloc" e predispus să odrăslească, iar și iarăși, obsesive fantasme. Ba mai mult, luînd pînă și trauma
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Plutonierul. Indivizi cu vieți ratate, răsfoind ca niște automate dosarele în care zac frînturi din destinul lor absurd, în căutarea unei noime care să-i ajute să meargă mai departe. A unor înțelesuri, a unor adevăruri... Dar, ca sub un blestem, e o zbatere în deșert, un ritual în gol, patetismele care-i încearcă pe cei adunați în "Salon" nefiind decît o vană exasperare. O căutare ce duce spre niciunde și, oricum, nu spre un orizont al limpezirilor de conștiință. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Însă, Pascal Quignard este unul dintre scriitorii care, printr-un afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un loc aparte În memoria cititorilor francezi. Mai mult, Pascal Quignard, deși fidel convingerii că cel mai mare blestem al umanității este acela de a resimți permanent nevoia redempțiunii - așadar și pe aceea a unui Salvator - se așează totuși În pragul castelului Isoldei celei Albe, cu stiloul În mînă, oferindu-i mîntuirea, adică un cal troian. Pascal Quignard se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
stării ambigue a falsului, a indiferenței monstruoase, a inerției: "Suntem în miezul unui ev aprins/ Să-i dăm dezlănțuiți a-nsuflețirii noastre vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic bocete, blesteme, orații de nuntă; redă poeziei pastelul, reînvie istoria aureolând prezentul, redescoperă mitul strămoșilor, casa părintească, folclorul și un bănuit sentiment al dezrădăcinării și al înrădăcinării. Poetul aude venind prin noapte cavalcade baladești și firul de argint al doinei, glia gemând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pământul"), Ion Brad ("Cântecele pământului natal"). Motivul astrelor 5 apare, între alții, la Horia Zilieru,"Alcor", Cezar Baltag, "Vis planetar", Aurel Rău, "Jocul de-a stelele", uneori metaforizat în invocații și meditații asupra unor evenimente esențiale nunta, nașterea, moartea 6. Blestemul, ca cele două astre al zilei și al nopții să nu se mai întâlnească, este preluat din folclor de Mihai Beniuc în poemul "Dropia roșie"; aici răsăritul soarelui va destrăma vraja. Grigore Hagiu, Gheorghe Pituț, Cezar Baltag invocă soarele ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-i strâng/ să bat cu ramul zorii în fereastră." În poezia de dragoste simțim prezent folclorul: "Cum să crească, dragă fată,/ iarbă verde din zăpadă?/ Doar cei tineri pot vedea/ Primăvara și sub nea". Sau: "Cine-a spus că o blestem/ dragostea face-s-ar ghem.". Ca și Horia Zilieru, poetul aduce motive de doină, ia țărănească, ceramica, astfel că la Tiberiu Utan satul și întoarcerea acasă rămân o aspirație permanentă. "Am trecut pe acasă pe la noi prin sat./ Drumul dinspre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
neamului stă încrustată". Aluziile sunt la Traian și la dacii din care ne tragem. Poetul mânuiește abil cuvintele care poartă în ele esențe metafizice și sunt sensibile deschiderii interpretative: oglinzile nepipăite ale vântului, fecior de brumă, cuvântul altar de tăcere, blestem închis în ambră. Insula Leuky este, ne-o spune însuși poetul, "în imaginea verbului a înflori", insulă a somnului în care poetul se refugiază beat de nostalgia depărtărilor și sufocat de orașul îmbâcsit de fum. Metaforele continuă să fie susținute
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]