6,257 matches
-
oferă Iulian Costache în studiul său, pentru opera eminesciană pe care o parcurge într-un timp evolutiv sub aspectul receptării ei critice în timp, odată cu lectura acesteia prin diverse grile de interpretare. Pe parcurs lămurește câteva concepte cu care operează: canonul cultural românesc în pandant și în corelație cu canonul universal ("Structurarea unui asemenea canon cultural local destinat interacțiunilor cu "marele canon" meta-național, este disputată de două discursuri concurente: pe de-o parte, un discurs autoscopic, centrat pe percepția propriei identități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe care o parcurge într-un timp evolutiv sub aspectul receptării ei critice în timp, odată cu lectura acesteia prin diverse grile de interpretare. Pe parcurs lămurește câteva concepte cu care operează: canonul cultural românesc în pandant și în corelație cu canonul universal ("Structurarea unui asemenea canon cultural local destinat interacțiunilor cu "marele canon" meta-național, este disputată de două discursuri concurente: pe de-o parte, un discurs autoscopic, centrat pe percepția propriei identități, care consacră o viziune din interior asupra propriului "sine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
un timp evolutiv sub aspectul receptării ei critice în timp, odată cu lectura acesteia prin diverse grile de interpretare. Pe parcurs lămurește câteva concepte cu care operează: canonul cultural românesc în pandant și în corelație cu canonul universal ("Structurarea unui asemenea canon cultural local destinat interacțiunilor cu "marele canon" meta-național, este disputată de două discursuri concurente: pe de-o parte, un discurs autoscopic, centrat pe percepția propriei identități, care consacră o viziune din interior asupra propriului "sine" și, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
critice în timp, odată cu lectura acesteia prin diverse grile de interpretare. Pe parcurs lămurește câteva concepte cu care operează: canonul cultural românesc în pandant și în corelație cu canonul universal ("Structurarea unui asemenea canon cultural local destinat interacțiunilor cu "marele canon" meta-național, este disputată de două discursuri concurente: pe de-o parte, un discurs autoscopic, centrat pe percepția propriei identități, care consacră o viziune din interior asupra propriului "sine" și, pe de altă parte, un discurs despre "sinele" comunității văzut însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poetul tuturor"/ și, în același timp, răspunde frustrărilor unui public care se putea identifica cu imaginea poetului proletar prin vizibilizarea mai cu seamă a unui repertoriu poetic seleciv din textele poetice eminesciene"), trecându-se la N. Iorga care produce "schimbarea canonului de interpretare a operei eminesciene", în perspectiva Sămănătorului, G. Ibrăileanu (discuția privind "oportunitatea sau inoportunitatea publicării postumelor"), bineînțeles Macedonski și de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga retorică stârnită în jurul ei, cu valul epigonilor (Al. Vlahuță mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
incursiune" tocmai în peisajul interpretării, pornind de la ideea că Eminescu ocupă, oricum am lua-o, o "poziție dominantă în imaginarul colectiv românesc" iar acea sintagmă poet național iritându-i pe mulți dintre cei ce doresc (îndreptățit sau nu) "a redesena canonul" literar românesc, "erodând congelatele "tabuuri naționale", oferă un adevărat pretext de bătaie. Numai că, vrând-nevrând, "Eminescu a devenit un brand cultural popular, cu certă bază emoțională" (subl.n., Ct.C.). Tocmai de aceea, Adrian Dinu Rachieru nu acceptă (de neconceput
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
etc. Totuși, în biografia ultimilor ani eminescienii, ne încredința testamentar Petru Creția, vom găsi mereu "ceva adânc de aflat"". În acest sens, referirile la falsitatea tratării lui Eminescu în perioada proletcultistă ("răstălmăcit, falsificat") au prilejuit ulterior, cu bună dreptate, "reconstituirea canonului" eminescian. În această bătălie a jucat un rol important considerarea românismului eminescian, resimțit foarte puternic în Basarabia unde regăsirea lui Eminescu a echivalat cu "regăsirea ontologică" a culturii naționale și a ființei naționale, în fond. "Sub faldurile latinității orientale, făcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ce rezultă din "hibridizare", dau "măsura originalității geniului eminescian, care se mișcă cu dezinvoltură între diferite registre lirice". Situație pe care o consideră valabilă și pentru proza ca și pentru publicistica eminesciană. Într-un prim capitol este luat în discuție canonul estetic, raportat la alte tipuri canonice: canonul didactic, canonul moral ș.a., făcând observația că în cazul receptării lui Eminescu, școala de azi arată că "măsura canonului estetic din primele decenii de după 1900 nu mai concordă pentru generația secolului XXI", astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
geniului eminescian, care se mișcă cu dezinvoltură între diferite registre lirice". Situație pe care o consideră valabilă și pentru proza ca și pentru publicistica eminesciană. Într-un prim capitol este luat în discuție canonul estetic, raportat la alte tipuri canonice: canonul didactic, canonul moral ș.a., făcând observația că în cazul receptării lui Eminescu, școala de azi arată că "măsura canonului estetic din primele decenii de după 1900 nu mai concordă pentru generația secolului XXI", astfel că "trebuie regândit un canon alternativ (...) pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care se mișcă cu dezinvoltură între diferite registre lirice". Situație pe care o consideră valabilă și pentru proza ca și pentru publicistica eminesciană. Într-un prim capitol este luat în discuție canonul estetic, raportat la alte tipuri canonice: canonul didactic, canonul moral ș.a., făcând observația că în cazul receptării lui Eminescu, școala de azi arată că "măsura canonului estetic din primele decenii de după 1900 nu mai concordă pentru generația secolului XXI", astfel că "trebuie regândit un canon alternativ (...) pentru o mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
proza ca și pentru publicistica eminesciană. Într-un prim capitol este luat în discuție canonul estetic, raportat la alte tipuri canonice: canonul didactic, canonul moral ș.a., făcând observația că în cazul receptării lui Eminescu, școala de azi arată că "măsura canonului estetic din primele decenii de după 1900 nu mai concordă pentru generația secolului XXI", astfel că "trebuie regândit un canon alternativ (...) pentru o mai strictă departajare, anticanon -, pentru a nu-l "pierde" mâine pe Eminescu" și, în consecință, "a-l recupera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tipuri canonice: canonul didactic, canonul moral ș.a., făcând observația că în cazul receptării lui Eminescu, școala de azi arată că "măsura canonului estetic din primele decenii de după 1900 nu mai concordă pentru generația secolului XXI", astfel că "trebuie regândit un canon alternativ (...) pentru o mai strictă departajare, anticanon -, pentru a nu-l "pierde" mâine pe Eminescu" și, în consecință, "a-l recupera pe poet înseamnă a-l reciti anticanonic". Mergând în spiritul teoriei lui H. Bloom, profesorul de la Cracovia e de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
schimbarea perspectivei și, deci, adoptarea unei lecturi neconvenționale, întrucât acesta ar permite mobilitatea analizelor și dezbaterilor de text". O lectură neconvențională o face el însuși prin grila polimorfismului acestei opere. Este cu atât mai necesară o atare lectură, cu cât "canonul critic" se dovedește a nu mai fi capabil să ofere "soluții de interpretare acolo unde am întâlnit texte anticanonice". O astfel de lectură își propune deci Cornel Munteanu, demonstrând polimorfismul operei lui Eminescu și veștezind demonstrațiile critice care prezintă "un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lectură își propune deci Cornel Munteanu, demonstrând polimorfismul operei lui Eminescu și veștezind demonstrațiile critice care prezintă "un Eminescu aproape egal și îndosariat într-un fișer închis, gata oricând să-l scoatem doar de sărbătoare, un Eminescu dependent de un canon și mai puțin, ori aproape deloc, în latura sa inovatoare în raport cu un canon". Sunt afirmații menite a justifica sau măcar a preveni asupra întregului său demers interpretativ ce are ca ax ideatic punerea în evidență a acestei calități polimorfe a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
demonstrațiile critice care prezintă "un Eminescu aproape egal și îndosariat într-un fișer închis, gata oricând să-l scoatem doar de sărbătoare, un Eminescu dependent de un canon și mai puțin, ori aproape deloc, în latura sa inovatoare în raport cu un canon". Sunt afirmații menite a justifica sau măcar a preveni asupra întregului său demers interpretativ ce are ca ax ideatic punerea în evidență a acestei calități polimorfe a operei eminesciene. O primă abordare privește "melodia sublimă a versului eminescian", care își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Petrescu, Constantin Noica, Svetlana Paleologu Matta, Th. Codreanu, Mihai Cimpoi și, aș mai adăuga eu: George Munteanu, Edgar Papu, N. Georgescu, Marin Mincu apoi încă alții din valul cel mai recent al tinerilor critici literari. După părerea lui Cornel Munteanu, canonul criticii literare actuale reflectă "o criză de metodă", și căutând să sintetizeze fenomenul ca știință despre Eminescu, el compartimentează demersurile efectuate de-a lungul timpului în: eminescologia non-literară, eminescologia literară, eminescologia estetică, eminescologia impresionistă, apoi: eminescologia de sinteză, ontologică, modelară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a dedicat, cu prioritate, editării lui Eminescu. Despre această salahorie (cuvântul nu este deplasat) vorbește domnia sa în Eminescu Orizonturi succesive (Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2006), referindu-se la "bucuriile de editor", care "cu câteva decenii în urmă", când tehnica editării urma "canonul tradițional" adică "nu pur și simplu copiere, ci transcriere manuală, în vederea transferării în fapt publicabil a scrierilor din manuscrise, de atâtea ori până la imposibil descifrabile", s-a aflat alături de Perpessicius, de Murărașu și de atâția alții. În privința edițiilor critice se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Texte și contexte, Editura Augusta, Timișoara, 2009. * George Popa, Luceafărul. Treptele spiritului Hyperionic, Editura Arhip Art, Sibiu, 2010. Cu versiunea engleză datorată Aurorei Ștef. Traducerea versurilor în engleză aparține lui Dimitrie Cuclin (1972). * Florin Oprescu, (In)actualitatea lui Eminescu. Izomorfismele canonului literar, Editura Contemporanul, București, 2010. 3 Cornel Munteanu, Eminescu. Polimorfismul operei, Wydawnietwo Uniwersytetu Jagiellonskiego, Krakow, 2012 4 George Ene, Eminescu. Securitatea și siguranța națională a României, Editura Eikon, Cluj-Napopca, 2014. 5 Justin Tambozi, Dumitru Garofil, Lefterie Naum, Eminescu aromân/român
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în care antropologii, filosofii și teologii au formulat numeroase teorii), al complementarității dintre participare și imitație, dintre extroversie și introversie, pentru definirea alterității în lipsa unei semnificări lingvistice și pentru abordarea problemei receptării, în baza unor coduri, având în vedere incidența canonului în epoci diferite, dialectica relației sacru - profan în mit, ritual integrând triada hierofanie, cratofanie, ontofanie serie accesibilă gândirii omului medieval, dar nu și omului de azi , pentru care ocultarea semnificațiilor simbolurilor arhetipale și interdicția accesului la mit provoacă marea criză
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
sale dobândite din voință divină. Modelul occidental cavaleresc, la care se adaugă profilul religios bizantin, preferat de Neagoe se poate identifica și la predesesorii săi, în reprezentări variate, de la heraldică și numismatică, la simbolistica pietrelor funerare . Acestă stemă - element străin canoanelor bizantine, aparține profanului în care e camuflat sacrul și stă la intrepătrunderea liniilor constitutive paradigmatice ale ontofaniei - element concret, real, act de ontologie arhaică, cu cele ale hierofaniei, manifestate în mit, care, se știe, își revelează esența prin simboluri (mitul
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
un monument desăvârșit de arhitectură medievală răsăriteană, expresia unui mod original de integrare a modelului bizantin și a altor influențe stilistice în tradiția aulică valahă. Din descrierea lui Gavriil Protul se deduce că, după modelul templului lui Solomon și al canoanelor bisericești, „au făcut în mijlocul tinzii bisericii 12 stâlpi înalți tot de piatră cioplită și învârtiți foarte frumos și minunați, care închipuiesc pe cei 12 apostoli; și sfântul altar deasupra prestolului îl făcu minunat cu turlișoare vărsate; iar ferestrele bisericii și
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
o renaștere spirituală, atât a sinelui, cât și a neamului lor. Ctitorii „de la temelie” ai mănăstirii mitropolitane de la Curtea de Argeș aveau, cu smerenie, știința că Scara Raiului ce nu se poate urca decît luptând cu Răul. Bestiarul folcloric românesc, „Fiziologul latin”, canoanele biblice și pasiunea medievală pentru simbologie Față de cel occidental, ce răspunde precumpănitor misticii, bestiarul românesc își are sursa în morală. în ceea ce privește simbolul ales de Neagoe Basarab, avansăm ideea că simbolizarea zoomorfă s-a născut dintr-o raționalitate semnificantă alimentată mai
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
Inorogul (licornul, unicornul sau einhornul, monosceros, după Fiziologul lui Fournival, carte scrisă de un teolog la sfârțitul secolului II e.n, pe care e posibil să o fi citit și Neagoe) este însă, cu siguranță, simbolul cel mai atractiv în canonul medieval. Creștinismul îl învestește cu o aură mistică, asemănându-l cu puritatea spiritului divin care pătrunde în trupul neîntinat al Fecioarei. întruchipând virilitatea spirituală, unicitatea și autoritatea , simbolul apare frecvent în Biblie, ca simbol al lui Iisus Hristos, ori ca
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
Mai ales musulmanii din Bosnia cereau să fie incluși în sistemul devshirme. În schimb, scriitorii balcanici naționaliști scot adesea în evidență cruzimea răpirii cu forța a copiilor din sînul familiilor lor și a convertirii acestora la o religie care, conform canoanelor creștine, nu făcea decît să le condamne sufletele la chinuri veșnice. Să nu uităm că problema religioasă avea o importanță crucială în epoca aceasta. Cu toate acestea, în ciuda faptului că separarea era fără îndoială dureroasă pentru familiile respective și că
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
cultului, Îi da zor cu miluitul fără să mai slujească Sfânta Liturghie. Mi s-a explicat În cele din urmă, cu clipiri numai de un ochi, că popa se greșise peste noapte cu ispititoarea lui de preoteasă și că sfintele canoane interzic oficierea după asemenea isprăvi prealumești. Nici chiar cei mai bătrâni ai satului nu fuseseră cruțați de Diavolul care presărase pe aici, În zborul lui de noapte, neghina concupiscențelor, tulburând astfel liniștea, până atunci dumne zeiască, a munților, a pădurilor
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]