7,234 matches
-
ploaie/ Peste dânsa 136. Asemănări izbitoare apar între cei doi. Ca și codrul, poetul răspunde la rândul său: "Pădure dragă,/ Ea nu vine, nu mai vine!/ Singuri voi, stejari, rămâneți/ De visați la ochii vineți,/ Ce luciră pentru mine/ Vara-ntreagă137". Codrul devine în felul acesta un foarte bun partener de dialog, pentru a împărtăși toate ale lumii, iar cuvintele poetului redau din nou posibila zicere a codrului: Numai omu-i schimbător,/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Singuri voi, stejari, rămâneți/ De visați la ochii vineți,/ Ce luciră pentru mine/ Vara-ntreagă137". Codrul devine în felul acesta un foarte bun partener de dialog, pentru a împărtăși toate ale lumii, iar cuvintele poetului redau din nou posibila zicere a codrului: Numai omu-i schimbător,/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost așa rămânem:/ Marea și cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna și cu soarele,/ Codrul cu izvoarele 138. Interesant este că această întindere vegetală, codrul, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
toate ale lumii, iar cuvintele poetului redau din nou posibila zicere a codrului: Numai omu-i schimbător,/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost așa rămânem:/ Marea și cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna și cu soarele,/ Codrul cu izvoarele 138. Interesant este că această întindere vegetală, codrul, pe care Eminescu îl iubește atât, se dovedește a fi stăpân lui însuși și este reprezentat ca un blazon a tot ce e viu: Codru-și bate frunza lin139; deci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
zicere a codrului: Numai omu-i schimbător,/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ținem,/ Cum am fost așa rămânem:/ Marea și cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna și cu soarele,/ Codrul cu izvoarele 138. Interesant este că această întindere vegetală, codrul, pe care Eminescu îl iubește atât, se dovedește a fi stăpân lui însuși și este reprezentat ca un blazon a tot ce e viu: Codru-și bate frunza lin139; deci nu vântul, ci codrul însuși o face cu propriile-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pustiurile,/ Luna și cu soarele,/ Codrul cu izvoarele 138. Interesant este că această întindere vegetală, codrul, pe care Eminescu îl iubește atât, se dovedește a fi stăpân lui însuși și este reprezentat ca un blazon a tot ce e viu: Codru-și bate frunza lin139; deci nu vântul, ci codrul însuși o face cu propriile-i forțe. Legănarea lui are subtilitatea valurilor și multiple înțelesuri pentru cine știe să le citească: Legănându-se din unde,/ În adâncu-i se pătrunde 140. Codrul-viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Interesant este că această întindere vegetală, codrul, pe care Eminescu îl iubește atât, se dovedește a fi stăpân lui însuși și este reprezentat ca un blazon a tot ce e viu: Codru-și bate frunza lin139; deci nu vântul, ci codrul însuși o face cu propriile-i forțe. Legănarea lui are subtilitatea valurilor și multiple înțelesuri pentru cine știe să le citească: Legănându-se din unde,/ În adâncu-i se pătrunde 140. Codrul-viață este parte din sufletul poetului. Numai gândul că S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
supremul poetism, frumusețea și gingășia întroienirii cu petale de flori este de neegalat: Ne-om trezi vro dat din basmul/ Ce ne-a ține-ncremeniți/ Unu-n brațele altuia/ Și în flori întroieniți ?142 Nu aceeași este situația când, dimpotrivă, codrul își scutură frunza: De când codrul, dragul codru, scuturându-și frunza toată; atunci fire-ai tristă 143, iar din acel moment intimitatea va fi căutată în spațiile închise, care preiau funcția protectoare a codrului. Intimitatea ființei cu pădurea este atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
întroienirii cu petale de flori este de neegalat: Ne-om trezi vro dat din basmul/ Ce ne-a ține-ncremeniți/ Unu-n brațele altuia/ Și în flori întroieniți ?142 Nu aceeași este situația când, dimpotrivă, codrul își scutură frunza: De când codrul, dragul codru, scuturându-și frunza toată; atunci fire-ai tristă 143, iar din acel moment intimitatea va fi căutată în spațiile închise, care preiau funcția protectoare a codrului. Intimitatea ființei cu pădurea este atât de mare încât, la rându-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
petale de flori este de neegalat: Ne-om trezi vro dat din basmul/ Ce ne-a ține-ncremeniți/ Unu-n brațele altuia/ Și în flori întroieniți ?142 Nu aceeași este situația când, dimpotrivă, codrul își scutură frunza: De când codrul, dragul codru, scuturându-și frunza toată; atunci fire-ai tristă 143, iar din acel moment intimitatea va fi căutată în spațiile închise, care preiau funcția protectoare a codrului. Intimitatea ființei cu pădurea este atât de mare încât, la rându-i, aceasta îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
142 Nu aceeași este situația când, dimpotrivă, codrul își scutură frunza: De când codrul, dragul codru, scuturându-și frunza toată; atunci fire-ai tristă 143, iar din acel moment intimitatea va fi căutată în spațiile închise, care preiau funcția protectoare a codrului. Intimitatea ființei cu pădurea este atât de mare încât, la rându-i, aceasta îi spune povești: Din frunzișul fremătos/ Povestești așa frumos/ De m-adormi în iarbă jos, iar inflexiunile metrului popular se simt în povestirea-i ca-n adormirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
m-adormi în iarbă jos, iar inflexiunile metrului popular se simt în povestirea-i ca-n adormirea copilului mic, legănat de mama sa: Tragănă-se tragănă/ Frunza de mi-o leagănă.144 Poetul se află în deplină rezonanță cu Măria Sa, codrul, căci din întreaga sa entitate, el emană acel armonic sunet al cornului: Lin din codri se coboară/ Melancolic glas de corn145. Întreaga frumusețe a sunetului este percepută de poet ca venită numai din partea codrului: Dar din valea depărtată/ Sunetele abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-n adormirea copilului mic, legănat de mama sa: Tragănă-se tragănă/ Frunza de mi-o leagănă.144 Poetul se află în deplină rezonanță cu Măria Sa, codrul, căci din întreaga sa entitate, el emană acel armonic sunet al cornului: Lin din codri se coboară/ Melancolic glas de corn145. Întreaga frumusețe a sunetului este percepută de poet ca venită numai din partea codrului: Dar din valea depărtată/ Sunetele abia se-ntorn146. El, la rându-i, în codru trece și cântă doina dragă 147. Codrul acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
află în deplină rezonanță cu Măria Sa, codrul, căci din întreaga sa entitate, el emană acel armonic sunet al cornului: Lin din codri se coboară/ Melancolic glas de corn145. Întreaga frumusețe a sunetului este percepută de poet ca venită numai din partea codrului: Dar din valea depărtată/ Sunetele abia se-ntorn146. El, la rându-i, în codru trece și cântă doina dragă 147. Codrul acesta miraculos este în fond un ecou al vieții copilului, amintirea imaginarelor bătălii cu broaștele în ochiul de pădure 148
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
emană acel armonic sunet al cornului: Lin din codri se coboară/ Melancolic glas de corn145. Întreaga frumusețe a sunetului este percepută de poet ca venită numai din partea codrului: Dar din valea depărtată/ Sunetele abia se-ntorn146. El, la rându-i, în codru trece și cântă doina dragă 147. Codrul acesta miraculos este în fond un ecou al vieții copilului, amintirea imaginarelor bătălii cu broaștele în ochiul de pădure 148, ocrotit de atâta imensitate verde și fremătândă. O imensitate fabuloasă, niciodată retrăită în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din codri se coboară/ Melancolic glas de corn145. Întreaga frumusețe a sunetului este percepută de poet ca venită numai din partea codrului: Dar din valea depărtată/ Sunetele abia se-ntorn146. El, la rându-i, în codru trece și cântă doina dragă 147. Codrul acesta miraculos este în fond un ecou al vieții copilului, amintirea imaginarelor bătălii cu broaștele în ochiul de pădure 148, ocrotit de atâta imensitate verde și fremătândă. O imensitate fabuloasă, niciodată retrăită în tot restul vieții. În raiul copilăriei, codrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Codrul acesta miraculos este în fond un ecou al vieții copilului, amintirea imaginarelor bătălii cu broaștele în ochiul de pădure 148, ocrotit de atâta imensitate verde și fremătândă. O imensitate fabuloasă, niciodată retrăită în tot restul vieții. În raiul copilăriei, codrul nu îi oferă copilului spațiu ideal de joacă doar în ochiul de pădure, ci și la poalele sale: Și la margine de codru ei aprind o focărie/ Într-o groapă cu cenușă... de juca trandafirie/ Colibioara cea de trestii cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atâta imensitate verde și fremătândă. O imensitate fabuloasă, niciodată retrăită în tot restul vieții. În raiul copilăriei, codrul nu îi oferă copilului spațiu ideal de joacă doar în ochiul de pădure, ci și la poalele sale: Și la margine de codru ei aprind o focărie/ Într-o groapă cu cenușă... de juca trandafirie/ Colibioara cea de trestii cu ușița-i rezimată,/ Împletită din răchită, cu curmei de tei legată 149. Câteodată imaginile sunt strict cinetice, Ea-și urma cărarea-n codru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
codru ei aprind o focărie/ Într-o groapă cu cenușă... de juca trandafirie/ Colibioara cea de trestii cu ușița-i rezimată,/ Împletită din răchită, cu curmei de tei legată 149. Câteodată imaginile sunt strict cinetice, Ea-și urma cărarea-n codru 150 este sugestivă din acest punct de vedere. La fel de sugestivă este antiteza din titlul Codru și salon 151, sau, dimpotrivă, apropierea din Mușatin și codrul 152, care incumbă în ea valențe istorice. Codrul ia culori mai deschise, de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de trestii cu ușița-i rezimată,/ Împletită din răchită, cu curmei de tei legată 149. Câteodată imaginile sunt strict cinetice, Ea-și urma cărarea-n codru 150 este sugestivă din acest punct de vedere. La fel de sugestivă este antiteza din titlul Codru și salon 151, sau, dimpotrivă, apropierea din Mușatin și codrul 152, care incumbă în ea valențe istorice. Codrul ia culori mai deschise, de-a dreptul luminoase (argintate, aurite), ori închise de tot, atunci când subiectul o impune: De-atunci prin codrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
curmei de tei legată 149. Câteodată imaginile sunt strict cinetice, Ea-și urma cărarea-n codru 150 este sugestivă din acest punct de vedere. La fel de sugestivă este antiteza din titlul Codru și salon 151, sau, dimpotrivă, apropierea din Mușatin și codrul 152, care incumbă în ea valențe istorice. Codrul ia culori mai deschise, de-a dreptul luminoase (argintate, aurite), ori închise de tot, atunci când subiectul o impune: De-atunci prin codrii negri sălbatec rătăcesc 153. Codrii prin care rătăcește imaginar poetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
strict cinetice, Ea-și urma cărarea-n codru 150 este sugestivă din acest punct de vedere. La fel de sugestivă este antiteza din titlul Codru și salon 151, sau, dimpotrivă, apropierea din Mușatin și codrul 152, care incumbă în ea valențe istorice. Codrul ia culori mai deschise, de-a dreptul luminoase (argintate, aurite), ori închise de tot, atunci când subiectul o impune: De-atunci prin codrii negri sălbatec rătăcesc 153. Codrii prin care rătăcește imaginar poetul sunt de fapt codrii seculari, uitați și nepătrunși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Codru și salon 151, sau, dimpotrivă, apropierea din Mușatin și codrul 152, care incumbă în ea valențe istorice. Codrul ia culori mai deschise, de-a dreptul luminoase (argintate, aurite), ori închise de tot, atunci când subiectul o impune: De-atunci prin codrii negri sălbatec rătăcesc 153. Codrii prin care rătăcește imaginar poetul sunt de fapt codrii seculari, uitați și nepătrunși de lume, virgini din imemoriale timpuri: De desișul din pădure/ Nu s-atinse vr-o secure./ Cât de naltu-i, cât de mare/ Nicăieri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dimpotrivă, apropierea din Mușatin și codrul 152, care incumbă în ea valențe istorice. Codrul ia culori mai deschise, de-a dreptul luminoase (argintate, aurite), ori închise de tot, atunci când subiectul o impune: De-atunci prin codrii negri sălbatec rătăcesc 153. Codrii prin care rătăcește imaginar poetul sunt de fapt codrii seculari, uitați și nepătrunși de lume, virgini din imemoriale timpuri: De desișul din pădure/ Nu s-atinse vr-o secure./ Cât de naltu-i, cât de mare/ Nicăieri nu vezi cărare,/ [...] La temei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în ea valențe istorice. Codrul ia culori mai deschise, de-a dreptul luminoase (argintate, aurite), ori închise de tot, atunci când subiectul o impune: De-atunci prin codrii negri sălbatec rătăcesc 153. Codrii prin care rătăcește imaginar poetul sunt de fapt codrii seculari, uitați și nepătrunși de lume, virgini din imemoriale timpuri: De desișul din pădure/ Nu s-atinse vr-o secure./ Cât de naltu-i, cât de mare/ Nicăieri nu vezi cărare,/ [...] La temei de codri deși/ Nu-i cărare ca să ieși154. Dovada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care rătăcește imaginar poetul sunt de fapt codrii seculari, uitați și nepătrunși de lume, virgini din imemoriale timpuri: De desișul din pădure/ Nu s-atinse vr-o secure./ Cât de naltu-i, cât de mare/ Nicăieri nu vezi cărare,/ [...] La temei de codri deși/ Nu-i cărare ca să ieși154. Dovada cea mai clară a comuniunii profunde a omului cu pădurea (organism viu și prieten nedespărțit) este aceea că la moartea cuiva apropiat se "smulge" din codru un arbore drag pentru a-l resădi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]