10,108 matches
-
sistematic să ia clasa în care mă găseam), nimeni nu-și îngăduia să se lase pe tânjală la "romînă" ori să facă șotii la orele lui. Se simțea teama și din tonul speriat cu care era semnalizată apariția lui pe coridoare: "Atenție, vine Șoacățu!" Formal, nu mi-a atras atenția că nu vroia să se afle că eram nepotul lui. Am înțeles, totuși, singur că trebuia să fiu discret în această privință. Poate, nu vroia să-i influențeze pe profesori, să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
picior. Apoi, altul, Într-un târziu, mi-am strigat câinele. Nu mi-a răspuns. Asta m-a mirat. Căci niciodată nu se dezlipea de lângă mine. Am încercat să-mi aduc aminte ce făcusem în dimineața aceea. Mă revedeam într-un coridor întunecos unde desfăceam din hârtie o nimfa de marmură pe care o arătam cuiva sau o primeam. Apoi, mi-am amintit de invitația Terezei de a ne plimba printr-un cimitir: "Ce, nu-i interesant să vedem cum va arăta
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Doctorul Luca făcu aici o pauză lungă, rămase pe gânduri și, apoi, renunță să-și continue povestea. Părea nemulțumit de niște lucruri pe care nu le putea lămuri până la capăt. 62. Am coborât cu liftul și, la capătul unui alt coridor, unde a trebuit să ne strecurăm printr-un furnicar de pacienți, am pătruns într-o sală plină de persoane în halate albastre și cu măști de tifon. M-am străduit să par brav, să nu mă comport ca o cârpă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am rezistat tentației de a-i îmbrăca, plecând în prima mea vacanță. Iarna debutase mai devreme. Căzuse zăpadă din belșug. Și, cum se apropia Crăciunul, era aglomerație mare pe trenuri. Încât n-am găsit loc în compartiment. Am tremurat pe coridor, foarte mândru de pantalonii mei scurți, cu picioarele roșii ca focul din cauza frigului. Când am coborât la Voila, unde venise cu o sanie să mă ia, tata s-a speriat... Pe "unchiul George" nu-l mai zăream decât rar. Atunci
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
băiat de trupă. Probabil, vroia să-mi atragă atenția că nu trebuia să mă aștept la nici o bunăvoință din partea lui și cu atât mai puțin la vreo protecție. Doar când era bine dispus și nu se găsea nimeni altcineva pe coridor, îmi adresa o întrebare binevoitoare, de genul: "Îți lipsește ceva?" Intimidat, mereu cu teama că putea observa ceva nereglementar în ținuta mea, îngăimam ce-mi trecea prin minte. Și abia așteptam să-mi întoarcă spatele. Într-o zi, un om
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
masa la bucătărie. Alta dădea spre scara ce ducea la intrarea principală, de care nu aveam voie să mă servesc. Camera nu era rea, era luminoasă, dar semăna cu o enclavă. Ca să plec sau ca să vin, trebuia să străbat un coridor lung, prin fața încăperilor ocupate de familia "unchiului George"; ajungeam la bucătărie, iar de acolo la intrarea de serviciu. Mobilierul, adus de domnul Ioniță, consta dintr-o masă îngustă și lungă, din scândură de brad negeluită, un pat de fier, care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
avea încredere în Marta, Julius a așteptat s-o audă îndepărtîndu-se, a închis cu cheia ușa bibliotecii, ca să nu intre nimeni în absența lui, și a urcat, apoi, scara, pătrunzând, pentru prima oară de când se afla în serviciul Monseniorului, în coridorul prost luminat, la capătul căruia veghează muza tăcerii. A găsit destul de ușor salonul pendulelor. A împins ușa încet, ca să se poată retrage imediat, dacă era cineva înlăuntru. Și a pășit cu grijă, orbit de semiobscuritatea din încăpere. Abia după câteva
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
vroia decât să se vadă scăpat din acel loc infernal unde bătăile pendulelor se amestecau acum cu zgomote de obiecte călcate în picioare și sfărâmate. Simți că nu făcea decât să mărească dezastrul, dar nu se opri decât la capătul coridorului unde muza tăcerii stătea cu degetul pe buze. 20. S-a năpustit iarăși peste curte un cântec de cocoș. Ciorile s-au trezit din toropeală și au ridicat capetele, curioase, răpuse de căldură. Apoi, am avut impresia că aud liniștea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ALFABETUL Acum că ne înălțăm, învățăm, Să ne fie mai ușor, Pe al școlii coridor, S-o uimim pe învățătoare, S-avem zece la testare. A este bun la dialog Și e primu-n catalog. Ă ca un A cu pălărie, Multe face, multe știe. Î a intrat mai pe furiș, Pe cap cu-n acoperiș
Alfabetul by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83645_a_84970]
-
audă pașii maică-sii pe scări și să se trezească, s-a Întors, urcă. Julius Îi asculta pașii pe scări și era cuprins de un sentiment de adorație, se apropie, e În dreptul ușii, trece mai departe, spre camera ei, În fundul coridorului, unde a murit tata, unde mîine dimineață o să mă duc s-o trezesc... Adormea imediat pentru a se putea duce cît mai repede s-o trezească, Întotdeauna se ducea s-o trezească. Pentru Vilma era un templu; pentru Julius, paradisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
vor mai veni. Majordomul ascultă porunca și rămase neclintit În dreptul ușii de la intrare, așteptînd să vină ceilalți invitați. Se vedea că nu era prea Încîntat, căci ochii Îi fugiră după Vilma, ce fată frumoasă. În drum spre grădină, străbătură un coridor nesfîrșit plin de armuri, spade, scuturi, tot felul de obiecte de metal, vase uriașe parcă pentru a depozita sîngele din filmele de groază și sfeșnice de fier forjat negru care se odihneau grele pe mese ca acelea la care mînca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
depozita sîngele din filmele de groază și sfeșnice de fier forjat negru care se odihneau grele pe mese ca acelea la care mînca Robin Hood cînd era În relații bune cu regii Angliei. De o parte și de alta a coridorului, uși mari străjuite de armuri implacabile, de care Încîntătoarea Cinthia se speria cînd trecea prin dreptul lor, lăsau să se Întrezărească saloane Întunecoase, salonul de biliard, salonul cu pian, salonul cu trenul electric, biroul, sufrageria, biblioteca, Încă unul și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Vilma Îl urmărește cu privirile. Și Vilma, Într-adevăr, nu-l pierdea din ochi. Stătea jos lîngă o fereastră uriașa și alături de ea stăteau Cinthia, care tușea Într-una și Julius, Întors cu spatele și privind spre interiorul casei, spre coridorul plin de armuri de cavaleri, de spade și scuturi. În clipa aceea se ivi mătușa Susana, care arăta Îngrozitor și Cinthia Îi spuse: „Îmi place casa ta, tanti Susana; pot să intru ca s-o văd mai bine?“ Atunci mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
etaj și anunță-mă de Îndată ce-i găsiți.“ Și așa se face că au urcat Împreună la etaj și au mers În tăcere prin dormitoare austere, prin camere de baie cu căzi atît de mari, Încît puteai locui În ele, prin coridoare pe care le străbăteau strigînd Julius! Julius! Cinthia!, prin birouri spațioase, dar nu erau nicăieri, nici aici, pe scara de serviciu, unde pe Victor Îl bătu gîndul unei șotii, totuși nu era momentul potrivit; și el Își dădu seama la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
puțin. Atmosfera din salonul cu pian era nespus de tristă. Aprinseseră o singură lampă, cea care lumina jilțul În care stătea Susan. Cinthia, Julius, Santiaguito și Bobby, Îmbrăcați foarte elegant, stăteau toți patru pe sofaua rămasă În penumbră. Afară, pe coridor, servitorii vorbeau În șoaptă, parcă ar fi vrut să arate că și ei erau la fel de Îndurerați de cele Întîmplate; tăcură cu toții o clipă și, din pricina faptului că nu auzeau glasurile servitorimii, copiii se simțeau stingheriți și Înfiorați, Susan, amuțită, simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un colegiu englez și puse scrisoarea Într-un plic de lux. Se ridică apoi imediat În picioare și se apropie de oglinda În care se privea Juan Lucas, aranjîndu-și nodul la cravată CÎteva minute mai tîrziu, Își făceau apariția pe coridorul unde Îi așteptau Santiaguito și Bobby. Ascensorul Îi duse lin la parter; aici se aflau prietenii lui Juan Lucas, se salutară zgomotos, la ce restaurant mergeau să mănînce? Să luăm mai Întîi o gustare la un bar și vedem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
teren de fotbal foarte mare! Morales zîmbea, toți se uitau la el implorîndu-l: pe mine, Morales, alege-mă și pe mine În echipă. Colegiul ăsta trebuia să fie un paradis plin de ferestre, plin de săli de clasă, cu nenumărate coridoare, cu o sală specială pentru cei care luau lecții de pian, cu grădini pline de trandafiri pentru capela cea minunată! Noua clădire a colegiului Inmaculado Corazón avea să fie un adevărat paradis. Dar lipseau banii. Maica stareță avea un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
n-avea de unde ști că Arminda n-o să vină. În după-amiaza aceea și că Susan era la golf cu Juan Lucas. Și cu atît mai puțin știa, nici nu bănuia măcar, că o să dea peste o pereche de Îndrăgostiți pe coridorul care ducea spre la suite, chiar În fața ușii. Ei nu l-au văzut, deși se pupau cu frică, uitîndu-se În toate părțile și riscînd să rămînă sașii din pricina acestui efort sau a curentului de pe coridor. Julius nu știu ce să facă: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o pereche de Îndrăgostiți pe coridorul care ducea spre la suite, chiar În fața ușii. Ei nu l-au văzut, deși se pupau cu frică, uitîndu-se În toate părțile și riscînd să rămînă sașii din pricina acestui efort sau a curentului de pe coridor. Julius nu știu ce să facă: se dădu Înapoi cîțiva pași de teamă și de rușine, ascunzîndu-se după ușa de acces pe coridor. Ei se aflau la vreo zece metri mai Încolo și se sărutau cu foc, cine ar fi crezut, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pupau cu frică, uitîndu-se În toate părțile și riscînd să rămînă sașii din pricina acestui efort sau a curentului de pe coridor. Julius nu știu ce să facă: se dădu Înapoi cîțiva pași de teamă și de rușine, ascunzîndu-se după ușa de acces pe coridor. Ei se aflau la vreo zece metri mai Încolo și se sărutau cu foc, cine ar fi crezut, Într-adevăr, dar probabil că Manolo și Cecilia erau convinși că acela era locul cel mai sigur, mai ales de cînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ceilalți spre chiparoși, dar fugeau și se făceau nevăzuți, ascunzîndu-se de chelneri, de maître și mai ales de domnul ăla care trebuie să fie administratorul, suiau pe o scară pe care o descoperiseră Într-o după-amiază și ajungeau la un coridor lung, destul de Întunecos și mai ales cufundat Într-o liniște deplină, unde ei, Dumnezeu știe de ce, credeau că nu locuiește nimeni. Și poate că le trecuse frica Îngrozitoare dar frumoasă din primele zile, plăcuta spaimă pe care o simțeau numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să-și spună lucruri care de fapt nu erau necesare, dar erau foarte frumoase. Cartierul Marconi acolo jos, printre chiparoși și noi aici sus, singuri, fără să fim obligați să-i tragem o mamă de bătaie străinului, În tăcerea acestui coridor atît de lung și cuprinși de teama asta atît de minunată la ora cinci după-amiază... Manolo o săruta cu foc pe Cecilia, care-l Îmbrățișa Îmbujorată la față și număra secundele cît dura acel sărut fierbinte, dezlipindu-și pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
simțeau mușchii și nervii, dispăreau cu totul În acea clipă care parcă aparținea trecutului și totuși Învăluia stăruitor Întreaga iubire a celor cincisprezece ani. Se Întorceau osteniți, fără să-și dea seama cît durase beția lor, el privind spre capătul coridorului care dădea spre chiparoși, ea privind spre ușa din capătul scării și, deodată, se dădu Înapoi Îmbrîncindu-l. Julius se ascunsese, dar acum era prea tîrziu, fiindcă-l văzuseră; și pe deasupra o mai auzi spunînd: „Puștiul ăsta ne spionează, Manolo“. Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu-i vorbesc de Beethoven, ar putea să-i facă rău, dar mai mult ea sigur că nici n-o să-și aducă aminte, fiindcă e atît de bătrînă, pe aici trebuie s-o iau la stînga. Julius Înainta străbătând un coridor lung, unde s-ar fi putut electrocuta dacă i-ar fi venit chef să aprindă lumina, dar aproape sigur că nici aici nu era lumină; Înainta și uite că și aici erau o mulțime de ferestre, aici oamenii nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sau cel puțin la fel de inexplicabile ca Însăși nepoata lui Beethoven. Ca Întotdeauna, Frau Proserpina rămase așezată pe scaun așteptîndu-l pe elevul următor, care trebuia să sosească Îndată ce pleca Julius, orarele sînt făcute pentru a fi respectate. CÎnd ajunse la jumătatea coridorului, Julius Își dădu seama că-și uitase caietul de solfegii și se Întoarse la Academia de muzică să și-l ia. Intră În tăcere și găsi totul cufundat În Întuneric, „ce să fac? se gîndi: trebuie să vină alt elev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]